Paunoiu 1Pr. Asist. Drd. Georgian Păunoiu, Asceza și îndumnezeirea omului în opera Sfântului Isaac Sirul (teză doctorală), coordonată de Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, București, 2014, în biblioteca FTOB (SS/ P), 397 p. + 27 p. anexe.

*

Cuprinsul e pus la început. Și din el aflăm că teza doctorală de față e formată din abrevieri, introducere, un capitol istoric și două capitole teologice, concluzii, bibliografie și anexe.

Paunoiu 2Paunoiu 3Paunoiu 4Paunoiu 5Introducerea începe în p. 5. Sfântul Isaac e „un autor apofatic”, p. 5, însă e trăitor în sec. 7, p. 6. Și tot în p. 6, autorul spune că „în ciuda multor bariere precum limba și etichetarea ca nestorian, receptarea scrierilor Sfântului Isaac nu s-a făcut pentru calități polemice sau dogmatice, ci pe linia realismului, a echilibrului duhovnicesc și a viziunii sale pline de încredere”. Numai că el e făcut „nestorian” de câțiva zeci de ani, nu de un mileniu și jumătate. Și nu a fost niciodată nestorian, ci a fost și este ortodox și Sfânt al Bisericii noastre.

Capitolul istoric, care se ocupă cu epoca, viața și opera isaaciană începe în p. 12. În p. 12, autorul consideră că Faptele lui Mari nu poate fi socotită „sursă istorică”, dar nu ne spune de ce nu poate fi socotită.

Biserica Persiei refuză Sinodul III Ecumenic, la care nu a participat niciun episcop siro-oriental, spune Chialà, p. 21.

La sinodul nestorian din 612, e amintit „Nestorie pentru prima oară într-un document oficial al Bisericii siro-orientale”, p. 26. Însă autorul ne spune că „doctrina lui Nestorie, care ducea la extreme separarea naturilor lui Hristos și nerecunoașterea Maicii Domnului ca Theotokos nu era împărtășită de Biserica siro-orientală – care nu s-a numit niciodată nestoriană – pentru care diofizitismul moderat al lui Teodor al Mopsuestiei rămânea reperul fundamental”, p. 28. Este evident faptul că Părintele Georgian este captivul teologiei nestoriene în materie de viață a Sfântului Isaac, tocmai de aceea aprecierile sale față de nestorieni sunt favorabile acestora.

Cf. n. 133, p. 33, miafiziții sirieni au fost numiți și iacobiți. Iar iacobiții vorbeau de o singură fire și o singură persoană, p. 33. Pe când nestorienii despre două firi, două ipostase și o singură persoană a lui Hristos, p. 33.

Vorbind despre Sinodul 5 Ecumenic, autorul folosește un amplu citat din Părintele Ică jr., p. 34-35, în care Ică spune că Sfântul Iustinian cel Mare „a impus despotic această linie unilaterală a Bisericii, a întreprins aceasta prin două gesturi inacceptabile și care au scandalizat întreg Occidentul latin: a revizuit trecutul, condamnând pe baza unor citate scoase din context persoane decedate în comuniune cu Biserica sau reabilitate de un Sinod Ecumenic anterior, și a sacrificat pe altarul politicii sale o întreagă tradiție teologică, tradiția antiohiană stigmatizată ca „nestoriană”, ceea ce a dus la o sărăcire a teologiei Biserici”, p. 34. Și de aceea Părintele Ică jr. dorește „să reabiliteze” tradiția antiohiană, cu prețul de a-l fi făcut „nestorian” pe Isaac al Ninivei.

Secvența I. 5. se numește „Secolul lui Isaac (VII)”, p. 35. Fără să ne precizeze dacă Isaac e ortodox sau nestorian.

Al doilea capitol istoric începe în p. 40. Ca și textul de până acum, și acesta e un capitol generalist, care nu are de-a face decât tangențial cu Sfântul Isaac.

Pentru că nu are ce să spună despre Sfântul Isaac, autorul se ocupă de alți Sfinți până în p. 66, unde începe problema care ne interesează: Isaac Sirul – biografia unui Sfânt. Ca și Valentin Vesa în teza sa doctorală, Păunoiu începe cu relatările compuse de nestorieni, p. 66-68. Texte pe care nu le pune sub semnul întrebării, după cum n-a făcut-o nici Ică jr. și nici Vesa. Le ia drept texte „credibile”.

Și fără să mai sublinieze, ca Ică jr., că este nestorian, autorul îl plasează pe Sfântul Isaac Sirul, fără menajamente, în spațiul și în teologia nestoriană.

De aici încolo întreaga sa teză e o impostură galantă.

Autorul îl tratează drept ortodox pe un „nestorian”, fără să aibă mustrări de conștiință că a contribuit prin teza lui doctorală la mistificarea vieții și a teologiei Sfântului Isaac. Căci atunci când un autor e altcineva pentru tine, ca teolog, decât cel pe care îl mărturisește Biserica, toată exegeza la opera lui e lovită de nulitate.

Autorul se ocupă apoi de diverse ediții ale operei Sfântului Isaac. În n. 468, p. 90, el vorbește despre manuscrisele existente în Biblioteca Sfântului Sinod: 5 manuscrise integrale (sec. 16 și 18) și 8 parțiale (sec. 18 și 19).

Din p. 94 începe discuția asupra izvoarelor gândirii Sfântului Isaac. Și aici e din nou tributar speculațiilor lui Brock și Ică jr. Conform cărora, Evagrie Ponticul, Ioan din Apamea și Teodor de Mopsuestia sunt teologii care „l-au inspirat” pe Sfântul Isaac Sirul. De aceste lucruri sunt foarte siguri, deși ei subliniază constant că nu știm nimic concret despre viața Sfântului Isaac Sirul.

Discutarea teologiei Sfântului Isaac începe în p. 100. Cu trinomul: Dumnezeu, creația, omul, p. 100. Acum începe partea teologică a tezei doctorale. Și, deși teza sa e scrisă la catedra de Teologie Morală, până acum nu am sesizat acest lucru. Pentru că dezbaterea a fost istorică și, cel mai dramatic, ficțional-istorică.

Sfântul Isaac critică „perspectiva unei gândiri omenești cu privire la îngeri”, p. 106.

„Teologhisirea lui Isaac nu este abstractă, ci doxologică, împlinind totdeauna cugetarea în uimirea față de lucrarea minunată a lui Dumnezeu prin creație și providență”, p. 112.

În p. 115 însă, autorul ne spune că „Isaac exprimă gândirea sa ortodoxă, respingând atât nestorianismul, cât și miafizismul”.

Însă cum de e ortodox Sfântul Isaac, dacă autorul l-a făcut „nestorian”?

Dacă nu avem și nu avem date istorice despre Sfântul Isaac, de ce ar accepta un teolog ortodox un Isaac Sirul „nestorianizat” și nu spune simplu: „Nu avem date. Iar cele pe care le avem ne sunt furnizate de nestorieni și de aceea ele nu sunt de încredere pentru noi”.

De ce să ficționalizăm în materie de istorie bisericească? Și cine a auzit vreodată că Biserica „a împrumutat sfinți” de la eterodocși și îi consideră „teologii” ei?

Astfel, pe poarta pe care s-a intrat prin ficționalizarea vieții Sfântului Isaac Sirul, mâine pot „intra” eretici de tot felul în calendarul Bisericii.

Răscumpărarea e universală, e și pentru vii și pentru cei adormiți, p. 123.

Din p. 129 autorul trece la discutarea drumului îndumnezeirii dar nu îl parcurge niciodată teologico-științific. Comentariul său nu îmi arată însă că a înțeles teologia și experiența isaaciană ci autorul citează texte pe diverse teme, privite disparat. Vrea să își convingă cititorii că știe problematica, dar nu e în stare să ne conducă spre înțelegerea experienței Sfântului Isaac.

Pentru că Părintele Georgian nu discută gradual drumul îndumnezeirii la Sfântul Isaac ci tematic. Abordând diverse teme. O abordare plictisitoare și în același timp neproductivă, pentru că printr-o astfel de metodă științifică nu ajungi niciodată la persoana autorului ci te pierzi în tematica lui.

Deși a vorbit despre temă și până acum, teza propriu-zisă a autorului începe în p. 166: Asceza și îndumnezeirea omului în gândirea Sfântului Isaac. Și discută mai întâi „formele nevoinței ascetice”, p. 167. Ascetismul său e plin de realism, p. 167. „Ieșirea din mrejele grijilor trupești nu se face fără discernământ”, p. 175. Isihia, p. 185. Concentrarea nevoitorului nu se face „asupra luptei cu patimile…ci asupra lucrării milostive și liniștitoare a lui Dumnezeu în viața omului”, p. 192.

Până la p. 237 s-a ocupat numai de asceză și pocăință. De aici începe discuția despre „realitatea harului” în pocăință. Din p. 240 începe discuția despre nepătimire, care e starea în care patimile nu mai sunt simțite „cu plăcere”, p. 240.

Însă de la nepătimire nu trece la discuția despre îndumnezeire ci se întoarce la lacrimi, pentru a vorbi despre traseul „de la căință la contemplare”, p. 242.

În n. 1520, p. 246, Sfântul Isaac e „contemporan” cu Sfântul Ioan Scărarul. De la lacrimi trece la rugăciune și am pierdut din nou discuția organică despre îndumnezeirea omului.

Am ajuns la p. 296 cu răsfoirea cărții și n-am înțeles nimic legat, cu sens, despre experiența Sfântului Isaac, ci am văzut un text manufacturat tematic. Teza e ca un dicționar tematic, în care afli că autorul a spus asta, ailaltă, că s-a ocupat de o problemă sau alta, dar nu afli ce opinie are autorul dicționarului despre autor și experiența lui. Opinia nu apare, autorul nu vrea să te ajute în acest sens, ci doar să te umple de referințe.

De la p. 296 autorul începe secțiunea: Experiența cunoașterii lui Dumnezeu. În loc să discute acest lucru de la un cap la altul al cărții și subtemele să apară aici, Păunoiu a tratat subtemele separat și la final vine cu perspectiva integrală (sper) asupra vieții duhovnicești.

Lucruri generale, din păcate.

Un alt titlu care îți dă încredere când îl citești: Contemplarea ca vedere a lui Dumnezeu, p. 310. Dar nici aici nu reușește să spună ceva consistent.

Din păcate e o teză ratată, pentru că nu oferă o perspectivă personală și sintetică asupra temei luate. E tributar perspectivei nestoriene asupra vieții și operei Sfântului Isaac Sirul iar la nivelul scrierii cărții nu are niciun fir director.

Amprenta profesorului coordonator nu se observă în redactarea tezei, cu excepția scrierii cuvântului extaz sub forma ekstaz, p. 328. Autorul și-a făcut singur teza, dar și-a făcut-o fără viziune de ansamblu. Pentru că nu a vrut să ne învețe nimic prin intermediul ei.

În p. 341 vorbește despre adumbrirea duhovnicească.

Din p. 346 se ocupă de eshatologie.

Referindu-se la apocatastază, autorul spune că textele în care Isaac se referă la apocatastază „nu exprimă o certitudine dogmatică sau un „trebuie” care se impune”, ci aceasta e „o nădejde a sfinților”, p. 359.

Concluziile tezei (p. 369-377).

Și în introducere, cât și aici, autorul a subliniat faptul că Sfântul Isaac este „nesistematic”, 369. Isaac nu și-a propus să fie sistematic, dar teza de față trebuia să fie sistematică și n-a fost.

Sfântul Isaac rămâne „în sec. 7”, p. 370, adică „nestorian”, iar autorul a devenit Doctor în Teologie cu teza care l-a făcut „nestorian” pe un Sfânt Părinte al Bisericii. Și aceasta, pentru că a preluat necritic opinia Părintelui Ică jr. vizavi de viața Sfântului Isaac Sirul, pe care și acesta a preluat-o de la alți teologi eterodocși.

Bibliografia începe în p. 378 și se termină în p. 397. Coordonatorul tezei e citat cu două cărți: cu teza doctorală și cu cartea despre monahismul egiptean apărută în 2003, p. 386, și cu două articole, p. 395. Însă Halleux e citat cu 10 articole, p. 391-392.

Primul text de la anexe e slujba Sfântului Isaac. Care i-a fost pusă la dispoziție de „părintele diacon Meletie (Joseph) Shattahi”, care i-a tradus-o din arabă, p. 1.

E slujba ortodoxă sau nestoriană?

Însă de ce mai pun această întrebare, dacă Isaac e „un nestorian ortodoxizat” de Biserică, adică „falsificat” de Biserică pentru ca „să pară” ortodox?

Slujba se termină în p. 17. O hartă a edițiilor, p. 18. După care avem concordanța Cuvintelor Sfântului Isaac din partea I.

În lista succesiunii episcopilor Bisericii siro-orientale, autorul nu face, în mod paradoxal, distincția fundamentală, pe care orice teolog ortodox o face, și anume aceea între episcopii Bisericii, de până în schismă, și cei de după separarea acestei părți de Biserică. La autorul nostru toți pari „nestorieni” dintotdeauna.

Urmează două hărți, și teza se termină cu declarația de „onestitate”. În care își asumă teza în integralitate și mărturisește că ea nu e plagiată.

Paunoiu 6Da, e adevărat, teza Părintelui Georgian Păunoiu e scrisă după norme științifice, cu multe note de subsol și bibliografie, dar nu e corectă și din punct de vedere teologic. Pentru că ea falsifică viața și experiența Sfântului Isaac.

Și ar trebui ca în această declarație de onestitate să se specifice și faptul că autorul nu a dorit să mistifice Tradiția și teologia Bisericii. Asta pentru teologii Bisericii noastre.

Pentru că în ultimul timp am citit teze doctorale, scrise în România sau scrise de teologi ortodocși români în străinătate, care numai asta au făcut: „au rescris” istoria, Tradiția, teologia Bisericii, adică au mistificat-o. În acest ritm vom avea teze doctorale în care vom „autentifica”, în mod fraudulos, orice experiență religioasă și teologie, spunând că ele aparțin Bisericii noastre.

Did you like this? Share it: