Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a.

***

Iar numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim (6, 7). În Ierusalim, mulțimea se mărea. Minunat, unde Hristos a fost ucis, acolo propovăduirea creștea!

Și nu numai că nu exista situația ca cineva să se fi supărat atunci, în problema lui Ananias, ci evlavia a devenit și mai mare: în vreme ce aceștia sunt biciuiți, aceia amenință, aceia ispitesc pe Duhul Sfânt, aceia murmură.

Dar aș vrea ca voi să luați aminte în ce împrejurări mulțimea se mărea: după aceste procese, atunci mulțimea [credincioșilor] a crescut și nu mai înainte.

Remarcați, de asemenea, cât de mare [s-a arătat] mila lui Dumnezeu. Dintre acei mari preoți/ arhierei, dintre oamenii înșiși care au arătat revoltă și urgie [împotriva lui Hristos] și au strigat zicând: Pe alții i-a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască (Mt. 27, 42), chiar dintre aceștia, mulți, zice, erau ascultători credinței (6, 7).

De aceea, și noi să Îl urmăm pe El. Să le răsplătim cu bine vrăjmașilor noștri, care ne-au făcut nouă chiar și nenumărate rele.

Orice lucru bun am avea, să-l împărțim lor. Să nu trecem pe lângă ei, în faptele noastre de binefacere. Căci, dacă trebuie, prin suferirea răului, să le săturăm furia, cu atât mai mult făcându-le bine: căci acesta este un lucru mai mic decât celălalt.

Căci nu este același lucru să faci bine unui dușman și să fii gata să suferi nedreptăți și mai mari decât dorește el (să ți le facă). De la una ajungem la cealaltă. Aceasta este vrednicia ucenicilor lui Hristos.

Aceia L-au răstignit pe El, când El venise numai pentru a le face bine. Pe ucenicii Lui i-au biciuit. Și, după toate acestea, El îi primește în aceeași cinste cu ucenicii Lui, făcându-i pe ei, în mod egal, părtași ai darului Său.

Vă îndemn: să fim următorii lui Hristos! În această privință, este cu putință să îi urmăm Lui. Acest lucru face un om asemenea lui Dumnezeu Însuși. Acesta este mai mult decât om.

Să ne ținem de Milă: este maestra și învățătoarea acelei Înțelepciuni mai înalte.

Cel care a învățat să arate milă celui nenorocit, va învăța de asemenea să nu respingă durerile. Cel care a învățat aceasta, va fi în stare să facă bine chiar și vrăjmașilor săi.

Să învățăm să simțim pentru cei bolnavi suferința celor de aproape ai noștri și vom învăța să îndurăm rănile pe care ei le produc. Să întrebăm chiar pe cel care ne maltratează dacă el nu se osândește pe el însuși. N-ar fi bucuros să arate un suflet înțelept (filosofin)? N-ar trebui să-și dea seama de comportarea sa, că nu este nimic decât o patimă, că este puțin la minte, vrednic de milă?

Nu ar vrea să fie [mai degrabă] ca cei care sunt nedreptățiți și sunt liniștiți, și nu ca cei care fac nedreptăți și sunt ieșiți din sine cu patima?

Poate să plece [unul ca acesta] fără să admire suferința celui răbdător? Să nu credeți că acest lucru[1] îi face pe oameni demni de dispreț. Nimic nu îi face pe oameni atât de demni de dispreț ca obrăznicia și comportamentul nedrept. Nimic nu îi face pe oameni atât de respectabili ca îndurarea obrăzniciei și a nedreptății.

Căci unul este un golan, celălalt un filosof/ un înțelept. Unul este mai prejos de om, celălalt este egal cu Îngerii.

Căci deși pare să fie inferior răufăcătorului, totuși, pentru toate acestea, are puterea, dacă a avut mintea, să fie răzbunat.

Și, în afară de aceasta, unul este compătimit de către toți, celălalt urât. Deci ce? Cel din urmă va fi cel mai bine dintre cei doi, pentru că toți îl vor considera pe unul ca pe un nebun, pe celălalt ca pe un om cu judecată. El nu îl poate vorbi de rău.

Da, te temi, spune cineva, ca nu cumva el să nu fie astfel (precum tu vrei să prezinți lucrurile).

Cel mai bine este ca să nu îl vorbești de rău[2] nici măcar în gândul tău. Apoi, ca să nu îl vorbești de rău altcuiva. Pe urmă, nu te ruga lui Dumnezeu împotriva acestui om. Dacă auzi că se vorbește de rău de el, ține-i partea. Spune: patima a rostit asemenea cuvinte, nu omul. Zi: vrăjmașul meu a fost mânia, furia lui, nu inima lui. Astfel, să fim atenți la fiecare jignire. Să nu așteptăm ca să se aprindă focul, ci să îl păzim înainte de a se ajunge la aceasta.

Nu întărâtați fiara sălbatică, mai bine zis, să nu răbdați ca ea să fie întărâtată, căci nu veți mai fi în stare să o controlați, dacă flacăra va fi aprinsă.

Căci cum te-a numit omul? Prost și neghiob. Și cine se potrivește acestor numiri? Cel care a fost numit sau cel care a numit? Căci unul, chiar dacă ar fi înțelept, devine prost, iar celălalt chiar dacă ar fi prost, începe să fie crezut înțelept și având temperament filosofic.

Spune, cine este neghiobul? Cel care afirmă despre altul ceea ce nu este adevărat, sau cel care, chiar tratat în felul acesta, rămâne netulburat? Căci dacă ar fi semnul adevăratei filosofii să fii netulburat și totuși tulburat, a cădea în patimă când nimeni nu te împinge la mânie – ce nebunie este aceasta!

Încă nu spun ce amar mod de pedepsire este pregătit pentru cei care rostesc astfel de ocări și defăimări împotriva aproapelui lor. Dar cum? Te-a numit un om josnic și ignobil, o ființă deplorabilă sau de joasă speță? Din nou a întors batjocura împotriva sa însuși.

Căci celălalt va apărea vrednic și respectabil, și, dimpotrivă, el o ființă deplorabilă cu adevărat. Pentru a arunca astfel de lucruri, adică despre sărăcia nașterii, ca pe o rușine, este cu adevărat puținătate de minte, căci celălalt va fi considerat un caracter mare și admirabil, pentru că el nu gândește niciuna din aceste batjocuri și nu este mai afectat de aceasta decât dacă i s-ar fi spus că ar avea despre el orice alt lucru oarecare și indiferent.

Dar te numește desfrânat și altele asemenea? La aceasta poți să și râzi. Căci atunci când conștiința nu este lovită, nu poate fi nicio ocazie pentru mânie.

Fiindcă atunci când cineva a crezut că face niște dezvăluiri foarte rele și rușinoase, totuși, pentru toate acestea, nu este nevoie să te îndurerezi. N-a făcut decât să dezvăluie acum ceea ce toată lumea trebuie să știe în viitor. În același timp, a arătat tuturor despre sine că nu este de încredere, pentru că nu știe să protejeze greșelile aproapelui său.

S-a făcut de rușine pe sine mai mult decât l-a făcut pe celălalt. A îndepărtat de la sine orice adăpostire. A făcut îngrozitoare pentru sine bariera[3] la care trebuie să fie încercat după aceea.

Căci nu persoana (ale cărei taine sunt trădate) va fi obiectul aversiunii tuturor, ci el care, acolo unde n-ar fi trebuit să ridice vălul, a dezbrăcat hainele. Dar voi să nu vorbiți nimic despre tainele pe care le cunoașteți. Păstrați-vă pacea, dacă vreți să câștigați faima cea bună. Căci nu numai că veți depăși ceea ce s-a spus și veți ascunde, dar veți produce, de asemenea, și o altă urmare esențială: veți opri sentința care se va da împotriva voastră înșivă.

Vorbește cineva de rău de tine? Tu zici: Dacă ar fi cunoscut toate, nu ar fi spus numai atât. Deci tu prețuiești ceea ce s-a spus și te desfătezi cu aceasta? Mda, însă tu trebuie să urmezi aceasta. Căci, atunci când îți spunem toate aceste aforisme ale moraliștilor păgâni, nu este pentru că Scriptura nu conține sute de astfel de paremii, ci pentru că acestea au mai multă putere ca să te facă să roșești[4].

De fapt, Scriptura însăși are obiceiul să facă apel la sentimentul nostru de rușine, ca spre exemplu atunci când spune: Faceți chiar ca păgânii (Ier. 35, 3)[5]. Și prorocul Ieremia a adus înainte, în fața tuturor, pe copiii lui Rihav, [ca să se vadă] cum nu au fost de acord să calce porunca părintelui lor[6].

Mariam și cei dimpreună cu ea l-au vorbit de rău pe Moisis, iar el imediat s-a rugat pentru iertarea lor de pedeapsă, ba nu, atât de mult încât să nu lase să fie cunoscut faptul că dreptatea sa a fost răzbunată (Num. cap. 12). Dar noi nu facem așa. Dimpotrivă, aceasta este ceea ce dorim cel mai mult: să știe toată lumea că nu au trecut nepedepsiți. Cât timp o să mai respirăm pe pământ?

Numai una dintre părți nu poate stârni o luptă. Blochează-i pe cei nebuni din ambele părți și îi vei înfuria încă și mai mult. Dar blochează-i [numai] din dreapta sau din stânga și ai potolit patima.

Atacantul, dacă are de a face cu cineva care nu va suporta loviturile, este mai mult plecat spre atac, dar dacă [are de-a face] cu unul care dă, el este mai curând descurajat și lovitura lui este împotriva lui însuși.

Căci niciun pugilist încercat nu îl lipsește de putere pe adversarul său ca omul care, fiind tratat în mod insultător, nu se întoarce [ca să răspundă]. Pentru că numai celălalt pleacă rușinat și osândit, în primul rând de către conștiința sa, și apoi de către cei care privesc.


[1] Mila.

[2] Pe cel care îți face rău.

[3] Loc de încercare.

[4] Tocmai pentru că sunt ale unor păgâni, care cugetau mai drept decât unii care se pretind creștini.

[5] Nu am reușit să identific acest verset. Poate că Sfântul Ioan parafrazează, ca de multe alte ori.

[6] A se vedea Ier. cap. 35, cf. MGK.

Did you like this? Share it: