Perne albe peste frunzele de nuc
În Grecia, azi, de Cincizecime. Peste frunzele de nuc, care simbolizează harul dumnezeiesc, preotul s-a rugat peste mai multe perne albe. Și ele sunt aduse de credincioși? Imaginea e de aici.
Zi: 31 mai 2015
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 14 la Faptele Apostolilor [16]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a.
***
Omilia 14
Și, sculându-se oarecare, acolo în sinedriu, un fariseu numit Gamaliil, învățător de lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puțin (5, 34).
Acest Gamaliil era învățătorul lui Pavel. Și cineva s-ar putea minuna cum, fiind atât de drept-cugetător în judecata sa, și întru totul învățat în lege, cu toate acestea nu crezuse încă. Dar nu se putea ca el să stăruie în necredință până la sfârșit. Căci cu adevărat [acest lucru] se vede clar din cuvintele pe care le rostește aici. A poruncit, zice, să-i scoată pe oameni afară puțin. Și a zis către ei.
Luați aminte cu câtă chibzuință își pregătește cuvântarea și cum îndată, de la bun început, îi face să se teamă. Și ca să nu fie suspectat că le ia apărarea[1], le vorbește lor[2] ca și cum ar fi avut aceeași părere ca și ei și nu face uz de multă vehemență, ci ca și cum ar vorbi unor oameni amețiți de patimă, se exprimă astfel:
Bărbați israiliteni, luați aminte la voi, ce vreți să faceți cu acești oameni (5, 35).
Nu căutați, vrea să spună el, să lucrați pripit și în grabă.
Căci mai înainte de zilele acestea s-a ridicat Tevdas, zicând că el este cineva mare, căruia un număr de bărbați, în jur de patru sute, i s-au alăturat, care s-a omorât, și toți câți au ascultat de el au fost risipiți și aduși întru nimic (5, 36).
Îi învață prevederea prin pilde. Și, ca formă de încurajare, pomenește la sfârșit pe omul care a ademenit cel mai mare nu- măr[3].
Deci înainte de a da pildele, zice: luați aminte la voi; dar când i-a invocat pe ei, atunci își spune părerea și zice: Feriți-vă de oamenii aceștia (5, 38). Căci, zice el:
După aceea s-a ridicat Iuda Galileanul, în zilele numărătorii, și a despărțit mult popor după el; și acela a pierit și toți câți au ascultat de el au fost împrăștiați.
Și acum vă zic vouă: Feriți-vă de oamenii aceștia și lăsați-i în pace, căci dacă această adunare sau această lucra– re este de la oameni, se va nimici. Dar dacă este de la Dumnezeu, nu puteți să-i înfrângeți (5, 37-39).
Deci, ce e acolo, vrea să spună el, care vă împiedică pe voi ca să îi înfrângeți? Căci zice el:
Ca nu cumva să vă aflați și luptători împotriva lui Dumnezeu (5, 39).
Îi descurajează atât prin părerea că lucrul este imposibil, cât și pentru că nu este spre binele lor. Și nu spune de către Cine acei oameni au fost nimiciți[4], ci că au fost risipiți, iar întovărășirea lor a căzut întru pieire. Căci, dacă, zice, ar fi de la oameni, la ce ar mai fi nevoie de agitație din partea voastră? Dar dacă este de la Dumnezeu, toată agitația voastră nu va fi în stare să-i învingă.
Argumentul este peremptoriu[5]. Și ei au fost convinși de el (5, 40).
În ce fel au fost convinși? Încât să nu-i omoare, ci doar să-i biciuiască. Căci zice:
Și, chemându-i pe Apostoli și bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus și i-au lăsat să plece (5, 40).
Vedeți după ce mare lucrare sunt biciuiți! Și iarăși învățătura lor s-a întins și mai mult, fiindcă au învățat în casă și în templu:
Și au plecat din fața sinedriului bucurându-se că au fost găsiți vrednici să sufere rușine pentru numele Lui. Și toată ziua în templu și în casă, nu încetau să învețe și să binevestească pe Iisus Hristos (5, 41-42).
Și, în acele zile, înmulțindu-se numărul ucenicilor, s-a înălțat murmurarea elinilor[6] împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi (6, 1).
Nu neapărat în zilele imediat următoare. Căci este obiceiul Scripturii să vorbească despre lucrurile care au urmat ca și cum s-ar fi petrecut într-o imediată succesiune.
Dar prin elini cred că îi înțelege pe cei care vorbeau grecește: pentru că ei[7] nu vorbeau limba greacă.
Iată o altă încercare! Vedeți cum, dinăuntru și dinafară se nasc griji, chiar de la bun început!
Apoi, zice, chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor la ei, au zis: Nu este potrivit ca noi să părăsim cuvântul lui Dumnezeu și să servim mesele (6, 2). Bine zis: căci ceea ce este necesar trebuie să dea întâietate la ce este cel mai necesar.
Dar vedeți cum îndată ei toți s-au gândit (la cele mai de jos) și cu toate acestea nu au neglijat învățătura.
Pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea: căci aceia[8] erau tratați ca persoane de mai mare însemnătate[9].
Drept aceea, fraților, căutați între voi șapte bărbați cu purtare cinstită, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să îi rânduim la această slujbă. Iar noi ne ne vom da pe noi în mod stăruitor rugăciunii și slujirii cuvântului.
Și a plăcut cuvântul acesta înaintea a toată mulțimea și l-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt [etc.] (6, 3-5).
Așa erau și ceilalți plini de credință, pentru ca să nu se mai întâmple aceleași lucruri ca în cazul lui Iuda sau al lui Ananias și Sapfira.
Și pe Filip și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Parmenas și pe Nicolae, un străin/ prozelit antiohian, pe care i-au pus înaintea Apostolilor. Și ei, rugându-se, și-au pus mâinile peste ei. Și cuvântul lui Dumnezeu creștea, iar numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și un mare grup dintre preoți erau ascultători credinței[10] (6, 5-7).
[1] Apostolilor.
[2] Fariseilor.
[3] De adepți.
[4] Pentru că Cel care i-a nimicit a fost Dumnezeu, fiindcă erau înșelați și amăgitori.
[5] Dacă acest argument ar fi folosit întotdeauna, nu ar mai fi existat prigoniri ale Sfinților lui Dumnezeu în istorie. Pentru că împotriva acelora care învață greșit sau doar ți se pare ție că învață greșit, cea mai bună și mai negreșită acțiune este rugăciunea. Dacă într-adevăr nu sunt de la Dumnezeu, vor pieri așa cum au pierit multe erezii sau așa cum au pierit Arie, Iulian Apostatul și alții, care au fost omorâți de Dumnezeu.
Însă, atunci când vrei să Îi iei locul și să elimini fizic pe cineva sau să-l minimalizezi și să-l batjocorești, așa cum fac extremiștii pretutindeni, atunci nu numai că nu lucrezi cu Dumnezeu, dar s-ar putea să fii chiar luptător împotriva lui Dumnezeu.
Și dacă există astăzi mulți eretici și amăgitori pe lume, este pentru că nu ne interesează să ne rugăm mult lui Dumnezeu pentru luminarea altora și pentru nimicirea, de către El, a greșelilor de învățătură. Pentru că nu ne dăm silința ca să ne învățăm pe noi și pe alții teologie multă și adâncă, ci ni se par incitante numai problemele colaterale, care să țină oamenii panicați și manipulabili.
[6] În text: „Hellenists”. Însă nu cred că e bine să traducem prin eleniști (așa cum traduce și Biblia 1988 și 2001), ci prin elini. Prin eleniști se înțelege mai degrabă adepți ai elenismului, adică ai păgânismului. Or aici e vorba de vorbitori de limbă greacă (elini sau elinofoni) creștinați.
[7] Evreii.
[8] Tot despre evrei e vorba.
[9] Decât elinii. Evreii îi discriminau, socotindu-i mai prejos pe cei care nu erau de un neam cu ei, chiar dacă și ei trecuseră la aceeași credință.
[10] Adică s-au convertit la credința creștină și mulți dintre preoții Legii vechi.
Sintagmele ne dau de gol
Cum caracterizați sintagma: „cărți pentru concediu”? Eu o caracterizez ca pe o expresie a necitirii. Numai niște oameni necultivați, pentru care cartea nu este o dorință zilnică, se gândesc să își ia cărți pentru când pleacă în concediu. Un om citit își ia cărți…din concediu pentru când vine acasă.
Căci un om care muncește și citește în același timp…care se roagă, muncește și citește, atunci când pleacă în concediu vrea să se odihnească și nu să citească.
Te duci la mare…vrei să vezi marea, să simți aerul ei răcoros în plămâni, să vezi oameni, păsări, locuri, monumente de la malul mării. Concediul e tocmai o ieșire din oboseală, o relaxare de scurtă durată, după care îți iei un nou avânt spre munca ta.
Dacă te duci la munte…nu te duci să fumezi ci să tragi în tine aer curat, să vezi munți, locuri, case, castele, peșteri, să mergi pe munte, să stai pe pietre, să faci fotografii, să te speli în apă de munte, să faci cunoștință și cu o altă parte de Românie.
Bineînțeles poți să pleci și în afara țării, să te duci și să te întorci folosit și aerisit…dacă îți permiți financiar.
Însă concediul (întotdeauna scurt) e pentru a respira și nu pentru a munci. Iar dacă pe fiecare zi muncești cu capul, citind, scriind, lucrând, atunci nu pleci în vacanță ca să citești ci să contempli.
*
„Să fiu la modă” nu înseamnă să îmi creez un costum unicat, pe gustul meu, la un croitor, ci să cumpăr ceea ce poartă și ceilalți de vârsta mea. În așa fel încât să nu fiu exclus din grupul meu de prieteni. Să nu fiu privit aiurea.
Și în măsura în care oamenii sunt conformiști, ei se înseriază unei mode de moment, în urma căreia se câștigă bani frumoși. Iar dacă oamenii și-ar da seama că sunt manipulați și nu ar dori să le facă pe plac celor care vând, ar trebui să protesteze prin neînserierea la un trend anume. Ar trebui să-și spună fiecare în sinea sa și să pună în aplicare: „Eu nu doresc să semăn cu altul la îmbrăcăminte ci vreau să am o îmbrăcăminte personalizată. Pentru că oamenii nu sunt la fel, ci fiecare are personalitatea lui”.
Însă ei fac invers: se poartă blugii rupți, cumpără blugi rupți și dacă le plac și dacă nu. Se poartă cu volănașe, cumpără volănașe. Se poartă tricoul cutare, pe ăla îl cumpără toți…și nu se mai văd oameni cu personalități ci dubluri ale unui personaj, care a vrut să creeze o linie de haine.
De mic copil mi-a fost urâtă alinierea la modă. Pentru că ea presupune să pierzi o mare parte din viața ta numai la cumpărături și la probe și la uitat în oglindă. Tocmai de aceea nu mi-a păsat niciodată de ceea ce se poartă ci m-a interesat ceea ce mie îmi place să port și să găsesc niște lucruri de îmbrăcat pe care să mi le permit financiar. Pentru că un creștin ortodox trebuie să poarte niște haine serioase, care să îi reprezinte caracterul și nu haine cu te miri ce imprimeuri pe ele sau în zeci de culori țipătoare.
Culorile noastre trebuie să fie sobre iar tăieturile hainelor clasice. Iar pe ele nu trebuie să dăm o avere ci un preț rezonabil, conform cu câți bani ne permitem să dăm pe așa ceva.
Căci haina „îl face pe om” numai până când începe să vorbească…Când începe să vorbească și, mai ales, când începi să îl cunoști pe om, el nu-și mai poate acoperi patimile și caracterul prost și incultura cu nicio haină, cu nicio bijuterie și cu nicio diplomă. Glumele proaste rămân glume proaste, cuvintele de complezență nu îl fac onorabil, iar lipsa de muncă nu îl face geniu.
Așa că moda fără viață curată, fără teologie și fără cultură, fără bun simț și fără milă față de oameni, nu e decât o îmbrăcare a indecenței în straie frumoase.
*
„Să nu par prost” e marea frică a multora. E frica multora doar în fața celor care…nu sunt proști și nici nu le plac proștii. În timp ce toată ziua și toată viața nu fac mare lucru, ci trăiesc de pe o zi pe alta strângând averi cu care nu știu ce să facă, când dau de oameni inteligenți și muncitori, vor să pară și ei inteligenți și muncitori.
Numai că inteligența și munca pentru a fi un om cultivat din toate punctele de vedere nu e o chestiune de duminică ci una cotidiană.
Într-o carte, într-o predică, într-o expoziție, într-o conferință tu îți pui la dispoziție munca…
Însă cartea, tabloul, mașina, programul, invenția nu se fac în timp ce mergi pe stradă, ci în timp ce muncești zilnic.
Așa stând lucrurile, dacă ești prost…oricât ți-ai propune să nu se vadă asta…se vede de la o poștă. Pentru că oamenii care știu lucruri fundamentale în multe domenii de activitate și științifice, înțeleg cu cine au de-a face.
În loc să îți ascunzi prostia, mai bine e să îți diminuezi zilnic prostia, care e inevitabilă pentru fiecare. Nimeni nu știe tot ceea ce trebuie știut. Însă e o mare diferență între cei care se ocupă toată ziua cu cultivarea de sine, cu depășirea de sine, cu transfigurarea de sine și cei care nu fac nimic în acest domeniu esențial pentru viața lor.
Și îi numim proști nu pe cei care nu pot, datorită unor boli, unor defecte ereditare sau unor accidente să cunoască, ci pe cei care pot și lâncezesc în neștiință.