O domnișoară scundă, într-un verde șters, cu un medalion la gât din tot felul de forme de plastic. Își mușca buzele întruna, se ținea de bara de care mă țineam și eu și citea o carte. O carte cu nume agățător: Suge-o, Ramona!

Se uită la mine, mă uit la ea. Se uită la mine…eu n-am expresie. Credea că nu știu cartea…

Bineînțeles că auzind titlul și dumneavoastră, dragi cititori, v-ați gândit la același lucru: la acadea. Care acadea? De pe coperta cărții.

Acadeaua care ține loc de…penis. Pentru că autorul, vecin cu Revoluția română, și-a spus viața cu impact. O anti-spovedanie, în care autorul și-a făcut un „titlu de glorie” din confesiunile vieții sale decăzute.

Are însă predecesori. Nu e singur în lumea anti-spovedaniilor literare. Îi are drept înaintași în devoalarea dedesubturilor vieții pe Vakulovski, care a scris Pizdeț, pe Ioana Bradea, care a scris Băgău, pe Ioana Băețica, care a scris Fișă de înregistrare  etc.

Dacă citești lirica porno a lui Brumaru nu întrezărești că a luat premiul Mihail Eminescu pentru poezie, ci crezi că e scrisă de un maniac sexual. Iar dacă îl asculți pe Cheloo sau pe Ombladon fără bipuri, trivialitatea te umple din cap și până în vârfurile picioarelor.

Însă cei care nu au smerenia de a-și recunoaște păcatele și le literaturizează frenetic. Fac din fiecare păcat al lor, real sau imaginat, un scuipat public, o ofensă, o drăcuitură cu ștaif.

Pentru că literatura porno-analitică pe care o practică cei amintiți mai sus sunt jurnale intime publicate în timpul vieții, în care realitatea e mâncată de ficțiune cel mai adesea și prin care autorii încearcă să își satisfacă anumite fantezii sexuale dar și să pozeze în „mari experți sexuali”.

E un fel de compensație utopică pentru lipsa dragostei și a banilor și a spațiului în care și-ar dori să se desfășoare.

…Cititoarea s-a așezat pe scaun, în trenul metroului, și nimeni n-a mai privit-o cu interes. Eu am fost singurul „interesat”, dar mai mult de ea decât de carte. Pentru că știam ce conține cartea. Însă mă întrebam cine este cititoarea…și de ce dorește să fie văzută în mână cu o carte cu un asemenea titlu?

Cine e…nu știu…dar de ce dorește să fie văzută, cred că știu. Pentru că, după vârstă, ar fi trebuit să fie studentă. Și potențiala studentă, cititoarea, dorește să fie „înțeleasă” în acest mod, în modul „Suge-o, Roxana!”, pentru că are nevoie de…sex, de bani, de atenție…poate și de dragoste.

Dar, totuși, presupun că dacă dragostea ar fi fost pe primul plan…aș fi văzut-o la teatru, la Biserică, la vreun concert, la librărie, la bibliotecă…și nu în metrou cu „Suge-o, Roxana!”.

Acum ceva timp am văzut o altă tânără purtând un tricou cu mesajul: „Dacă știi să faci dragoste, eu sunt femeia!”. Scris în engleză. Adică avea standarde ridicate.

Poate că și cititoarea de Roxana trăiește aceeași directețe în materie de pofte.

Sau poate că viitorul va fi tot mai direct cu noi, tot mai agasant, sexul ajungând un fel de salut sau un fel de stat în metro sau un fel de enervare pe celălalt…pe ceilalți…

*

Linsul înghețatei sau al acadelei, cât și mâncatul bananei, lucruri atât de plăcute și de nevinovate când ești mic și nu privești cu subînțelesuri lucrurile, când lucrurile nu sunt acoperite de perversiuni în capul tău, devin altceva cu vârsta.

Înghețata și banana, castravetele și făcălețul, pantoful și sticla, mărgelele și nespus de multe obiecte…afli că se pot băga în anusul și în sexul femeii.

Filele porno sexualizează lucrurile pentru ca oriunde mergi să te gândești la scenele văzute. Să ai o continuă anamneză/ pomenire a plăcerii sexuale.

La fel fac restaurantele găsite la tot pasul în orașe: îți arată mâncarea supradimensionată, lățită, la scară mare, pentru ca oriunde mergi să salivezi, să dorești, să crezi că ai nevoie să mănânci, să bei ceva neapărat.

Însă stimulii vizuali, care activează plăcerea în noi, cu cât sunt mai violenți cu atât sunt mai obsesivi și te fac să îi crezi, să îi urmezi. Asta, bineînțeles, dacă nu consideri că ai lucruri mai importante de făcut decât să amușini patimile orașului.

Și lucruri mai importante de făcut sunt rugăciunea, atenția la tine însuți, gândul la păcatele tale, grija față de alții, vederea oamenilor în străfundul lor. Pentru că strada e timpul când noi putem să contemplăm profund lumea cu care suntem contemporani.

Iar lumea cu care noi suntem contemporani nu este monocoloră, nu are aceeași dorință, aceeași căutare, ci fiecare caută altceva…și altceva…și altceva…

De aceea, fiecare dus afară se poate transforma într-o mică nuvelă sau în câteva pagini de roman, pentru că la tot pasul întâlnim oameni interesanți, oameni care ne pot spune multe despre ei, chiar și tăcând, cât și despre alte zeci, sute de persoane. Suntem amintiri în amintirile altora, suntem prezențele de lângă alții, suntem cei care suntem.

Și metroul ne strânge pe toți, pe acești mulți, care, la un cataclism, n-am mai ști pe unde să fugim mai repede…călcându-ne unii pe alții…

A existat Roxana sau n-a existat?  A fost îndrăgostit de ea autorul sau nu? Contează dacă a făcut sex cu ea? Contează pentru ea, pentru el, pentru noi, pentru trupele NATO?

Se pare că pe noi, românii, ne interesează foarte mult ce se petrece în curtea, în casa, în patul vecinilor. Mi-am dat seama de asta privind un accident de mașină, lângă o piață…când piața s-a golit pentru ca oamenii să privească răniții…sau măcar morții

Așa că sexul oral cu Roxana se pare că ne interesează, că e ceva „de senzație”, că altfel Capatos n-ar mai fi „pe locu unu” la despărțiri de maneliști, iar Kanalul turcilor n-ar mai fi plin, pe același tronson orar, de bani aruncați pe jos de Leo de la…Crevedia.

Dedesubturile, viața porno, banii furați, certurile, câștigurile la bingo și la loto, șmenurile sunt „viața” noastră. Sau cum spunea Emil Brumaru, mult premiatul pentru literatura sa de „calitate eminesciană”: „Ți-aș da-ntr-o seară drumul prin casa încuiată/ Dac-ai avea, iubito, oh, curul de-altădată!”.

Pentru că nu ne putem abține…și ne vine să ne spunem toate păcatele cu sentimentul că „am făcut” o faptă bună.

Did you like this? Share it: