Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir [56]
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:
Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita
***
Rezultatul lungului discurs la Șoimului este acela de a-l fi făcut pe Corb „domirit și domolit”[1] în privința Inorogului, încât porunca acestuia către vânătorii din munți este „ca spre pace/ și prieteșug a-l întoarce/ să poată” [2].
Așa încât partea a unsprezecea a Istoriei ne prezintă drumul întoarcerii Filului la epitropia sa și tratativele de pace între cele două tabere:
Pre aceia vreme
între dulăii carii în munți să afla,
una din pasiri
(carea din cele supusă stepăna cea mai de sus ținea),
foarte credincioasă Corbului și a toată monarhiia
păsirilor dreaptă slugă era.
Aceasta, porunca Corbului vădzind,
mai mult într-alte socotele a sta
nu să zăbăvi (căci pacea
Inorogului tuturor dorită era),
ce, îndată sculându-să,
la un bun vrăjitoriu
și vechiu priietin al lor
să dusă, pentru ca vrajea
să ispitească
de ieste cu putință
de atâtea cumplite rane
inima Inorogului a să vindeca…[3]
Pasărea aceasta era Lebăda („căci aproape de moarte/ cântecul cel mai frumos au cântat”), iar răspunsul pe care ea îl primește de la vrăjitor este:
de acmu lucrul cu linește
și cu blândețe ieste să ispitiți.
Deci tâmplarea după pofta voastră
de va ieși, fericiți sinteți,
iară de nu, cu furtuna
nu trebuie a vă lupta,
ce după undele apelor
vă ieste a va lăsa.
Căci amintrile,
toate vrăjile minciunoase sint
și când viți nedejdui
că mreajea asupra nepriietinului să împletește,
atuncea voi într-însa învălătuciți
și împleticiți
vă viți afla[4].
Remarcăm – pe lângă metafora mării, la care autorul nostru a apelat foarte des – utilizarea termenului unde (pe care putem spune că Dosoftei l-a poetizat, i-a dăruit un loc important ca termen poetic), în loc de valuri mari/ înalte, ca în Psaltirea pre versuri.
Și tot de la Dosoftei a împrumutat Cantemir și termenul ținc (țânc) în loc de pui (după cum am precizat și altădată[5]):
Iară Inorogul,
într-acea dată știind
precum acelui vrăjitoriu
bobii nu-i prea îmblă
și teiele îi sint cani împleticite,
socoti ca în vremea slăbiciunii lui
cu dânsul prieteșug și cunoștință să facă /…/
La carile pre un dulăoaș,
carile cu dânsul cunoștință avea,
trimasă (țincușorul acesta născut,
crescut
și așeși încărunțit
la oi era,
ce și la bătrânețe
de minte tot ținc era)[6].
Tot Dosoftei, traducând Psaltirea, a transpus astfel Ps. 56, 5:
„Trimis-au Dumnădzău mila Sa și adevara Sa, ș[i]-au izbăvit sufletul mieu din mijlocul țâncilor de leu” (Psaltirea de-nțăles).
Și Ps. 103, 22:
„Țâncii leilor, scâncind să apuce și să-ș ceae de la Dumnădzău hrană șie”.
Coresi folosește, în aceiași psalmi, pentru țânci de leu, termenul „schimeni”[7] – din gr. σκύμνως, LXX, iar Biblia de la București (1688), în aceleași situații, spune: „pui de lei” și „puii de lei”.
Revenind la textul Ieroglificei, „țincul cel bătrân” intermediază întâlnirea Inorogului cu vrăjitorul, care îi propune a face „pace cu Corbul” [8], de care acesta încă se îndoiește, căci
precum să dzice cuvântul
(glasul cucului din glasul pupădzii nedeosăbind),
totdeauna urechile sale
cătră cuvintele mele
surde
și de tot astupate
ș-au ținut[9]
Însă neașteptatul se produce, căci vânatul se întâlnește și convorbește cu vânătorii săi:
În scurt, să dzicem,
vrăjitoriul dintr-îmbe părțile atâta
de cu osârdie s-au nevoit,
cât s-ar putea dzice
că focul cu apa ar fi adunat
și ceriul cu pământul ar fi împreunat,
de vreme ce într-aceiași dzi,
pre Lebădă și pre dulăii vânători acolea
aducând,
cu Inorogul a să videa
și prin câtăva vreme a să vorovi
i-au făcut.
Ce-i încoace și încolea,
tractatele pentru pacea la mijloc puind,
unii trăgea,
alții împingea,
iară ceva de adevăr
și de folos nu să alegea.
Deci cu toții lucrurile așe împletecite
și încurcate
vădzind
(că[ci] când cineva
adevărului a să îndupleca
nu va,
încurcătura minciunilor
nu cu lesne de dezlegat
să înnoadă),
soroc vrajbei în 25 de ani pusără[10].
Așadar, se pun temeliile păcii..
Observăm, însă, din nou, că Dimitrie Cantemir are felul colorat de a povesti, înțesat de parafraze, aluzii, comparații sau caracterizări, pe care îl vom întâlni mai târziu la Creangă. Formulele introductive ne întăresc această impresie: „în scurt să dzicem”, „ce-i încoace și încolea” (la Creangă: „scurt și cuprinzător”, „scurtă vorbă”[11] etc.).
În Istoria lui Cantemir, caierul vrăjilor se mai domolește și vrăjile mai tac o vreme:
Într-aceasta vreme de armistiție
vrajea vrăjitoriului mijlocitoriu
așeși de tot să închisă.
Iară povestea pricinii era
că vrajitoriul cel mare
cu farmecele sale
atâta putere agonisisă,
cât pre toate vrăjile
mute întorcând,
singur el numai, când,
ce și cui vrea,
vrăjiia[12].
Pe neașteptate însă, „ca ciuperca din gunoiu”[13] răsare un vrăjitor mare, de care toți se tem.
Corbul îl trimite pe Uliu (Uleul) negociator în locul Lebedei, care „la cuibu-și s-au înturnat,/ unde nu preste multe dzile/ verșurile încheindu-și/ cântecul ș-au săvârșit”[14].
În dzilele acestui vrăjitoriu
Filul și Inorogul
mare întrare și ieșire aflară,
de carea nepriietinii macar
cum știre a lua nu putură[15].
Găsim iarăși o parafrază (cum adesea se întâmplă în Istoria ieroglifică) a unei expresii biblice:
„Eu sânt uşa: pren Mine de va întra neștine, mântui-se-va. Și va întra şi va ieşi, şi păşune va afla” (In. 10, 9, Biblia 1688).
Intrarea și ieșirea indică, așadar, marea trecere pe care o are cineva pe lângă o persoană de rang înalt: aceasta este decriptarea lui Cantemir.
Cu alte cuvinte, a intra și a ieși prin ușa Hristos, din versetul de mai sus, semnifică, dacă urmărim dezlegarea lui Cantemir, a avea mare îndrăzneală la Dumnezeu, în rugăciune, a fi intim cu Domnul.
Filul și Inorogul având, deci, intrare la noul vrăjitor, lucrurile se schimbă din ce în ce mai mult în bine, în favoarea lor.
Acum, se întoarce roata și acest vrăjitor începe să împletească mreji pentru Corb și pentru Struțocămilă. Iar
mreajea asupra Strutocamilii
mai pre iușor fiind a să împleti
(macar că pre amândoaâ deodată
vrăjitoriul le începusă),
acmu gata Filului să o dea
pre vrăjitoriu îndemnă.
Filul, luând mreajea,
până în dzece dzile
pre Strutocamilă vână. /…/
După ce Strutocamila în mreaje să prinsă,
la Grumadzii Boului o adusără.
Iară Lupul, Ciacalul și alalți
carii partea Filului ținea,
până la vinirea Filului,
lucrurile monarhiii dobitoacelor
a chivernisi începură
și pe jigăniile carile să împrăștiiasă,
până la vinirea Filului,
iarăși la locul său le adunase,
fără numai Guziul Orb și Hameleonul,
în fuga lor rămâind,
ca cum sămânța răutăților
și tulburărilor
într-alții de ar pieri,
într-aceștea să să păzască[16].
Filul, care „epitropiia dobitoacelor/ de la vrăjitoriu luase”[17], în locul Struțocămilei, „la locul epitropiii sale să dusă”[18].
[1] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 348.
[2] Ibidem. [3] Idem, p. 349. [4] Idem, p. 349-350.
[5] A se vedea Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Studiu despre Viața Sfântului Macarie Romanul, op. cit., p. 43, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2014/10/31/studiu-despre-viata-sfantului-macarie-romanul/.
[6] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 350.
[7] Cf. Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) în comparație cu Psaltirile coresiene din 1570 și din 1588, text stabilit, introducere și indice de Stela Toma, Ed. Academiei RSR, 1976, p. 241, 434.
[8] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 351.
[11] Ion Creangă, op. cit., p. 178, 189.
[12] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 352.
[13] Ibidem. [14] Idem, p. 353. [15] Ibidem. [16] Idem., p. 353, 356.