Sfântul Atanasie de Alexandria, De decretis Nicaenae Synodi/ Despre decretele Conciliului de la Niceea (325), introd. și trad. din gr., comentarii și note explicative de Lucian Dîncă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2015, 254 p.
*
Prima parte e aici, a 2-a…
*
Acacios, p. 114, „succesor[ul]…lui Eusebiu pe scaunul din Cezareea” Palestinei, „din 340 până în 366”, p. 115, „disimulează și neagă adevărul”, p. 115. Pentru că și el devenise arian, cf. n. 19, p. 115.
Găsim aici, la Sfântul Atanasie cel Mare, substantivul compus hristomahon = luptători cu/ împotriva lui Hristos, p. 114, iar puțin mai încolo el consideră Sinodul de la 325 drept un Sinod Ecumenic [icumenichi sinodu], p. 116. În n. 22, p. 117, Pr. Lucian Dîncă subliniază că Eusebiu de Cezareea, în Vita Constantini III. 6, 1, numise înaintea lui Sinodul de la Nicea drept Ecumenic.
Partizanii lui Eusebiu și-au vândut libertatea sufletului lor, p. 116-117. În 4. 3, Sfântul Atanasie cel Mare citează din Păstorul Sfântului Ermas, 39, 9, cf. p. 116-117 și p. 117, n. 23.
În 5. 1, Sfântul Atanasie vorbește despre Sfânta Tradiție ca despre învățătura pe care Domnul a predat-o Sfântului Adam și, prin el, s-a perpetuat peste secole, p. 118-119. Căci ce a învățat Sfântul Moisis a fost trăit de Sfântul Avraam, iar ceea ce cunoștea Avraam știa și Sfântul Noe, pentru că Sfântul Abel le învățase de la Sfântul Adam, care „le învățase de la Domnul”, p. 118-119. De aceea porunca nu e nouă, ci veche, cf. I In. 2, 7, p. 119.
Credința ariană are ceva demonic (demoniodis) în ea, p. 122-123. Pentru că arienii negau dumnezeirea Fiului, p. 125.
Despre ridicarea la cer a Sfântului Enoh, p. 128-129. Și Sfântul Atanasie folosește de două ori, în 6. 6, cuvântul Paradisos [Paradis], p. 128. Pentru că primii oameni, în Facerea, au trăit în Paradis, atâta timp cât „ἐφύτευσεν κύριος ὁ θεὸς παράδεισον ἐν Εδεμ [a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem] [Fac. 2, 8, LXX], iar, pe Cruce, Domnul i-a făgăduit Tâlharului celui bun Paradisul: „σήμερον μετ᾽ ἐμοῦ ἔσῃ ἐν τῷ παραδείσῳ [astăzi vei fi cu Mine în Paradis]” [Lc. 23, 43, BYZ].
În 7. 3 avem expresia: „căci nu găsim în Dumnezeu fum [τυφος]”. Traducătorul român l-a tradus pe tifos cu orgoliu, pentru că, la forma figurată, el se poate traduce și cu „fumul orgoliului”. Și pentru a arăta că Dumnezeu a fost pretutindeni cu poporul lui Israil, Sfântul Atanasie citează Scriptura, p. 132-133.
În 7. 4, Sfântul Atanasie numește pe Fiul mâna prin care Tatăl a făcut toate lucrurile, p. 132-133, dar neagă faptul că Fiul ar fi „un intermediar”, așa cum spunea Asterios, p. 134-135.
În 8. 4, Sfântul Atanasie cel Mare spune că „numai Adam [a fost făcut] numai de Dumnezeu, prin lucrarea Cuvântului [Adam monos ipo monu tu Teu dia tu Logu ghegonen]”, p. 136. Adică a fost făcut direct de către El, prin Fiul, întru Duhul Sfânt. Ceilalți oameni se nasc din Adam, ca urmași ai lui, p. 136-137. Însă mâna care l-a plăsmuit pe Adam, spune Sfântul Atanasie, ne plăsmuiește și acum [che nin] pe noi, cei care ne naștem din Adam, p. 138-139.
În 10. 4, Sfântul Atanasie îi aseamănă pe arieni, la gândire, cu sadducheii și cu Pavlos de Samosata, p. 142-143. Pentru ca în 10. 6 să sublinieze faptul că cele ale lui Dumnezeu nu trebuie gândite omenește iar cele ale omului nu trebuie gândite ca și când ar fi spuse despre Dumnezeu, p. 144-145. Pentru că arienii vorbeau despre o naștere a Fiului „aidoma” nașterii umane, p. 145.
Dumnezeu a chemat lumea la existență, lume care nu exista mai înainte ca El să o fi creat, pe când oamenii creează din materia creată de Dumnezeu, p. 144-145. Însă Fiul este Monoghenis [Μονογενης]/ Unul-născut și singurul Care este în sânul Tatălui, cf. 11. 5, p. 148-149. Iar Dumnezeu este din veci și la fel este și Fiul Tatălui, p. 148-149.
