Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

Și, continuă, a zis arhiereul: Oare acestea așa sunt? (7, 1). Observați că întrebarea este pusă cu blândețe, pentru ca el să facă o mare eroare. Pentru aceasta și Ștefan își începe cuvântul pe un ton de blândețe și zice:

Bărbați frați și părinți, ascultați! Dumnezeul slavei S-a arăta părintelui nostru Avraam, pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui el în Harran (7, 2).

Le răstoarnă de îndată trufia și, din ceea ce spune, face să se vadă că templul nu este nimic, că obiceiurile nu sunt nici ele nimic, fără ca ei să-și dea seama de cotitura sa[1].

Și, de asemenea, că ei nu vor putea să înăbușe propovăduirea. Și că Dumnezeu în- totdeauna reușește să facă, din cele neputincioase, instrumentele Sale puternice.

Observați cum aceste fire formează țesătura întregii sale cuvântări. Și mai mult: [le spune] că, bucurându-se întotdeauna în desfătări [de la Dumnezeu], ei I-au răsplătit Binefăcătorului printr-o purtare contrară și că acum încearcă să facă ceea ce nu este cu putință.

Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui el în Harran. Nu era nici templu, nici jertfă, și totuși Avraam s-a învrednicit de vederea lui Dumnezeu, cu toate că înaintașii lui erau perși, iar el era în țară străină.

Și face bine că, la începutul cuvântului său, Îl numește Dumnezeul slavei, având în vedere că El i-a făcut pe ei [să considere] că nu este nicio cinste în a fi slăvit. Pentru că, zice el, El i-a făcut pe ei slăviți, de aceea El ne va face și pe noi. Luați aminte cum îi conduce pe ei departe de lucrurile trupești, de acel loc, în primul rând, pentru că locul era în discuție.

Dumnezeul slavei, zice el, însemnând iarăși că El nu are nevoie de slava care vine de la noi, care vine prin templu. Căci El însuși este Izvorul tuturor acestora. Nu gândiți, vrea el să spună, să Îl slăviți pe El în acest chip.

Și din rudenia etc. (7, 3). Cum deci spune Scriptura că tatăl lui Avraam era dispus să plece? De aici învățăm că a fost ca urmare a vedeniei lui Avraam faptul că tatăl său a fost mișcat ca să accepte plecarea[2] (Fac. 11, 31).

Și i-a zis lui: Ieși din pământul tău și din rudenia ta și vino în pământul pe care ți-l voi arăta (7, 3).

Arată cât de departe sunt acești oameni de a fi copiii lui Avraam, cât de ascultător era acela. Și din rudenia ta.

Inconfortabile sunt cugetările acestea: el[3] a suferit durerile, în vreme ce voi cule- geți roadele[4]. Și că toți strămoșii voștri sunt pilde rele.

Atunci, ieșind din pământul haldeilor, a locuit în Harran. Iar de acolo, după ce a murit tatăl său, El l-a mutat în acest pământ, în care locuiți voi acum. Și nu i-a dat nicio moștenire în el, niciun picior de pământ (7, 4-5).

Priviți cum le înalță gândurile mai presus de pământ[5]. Căci dacă El ar fi zis (că îi va da, în mod clar căderea[6] ar fi venit de la el[7]) și nimic de la ei înșiși.

Căci el [Avraam] a venit lăsându-și atât neamul, cât și țara. Pentru ce atunci El nu i l-a dat lui[8]? Pentru că, într-adevăr, era prefigurarea unui alt pământ. Și i-a făgăduit să i-l dea lui (7, 5).

Observați că [, mai departe,] nu doar reia firul discuției? Și nu i-a dat [pământul], zice el, ci i-a făgăduit […] și seminției lui după el, când încă nu avea copil (7, 5).

Încă o dată [vorbește despre] ce poate Dumnezeu să facă: că El le face pe toate dintre cele care nu sunt cu putință. Căci aici este un om din Persia, [care e] atât de departe, și pe acest om Dumnezeu zice că El în va face stăpân în Palestina.

Dar să revedem ceea ce s-a spus.

De unde, vă rog să-mi spuneți, a înflorit acest har pe fața lui Ștefan? (Recapitulare). Autorul ne dă această informație mai sus, anume că era plin de credință (6, 8). Căci este posibil să ai un har care să nu implice lucrările vindecării. Căci unuia i s-a dat harul Duhului etc. (I Cor. 12, 8-9), în astfel și astfel de înțelepciune.

Dar aici, mi se pare, se spune că era de asemenea plin de har la vedere: au văzut fața lui ca o față de Înger (6, 15).

Plin de credință și de putere (6, 8), ceea ce reprezintă, de asemenea, trăsăturile lui Barnaba: bărbat bun, plin de credință și de Duhul Sfânt (11, 24).

De aici învățăm că cei sinceri și nevinovați sunt, mai mult decât toți, oamenii care [merită] să fie mântuiți și că tot aceștia sunt de asemenea mai plini de har.


[1] În cuvântare.

[2] Din țara lor de baștină.

[3] Sfântul Avraam.

[4] Vă bucurați de privilegiul de a vă numi fiii lui Avraam și de a vă împărtăși de darurile și binecuvântările lui Dumnezeu pentru acest lucru.

Aceasta se poate spune și nouă în ziua de astăzi: ne numim fiii Ortodoxiei, fiii Sfinților, ucenicii Domnului și ai Sfinților. Avem Biserici și Sfinte Moaște, ne bucurăm de odoarele Tradiției și de mila și de harul lui Dumnezeu numai din cauza descendenței. Dar oare facem faptele Sfinților?

[5] Încearcă să le spună că fiii lui Avraam nu trebuie să caute averea și slava pământească, pentru că adevărații fii nu au moștenire pe pământ, ci în cer.

[6] Spre cele pământești.

[7] De la Avraam.

[8] Pământul în care l-a strămutat.

Did you like this? Share it: