Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 13 la Faptele Apostolilor [15]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.
***
Da, și există o spunere, în acest sens, printre cei care sunt lipsiți: Eram rob, pe nume Epictet, un schilod în trup, în sărăcie un adevărat Irus[1], un prieten al Nemuritorilor.
Căci cum, întreb, ar putea fi altfel, decât ca sufletul celui bogat să facă echipă cu cele rele: prostia, slava deșartă, poftele fără număr, mânia și patima, lăcomia, nedreptatea și câte altele?
Așa încât, chiar pentru filosofie/ înțelepciune, cel de dinainte este mai apt, după caracterul său, decât cel din urmă.
Căutați cu dinadinsul să stabiliți care este mai plăcut: căci acesta, după cum văd, este lucrul despre care se discută pretutindeni, dacă unul ca acesta are un mod de viață mai plăcut. Și totuși, chiar în privința acestui lucru, nu trebuie să ne aflăm în îndoială, căci a fi aproape de sănătate înseamnă de asemenea a avea multă desfătare.
Dar care dintre cei doi, aș vrea să întreb, este cel mai bine intenționat în ceea ce privește problema care se pune acum, pe care trebuie să o ducem la bun sfârșit – legea noastră, vreau să spun – omul sărac sau cel bogat? Care dintre ei va fi în stare să jure? Omul care are copii, prin care să fie provocat, omul care are legămintele sale cu nenumărate părți, sau omul care este preocupat să facă rost numai de o bucată de pâine sau de un rând de haine?
Acest om nici măcar nu are nevoie de jurăminte, în cazul în care ar vrea, ci întotdeauna trăiește liber de grijile neguțătoriilor. Ba, mai mult, se vede adesea că cel care s-a educat ca să nu jure deloc, disprețuiește și bogățiile. Iar cineva poate vedea, în întreg comportamentul său, cum toate felurile sale [de a fi] se ramifică [crescând] din acest obicei bun[2] și conduc la blândețe, la disprețul bogățiilor, la cuvioșie, la supunerea [patimilor] sufletului, la străpungerea inimii[3].
Deci să nu fim nepăsători, iubiții mei, ci să arătăm din nou mare râvnă: cei care au împlinit, ca să își păstreze împlinirea atinsă, ca să nu fie cu ușurință prinși de talazurile întoarcerii [la cele rele], nici valul care se întoarce să-i tragă din nou înapoi (și pe aceia care totuși sunt în întârziere, pentru ca să fie din nou înălțați și determinați să facă ceea ce este de dorit; iar, între timp, să-i lăsăm pe cei care au împlinit [porunca] să-i ajute pe cei care nu au fost în stare să facă același lucru) și, întinzându-și mâinile, ca și cum ei s-ar lupta cu alți oameni în ape adânci, să-i primim pe ei în cerul fără-jurăminte.
Căci, într-adevăr, a nu jura deloc este un cer al siguranței, [înseamnă,] orice furtuni ar izbucni peste noi, a nu fi în niciun pericol de înec: fie mânie, fie insultă, fie patimă, fie orice ar putea fi, sufletul este în siguranță.
Da, chiar dacă cineva a vânturat un cuvânt la întâmplare sau altul pe care nu ar fi trebuit și ar fi fost mai bine să nu fi fost rostit, să fie [să se considere] totuși că s-a pus pe sine sub nicio trebuință, sub nicio lege.
Vedeți ce a făcut Irod de dragul jurământului său: a tăiat capul Înaintemergătorului. „Dar din cauza jurămintelor sale”, zice, „și pentru cei care ședeau la masă cu el” (Mc. 6, 26), i-a tăiat capul Profetului.
Gândiți-vă ce au avut de suferit semințiile [lui Israel] pentru jurămintele lor în privința seminției lui Veniamin (Jud. 21, 5-10), [sau] ce a avut Saul de suferit pentru jurământul său (I Sam. 24-45).
Căci Saul cu adevărat s-a jurat strâmb, dar Irod a făcut ceva mai rău decât jurământul strâmb, a făcut ucidere.
Iisus [al lui Navi] iarăși – știți cum le-a mers cu el, din cauza jurământul său, în privința gavaoniților (Iis. Nav. cap. 9).
Căci acest jurământ este cu adevărat o cursă a Satanei. Să rupem legăturile! Să ne aducem pe noi înșine într-o împrejurare în care să ne fie ușor (să nu jurăm)! Să ne eliberăm din această înlănțuire și din cursa Satanei!
Să ne temem de porunca lui Dumnezeu! Să ne așezăm pe noi înșine în cele mai bune dintre obiceiuri, pentru ca, înaintând [duhovnicește] și împlinind aceasta și pe celelalte porunci, să primim acele bunătăți care sunt făgăduite celor care Îl iubesc pe El, prin harul și bunătatea iubitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Duhului Sfânt fie slava, puterea și cinstea, acum și pururea și în veacul fără de sfârșit. Amin.
[1] Irus, cerșetor din casa lui Ulise, cf. http://dexonline.ro/definitie/irus.
[2] Sfântul Ioan precizează mereu că virtuțile cresc unele din altele, la fel cum și patimile se dezvoltă unele din altele. Este o precizare cu caracter isihast.
[3] Păzirea unei porunci atrage alte virtuți și acest lucru duce la umilință, la smerirea sufletului și la aducerea lui în starea de a fi pregătit pentru pocăință și pentru străpungerea inimii.
Păzirea poruncilor liniștește sufletul și de aceea se apropie de el harul pocăinței, prin care se simte străpuns la inimă pentru păcatele sale.
