Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a.

***

Dar ce [putem spune] în ceea ce privește siguranța? Și cine, întreb, dacă a fost vreodată atât de bogat, a putut să scape de atât de multe primejdii, umblând printre atâtea neamuri diferite, cu singurul scop de a aduce o înnoire în felul lor de a trăi? Căci a fost ca și cum prin împuternicire împărătească, pe care au dus-o la îndeplinire în fața lor. Ba, mai mult, căci niciodată o împuternicire nu ar fi putut să fie atât de eficace, așa cum au fost cuvintele lor. Căci hotărârea împărătească silește cu necesitate, dar aceștia au condus oamenii de bună voie și nesiliți, da, și cu inimi peste măsură de mulțumitoare.

Ce poruncă împărătească, întreb, ar fi convins vreodată oamenii să se despartă cu totul de proprietățile lor și de viețile lor[1], să își disprețuiască casa, țara, rudele, da, chiar păstrarea de slujitori/ robi?

Și cu toate acestea, glasurile pescarilor și ale făcătorilor de corturi au slujit pentru aceasta. Așa încât au fost deopotrivă fericiți și mai puternici și mai tari decât toți ceilalți.

Da, zici tu, aceia au fost, desigur, pentru că au lucrat minuni. Dar, întreb, ce minuni au făcut aceia care au crezut, cei trei mii și cei cinci mii? Și totuși aceștia, citim, și-au petrecut timpul în fericire. Și pe bună dreptate, căci ceea ce este temelia tuturor tulburărilor, deținerea de bogății, a fost eliminată. Căci aceea, aceea zic, a fost întotdeauna deopotrivă cauza războaielor și a luptelor, a suferinței și a neliniștii și a tuturor relelor. Ceea ce face viața să fie plină de chin și de tulburări aceasta este. Și cu adevărat se va afla că mai mult bogații decât săracii au motive să fie triști. Dacă cineva crede că acesta nu este [un lucru] adevărat, cunoașterea lui nu provine din natura lucrurilor, ci din propria sa închipuire.

Și dacă cei bogați se bucură de un anume fel de plăcere, aceasta nu este de mirare, căci chiar și cei care sunt plini de râie au parte de multă plăcere. Căci bogații sunt exact ca aceștia, iar mintea lor, afectată în același fel, este simplă din cauza acestei împrejurări. Grijile lor îi zăpăcesc pe ei și aleg să fie acaparați de ele de dragul plăcerii momentane. În vreme ce aceia care sunt liberi de aceste patimi sunt sănătoși și netulburați.

Care [mod de viețuire] este mai plăcut, întreb, care dintre cele două este mai sigur? Să trebuiască să te frămânți doar pentru o bucată de pâine și pentru un rând de haine, sau pentru o familie foarte mare, [cuprinzând] atât robi cât și oameni liberi[2], neavând grijă [, așadar,] (doar) de tine însuți? Căci așa cum acest om[3] se teme [numai] pentru sine însuși, așa [te temi] tu[4] pentru cei care depind de tine.

De ce, te rog [să-mi spui], sărăcia pare un lucru de ocolit? La fel cum sunt și alte lucruri de disprețuit, după judecata multora. Da, zici tu, dar acele lucruri bune nu sunt obiecte de dispreț, ci sunt greu de realizat. Ei bine, la fel este și sărăcia, nu e un lucru de disprețuit, ci greu de realizat. Astfel încât, dacă cineva ar putea să o poarte, nu ar mai exista motiv să o disprețuiască. Căci cum se face că Apostolii nu au disprețuit-o? Cum se face că mulți chiar o aleg și, departe de a o disprețui, chiar aleargă la ea?

Căci ceea ce este cu adevărat un lucru de disprețuit nu poate constitui obiectul alegerii decât pentru nebuni. Dar dacă ar exista oamenii minților filosofice/ iubitoare de înțelepciune și înalte, care ar merge ei înșiși la aceasta, ca spre un adăpost sigur și sănătos, nu ar fi de mirare dacă [și] celorlalți li s-ar părea altfel.

Căci, cu adevărat, omul bogat mi se pare a fi ca o cetate fără zid [de apărare], așezată în câmpie[5], invitându-i pe asediatori din toate părțile. Dar sărăcia [mi se pare] o fortăreață sigură, tare așa cum fierul o poate face, iar calea către ea grea.

Și totuși, zici tu, lucrurile stau exact pe dos, fiindcă aceștia [săracii] sunt cei adesea trași în judecăți, aceștia sunt cei care sunt copleșiți [de griji] și oprimați. Nu, nu cei săraci, ca săraci, ci cei care, fiind săraci, vor să fie bogați. Dar eu nu vorbesc despre ei, ci despre cei care fac din a trăi în sărăcie preocuparea/ grija lor. Căci spune, cum se întâmplă că nimeni, niciodată, nu îi aduce în curțile de judecată pe frații de pe dealuri[6]?

Și totuși, dacă a fi sărac reprezintă un semn al oprimării, aceștia ar fi trebuit mai mult decât toți să fie trași acolo, din moment ce sunt mai săraci decât toți ceilalți. Cum se face că nimeni nu îi aduce pe cerșetorii de rând în curțile de judecată? Pentru că au ajuns la limita sărăciei. Cum se face că nimeni nu îi agresează, nimeni nu răspândește informații injurioase împotriva lor? Pentru că rămân într-o fortăreață prea sigură pentru aceasta.

Cât de mulți o consideră o situație greu de luptat cu ea, sărăcia, vreau să spun, și cerșind! Deci atunci, întreb, este un lucru bun să cerșești? E bun, dacă ar fi alinare, zici tu, dacă ar fi cineva care să dea, [căci] este o viață atât de lipsită de tulburări și nenorociri, așa cum toată lumea știe.

Dar eu nu spun că poruncesc aceasta, Doamne ferește! Ce sfătuiesc este neațintirea la bogății.

Căci spune, pe cine ai numi binecuvântat mai degrabă? Pe cei care stau acasă [și trăiesc] în virtute, sau pe cei care stau departe? Desigur, pe cei care sunt aproape. Spune atunci, care dintre cei doi este omul care să învețe orice este folositor și să strălucească în adevărata înțelepciune? Cel de dinainte sau cel din urmă? Primul, [după cum] trebuie să vadă toți.

Dacă te îndoiești, mulțumește-te cu aceasta: adu de la piață pe oricare dintre sărmanii nenorociți de acolo. Să fie ciung, [ori] olog, [ori] schilod. Și apoi adu pe altcineva, plăcut la înfățișare, puternic la trup, plin de viață și de tărie întru toate, înecat în bogății. Să fie de neam bun și să aibă multă putere[7]. Și apoi să îi aducem pe aceștia doi în școala de filosofie/ înțelepciune: care dintre ei, întreb, e mai propice să primească lucrurile învățate?

Prima învățătură, de la bun început, Fii smerit și cumpătat (căci aceasta este porunca lui Hristos): care dintre ei va fi mai apt să o împlinească, acesta sau celălalt?

Fericiți sunt cei care jelesc (Mt. 5, 4): cine va primi mai mult această spunere?

Fericiți sunt cei umili/ smeriți: cine va asculta mai mult de aceasta?

Fericiți sunt cei curați cu inima. Fericiți sunt cei ce flămânzesc și însetoșează după dreptate. Fericiți sunt cei care sunt prigoniți de dragul dreptății (Mt. 5, 8, 6, 10). Cine va primi acestea spuse cu ușurință?

Și, dacă vreți, haideți să aplicăm tuturor aceste porunci și să vedem cum se vor potrivi.

Nu este unul aprins [de patimi] și umflat peste tot [de slava deșartă], în timp ce celălalt este întotdeauna cu mintea smerită și ascultător în toată purtarea sa? E destul de clar [că așa este].


[1] În sensul de a părăsi grijile vieții de până atunci.

[2] Sfântul Ioan se referea la realitatea vremii sale. Acum nu mai vorbim de sclavi, ci de slujitori/ angajați, iar bogații au aceleași probleme ca întotdeauna.

[3] Săracul care a servit drept exemplu.

[4] Cel care ești bogat.

[5] Cetățile erau construite pe dealuri înalte sau pe vârf de munte, înconjurate de ape, pentru a putea fi greu de asediat și pentru a putea vedea de departe apropierea inamicilor și a se pregăti de luptă.

[6] „Brethren of the hills”: se referă la cei care caută sărăcia, care se retrag ca să trăiască ascetic în păduri, pe dealuri și în munți.

[7] În sensul: influență în societate.

Did you like this? Share it: