Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 24 iunie 2015

Campaniile autentice

Campaniile împotriva fumatului, împotriva drogurilor, împotriva avortului, împotriva libertinajului sexual și a perversiunilor sexuale, împotriva alcoolismului, împotriva violenței, împotriva urii de sine, împotriva lenei, împotriva necitirii, împotriva ereziilor de tot felul și a melanjului religios ar trebui să fie multe și explicite.

Din punctul meu de vedere, al omului Bisericii, campaniile antipăcate sunt terapeutice/ vindecătoare pentru om și societate în ansamblu.

Însă ele trebuie construite bine, cu profesionalism și cu bun simț, fără să-i agasezi pe oameni, așa după cum o fac campaniile gay sau campaniile extremiste religioase, ci să-i instruiești.

Căci mulți dintre cei care își fac de cap printr-un viciu anume cred că au nevoie să li se spună adevărul în față, chiar dacă nu știu sau nu acceptă că au nevoie de adevăr.

Pentru că adevărul e dureros, dar e singurul care îl îndreptează pe om.

Și atunci când îmbinăm experiența cu prezentarea dinamică și atractivă putem să facem campanii cu impact real în viața oamenilor.

Adi Hădean ne dă exemplu de imagine pentru o campanie antifumat.

În care ne spune că, dacă poți să amesteci puiul fript cu țigări și ți se pare o chestie „benefică” pentru sănătatea ta, atunci „poți să fumezi” lângă cineva care mănâncă lângă tine la restaurant și nu fumează.

Dar nimeni nu mănâncă țigări cu pui fript, însă își permit, cu o nesimțire imensă, să fumeze lângă masa ta. Deși te văd că tu nu fumezi.

Iar dacă în metrou sau în tren nu poți fuma, pentru că sunt spații aglomerate și ne-am sufoca unii pe alții din cauza indiferenței față de ceilalți, atunci orice restaurant cu mintea pe umeri nu poate permite fumatul în timpul mesei.

Și nu trebuie să se dea o lege pentru acest lucru, ci trebuie să primeze rațiunea. Patronul restaurantului trebuie să gândească pentru oameni și când gătește pentru ei și când îi odihnește, pentru o oră-două, la masă.

Iar dacă atunci când suntem serviți la masă, mâncărurile nu sunt pregătite și nici prezentate alandala ci cu profesionalism, tot la fel trebuie să fie și ambianța în care mâncăm. Pentru că nu avem nevoie doar de muzică bună pe fundal și de aer condiționat ci și de un miros plăcut și de o vecinătate plăcută.

*

O campanie reală e o campanie care taie viciul în bucăți, adică îl explică din interior.

Pentru a vorbi despre ravagiile băuturii trebuie aduși oameni care au scăpat, cu harul lui Dumnezeu, de această patimă și nu fete drăguțe, care beau câte un pahar de vin și se amețesc sau tineri drăguți, care nu știu ce înseamnă să bei sticlă după sticlă ore în șir până la pierderea firului.

Pentru a vorbi despre răul sexualității la întâmplare și perverse trebuie să aduci pe cineva care s-a prostituat în chip și fel, dar a ieșit din această patimă cu harul lui Dumnezeu. Fiindcă numai un astfel de om e credibil.

Campaniile antipăcate se fac cu oameni care au învins păcatul în ei înșiși, cu harul lui Dumnezeu și cu ajutorul Bisericii și cu ajutorul instituțiilor medicale, și care acum sunt alți oameni, oameni echilibrați.

E nevoie de sfaturile acestor oameni, de mărturiile lor, de imagini și de prezentări video care să pună mărturiile oamenilor pățiți lângă diverse constatări științifice referitoare la diverse vicii.

Și oamenii având la îndemnă, deopotriva, experiența altora dar și constatări științifice punctuale, verificate, vor putea să aleagă în cunoștință de cauză.

Pentru că pot fi unii care fumează sau se droghează sau curvesc sau se prostituează și…nu știu de unde să înceapă vindecarea. Cum să se lase de viciul lor.

Așa după cum caută mulți rețete de mâncare sau de slăbit: pentru că nu știu de unde să înceapă știința mâncării sau pe cea a trupului sănătos.

Mai pe scurt, când vreți să faceți o campanie antiavort sau antigay sau ecologistă, plecați de la specialiști și de la oameni pățiți. Adunați experiența lor la un loc, apoi prezentați-o într-un mod principial și nu agresiv. Pentru că o campanie terapeutică e o campanie care se adresează rațiunii, bunului simț, perspectivei profunde și normale asupra vieții. Și astfel, cu toții avem de câștigat.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 15 la Faptele Apostolilor [25]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

***

Când și ei[1] au fost pe punctul de a fi tratați cu necinste, El nu a zis: Eu vă voi răzbuna, ci: Și Mie, a spus El, Mi-au făcut asemenea, [deci] purtați-vă cu noblețe, căci nu sunteți mai buni decât Mine.

Aceste cuvinte să le spui și tu fiului, băiatului tău: Nu ești mai bun decât Stăpânul tău.

Dar aceste cuvinte ale înțelepciunii sunt socotite ca vorbirea unei femei văduve[2]. Vai, nu este în puterea cuvintelor să aducem aceasta în casele oamenilor în felul în care este posibil să fie învățată prin experiența însăși!

Și ca să înveți aceasta, stai între doi luptători[3], ia partea celui nedreptățit, nu a celui care face nedreptate, [ca să înveți] dacă nu vei vedea biruința de partea ta, dacă nu vei primi cununi minunate.

Vezi cum Dumnezeu este jignit și cum răspunde El, cât de blând [întreabă]: Unde, zice El, este Abel, fratele tău?. Și ce a răspuns celălalt: Sunt eu păzitorul fratelui meu? (Fac. 4, 9)[4].

Se poate gândi o încăpățânare/ neascultare mai mare? Ar putea cineva să as- culte (răbdător) [acest răspuns] din partea unui fiu? Și dacă ar fi din partea unui frate, nu ar considera o astfel de purtare ca o jignire? Deci ce? Vedeți cum Dumnezeu răspunde iarăși cu blândețe: Glasul sângelui fratelui tău, zice El, strigă către Mine (Fac. 4, 10).

Dar Dumnezeu, poate obiecta cineva, este deasupra mâniei. Da, dar pentru acest motiv Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât, ca să te facă pe tine dumnezeu [după har], pe cât îi este omului cu putință.

Dar eu nu pot, zice unul, pentru că sunt om[5]. Bine, atunci să-ți dăm exemple de oameni [care pot]. Și nu gândi că vorbesc de Pavel sau de Petru. Nu, ci de cineva mai prejos decât ei, da, cu mult mai prejos.

Slujitorul lui Ili a jignit-o pe Anna, zicându-i: Leapădă beția de la tine (I Sam. 1, 14, LXX). Ce ar putea fi mai insultător decât aceasta? Deci ce a răspuns ea? Sunt o femeie cu grea soartă (I Sam. 1, 15). Cu adevărat, nimic nu se compară cu suferința: ea este maica adevăratei înțelepciuni/ filosofii.

Dar aceeași femeie, deși avea un împotrivitor, nu l-a jignit. Dar ce face? Se adăpostește la Dumnezeu și în rugăciunile ei nici măcar nu se pomenește pe sine, nici nu spune: Răzbună-mă, căci acesta m-a acuzat. În atâta mărime de suflet era femeia (să ne fie rușine nouă, bărbaților).

Și totuși știți că nimic nu este ca invidia. Vameșul, insultat de fariseu, nu l-a jignit drept răspuns, deși, dacă ar fi dorit, ar fi putut face aceasta. Ci l-a răbdat ca un filosof/ înțelept, zicând: Fii milostiv mie, păcătosului (Lc. 18, 13)[6].

Memfiboste, fiind acuzat și calomniat de slujitorul său, nici nu a zis și nici nu i-a făcut vreun rău aceluia, nici măcar în fața împăratului [David] însuși (2 Sam. 19, 25-31, LXX).

Să vă spun chiar și despre o desfrânată, ce mărime de suflet înțeleaptă a arătat? Ascultați-L pe Hristos zicând, în timp ce ea Îi ștergea picioarele cu părul ei: Vameșii și desfrânatele intră în Împărăție înaintea voastră (Mt. 21, 31). O vedeți pe ea stând și prinzând curaj și spălându-și păcatele?

Luați aminte cum nu era mânioasă nici măcar pe fariseu, când a fost acuzată de el: Căci dacă El ar fi știut, zice acela, că această femeie e o păcătoasă, nu ar fi suportat-o (Lc. 7, 39). Ci [ea] a simțit și mai multă pocăință, a suspinat și mai mult și a vărsat lacrimi și mai fierbinți.

Dar dacă femeile[7] și vameșii și desfrânatele joacă rolul înțelepților/ filosofilor, și aceasta înaintea harului (Botezului), ce scuză merită cei care, după un așa mare har, se bat și se îngrijorează și se lovesc unul pe altul mai rău ca fiarele?

Nimic nu este mai josnic ca patima, nimic mai dizgrațios, nimic mai înfricoșător, nimic mai odios, nimic mai vătămător. Spun aceste lucruri nu numai ca să fim mai blânzi cu oamenii, dar și dacă femeia/ soția ar fi o vorbitoare[8], trebui să poți să o rabzi pe ea. Să-ți fie soția ta o școală de antrenament și exercițiu [al nevoinței].

Căci cum poate fi altfel decât absurd să ne supunem exercițiilor care nu aduc niciun folos, când ne chinuim trupul, dar să nu practicăm exercițiile [răbdării] acasă, care, chiar înaintea luptei, ne aduc nouă cununa [biruinței]?

Soția ta e agresivă cu tine[9]? Nu deveni și tu o femeie, căci a te comporta agresiv/ dincolo de îngăduință[10] este o însușire femeiască[11]. Este o boală a sufletului, o josnicie. Nu te gândi că nu e vrednic de tine [să nu răspunzi] când femeia te jignește. Nevrednic este când tu te comporți jignitor și ea suportă cu înțelepciune[12].

Atunci când te comporți indecent, atunci ești dezonorat. Dar dacă, fiind înfruntat, înduri, mare este dovada puterii [răbdării].

Și nu spun aceasta pentru a le determina pe femei să devină agresive, Doamne ferește, ci numai în cazul în care s-ar întâmpla aceasta din ispita Satanei.

Este partea bărbaților, care sunt puternici, să rabde pe cei slabi/ cele slabe.

Și dacă slujitorul tău te contrazice, rabdă-l cu înțelepciune/ în mod filosofic. Nu spune sau face ceea ce ar merita să-i spui lui, ci ceea ce se cuvine vouă amândurora să faceți sau să spuneți.

Nu jigni niciodată o fată spunând vorbe prostești/ nebunești împotriva ei.

Nu-l numi niciodată pe slujitorul său ticălos/ nemernic, [căci] nu el va fi dezonorat, ci tu. Nu poți să fii stăpân pe tine însuți fiind pătimaș. Ca o mare ce rostogolește [în oglinda ei] munți înalți, totul este un vălmășag. Sau ca un izvor curat, când se aruncă în el noroi, devine nămolos, și totul este tulburare.

Poți să-l bați, poți să-i faci hainele zdrențe, dar tu suferi cea mai mare vătămare, căci pentru el lovitura e în trup și în veșminte, dar pentru tine în suflet. Sufletul tău îl tai, acolo faci rană.

Ai alungat propriul vizitiu de la caii lui[13]. Tu l-ai apucat târându-l pe spate peste pământ. Și este același lucru ca atunci când un conducător de car, fiind într-o ceartă cu altul, ar primi să fie târât astfel.

Poți să cerți, poți să mustri, poți să faci orice ar fi, dar să fie fără mânie și patimă. Căci dacă cel care mustră este doctor pentru cel care îl înfruntă, cum poate el să-l vindece pe altul, când s-a rănit mai întâi pe sine însuși, când nu se vindecă pe sine?[14] Spuneți, dacă un doctor s-ar duce să vindece altă persoană, oare și-ar răni el mai întâi mâna sa, și-ar orbi el ochii și așa s-ar pregăti să-l vindece pe celălalt? Doamne ferește!

Deci, în orice fel mustri, în orice fel cerți, ochii tăi să vadă clar. Nu-ți înnămoli mintea, căci altfel cum se va lucra vindecarea? Nu e cu putință să fii în aceeași pace, [indiferent dacă] ești în patimă sau ești liber de patimă.

De ce îl răstorni pe stăpânul tău din scaun și apoi vrei să discuți cu el, pe când el zace întins la pământ?

Nu-i vezi pe judecători cum, atunci când trebuie să fie juri, se așază ei înșiși pe bancă, în ținuta în care trebuie să fie?

Așa și tu, îmbracă-ți sufletul în roba judecătorească, care este blândețea.

Dar nu se va teme de mine, zici tu. Se va teme cu atât mai mult. În celălalt caz, chiar dacă vorbești drept, slujitorul îți va imputa că ești pătimaș. Dar dacă o faci[15] cu blândețe, el se va osândi pe sine însuși.

Și ce e mai important, Dumnezeu te va primi pe tine și astfel te vei învrednici de binecuvântările cele veșnice, prin harul și mila iubitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună și Duhului Sfânt, fie slava, stăpânirea și cinstea, acum și pururea și în veacul fără de sfârșit. Amin.


[1] Sfinții Apostoli.

[2] A unei femei slabe. Adică, dacă ești puternic te răzbuni, nu ești ca o femeie văduvă, neputincioasă, care iartă pentru că nu se poate răzbuna. Aceasta este gândirea seculară, perversă, care nu rabdă să nu-și ia revanșa.

[3] Cu sensul: între doi care se ceartă, se înfruntă.

[4] Sfântul Ioan subliniază nesimțirea și aroganța umană în comparație cu bunătatea și așteptarea lui Dumnezeu, care se comportă părintește chiar și cu cei care fac lucruri cumplite și îi așteaptă îndelung să se pocăiască.

Comportamentul nesimțit și arogant, cu bună știință, la adresa lui Dumnezeu și a oamenilor îl imită pe cel al lui Cain.

[5] Adică: lui Dumnezeu I-e ușor, noi suntem oameni și nu putem răbda

[6] Adică s-a rugat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui și nu pentru pedepsirea fariseului care îl insulta, fiindcă era absorbit cu totul de pocăință.

[7] Ca unele care sunt mai slabe din fire.

[8] În sensul: o cicălitoare sau o vorbitoare de rău.

[9] În text: abuzează de tine. De răbdarea ta.

[10] În text: abuziv.

[11] Sfântul Ioan se referă la obiceiul multor femei de a trece peste limite, atunci când se văd protejate și îngăduite.

Pe de altă parte, însă, el trăiește într-o societate în care bărbații sunt superiori și puternici. Și îi face să se rușineze spunându-le că, atunci când le place să se certe și să răspundă ofensator, devin femei. El transformă ceea ce, în ochii lor, era o calitate a puterii și a bărbăției, într-un defect provenit din slăbiciune.

[12] Aceste învățături creștinești stau la baza schimbărilor de mentalitate profunde care au dus la respectarea femeii în societate. Înlăturarea nedreptăților și abuzurilor sexiste se datorează predicii creștine de multe veacuri, ca și desființarea sclaviei și a desconsiderării celor de altă rasă sau de altă culoare.

Filosofia antică (cea atât de lăudată) nu a făcut absolut nimic în aceste privințe. Singura care a susținut sus și tare că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, indiferent de sex, neam sau culoare, și că nu contează decât credința dreaptă și faptele bune, a fost religia creștină.

Creștinismul nu a susținut însă o egalitate a sexelor în sensul îndepărtării deosebirilor. Suntem egali fiind în același timp deosebiți, având calități și atribuții diferite. Nu face bărbatul ce face femeia și nici femeia ce face bărbatul.

[13] De la caii sufletului tău.

[14] Este valabil și pentru creștinii care pretind că mustră, dar în „certarea” lor intră multă răutate, care se vede după enervarea lor și după acuzațiile pe care le aduc. Și acolo unde este patimă, acolo este și nedreptate și rea-voință, mai multă decât iubire de dreptate.

[15] Mustrarea.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno