Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a.

***

Capitolul XVIII

 24. Așadar, pentru că nu eram în stare să luăm cele veșnice, iar murdăria păcatelor ne îngreuna, [fiind] lipită [de noi] prin iubirea lucrurilor vremelnice și crescută, ca și cum [ar fi fost] în mod natural, [1].

Însă nu puteam a ne curăți, , decât numai prin cele vremelnice, cu care deja eram ținuți amestecați.

Sănătatea însă este la mare distanță de boală, dar modalitatea vindecării nu conduce la sănătate decât dacă este adaptată bolii.

Cele vremelnice nefolositoare îi decepționează pe cei bolnavi, [iar] cele vremelnice [care sunt] folositoare îi ajută pe cei care urmează să fie vindecați și îi duc pe cei care au fost însănătoșiți către cele veșnice.

Însă precum , astfel cele ce vor fi curățite [datorează] credință celor vremelnice.

A zis cineva dintre cei care mai înainte erau considerați înțelepți la greci: Pe cât valorează veșnicia pentru cel care s-a născut, pe atât adevărul pentru cel credincios.

Și cu siguranță este o afirmație adevărată. Fiindcă ceea ce noi numim vremelnic, acela a numit ceea ce s-a născut. Din care categorie chiar noi suntem, nu numai după trup, ci chiar și după . Căci nu este corect să fie numit veșnic ceea ce se schimbă în parte, întrucâtva[2].

Așadar, pe cât suntem nestatornici, pe atât stăm departe de veșnicie. Dar, prin adevăr, ne este făgăduită nouă viața veșnică, de a cărei , în schimb, credința noastră stă departe pe atât pe cât [stă departe] [3].

Deci acum folosim credința în lucrurile care au fost făcute în timp [de Hristos] pentru noi și suntem curățiți prin aceasta, încât, atunci când , în felul în care adevărul urmează credinței, la fel și veșnicia să urmeze caracterului muritor.

Tocmai de aceea credința noastră va deveni adevăr când vom ajunge la aceea care este făgăduită nouă credincioșilor. Dar este făgăduită nouă viața veșnică. Iar Adevărul a zis nu că va fi [acest adevăr] precum credința noastră este să devină, ci că Adevărul este veșnic, pentru că acolo este veșnicia[4].

Deci a zis Adevărul: „Dar aceasta este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine, unul Dumnezeu adevărat, și pe Cel pe Care L-ai trimis, Iisus Hristos” (In. 17, 3).

Când credința noastră, văzând [cele veșnice], va deveni adevăr, atunci veșnicia va susține .

Până când va fi aceasta și pentru ca să fie – pentru că acomodăm încrederea credinței cu lucrurile nașterii [în lume], precum nădăjduim adevărul contemplării în veșnicie, pentru ca credința vieții muritoare de adevărul vieții veșnice –, însuși Adevărul Tatălui, coetern/ împreună-veșnic [cu El], „S-a născut din pământ” (Ps. 84, 12), când Fiul lui Dumnezeu astfel a venit ca să Se facă Fiul omului și Însuși în Sine să ia credința noastră, prin care să ne conducă pe noi la adevărul Său. Care a primit în așa fel încât să nu piardă veșnicia Sa[5].

Așadar, pe cât valorează eternitatea pentru cel care este născut, pe atât [valorează] adevărul pentru cel credincios.

Deci astfel trebuia a ne curăți noi, încât El să ne facă nouă care să rămână și [astfel încât] să nu fie pentru noi una [o naștere] în credință și alta în adevăr[6]. Nici să putem trece de la cele în care suntem născuți la cele veșnice decât dacă Cel veșnic, unit cu noi prin nașterea noastră, ne trece la veșnicia Lui Însuși.

Și astfel, acum, credința noastră a urmat, într-o oarecare măsură, până în punctul de unde S-a înălțat [El], [Cel] în Care am crezut: născut, mort, înviat, înălțat.

Din acestea patru, cunoscuserăm două, mai înainte, în noi, căci știm că oamenii și se nasc, și mor. Dar au rămas două, adică a fi înviat și a fi înălțat, în care nădăjduim drept să fie ale noastre în cele viitoare, pentru că am crezut în cele făcute de către El.

Și astfel, pentru că și în Acela ceea ce era născut a trecut la veșnicie, [tot așa] trece și [ceea ce este născut] al nostru, când credința va ajunge la adevăr.

Adică acum, celor credincioși, ca să rămână în cuvântul credinței, și de aici [să ajungă] la adevăr – și prin aceasta, de asemenea, conduși la veșnicie, să fie eliberați de moarte –, astfel le grăiește: „Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, veți fi cu adevărat ucenicii Mei” (In. 8, 31).

Și, ca și cum ei ar fi întrebat: , a zis mai departe: „Și veți cunoaște adevărul” (In. 8, 32). Și, din nou, ca și cum ei ar fi zis: Ce folosește adevărul muritorilor?, spune: „Și adevărul vă va elibera pe voi” (In. 8, 32). De unde [altundeva vă va elibera], decât din moarte, din stricăciune, din ?

Bineînțeles, adevărul nemuritor, nestricăcios, neschimbabil. Dar adevărata nemurire, adevărata nestricăciune, adevărata neschimbabilitate, aceasta este veșnicia.


[1] Al caracterului nostru de a fi muritori.

[2] Noi numim sufletul veșnic în sensul că, odată ce se naște, nu cunoaște destrămare precum trupul și nici nu se mai întoarce vreodată la neființă. Însă cu adevărat veșnic este numai ceea ce nu cunoaște schimbări sau transformări, așa cum este firea dumnezeiască veșnică.

Sfântul Augustin caracterizează ca muritor tot ceea ce este nestătător, fluctuant, care este afectat de schimbări felurite.

[3] Credința noastră, adică, nu poate acum să privească limpede în viața veșnică din cauza firii noastre muritoare, fiind amestecați cu cele vremelnice.

[4] Adică nu este un adevăr impersonal sau o realitate impersonală aceea care îi întâmpină pe credincioși în viața veșnică, ci Adevărul și Viața veșnică sunt personale și sunt corelativele Dumnezeului treimic.

Nu o credință individuală (imaginativă) se personalizează brusc și devine adevăr în viața veșnică, ci credința adevărată întâlnește Adevărul în care și-a pus nădejdea, Care e mai presus de înțelegerea și așteptarea sa, și Care are veșnicia.

[5] Hristos a asumat în ipostasul Său firea noastră omenească muritoare fără să Se despartă de firea Sa dumnezeiască veșnică.

[6] Nașterea în credință este și întru adevărul vieții veșnice. Nu una este credința și altul adevărul veșniciei.

Did you like this? Share it:
de propagine mortalitatis
purgandi eramus
ut contemperaremur aeternis
mens rationalis
purgata
contemplationem debet rebus aeternis
animi mutabilitatem
perspicuitate
ab aeternitate mortalitas
ad specie venerimus
mortalitatem nostram commutatam
ne dissonaret
mortalitatem nostram
ortus
aeternus
Quo fructu?
mutabilitate
permanet