Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

***

Deci, când Mattias trebuia să fie adus înainte, s-a zis: De aceea, trebuie ca unul dintre acești bărbați, care ne-au însoțit pe noi în toată vremea (1, 21) [etc.]. Dar aici nu este așa. Căci situația nu era asemănătoare. Iar ei[1] nu o pun în serie.

Într-adevăr, ar fi putut să facă ei înșiși alegerea, ca mișcați de Duhul. Dar totuși, vor mărturia poporului. Stabilirea numărului și hirotonirea lor și acest fel de lucruri depindeau de ei. Dar alegerea oamenilor o fac după cum vrea poporul, ca să nu pară că fac ceva prin favorizare: la fel după cum Dumnezeu lasă în seama lui Moisis să-i aleagă pe bătrânii pe care îi cunoștea (Num. 11, 16)[2].

Și de înțelepciune (6, 3). Pentru că, într-adevăr este nevoie de multă înțelepciune în asemenea slujiri. Căci să nu gândiți că, din cauza faptului că nu i se încredințase cuvântul[3], unul ca acesta nu are nevoie de înțelepciune. Are nevoie, și încă de multă.

Iar noi, zice el, ne vom da pe noi în mod stăruitor rugăciunii și slujirii cuvântului (6, 4). Pledează din nou pentru ei înșiși începând și sfârșind cu aceasta. Ne vom da pe noi în mod stăruitor, zice el. Căci se cuvenea astfel, nu doar să facă simple fapte sau în orice mod, ci să le facă în mod stăruitor.

Și cuvântul acesta, ni se spune, a plăcut înaintea a toată mulțimea (6, 5). Și aceștia erau vrednici de înțelepciunea lor. Toți au încuviințat ceea ce s-a spus, atât de sensibilă [duhovnicește] era ea[4].

Și au ales, zice – iarăși sunt ei[5] cei care aleg – pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, și pe Filip și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Parmenas și pe Nicolae, un străin/ prozelit antiohian, pe care i-au pus înaintea Apostolilor.

Și ei, rugându-se, și-au pus mâinile peste ei. I-au despărțit pe ei din mulțime, iar poporul i-a dus pe ei, nu Apostolii i-au condus pe ei.

Luați aminte cum [Sfântul Luca] ocolește tot ceea ce este de prisos: nu ne spune în ce fel s-a făcut aceasta, ci că ei au fost hirotoniți (ehiritonitisan) cu rugăciune, căci acesta este sensul lui hirotonia (adică punerea mâinilor[6]) sau hirotonie. Mâna omului este pusă peste (persoană[7]), dar întreaga lucrare este a lui Dumnezeu și mâna Lui atinge capul celui hirotonit, dacă este hirotonit cum se cuvine[8].

Și cuvântul lui Dumnezeu creștea, iar numărul ucenicilor se înmulțea (6, 7). Nu degeaba spune aceasta: [pentru că lucrul acesta] arată cât de mare este virtutea pomenilor/ milosteniilor și buna înțelegere. Și pentru că urmează să lărgească [povestirea] despre Ștefan, spune mai întâi cauzele care au dus acolo.

Și mulți, zice, dintre preoți erau ascultători credinței. Căci, din moment ce au înțeles că astfel este mintea conducătorului și învățătorului lor, ei pun lucrul la testul faptelor. E de asemenea un motiv de mirare cum s-a întâmplat că mulțimea nu a fost împărțită în [ceea ce privește] alegerea bărbaților și cum s-a întâmplat că Apostolii nu au fost respinși de către ei. Însă avem nevoie să cunoaștem ce fel de vrednicie poartă aceștia și ce fel de slujire au primit. Care este cea a diaconilor? Și totuși, nu aceasta este [acum] situația în Biserici. Dar, atunci, preoților le revine administrația?

Și totuși, atunci nu existau [încă] episcopi, ci numai Apostoli. De unde cred că urmează în mod clar și evident că [nu existau] nici diaconi sau preoți în desemnarea lor[9], ci pentru acest scop au fost hirotoniți.

Iar această lucrare nu le era pur și simplu încredințată fără a face mai departe o slujbă, ci Apostolii s-au rugat pentru ei, pentru ca să li se dea lor putere [de la Dumnezeu]. Dar remarcați, vă rog, că, dacă era nevoie de șapte oameni pentru aceasta, mare trebuie să fi fost suma de bani care curgea[10], mare și numărul văduvelor.

Și apoi rugăciunile nu au fost făcute într-un mod neglijent, ci cu multă atenție chibzuită. Și această slujbă, ca și propovăduirea, a fost în felul acesta adusă la un bun rezultat. Căci ceea ce au făcut, au lucrat mai mult prin acestea (rugăciunile lor).

Astfel li s-a dat posibilitatea să-și îndrepte toată atenția către lucrurile duhovnicești. Astfel erau, de asemenea, liberi să întreprindă călătorii lungi. Astfel erau aceștia încredințați cu cuvântul [propovăduirii].

Dar autorul[11] nu spune aceasta, nici nu îi preaslăvește, ci [spune] că nu este potrivit ca ei să părăsească lucrarea dată lor [de Dumnezeu].

Astfel au fost învățați de exemplul lui Moisis să nu ia administrarea lucrurilor asupra lor (Num. 11, 14). Numai, s-a zis, să ne aducem aminte de săraci (Gal. 2, 10). Și cum au mers înainte? Au postit.

Căutați între voi șapte bărbați (6, 3). Nu este ușor pentru niște oameni duhovnicești – însă plini de Duh și de înțelepciune – căci era nevoie de multă superioritate a minții/ filosofie (filosofias) ca să suporte plângerile văduvelor. Căci ce folos este dacă împărțitorul de milostenii nu fură, dacă în schimb irosește totul sau este aspru și ușor de provocat?

Și l-au ales pe Ștefan, bărbat plin de Duhul Sfânt (6, 5). Și în această privință, Filip era de asemenea minunat, căci despre el autorul a spus: Și am intrat în casa lui Filip Evanghelistul, care era unul dintre cei șapte, și am rămas cu el (21, 8).

Luați aminte că lucrurile sunt rânduite cu totul altfel decât după rânduiala oamenilor?


[1] Apostolii.

[2] Din comparația aceasta, cu cei 72 de bătrâni peste care S-a pogorât Duhul Sfânt în vremea lui Moise, se vede că Sfântul Ioan considera diaconia o treaptă eclesială.

[3] Slujba apostolească a propovăduirii.

[4] Mulțimea.

[5] Creștinii din comunitate.

[6] Explicația editorilor. Am lăsat acest gen de explicații în paranteze rotunde.

[7] Peste cel care urmează să fie hirotonit.

[8] Apostolii și urmașii lor în Biserică, episcopii, pun mâna în mod văzut pentru a arăta întinderea mâinii în mod nevăzut de către Dumnezeu și atingerea harului de cel care se hirotonește ca preot sau diacon.

[9] E vorba de momentul când Apostolii de abia începuseră propovăduirea, de foarte puțină vreme, și de abia se năștea prima comunitate de creștini.

După cum vedem în textul biblic, Apostolii aveau ca primă preocupare propovăduirea, învățarea oamenilor. De abia murise Hristos pe Cruce, Se înălțase și venise Duhul Sfânt peste ei. Iar ei erau mereu urmăriți, amenințați și arestați. Totodată, a le explica oamenilor teologia despre Sfânta Treime și a-i învăța porunca milei și a iubirii de aproapele, a smereniei și a tuturor celorlalte nu era lucru puțin și nici ușor. E neverosimil, deci, să ne așteptăm, din partea Apostolilor, ca imediat să se fi apucat de construit Biserici și de organizat comunitatea în parohii.

Dar dacă totuși se poate presupune o evoluție oarecare în ceea ce privește apariția treptelor harice în Biserică (episcop, preot și diacon), acest lucru nu înseamnă că aceste trepte nu au apărut în scurtă vreme și că ele nu sunt o realitate incontestabilă a Bisericii primului secol creștin. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, prin ceea ce afirmă aici, nu contestă această realitate.

[10] De la cei veniți la credință.

[11] Sfântul Luca.

Did you like this? Share it: