Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

Dar să privim din nou peste ceea ce s-a spus. Bărbați israiliteni, luați aminte la voi (Recapitulare, 5, 35). Vedeți aici, vă rog, cu câtă blândețe cugetă Gamaliil și cum nu le spune decât câteva cuvinte și nu reamintește istorii vechi, deși ar fi putut să facă astfel, ci situații mai recente, care sunt mai puternice de a încredința [pe cineva].

Prin această perspectivă, urmărește un scop el însuși, zicând: Căci mai înainte de zilele acestea (5, 36), însemnând: nu cu multe zile înainte.

Acum, dacă ar fi zis imediat: Dați-le drumul acestor oameni, și el ar fi căzut sub bănuială, iar cuvântarea lui nu ar mai fi fost atât de eficace. Dar, după pilde, câștigă propria sa putere. Și amintește nu numai o situație, ci și pe a doua, ca, zice Scriptura, din gura a doi martori (Mt. 18, 16). Și totuși, era în puterea lui să pomenească chiar trei.

Feriți-vă de oamenii aceștia (5, 38). Vedeți cât de liniștită este maniera sa [de a vorbi], iar cuvântarea sa nu [este] lungă, dar concisă, și amintirea chiar a acelor (impostori) cât de mult potolește patimile.

Și toți câți au ascultat de el au fost împrăștiați. Și cu toate acestea nu Îl hulește pe Hristos. Toți l-au auzit pe el, toți acești necredincioși l-au auzit, acești iudei.

Căci dacă această adunare sau această lucrare este de la oameni, se va nimici. Ei bine, din moment ce nu s-a nimicit, [înseamnă că] nu vine de la oameni. Dar dacă este de la Dumnezeu, nu puteți să-i înfrângeți (5, 39).

Încă o dată, îi surprinde prin neputința și neraționalitatea lucrului [pe care îl fac], zicând: Ca nu cumva să vă aflați și luptători împotriva lui Dumnezeu (5, 39). Și el nu spune: Dacă Hristos ar fi Dumnezeu, dar lucrarea (însăși) o spune. El nu se pronunță asupra ei, nici că este de la oameni, nici că este de la Dumnezeu, ci lasă dovedirea pentru viitor.

Ei au fost convinși de el (5, 40). Atunci de ce, se poate întreba, îi biciuiți pe ei? Astfel a fost dreptatea incontestabilă a acestei cuvântări, încât ei nu au putut-o privi în față. Totuși, ei și-au săturat propria vrăjmășie. Și, din nou, se așteptau să-i înspăimânte în felul acesta.

Prin faptul de a nu spune aceste lucruri în prezența Apostolilor, a câștigat o ascultare mai mare decât dacă s-ar fi făcut altfel. Și apoi dulceața cuvântării sale și dreptatea a ceea ce a spus au ajutat ca să-i convingă pe ei.

De fapt, acești oameni nu făceau decât să propovăduiască Evanghelia.

V-ați convins, ar putea să spună cineva, că nu ați avut putere să-i înfrângeți. Pentru ce nu ați crezut [în Hristos]? Astfel este mărturia născută de vrăjmași.

Acolo erau patru sute, dincolo, patru mii[1]. Iar aici, primii reprezentanți ai mișcării[2] au fost doisprezece. Să nu vă înspăimânte numărul celor care s-au adăugat (cf. 2, 41; 4, 4).

Ar fi putut să adauge și o altă situație, cea a egipteanului, dar ceea ce a vorbit a fost întru totul de ajuns. Și își încheie cuvântarea cu o temă alarmantă: Ca nu cumva să vă aflați și luptători împotriva lui Dumnezeu (5, 39).

Și nu se pronunță asupra ei, ca nu cumva să pară că el pledează pentru cauza lor. Ci cugetă pe calea silogismului, punând capăt problemei în discuție.

Și nu se aruncă să spună că nu este de la oameni, dar nici că este de la Dumnezeu. Căci ar fi făcut rău dacă ar fi zis că este de la Dumnezeu, pentru că ei l-ar fi contrazis. Iar dacă ar fi zis că este de la oameni, ei ar fi luat măsuri imediate[3]. De aceea îi îndeamnă să aștepte sfârșitul, zicând: Feriți-vă

Dar ei amenință încă o dată, știind cu adevărat că nu le folosește la nimic, dar făcând după felul lor[4]. Astfel este natura răutății: încearcă chiar și ce nu este cu putință.

Și după acest om s-a ridicat Iuda etc.

Aceste lucruri le povestește Iosif [Flaviu][5] în amănunt[6].

Dar ce lucru mare ar fi fost dacă ar fi îndrăznit să susțină că este de la Dumnezeu, când în viitor acest lucru își primește dovezile de la înseși evenimentele petrecute?

Mare îndrăzneală a cuvântării, o mare libertate din toate privințele a persoanelor! Iar el nu zice: Dar dacă nu o înfrângeți, este de la Dumnezeu, ci: Dacă este de la Dumnezeu, nu va fi înfrântă.

Și au fost de acord cu el (5, 40). S-au închinat în fața caracterului înalt al omului.

Și au plecat din fața sinedriului bucurându-se că au fost găsiți vrednici să sufere rușine pentru numele lui Hristos (5, 41). Ce minuni [sunt] atât de extraordinare ca aceasta? Nicăieri nu este asemănarea acesteia întâlnită la Sfinții din vechime: căci Ieremia a fost biciuit cu adevărat pentru cuvântul lui Dumnezeu și l-au amenințat pe Iliu și pe ceilalți, dar în acest caz, chiar prin însuși acest lucru și nu numai prin minunile lor, aceștia au arătat puterea lui Dumnezeu.

Nu spune că nu i-a durut, ci că, deși îndurerați, s-au bucurat. Cum se vede acest lucru? După îndrăzneala lor de după aceea: ei au fost de neclintit, chiar după ce au fost bătuți, în propovăduirea cuvântului.

Și în templu, zice, și în casă, nu încetau să învețe și să binevestească pe Iisus Hristos (5, 42). Și în acele zile – când s-au făcut aceste lucruri, când erau flagelări, când erau amenințări, când ucenicii se înmulțeau – de asemenea, zice s-a înălțat o murmurare (6, 1). Și aceasta vine din partea mulțimii, fiindcă este cu neputință să ai ordine perfectă într-o mulțime [de oameni].

De la s-a înălțat o murmurare până la și un mare grup dintre preoți erau ascultători credinței (6, 1-7). S-a înălțat murmurarea împotriva evreilor – căci acea descriere a poporului a părut să fie mai onorabilă – pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi (6, 1). Deci atunci exista o slujire de fiecare zi pentru văduve. Și luați aminte cum o numește slujire (διακονία) și nu în mod direct pomană, lăudându-i îndată prin aceasta pe cei care o făceau și pe cei pentru care se făcea.

Erau trecute cu vederea. Aceasta nu s-a născut din răutate[7], ci probabil din lipsa de grijă a mulțimii. Și de aceea a scos-o în față în mod deschis, pentru că acesta nu era un rău mic.

Luați aminte cum, chiar în început, relele nu veneau numai din afară, ci și din interior. Că nu trebuie să priviți numai la acest fapt, care a fost pus în ordine, ci trebuie să vedeți că era un mare rău [în însuși faptul] că a existat[8].

Apoi cei doisprezece etc (6, 2). Vedeți cum grijilor din exterior le urmează cele din interior? Ei nu acționează după voia lor, ci pledează pentru ei înșiși în fașa obștii. Așa ar trebui să se facă și acum.

Nu este potrivit, zice el, ca noi să părăsim cuvântul lui Dumnezeu și să servim mesele (6, 2). Mai întâi le pune înainte iraționalitatea faptului: că nu pot fi făcute amândouă lucrurile cu aceeași atenție. Așa cum, atunci când au vrut să-l hirotonească pe Matias, mai întâi au arătat necesitatea lucrului, că lipsea unul și trebuiau să fie doisprezece. La fel și aici au arătat necesitatea. Și nu au făcut acest lucru mai devreme, ci atunci când s-a ridicat murmurul, și nici, pe de altă parte, nu au suferit ca aceasta[9] să se împrăștie.

Și iată că le-au lăsat lor hotărârea: cei care au plăcut tuturor și care aveau nume cinstit, pe aceia i-au adus, nu doisprezece acum, ci șapte plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune și cu purtare cinstită, pentru nevoile lor (6, 3).


[1] În pildele pe care le-a oferit Gamaliil.

[2] În text: „the first movers”.

[3] Împotriva Apostolilor.

[4] De a acționa. Modul lor de a convinge era prin amenințarea cu represalii.

[5] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosephus_Flavius.

[6] Idem: http://sacred-texts.com/jud/josephus/.

[7] Din intenție rea.

[8] Această problemă.

[9] Neorânduiala.

Did you like this? Share it: