Într-un articol de azi dimineață, Valentin Petcu, alias Zoso, ne anunță că a împlinit 10 ani de blog, dar, în același timp, că el, în comparație cu alți comentatori TV sau de Radio, acum „obosiți”, hrănește „un public care voia variație, rapiditate, onestitate și umanitate”.

Dacă nu l-aș fi citit de 10 ani pe Petcu și dacă n-aș fi văzut ce fel de „cultură” are…din auto-prezentarea sa aș fi zis că e vorba despre vreun academician, despre vreun mentor spiritual, despre un mare om de cultură.

Însă, în fapt, e vorba despre un tânăr de 34 de ani, care nu știi dacă a terminat liceul, despre care nu am aflat să fi făcut vreo facultate și care se bazează, aproape exclusiv, pe informația găsită în online și pe experiența lui de viață, e folosit de diverși pentru campanii publicitare sau pentru cele politice.

Pentru T. Băsescu s-a implicat activ în campaniile electorale, luându-i și un interviu la al doilea mandat (singurul pe care l-a dat unui creator de online). Și s-a plimbat într-o parte și în alta, la diverse evenimente, pentru ca să le publiciteze.

Mai pe scurt, Petcu e un tabloitard de online, de factura Libertatea, Click, Cancan, ca mulți alții, fără vreo specializare în vreun domeniu anume.

El își dă cu părerea despre orice, mai ales despre ce e plătit să scrie, bășcălia și partizanatul fac casă bună cu el și cu comentatorii lui, însă îi place să creadă despre el că e „onest” și cu accente „umaniste”, când el militează pentru desființarea satelor, îi minimalizează pe bătrâni, insultă și caricaturizează oamenii, are păreri extremiste în ceea ce privește instituțiile statului.

Variația pe care el o produce e aceea că într-un articol îți arată o fată dezbrăcată, într-altul o mașină tamponată, iar într-altul reclama la un film. Ia informații din altă parte, le republică la el, și asta e…variația. După care ne mai aduce în față un te miri ce, spre vânzare, sau vreo persoană spre minimalizare.

Iar pentru că, uneori, scrie imediat despre ceea ce aude că se întâmplă…de aceea se consideră „rapid”. Numai că el nu produce informație, ci el preia informație, pe care o transmite mult mai repede în comparație cu alții, nu mult mai repede în comparație cu evenimentul.

Când a vorbit despre onestitate s-a referit la altcineva…nu la sine. La fel și când s-a crezut umanist

Pentru că umaniștii erau enciclopedici, aveau și citeau biblioteci întregi…în comparație cu Valentin Petcu, pe care nu l-am văzut prezentând vreodată vreo carte. El prezintă filme, reclame, știri, fotografii, comicării de tot felul…dar nu se ocupă cu cultura umanistă.

De ce totuși îl citesc pe el, pe Dorombach, pe Blogatu, pe Cabral și pe alții ca ei, care nu sunt creatori de online autentici ci niște publicitari plătiți, cu interese care nu sunt la vedere? Nu pentru „diversitate”, ci pentru aerul îngust al tabloidizării.

Îmi place să fiu la curent cu subcultura tabloidă, după cum îmi place să fiu la curent cu subcultura muzicală din România și din lume. Mă ajută la înțelegerea lumii și în predica și teologia mea.

Tot la fel mă uit la emisiuni și la filme proaste de la diverse televiziuni ale lumii, pentru ca să văd nu manipularea ci targhetul manipulării. Adică ce vor să experimenteze pe oameni.

Și la ce concluzii am ajuns citindu-l pe Petcu și pe ceilalți tabloitarzi din România și din lume?

Că informația și ratingul de cancan îi fac să se simtă „împliniți” pe cei care nu au nicio specializare și nu muncesc ceva anume la cote de excelență.

Că oamenii au ajuns foarte puerili, fără profunzime interioară, pentru că sunt canalizați spre ocupații care nu au de-a face cu reflecția ci cu manualitatea repetitivă.

Că poți manipula mult și bine printr-o diversitate fără realitate, dacă pozezi într-un om de lume „care cunoaște cum merg lucrurile”.

Mai pe scurt, nu sunt „un cititor” al lui Petcu, chiar dacă îl citesc. Pentru că îl citesc ca pe un experiment nefericit. Ca pe un tânăr care nu vrea să își depășească condiția și educația ci consideră că informația lui tabloidă înseamnă cultură.

Did you like this? Share it: