Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a.

***

Atunci au supus [niște] oameni, care au zis: L-am auzit pe el rostind cuvinte hulitoare (6, 11). În cazul Apostolilor, erau supărați pentru că aceia propovăduiau Învierea (4, 2) și că mulțime de oameni curgea spre ei, dar în acest caz, pentru că bolile erau vindecate.

Lucrurile pentru care ar fi trebuit să aducă mulțumiri, ei le fac motiv de acuzație. O, nebunie! Pe oamenii care i-au copleșit în lucrări ei se așteaptă să-i copleșească prin cuvinte[1]!

Este exact ceea ce au făcut și în cazul lui Hristos, și întotdeauna i-au silit pe ei la cuvinte. Căci le era rușine să-i prindă pe ei fără mai multă vociferare, neavând nimic cu ce să-i acuze. Și luați aminte că nu oamenii înșiși care i-au adus la judecată au dat mărturie împotriva lor, căci nu ar fi fost respinși, ci pur și simplu i-au plătit pe alții, pentru ca să nu pară că este un simplu act de violență. [Ceea ce] face parte din aceeași modalitate de a proceda pe care au aplicat-o și în cazul lui Hristos.

Și remarcați și tăria propovăduirii, care triumfă, deși ei sunt nu numai biciuiți, ci și lapidați. Nu numai că, fiind persoane private, sunt târâți la judecată, ci sunt asaltați din toate părțile, iar martori fiind înșiși vrăjmașii lor, nu numai că [toate acestea] nu i-au înrăit pe ei, ci [aceia] nici nu puteau să facă față (6, 10), deși erau nerușinați peste măsură. Cu atâta blândețe i-au înfrânt pe ei, cu toate câte au putut să facă, cu născocirile lor absurde, [care erau] la fel ca spunerea că El a avut demon [și de aceea] El i-a scos afară pe demoni. Căci lupta nu era a omului, ci a lui Dumnezeu împotriva oamenilor[2].

Și erau mulți adunați împreună, nu numai cei din Ierusalim, ci și alții (6, 9). Căci l-am auzit pe el rostind cuvinte hulitoare împotriva lui Moisis și împotriva lui Dumnezeu (6, 11). O, voi, cei fără de rușine! Voi lucrați fapte hulitoare și nu socotiți nimic din ceea ce faceți.

De aceea l-au adăugat și pe Moisis – căci [altfel] nu erau ei așa de preocupați de lucrurile lui Dumnezeu – și oricând și întotdeauna ei pomenesc de Moisis. Acest Moisis, care ne-a scos (7, 40)…

Și au întărâtat poporul (6, 12). Nestatornicia mulțimii! Și totuși, cum a putut un om, care era hulitor, să izbutească astfel? Cum a putut un hulitor să lucreze asemenea minuni între oameni[3]?

Dar mulțimea nedisciplinată[4] i-a făcut pe ei puternici, [tocmai] pe ei, care aveau cele mai proaste argumente[5].

Aceasta a fost ceea ce i-a mâniat cel mai mult: L-am auzit pe el, zic ei, rostind cuvinte hulitoare împotriva lui Moisis și împotriva lui Dumnezeu (6, 11); și iarăși: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte hulitoare împotriva acestui loc sfânt și a Legii (6, 13). Și, în plus: va schimba obiceiurile pe care Moisis ni le-a dat nouă (6, 14). Moisis, nu Dumnezeu.

Pe lângă presupunerea unui plan de a le schimba modul lor de viețuire, îl acuză și de necuvioșie/ impietate.

Dar pentru a arăta că nu era în firea unui astfel de om să rostească astfel de lucruri și cu asprime [de aceea toți, s-a zis, care au stat în sinedriu, uitându-se țintă la el, au văzut fața lui ca o față de Înger (6, 15)]. Atât de blând era el, chiar și la înfățișare.

Căci acolo unde au fost oameni care nu au fost acuzați pe nedrept, Scriptura nu menționează astfel de lucruri. Dar în cazul de față erau numai acuzații false și, de aceea, cu motiv, Dumnezeu le rectifică prin chiar înfățișarea omului[6].

Căci Apostolii, cu adevărat, nu au fost acuzați în mod fals[7], căci li s-a interzis [să mai propovăduiască]. Dar acest om este acuzat pe nedrept și de aceea, înaintea tuturor celorlalte [argumente], înfățișarea [însăși] pledează pentru el.

Acest lucru l-a rușinat chiar și pe arhiereu. Și a zis arhiereul (7, 1). El arată aici că făgăduința [lui Dumnezeu] s-a făcut înainte de a exista locul[8], înaintea tăierii-împrejur, înaintea jerfei, înaintea templului și că nu pentru vrednicia lor au primit tăierea-împrejur sau Legea și că pământul a fost numai răsplata ascultării. Mai mult, că nici prin darea circumciziei făgăduința nu își primește desăvârșirea.

De asemenea, că acestea erau prefigurări și astfel nu era împotriva legii nici părăsirea țării sale[9], [dacă se făcea] la porunca lui Dumnezeu (căci casă și țară este acolo unde Dumnezeu te conduce).

Atunci, ieșind din pământul haldeilor (7, 4): și că, dacă cineva privește mai atent problema, [vede că] evreii sunt de neam persan. Și că, fără minuni, oricine trebuie să facă după cum vrea Dumnezeu, oricât de aspre ar fi urmările.

Căci Patriarhul [Avraam] și-a părăsit și mormântul tatălui și tot ceea ce avea, ascultând de porunca lui Dumnezeu.

Dar dacă tatălui lui Avraam nu i s-a îngăduit să fie părtaș cu el la privilegiul de a se muta în Palestina, pentru că nu era vrednic, cu atât mai mult copiii [lui Avraam] (vor fi dați afară până la urmă[10]), deși au parcurs o mare parte din drum.

Și El i-a făgăduit, zice, să i-l dea lui și seminției lui după el (7, 5). Aici este arătată măreția atât a bunătății lui Dumnezeu, cât și a credinței lui Avraam.

Căci expresia pe când el încă nu avea copil (7, 5) arată ascultarea și credința sa.

A făgăduit să i-l dea lui și seminției lui.

Și totuși faptele arătau cele dimpotrivă: adică, după ce el a venit, nu a avut niciun picior de pământ (7, 5), nu a avut nici un copil. Chiar acest lucruri erau opusul credinței lui[11].

Văzând aceste lucruri, și noi să primim la fel[12] orice va făgădui Dumnezeu, oricât de împotrivitoare ar fi împrejurările/ întâmplările.


[1] De amenințare, care să-i înspăimânte.

[2] De fapt, oamenii se luptau fățiș împotriva lui Dumnezeu, pretextând cu nerușinare că Îi apără legea și învățămintele.

[3] E întrebarea care se pune întotdeauna când oamenii sfinți sunt acuzați de tot felul de rele. Dacă ei ar fi răi, hulitori, necurați, vicioși, eretici etc., cum se face că lor le dă Dumnezeu harul ca să lucreze în multe feluri? În vreme ce acuzatorii nu sunt în stare decât de multe vociferări, prin care acoperă glasul argumentelor drepte.

E ceea ce a spus și orbul din naștere vindecat de Hristos: eu știu că Dumnezeu nu dă har celor păcătoși.

Cei care luptă împotriva oamenilor pe care îi văd că fac lucrări multe și mari de la Dumnezeu, pe care nu le-ar putea face fără harul Lui, aceia luptă cu bună știință împotriva lui Dumnezeu.

Când vezi că cineva face foarte multe lucruri bune, iar tu le desconsideri sau le negi cu furie numai pentru că te-a enervat persoana care le face, atunci nu te afli departe de cei ce au zis că: El scoate pe draci cu domnul dracilor.

[4] Luptătorii împotriva oamenilor lui Dumnezeu își atrag de partea lor mulțimea, pe care Sfântul Ioan o numește nedisciplinată, care, adică, nu are ordine în gânduri și în judecată. Cu ajutorul mulțimilor ideologizate sau manipulate se fac adesea multe nelegiuiri.

[5] Mulțimea, ascultând minciunile aberante ale celor din sinedriu (care spuneau despre Sfântul Ștefan că hulește, când el făcea minuni), pe de o parte, iar pe de altă parte cuvântarea argumentată, plină de adevăr și de râvnă a Sfântului Ștefan, îl găsește tot pe acesta din urmă vinovat.

[6] Blândă, liniștită și chiar strălucitoare ca a unui Înger.

[7] Lor li s-a imputat că propovăduiesc Învierea Domnului, ceea ce era adevărat.

[8] Israelul, țara făgăduită lor de Dumnezeu.

[9] De către Sfântul Avraam.

[10] Din țara făgăduinței, adică din Rai.

[11] Adică făgăduința lui Dumnezeu era una, iar realitatea dovedea altceva. Însă Sfântul Avraam nu s-a încrezut în ceea ce părea a fi realitatea, ci s-a încrezut în Dumnezeu și în făgăduința Lui.

[12] Cu aceeași credință.

Did you like this? Share it: