Preasfanta Treime

Iubiții mei,

a vorbi despre Dumnezeu e cea mai mare bucurie a omului credincios. Pentru că noi dorim să vorbim despre Dumnezeu după cum El ni S-a revelat nouă, după cum ne-a propovăduit despre Sine prin Profeți, prin Domnul întrupat, prin Sfinții Apostoli și prin toți Sfinții Bisericii.

Căci nu noi am inventat teologia despre Dumnezeu, ci El Însuși ne-a descoperit-o. Și ceea ce El ne-a descoperit despre Sine noi trebuie să mărturisim întru curăția inimii și împlinind poruncile Lui. Căci prin aceasta arătăm că Îl iubim și Îl ascultăm pe Dumnezeu.

Și voi începe să vorbesc despre teologia trinitară pornind de la cele 7 rugăciunii ale Vecerniei acestui praznic. Pentru că în ele chemăm pe Dumnezeul nostru treimic, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu și din ele aflăm cine este Dumnezeul nostru.

În prima rugăciune, Dumnezeu Tatăl este numit preacurat, neîntinat, fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat și fără de răutate, Care singur are nemurirea [ἀθανασίαν] și Care locuiește în lumina neapropiată [φῶς ἀπρόσιτον][1]. Însă lumina neapropiată, adică slava Lui dumnezeiască, nu este o realitate detașată de El ci una care izvorăște din ființa Lui. Pentru că El este Lumina cea întreit-strălucitoare, adică tripersonală, după cum găsim adesea această sin- tagmă în cărțile de cult.

Și aceleași însușiri au și Fiul și Duhul Sfânt, pentru că aceste însușiri sunt de obște în Treime. Sunt comune persoanelor dumnezeiești.

Pentru că însușiri personale sunt numai acestea: Tatăl este nenăscut și nepurces, Fiul este născut din Tatăl și Duhul Sfânt este purces din Tatăl. În afară de aceste însușiri personale netransmisibile, toate celelalte pe care le auzim în Scriptură și la Sfinții Părinți și în cărțile de cult sunt comune celor 3 persoane dumnezeiești.

Dumnezeul treimic a făcut toată creația și l-a făcut și pe om. Și toate poartă amprenta Lui și sunt deschise spre El, pentru că toate se împlinesc în El.

Însă ființele raționale care nu vor să asculte de El, ca demonii și oamenii păcătoși, luptând împotriva Lui, ei luptă în primul rând împotriva propriei lor împliniri ontologice. Pentru că nedorind să se împlinească în iubirea de Dumnezeu, ei nu se împlinesc deloc, ci se schimonosesc interior într-un mod dramatic.

Dumnezeu Tatăl este Stăpân iubitor de oameni și Părintele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar Fiul Tatălui, pentru noi, oamenii, și pentru mântuirea noastră, S-a pogorât din ceruri și S-a făcut om, întrupându-Se din Preacurata Fecioară Maria[2]. Și trebuie să știm toate aceste detalii și toată viața Domnului și cuvintele Lui din Evanghelii, pentru că prin El și prin învățătura Lui noi ne mântuim.

De aceea avem la fiecare Dumnezeiască Liturghie și la fiecare Sfântă Taină și la fiecare Slujbă de sfințire o Sfântă Evanghelie, adică un pasaj din Evanghelii, pentru ca să fim familiarizați cu viața și învățătura Domnului.

Domnul a răbdat pentru noi Crucea, dar tot pentru noi El a înviat și S-a înălțat de-a dreapta Tatălui. Și tot pentru noi va veni să judece întreaga umanitate, Judecată a Lui pe care noi o actualizăm la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Pentru că o trăim anticipat, o trăim ca și când ea s-ar fi petrecut deja, pentru că ne pregătim pentru ea.

Și de aceea avem nevoie să Îl cunoaștem continuu pe Dumnezeu, atât în ceea ce ne spune Tradiția despre El dar, totodată, și în relația Lui personală cu noi. Pentru că în rugăciunea și în iubirea noastră pentru Dumnezeu, El ne luminează continuu cu privire la El și la raportarea noastră față de El.

În prima rugăciune de care ne ocupăm, persoana lui Dumnezeu Sfântul Duh apare în relație cu Cincizecimea. Cu praznicul de ieri. Și Duhul Sfânt e mărturisit aici ca trimis [κατέπεμψε] de Fiul peste Sfinții Lui Ucenici și Apostoli [ἐπὶ τοὺς ἁγίους αὐτοῦ μαθητὰς καὶ Ἀποστόλους][3]. Însă nu doar Fiul L-a trimis pe Duhul în lume ci și Tatăl, pentru că Tatăl nu face nimic fără Fiul. Dar, în același timp, și Duhul a dorit să vină în lume și să ne umple de slava Treimii, pentru că Tatăl prin Fiul întru Duhul Sfânt lucrează toate pentru mântuirea noastră.

Pentru că oriunde citim în Scriptură că Dumnezeu a făcut sau a spus ceva anume trebuie să fim încredințați că prin cuvântul Dumnezeu se indică întreaga Treime. Însă umanitatea a avut nevoie de sute, de mii de ani ca să primească revelația deplină prin Fiul, Care, atunci când S-a întrupat, ne-a vestit tuturor că Dumnezeul nostru este Treime de persoane.

Și de aceea noi nu spunem că în Vechiul Testament era un alt Dumnezeu decât al nostru, ci că în Vechiul Testament Dumnezeul nostru nu a fost cunoscut deplin ca Tată, Fiu și Duh Sfânt. Dar că, în mod tainic, mai mult sau mai puțin explicit, Dumnezeu a arătat încă din Vechiul Testament că El e Dumnezeu treimic.

Dumnezeu ne aude rugăciunea. El strică robia patimilor din noi înșine. El ne iartă păcatele, pentru că ne umple de îndurările Sale[4]. El ne umple de mila Sa, ne cercetează pe noi cu bunătatea Sa, ne curățește pe noi prin lucrarea [τῇ ἐνεργείᾳ] Sfântului Său Duh[5]. Căci nu persoana Sfântului Duh a coborât în Sfinții Apostoli (lucru imposibil) ci slava Sfântului Duh, care e slava întregii Treimi. Adică lucrarea/ energia Lui necreată și veșnică.

În a treia rugăciune, adresată lui Dumnezeu Fiul, ni se vorbește despre faptul că El a dat oamenilor pacea Lui și că El dăruiește pururea darul Preasfântului Duh [τὴν τοῦ παναγίου Πνεύματος δωρεάν] celor credincioși[6]. Însă pacea Lui și darul Preasfântului Duh e unul și același lucru cu harul Lui sau cu slava Lui sau cu lumina Lui cea neapropiată.

Iar persoanele dumnezeiești nu sunt una lângă alta, nu sunt distante una de alta, nu sunt indiferente una de alta, ci una în alta, fără amestecare, pentru că au în comun aceeași ființă dumnezeiască și aceeași slavă și lucrare și putere dumnezeiască.

De aceea vorbim despre Dumnezeu ca despre Iubirea și Comuniunea tripersonală desăvârșită, căci El este din veci și pentru veci Treime de persoane, care Se iubesc și Se îmbrățișează și Se conțin una pe alta în mod desăvârșit.

Există o singură Dumnezeire și Putere și Stăpânire [μιᾷ Θεότητι, καὶ δυνάμει, καὶ ἐξουσίᾳ][7], adică Dumnezeul nostru treimic. Și El ne îndreptează continuu spre ceea ce ne este de folos, ajutându-ne să împlinim voia Lui[8].

De aceea, orice păcat Îl vizează pe El și Lui Îi cerem iertare pentru ele[9].

A cincea rugăciune ne vorbește despre coborârea Domnului la Iad și despre cum El l-a legat pe Satana în tartar [ἐν ταρτάρῳ] și l-a închis în focul cel nestins și în întunericul cel mai din afară [πυρὶ ἀσβέστῳ, καὶ σκότῳ ἐξωτέρῳ][10]. Iar Fiul este Înțelepciunea Tatălui [σοφία τοῦ Πατρός] cea ipostatică, Fiul Său Cel iubit, Lumină veșnică din Lumină veșnică [ἀΐδιον φῶς ἐξ ἀϊδίου φωτός], Soarele dreptății [Ἥλιε δικαιοσύνης], Cel care-i odihnește pe toți credincioșii cei adormiți[11].

Fiul Tatălui măsoară timpul celor vii și rânduiește ceasurile morții [καιροὺς θανάτου], El duce și scoate din Iad sufletele oamenilor, El îi leagă în neputință [ἐν ἀσθενείᾳ] pe oameni și îi dezleagă în putere [ἐν δυναστείᾳ] de păcate și de boli[12].

Și Fiul, în ziua Cincizecimii, ne-a arătat nouă „taina Sfintei, Celei deoființă și pururea veșnice, nedespărțitei și neamestecatei Treimi [τὸ μυστὴριον τῆς ἁγίας, καὶ ὁμοουσίου, καὶ συναϊδίου, καὶ ἀδιαιρέτου, καὶ ἀσυγχύτου Τριάδος]”[13], pentru ca să o vestim pentru mântuirea tuturor.

Și ne rugăm astăzi și pentru cei din Iad, pentru ca Dumnezeu să îi ușureze de păcate și să-i mângâie pe ei, și pentru ca ei să fie duși de Dumnezeu „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă [ἐν τόπῳ φωτεινῷ, ἐν τόπῳ χλοερῷ, ἐν τόπῳ ἀναψύξεως]”[14], adică în Împărăția Lui. Pentru că numai Dumnezeu poate să facă acest lucru: să scoată pe cineva din Iad, pentru rugăciunile Bisericii Sale.

Într-o cântare a praznicului de azi se vorbește despre vărsarea întru tot trupul [εἰς πᾶσαν σάρκα] a Duhului Cel Mângâietor [τὸ Παράκλητον Πνεῦμα][15]. Pe când într-o altă cântare, se vorbește despre izvorul Duhului care împarte râuri purtătoare de foc, care i-a rourat pe Apostoli și i-a luminat[16].

Și aici se vorbește despre harul Duhului și nu despre persoana Duhului Sfânt, care nu se poate împărți.

Căci, după cum spuneam în anii trecuți, la Cincizecime nu persoana Duhului S-a pogorât în oameni, ci harul Sfântului Duh, care coboară în noi de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt. Iar atunci când auzim pe anumiți Sfinți sau teologi vorbind despre primirea Duhului sau despre faptul că cineva e purtător de Duh, nu trebuie să înțelegeți că a primit persoana Duhului (lucru imposibil pentru orice creatură) ci harul Duhului Sfânt, care e harul întregii Treimi și nu numai al Duhului Sfânt. Dar e numit harul Duhului sau al Tatălui sau al Fiului, pentru că el e al tuturor celor trei persoane dumnezeiești.

În Acatistul Preasfintei Treimi, în rugăciunea către Dumnezeu Duhul Sfânt, El este numit Împărate ceresc, Mângâietor preabun, Duh al adevărului, Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul[17].

Și Duhul este Izvor nepărtinitor al darurilor celor dumnezeiești[18], adică dăruiește daruri tuturor celor care se sfințesc de patimi.

Prin harul Duhului noi „ne-am sfințit și ne-am uns în ziua Botezului nostru”[19]. Și el, sălășluindu-se întru noi, ne curățește de păcatele noastre și ne face locașuri ale Prea- sfintei Treimi[20].

Sfântul Ioan Damaschin, vrând să clarifice însușirile personale ale persoanelor dumnezeiești, preciza că nașterea Fiului din Tatăl „este în afară de timp și fără de început”[21]. La fel este și purcederea Duhului Sfânt din Tatăl.

De aceea, nașterea și purcederea nu contravin afirmației că Dumnezeu este „mai înainte de toți vecii”[22]. Pentru că Fiul și Duhul nu au fost aduși de Tatăl „din neexistență la existență” ci întotdeauna Fiul și Duhul au fost împreună cu Tatăl[23], chiar dacă Tatăl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul. „Căci n-a fost cândva Tatăl, când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl [a fost] și Fiul, Care S-a născut din El”.

Cum nu a fost vreodată Tatăl fără Duhul Sfânt, Care purcede din El, ci din veci și până în veci Tatăl a fost și este și va fi dimpreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt.

Referindu-se la Dumnezeu din perspectiva ființei Sale, Sfântul Ioan Damaschin spune că Dumnezeu este „singurul impasibil, neschimbabil, imuabil și totdeauna la fel”[24]. Iar referindu-se la ce înseamnă naștere și purcedere în Dumnezeu, el ne spune că sunt lucruri de nepătruns de mintea noastră[25]. Pentru că Dumnezeu nu ne-a revelat acest lucru.

Și când Dumnezeu nu ne revelează ceva anume, speculațiile noastre pe acea temă sunt lipsite de evlavie. De aceea, nici noi nu trebuie să presupunem despre Dumnezeu lucruri pe care Tradiția Bisericii nu le mărturisește ca fiind revelate de El.

Așadar, iubiții mei, în această zi a lui Dumnezeu, în care L-am lăudat pe Dumnezeul treimic și am vorbit despre El din cele revelate de El Bisericii, să ne rugăm Lui ca să ne învețe și pe noi să trăim în iubire și în frățietate și în ascultare și în ajutor reciproc.

Să ne învețe să ne iubim unii pe alții, să ne socotim unii pe alții frați, să ascultăm unii de alții și să ne ajutăm unii pe alții.

Căci fără unire și iubire între noi nu putem să săvârșim lucruri mari și frumoase în Biserică și în societatea românească.

Certurile, invidiile, nemilostivirile dintre noi cauzează profund Bisericii și țării și doar noi putem să îndreptăm lucrurile.

De aceea să ne rugăm lui Dumnezeu să ne învețe să fim simpli în cugetarea și în comportamentul nostru, să fim îngăduitori, să fim smeriți, să fim milostivi, să muncim cu drag și să ne împlinim prin ceea ce facem, să ne lumineze întru toate, pentru ca să ne mântuim și noi, nevrednicii.

Căci de la El și întru El e tot darul care ne mântuiește și ne sfințește pe noi, de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, de la Dumnezeul nostru treimic, a Căruia fie slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin!


[1] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 329/ Penticostar, ed. gr. online, cf. http://glt.xyz/texts/Pen/p82.uni.htm.

[2] Ibidem/ Ibidem. [3] Ibidem/ Ibidem. [4] Ibidem/ Ibidem. [5] Idem, p. 330/ Ibidem. [6] Idem, p. 331/ Ibidem. [7] Ibidem/ Ibidem. [8] Idem, p. 332/ Ibidem. [9] Ibidem/ Ibidem. [10] Idem, p. 333/ Ibidem. [11] Ibidem/ Ibidem. [12] Idem, p. 334/ Ibidem. [13] Ibidem/ Ibidem. [14] Ibidem/ Ibidem. [15] Idem, p. 337/ Ibidem. [16] Idem, p. 343.

[17] Acatistier, editat cu binecuvântarea PS Iustinian al Maramureșului și Sătmarului, fără an și loc de tipărire, p. 57.

[18] Ibidem. [19] Ibidem. [20] Ibidem.

[21] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. a III-a, trad. de Pr. D.[umitru] Fecioru, Ed. Scripta, București, 1993, p. 24.

[22] Ibidem. [23] Idem, p. 25. [24] Ibidem. [25] Idem, p. 27.

Did you like this? Share it: