Despre stiliștii din România și influența lor nefastă

Conform unui document teologic intern, intitulat Adevărata Biserică Ortodoxă în fața ereziei ecumenismului. Teme dogmatice și canonice (aprobat pe 6 august 2014), stiliștii din România se auto-denumesc Biserica Ortodoxă de Răsărit din România (p. 15), e condusă de un mitropolit, numit Vlasie Mogârzan, și are 10 episcopi (p. 15). Însă ea nu este în lista cultelor oficiale din România.

Mitropolia stilistă își are sediul la Slătioara, iar pe saitul oficial al mitropoliei nu găsim denumirea de Biserica Ortodoxă de Răsărit din România ci Biserica Ortodoxă de stil vechi din România.

Episcopul stilist de București se numește Flavian Bârgăoanu și poartă numele de Ilfoveanul. El locuiește în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din București, situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Probabil acolo se duce, la slujbă, Danion Vasile și familia lui. Dacă nu cumva mai sunt și alte parohii stiliste în București.

Stiliștii din România au comuniune cu Biserica Adevăraților Creștini Ortodocși din Grecia și cu Sinodul rus din diaspora și aceste trei facțiuni schismatice se consideră „adevărata Biserică Ortodoxă” existentă în lume.

Tocmai de aceea, în documentul din 2014 citat supra, în p. 14, n. 34, se precizează: „Deoarece toate Bisericile Ortodoxe Oficiale (Rusia, Ierusalimul, Serbia, Basarabia, Ucraina etc.) sunt în Mișcarea Ecumenică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Răsărit din România nu dă binecuvântare creștinilor noștri să se împărtășească în aceste biserici. Iar primirea creștinilor care fac parte din aceste biserici oficiale (cum este cazul celor din Bisericile din Basarabia și Ucraina care vin în mod considerabil în Biserica noastră) se face prin mirungere dacă au cele trei afundări corecte, iar dacă nu, atunci vor fi primiți prin botezul ortodox”.

Așadar, pe Danion Vasile stiliștii din România l-au primit în gruparea lor prin mirungere, așa după cum primim noi un romano-catolic care se convertește la Ortodoxie. Prin mirungere și mărturisire, după cum se spune în p. a 13-a a documentului, pentru că era mirean. Dar dacă ar fi fost preot, în aceeași pagină citată se spune, că ar fi fost primit printr-o cerere scrisă, prin mirungere și mărturisire, „precum și printr-o slujbă specială a hirotesiei, alcătuită special pentru astfel de cazuri”.

De ce rehirotesit și nu rehirotonit? Și de unde din Tradiția Bisericii au luat modelul de slujbă de rehirotesire a cuiva?

Însă, pentru că au auzit că noi, „Bisericile Oficiale”, facem un Sinod Panortodox în 2016, și cele trei facțiuni stiliste vor să facă, cf. p. a 14-a a propriei lor declarații teologice, un „Mare Sinod General al Adevăratei Biserici Ortodoxe”.

Stiliștii (probabil cei din București) au o revistă teologică, intitulată: Catacombele Ortodoxiei, al cărei redactor-șef este monahul Partenie Filipescu  dar și una mitropolitană: Tradiția Ortodoxă. Așa arată calendarul lor pe 2015, iar aceasta este varianta de Sinodicon al Ortodoxiei pe care o slujesc.

Iar din documentul teologic pe care l-am citit și citat supra, pe lângă schimbarea calendarului (care este  motivul pentru care s-au despărțit de Biserica noastră), stiliștii din România și-au mai găsit alte două probleme „capitale”: ecumenismul și actele biometrice.

Asta explică vehemența lui Danion Vasile cât și a altor extremiști ortodocși (oare mai sunt ortodocși și ei?) pe tema ecumenismului și a actelor biometrice, cât și atacurile la ierarhia Bisericii noastre. Pentru că atacurile la ierarhie vizează în primul rând nu eventuale scăderi morale sau dogmatice ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române ci faptul că se întâlnesc cu alte culte pentru dialoguri teologice și au relații de colaborare cu ele.

Predică la Înălțarea Domnului [21 mai 2015]

Iubiții mei,

a 4-a cântare de la Litia praznicului de față ne vorbește, la modul cuprinzător, despre prăznuirea de azi:

„Cânt Te-ai suit pe Muntele Măslinilor [τὸ ὄρος τῶν Ἐλαιῶν], Hristoase, ca să împlinești bunăvoința [τὴν εὐδοκίαν] Tatălui, Îngerii cei din ceruri s-au uimit [ἐξέστησαν] și cei de sub pământ s-au cutremurat; iar Ucenicii stăteau de față cu bucurie [și] cutremur, când le vorbeai lor; iar norul, ca un tron pregătit, aștepta de față; iar cerul deschizându-și porțile [πύλας δὲ ὁ οὐρανὸς διαπετάσας], strălucea în frumusețe [τῷ κάλλει ἐφαίνετο] și pământul își dezvăluia ascunzișurile [καὶ ἡ γῆ τοὺς κρυπτῆρας ἀνακαλύπτει], ca să facă cunoscută coborârea lui Adam și ridicarea lui din nou. Dar picioarele [Tale] se înălțau, ca [ridicate] de o mână [ἀλλ’ ἴχνη μὲν ὑψοῦτο, ὡς ὑπὸ χειρός], iar gura [Ta] mult binecuvânta, precum se auzea; norul Te ridica și cerul înăuntru Te-a primit. Lucrul acesta mare și minunat, Doamne, l-ai făcut întru mântuirea sufletelor noastre [εἰς σωτηρίαν τῶν ψυχῶν ἡμῶν]”[1].

Pentru că din această cântare aflăm de unde S-a înălțat Domnul la cer: de pe Muntele Măslinilor; că prin înălțarea Lui, Fiul a împlinit bunăvoința Tatălui, implicit și pe a Duhului Sfânt – pentru că niciodată Fiul nu face nimic fără Tatăl și fără Duhul –; că Puterile cerești au fost uimite văzându-L înălțându-Se cu trupul la cer, pe când demonii s-au cutremurat; că Sfinții Apostoli au fost martorii, dimpreună cu Maica Domnului, ai Înălțării Lui la cer și că erau bucuroși să Îl vadă înălțându-Se; că pe norul slavei Sale S-a înălțat la cer, de-a dreapta Tatălui, cu umanitatea Sa luată din Pururea Fecioara Maria; că înălțarea Lui la cer reprezintă desăvârșita îndumnezeire a umanității Sale și că înălțarea Lui face parte din iconomia mântuirii. Pentru că Înălțarea Lui a fost întru mântuirea sufletelor noastre.

Evanghelia zilei [Lc. 24, 36-53] confirmă datele acestei cântări: Domnul cel înviat li se arată Sfinților Apostoli și le adeverește învierea Lui din morți (36-43), El le deschide mintea ca să înțeleagă moartea și învierea Lui (44-46), îi trimite la propovăduire pentru că ei sunt martorii [μάρτυρες] Lui (47-48), le profețește îmbrăcarea lor cu putere de sus [δύναμιν ἐξ ὕψους] la Cincizecime (49), merge cu ei până întru Bitania…„și a ridicat mâinile Lui, [și] i-a binecuvântat pe ei [καὶ ἐπάρας τὰς χεῖρας αὐτοῦ εὐλόγησεν αὐτούς]. Și a fost pe când îi binecuvânta El pe ei, [că] s-a despărțit de ei și S-a înălțat întru cer [καὶ ἐγένετο ἐν τῷ εὐλογεῖν αὐτὸν αὐτούς, διέστη ἀπ᾽ αὐτῶν, καὶ ἀνεφέρετο εἰς τὸν οὐρανόν]. Și ei s-au închinat Lui [și] s-au întors întru Ierusalim cu bucurie mare [καὶ αὐτοὶ προσκυνήσαντες αὐτόν, ὑπέστρεψαν εἰς Ἱερουσαλὴμ μετὰ χαρᾶς μεγάλης]; și erau întru totul în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu [καὶ ἦσαν διὰ παντὸς ἐν τῷ ἱερῷ, αἰνοῦντες καὶ εὐλογοῦντες τὸν θεόν] [Lc. 24, 50-53, cf. BYZ].

Tot Sfântul Luca, dar în Faptele Apostolilor, ne reconfirmă înălțarea Lui la cer [1, 2] și ne spune că, „văzând ei S-a înălțat și nor L-a luat pe El de la ochii lor [βλεπόντων αὐτῶν ἐπήρθη, καὶ νεφέλη ὑπέλαβεν αὐτὸν ἀπὸ τῶν ὀφθαλμῶν αὐτῶν]” [F. Ap. 1, 9, BYZ].

Și pe când ei priveau către cer, văzându-L înălțându-Se, li s-au arătat lor doi Îngeri care le-au profețit că: „Acest Iisus, Care s-a luat de la voi întru cer, astfel va veni, precum L-ați văzut mergând pe El întru cer [Οὗτος ὁ Ἰησοῦς, ὁ ἀναληφθεὶς ἀφ᾽ ὑμῶν εἰς τὸν οὐρανόν, οὕτως ἐλεύσεται ὃν τρόπον ἐθεάσασθε αὐτὸν πορευόμενον εἰς τὸν οὐρανόν]” [F. Ap. 1, 11, BYZ]. Pentru că El va veni, la a doua Sa venire, cu același trup îndumnezeit cu care S-a și înălțat la cer. Și astfel va judeca întreaga lume.

Și va judeca întreaga lume, cerând de la toți faptele pe care El le-a propovăduit oamenilor. Pentru că El ne cere să împlinim cu fapta cuvintele Lui, adică să transpunem în viața noastră propria noastră credință.

Dar pentru ca să învățăm să facem voia lui Dumnezeu trebuie să privim către El. Trebuie să privim în cer, așa cum îi vedem pe Sfinții Lui Apostoli că fac în Icoana praznicului de astăzi. Să privim către El și să cerem de la El să ne ajute să facem voia Lui. Pentru că fără El nu putem face nimic [In. 15, 5].

Inaltarea Domnului 2015

Pentru că trebuie să fim învățați de către Dumnezeu cum să săvârșim binele în fiecare clipă.

Căci de aceea S-a înălțat Domnul la cer: pentru ca de la Cincizecime să coboare în noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor, și să fie în noi pururea [In. 17, 21-23]. Să coboare în noi și să fie în noi duhovnicește, așa cum este El de-a dreapta Tatălui.

Și astfel înțelegem de ce acest praznic este pentru mântuirea noastră și de ce el nu înseamnă depărtare de Dumnezeu ci o tot mai intimă legătură cu El.

Pentru că Fiul lui Dumnezeu nu Se închide în transcendența Sa odată cu înălțarea Lui la cer ci El Se deschide față de toți, printr-o continuă și de profunzime coborâre duhovnicească în fiecare dintre noi, cei care suntem membrii Bisericii Sale. Căci El, de la Înălțarea Lui la cer și de la Cincizecime, Se coboară în adâncul ființei noastre pentru a ne ajuta la continua noastră înduhovnicire. Pentru ca să ne facă și pe noi duhovnicești, asemenea Lui.

Tocmai de aceea, Înălțarea Lui e și înălțarea noastră, pentru că venirea Lui în noi înseamnă continua noastră înălțare duhovnicească întru El. Iar fără înălțarea Lui, viața noastră ar fi însemnat o continuă aspirație spre veșnicie. Dar acum, pentru că El e în Treime cu trupul nostru, ne putem împărtăși continuu de veșnicie și ne putem înveșnici continuu. Pentru că slava Lui cea veșnică o coboară în ființa noastră și ea este scara pe care noi urcăm la El. Iar scara Lui e trainică și nu poate fi biruită de nimeni, pentru că e slava Lui cea veșnică și îndumnezeitoare.

Așadar, iubiții mei, praznicul de azi e praznicul care continuă Învierea Lui spre Cincizecime, adică spre clipa în care El va coborî în noi duhovnicește, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Praznicul de azi e plin de bucurie cutremurătoare, pentru că Apostolii au văzut că Învățătorul lor e Domnul Puterilor cerești și de aceea I s-au închinat Lui.

L-au văzut înălțându-Se la cer întru slava Lui și au înțeles că și ei trebuie să urmeze același drum: al îndumnezeirii lor. Pentru că drumul vieții noastre e unul ascendent, e mutare de la viață la și mai multă viață, la viața veșnică și nu înseamnă drum spre neființă.

Cine așteaptă neființa sau cine așteaptă un Rai fără sfințenie așteaptă în zadar.

Pentru că chinurile de aici, trăite pentru păcatele noastre, nu se încheie odată cu moartea, ci, dacă nu ne pocăim și nu ne curățim de păcatele noastre și dacă nu ne sfințim viața, ele vor fi veșnice.

Iar Raiul nu este pentru oricine, nu este unul areligios și amoral, ci el este pentru cei care împlinesc voia lui Dumnezeu și își sfințesc viața continuu.

Așadar, iubiții mei, să nu așteptăm lucruri hilare după moarte, ci să cerem și să așteptăm continuu mila Lui cu noi! Pentru că mila Lui e mai bună decât viața [Ps. 62, 4].

Hristos S-a înălțat!

Dumnezeu să ne întărească pe fiecare în parte și la mulți ani celor care își serbează astăzi ziua patronimică! Sfinții Împărați Constantin și Elena să ne fie povățuitori și rugători continui pentru mântuirea noastră. Amin!


[1] Cf. Penticostar, ed. BOR 1999, p. 247/ Penticostar, ed. gr., cf. http://glt.xyz/texts/Pen/p65.uni.htm.