Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a.

*

101. Lolitele din Omulețul roșu

Doina Ruști, în romanul Omulețul roșu[1], ne vorbește despre curva protejată sau despre Lolita. Protejată de oameni în vârstă, care dețin puterea. Lolita primă este studenta lui Neica, integrată peste noapte în personalul editurii, „genul de femelă care se poartă acum: cu fizic de puştoaică fără ciclu, dar cu mişcări nostime, agresive şi mature”[2].

Lolita, pusă într-un poziție de decizie, devine „dominatoare”[3]. Însă are „faţă de copil răsfăţat, [știe doar] câteva lucruri învăţate pe de rost, plus [este expertă în] tutuirea adversarului”[4]. Iar pentru că nu știe că e penibilă, se prezintă ca „specialistă-n în Heidegger”[5].

Însă „Lolita e o păsărică incultă, dar care nu se lasă”[6]. Nu se lasă până nu își demonstrează prostia. Vrea să te încredințeze de faptul că e proastă, că e bâtă în discuția în cauză, dar vrea să o crezi expertă. De aceea și prozatoarea a folosit în mod intenționat substantivul păsărică, pentru că prin acest diminutiv a spus, deopotrivă, că Lolita e folosită doar pentru sex dar și că e o femeie proastă.

Numai că Lolita lui Neica e doar una dintre multele de azi, pentru că azi, subliniază Ruști, e vremea lolitelor[7], adică a curvelor atotștiutoare. Iar când „lolită hotărăşte […] hotărârile ei sunt literă de lege. Lolita discută cu aplomb absolut despre orice, are păreri filozofice, gândeşte repede, are fantezie, iar dacă un individ blazat şi plin de sine, care stă-n nădejdea lecturilor lui de tinereţe, cum este Neica, se întreabă meditativ oare ce-o fi vrut să înţeleagă Hegel când a zis Dumnezeu este Dumnezeu doar în măsura în care ştie el însuşi, Lolita trece la speculaţii ordinare, fără gânduri”[8]. Adică fără mustrări de cuget.

În fața altora, Lolita „priveşte cu seriozitate în ochii lui Neica, nu se uită pe sub gene, nu este indecentă, este copilul genial, serios şi interesat pe bune de filozofie. Îi aduce aminte bietului Neica să fie dascăl şi să se ruşineze că-l strânge şliţul”[9]. Însă pe Neica îl strânge șlițul…tocmai pentru că nu are raporturi intelectuale cu Lolita ci sexuale. Și de aceea a parașutat-o la editură: pentru favoruri sexuale. Dar ea mimează, în mod ridicol, statutul de angajat avizat, pentru ca oamenii să nu râdă de ea. Dar toți râd de Lolita, pentru că îi cunosc statutul real: acela de profitoare sexuală.

Lolita minte cu nerușinare, pentru că nu știe să muncească[10]. Ea dorește să parvină pe baza muncii altora[11]. Iar cel care o întreține, Neica, „bărbatul bătrân și în mod sigur urât mirositor”[12], e însă „prelucrat”[13] de către ea. Căci „scumpa Lolita” dorea să fure manuscrisul dicționarului, pentru ca să îl publice pe numele ei[14].

În cap. al 3-lea, autoarea însă încearcă să însiropeze imaginea Lolitei pentru ca să nu pară una sexistă. Pentru că ne spune că „o lolită nu e o curvă, ci doar o femelă în timpul ei[15]. Însă femela la timpul ei sau femeia conștientă de sexualitatea ei, știe să profite când e vorba să se aranjeze la nivel social. Și aranjatul social pe bază de sex înseamnă tot…curvie.

Lolita nu „lucrează” numai la editură ci și la facultate. E asistentă universitară. Și asistenta este „o lolită subţirică și serioasă, cu figură de copil rău”[16]. Sau tocmai de aceea și asistenta universitară este lolită: pentru că și ea a ajuns la facultate după ce a trecut…și trece prin patul cuiva.

În cap. al 8-lea, Doina Ruști își amintește de „Neica și de lolita lui”[17]. Dar există o lolită și la Radio[18], în cap. al 9-lea al romanului, iar ea este o „femeie-copil genial, serioasă, preocupată de chestiuni sobre, dar care promite să presteze[19]. Și prin a presta, autoarea o întoarce pe lolita la ocupația ei de bază: aceea de a fi o curvă.

Șefii, în același cap. 9, sunt „mameluci infecți”[20], ei fiind cei care…întrețin lolitele.

„Liza, lolita dracului”[21], a fost cu Lucian la Predeal[22]. Pe când în cap. al 15-lea apare „genul clar de lolită în vacanță[23], care, de această dată, este scriitoare dar și asistentă la Litere[24]. Pe asistenta de la Litere o cheamă Crissina (poate Cristina), are „privirea dusă, vocea gravă şi carnea de pe picioare îi tremură în grupuri vineţii, dezvelită până aproape de şolduri. Duhneşte a vin, îmi dau seama că e uşor alcoolizată şi că de aici îi vine gravitatea[25]. Gravitatea în vorbire.

Crissina e lolită pentru că „s-a învârtit bine ş-a prins un post de asistentă”[26]. Și după ce s-a învârtit bine prin patul celui care a făcut-o asistentă universitară, neștiind ce să scrie ca să publice și ea o carte, „a adunat cu răbdare scrieri de-ale studenţilor, în special lucrări de seminar, şi a încropit o carte de eseuri”[27]. Dar cartea ei s-a pierdut la editură[28]…Din acest motiv, autoarea pune ștampila pe Crissina: este „o lolită beată şi fraierită”[29].

În p. 120, lolita Crissina este „o jangheliţă”. Cred că a vrut să spună: o janghinoasă. Dar există și jangoliță, care înseamnă o „femeie înaltă, grasă și groasă”, cf. DAR 2002. Iar aceeași Crissina, în p. 411, este „o lolită decăzută”. Dar e decăzută, pentru autoare, nu din cauza curviei ci a beției, când decadența se bazează pe ambele patimi.

Crissina „spune[a] cu lejeritate vulgarităţi şi gugumănii”[30], dar, inexplicabil, e găsită moartă într-un lift și plină de sânge[31].

În pagina 426 apare „d-na Luminița”, care nu e declarată lolită dar, din tonul prozatoarei, ghicim că e din același mănunchi de femei. „D-na Luminița” predă la facultate, probabil tot la Litere, și era „o femelă care arăta ca o gâscă blazată”[32]. În loc de o voce profesorală, Luminița avea „o voce needucată, cu inflexiuni şi stridențe, şi un ton supărat, mai degrabă de om jignit iremediabil”[33].


[1] Doina Ruști, Omulețul roșu (roman), ed. a II-a, Ed. Vremea, București, 2012, 498 p. Downloadat de aici: https://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Omuletul_rosu_Doina_Rusti.pdf.

[2] Idem, p. 6. [3] Idem, p. 7. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Idem, p. 8. [10] Ibidem. [11] Idem, p. 9. [12] Idem, p. 14. [13] Ibidem. [14] Idem, p. 15. [15] Idem, p. 22. [16] Idem, p. 23. [17] Idem, p. 53. [18] Idem, p. 59. [19] Ibidem. [20] Idem, p. 60. [21] Idem, p. 80. [22] Ibidem. [23] Idem, p. 101. [24] Ibidem. [25] Ibidem. [26] Idem, p. 102. [27] Ibidem. [28] Ibidem. [29] Ibidem. [30] Idem, p. 411. [31] Idem, p. 419, 421. [32] Idem, p. 426. [33] Idem, p. 427.

Did you like this? Share it: