Într-o predică a sa din 2014, pastorul adventist Iacob Coman a extras dintr-un text din Epistola către Romani 4 contraargumente scripturale la 4 afirmații ce par „teologice” dar care nu au de-a face cu revelația dumnezeiască.  Și care mituri teologice peripatetizează prin mintea adventiștilor, dar și a ortodocșilor.

Și, pe scurt, miturile/ falsitățile teologice și contraargumentele lor sunt acestea:

1. Neoprotestanții cred că păcatul există în trup. Cu alte cuvinte că ei, cât trăiesc pe pământ, nu pot trăi fără să păcătuiască. ¦ Însă adevărul lui Dumnezeu e altul: păcatul să nu mai domnească în trupul nostru muritor.

2. Ei spun că trebuie să împlinim poftele păcătoase ale trupului pentru că sunt „nevoi organice”. ¦ Dar Dumnezeu n-a făcut nimic în trupul nostru ca să ceară păcatul.

3. Mădularele noastre le facem unelte ale păcatului, pentru că „și noi suntem oameni”. ¦ Dar noi nu trebuie să dăm în stăpânirea păcatului mădularele noastre.

4. Neoprotestanții invocă mereu faptul că ei „sunt sub har”. ¦ Însă nu se preocupă de detaliile vieții spirituale pe care le cere Dumnezeu.

Și cele patru contraargumente pauline sunt atât de categorice în ceea ce privește viața de sfințenie pentru că ele se înscriu în logica îndumnezeirii omului. Dumnezeu nu cere de la noi să fim morali, să fim prezentabili sau să părem credincioși ci să fim Sfinți. Adică plini de slava Lui, împlinind toate poruncile Sale.

De aceea, vorbind în logica sfințeniei pe care o cere Dumnezeu de la noi nu putem să invocăm faptul că păcatele „sunt un lucru bun” sau că păcatul e „un mod de viață creștinesc”.

Pentru că s-a ținut de textul Sfântului Pavel, pastorul Iacob a ajuns la 4 concluzii corecte. Însă nu le-a încadrat în teologia transfigurării a lui Pavel, care nu există în teologia adventistă. Pentru că teologia transfigurării a lui Pavel e teologia îndumnezeirii a Bisericii Ortodoxe, care nu numai discută despre sfințenie dar poate și prezenta exemplare ale sfințeniei, oameni Sfinți ca atare.

*

Demersul pastorului Coman poate fi continuat cu multe alte afirmații care par „creștinești” dar nu sunt.

Dacă facem același exercițiu teologic în spațiul nostru ortodox, vom descoperi că credem în multe afirmații care par „ortodoxe” dar nu sunt. Pentru că nu pot fi validate de Scriptură, de Tradiție și de experiența mistică a Bisericii.

Și cele mai multe dintre miturile noastre teologice se bazează pe neștiință sau pe preluarea după ureche a unor afirmații teologice. Pe faptul că nu facem studii serioase, riguroase și zilnice în ceea ce privește credința Bisericii noastre.

*

Textul luat în discuție de Coman a fost Rom 6, 12-14.

În traducerea mea, cf. BYZ, textul e următorul:

12. Deci să nu împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor, pentru a se supune ei în poftele lui [Μὴ οὖν βασιλευέτω ἡ ἁμαρτία ἐν τῷ θνητῷ ὑμῶν σώματι, εἰς τὸ ὑπακούειν αὐτῇ ἐν ταῖς ἐπιθυμίαις αὐτοῦ·]!

13. Nici să nu faceți mădularele voastre unelte ale nedreptății păcatului [μηδὲ παριστάνετε τὰ μέλη ὑμῶν ὅπλα ἀδικίας τῇ ἁμαρτίᾳ·]! Ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii din morți [ἀλλὰ παραστήσατε ἑαυτοὺς τῷ θεῷ ὡς ἐκ νεκρῶν ζῶντας], și mădularele voastre [ca] unelte ale dreptății lui Dumnezeu [καὶ τὰ μέλη ὑμῶν ὅπλα δικαιοσύνης τῷ θεω].

14. Căci păcatul pe voi nu vă va stăpâni; căci nu suntem sub lege, ci sub har.

Ce înseamnă să împărățească păcatul în noi? Să fim pătimași. Supuși patimilor grosiere.

Și cine este ea din v. 12? Moartea. Moartea ca o consecință a păcatului. Pentru că Dumnezeiescul Pavel se referă la trupul nostru muritor, adică la trupul nostru supus morții dar, în același timp, pătimaș. Trupul unui suflet pătimaș, care conlucrează cu sufletul la păcat.

Iar atunci când facem poftele trupului nostru ne supunem morții. Ne dăm morții trupești și veșnice.

În v. 13, mădularele noastre cu care păcătuim devin mădulare ale nedreptății din mădulare ale dreptății. Pentru că ne-am botezat tocmai pentru ca să facem din trupul nostru un templu al dreptății și din mădularele noastre mădulare ale dreptății lui Dumnezeu. Ale sfințeniei Lui.

Viața de sfințenie pe care ar trebui să o ducem ne-ar face să fim în fața lui Dumnezeu, pe fiecare zi, ca niște vii, care continuu înviem din morți. Și dacă am învia zilnic din morți atunci am avea mădularele noastre ca niște unelte care împlinesc voia lui Dumnezeu, poruncile Lui, adică dreptatea Lui.

Ce ne spune Dumnezeiescul Pavel în v. 14, atunci când afirmă că păcatul nu ne poate stăpâni, căci suntem sub har? Căci acum, după Botez, în viața noastră bisericească, am primit puterea de a birui tot păcatul în noi, prin harul Prea Sfintei Treimi și de aceea păcatul nu ne mai poate stăpâni cu forța.

Însă Botezul nu ne-a făcut imuni la păcat! Noi păcătuim și după Botez. Dar păcătuim pentru că vrem, și nu pentru că nu avem putere dumnezeiască de a lupta împotriva păcatului, a oricărui păcat.

Harul lui Dumnezeu există în noi de la Botez, îl primim zilnic în slujbele Bisericii, dar cu el trebuie să colaborăm în fiecare clipă pentru a ne face mădularele trupului și sufletul nostru drept unelte ale dreptății lui Dumnezeu.

De aceea, teologia paulină e încadrată, cum am spus anterior, în logica îndumnezeirii. Neoprotestanții se cred „mântuiți” doar pentru că aparțin sectei lor. Noi, ortodocșii, dacă credem același lucru despre noi, că suntem mântuiți doar pentru că suntem ortodocși, greșim ca și ei. Pentru că de la noi Dumnezeu cere o continuă viață de despătimire, o viață plină de sfințenie și de simțiri și vederi dumnezeiești și nu o viață morală, care să dea bine la nivel social.

Pentru că numai atunci când slava lui Dumnezeu tronează în noi (pentru că noi, pe fiecare zi, ucidem în noi patimile și poftele și gândurile demonice), suntem pe drumul mântuirii continue. Fără schimbări harice reale în noi, fără ca harul lui Dumnezeu să fie respirația noastră zilnică, nu există mântuire. Pentru că noi trebuie să fim vii, în mod continuu, înaintea Domnului.

Did you like this? Share it: