Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

***

Când și ei[1] au fost pe punctul de a fi tratați cu necinste, El nu a zis: Eu vă voi răzbuna, ci: Și Mie, a spus El, Mi-au făcut asemenea, [deci] purtați-vă cu noblețe, căci nu sunteți mai buni decât Mine.

Aceste cuvinte să le spui și tu fiului, băiatului tău: Nu ești mai bun decât Stăpânul tău.

Dar aceste cuvinte ale înțelepciunii sunt socotite ca vorbirea unei femei văduve[2]. Vai, nu este în puterea cuvintelor să aducem aceasta în casele oamenilor în felul în care este posibil să fie învățată prin experiența însăși!

Și ca să înveți aceasta, stai între doi luptători[3], ia partea celui nedreptățit, nu a celui care face nedreptate, [ca să înveți] dacă nu vei vedea biruința de partea ta, dacă nu vei primi cununi minunate.

Vezi cum Dumnezeu este jignit și cum răspunde El, cât de blând [întreabă]: Unde, zice El, este Abel, fratele tău?. Și ce a răspuns celălalt: Sunt eu păzitorul fratelui meu? (Fac. 4, 9)[4].

Se poate gândi o încăpățânare/ neascultare mai mare? Ar putea cineva să as- culte (răbdător) [acest răspuns] din partea unui fiu? Și dacă ar fi din partea unui frate, nu ar considera o astfel de purtare ca o jignire? Deci ce? Vedeți cum Dumnezeu răspunde iarăși cu blândețe: Glasul sângelui fratelui tău, zice El, strigă către Mine (Fac. 4, 10).

Dar Dumnezeu, poate obiecta cineva, este deasupra mâniei. Da, dar pentru acest motiv Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât, ca să te facă pe tine dumnezeu [după har], pe cât îi este omului cu putință.

Dar eu nu pot, zice unul, pentru că sunt om[5]. Bine, atunci să-ți dăm exemple de oameni [care pot]. Și nu gândi că vorbesc de Pavel sau de Petru. Nu, ci de cineva mai prejos decât ei, da, cu mult mai prejos.

Slujitorul lui Ili a jignit-o pe Anna, zicându-i: Leapădă beția de la tine (I Sam. 1, 14, LXX). Ce ar putea fi mai insultător decât aceasta? Deci ce a răspuns ea? Sunt o femeie cu grea soartă (I Sam. 1, 15). Cu adevărat, nimic nu se compară cu suferința: ea este maica adevăratei înțelepciuni/ filosofii.

Dar aceeași femeie, deși avea un împotrivitor, nu l-a jignit. Dar ce face? Se adăpostește la Dumnezeu și în rugăciunile ei nici măcar nu se pomenește pe sine, nici nu spune: Răzbună-mă, căci acesta m-a acuzat. În atâta mărime de suflet era femeia (să ne fie rușine nouă, bărbaților).

Și totuși știți că nimic nu este ca invidia. Vameșul, insultat de fariseu, nu l-a jignit drept răspuns, deși, dacă ar fi dorit, ar fi putut face aceasta. Ci l-a răbdat ca un filosof/ înțelept, zicând: Fii milostiv mie, păcătosului (Lc. 18, 13)[6].

Memfiboste, fiind acuzat și calomniat de slujitorul său, nici nu a zis și nici nu i-a făcut vreun rău aceluia, nici măcar în fața împăratului [David] însuși (2 Sam. 19, 25-31, LXX).

Să vă spun chiar și despre o desfrânată, ce mărime de suflet înțeleaptă a arătat? Ascultați-L pe Hristos zicând, în timp ce ea Îi ștergea picioarele cu părul ei: Vameșii și desfrânatele intră în Împărăție înaintea voastră (Mt. 21, 31). O vedeți pe ea stând și prinzând curaj și spălându-și păcatele?

Luați aminte cum nu era mânioasă nici măcar pe fariseu, când a fost acuzată de el: Căci dacă El ar fi știut, zice acela, că această femeie e o păcătoasă, nu ar fi suportat-o (Lc. 7, 39). Ci [ea] a simțit și mai multă pocăință, a suspinat și mai mult și a vărsat lacrimi și mai fierbinți.

Dar dacă femeile[7] și vameșii și desfrânatele joacă rolul înțelepților/ filosofilor, și aceasta înaintea harului (Botezului), ce scuză merită cei care, după un așa mare har, se bat și se îngrijorează și se lovesc unul pe altul mai rău ca fiarele?

Nimic nu este mai josnic ca patima, nimic mai dizgrațios, nimic mai înfricoșător, nimic mai odios, nimic mai vătămător. Spun aceste lucruri nu numai ca să fim mai blânzi cu oamenii, dar și dacă femeia/ soția ar fi o vorbitoare[8], trebui să poți să o rabzi pe ea. Să-ți fie soția ta o școală de antrenament și exercițiu [al nevoinței].

Căci cum poate fi altfel decât absurd să ne supunem exercițiilor care nu aduc niciun folos, când ne chinuim trupul, dar să nu practicăm exercițiile [răbdării] acasă, care, chiar înaintea luptei, ne aduc nouă cununa [biruinței]?

Soția ta e agresivă cu tine[9]? Nu deveni și tu o femeie, căci a te comporta agresiv/ dincolo de îngăduință[10] este o însușire femeiască[11]. Este o boală a sufletului, o josnicie. Nu te gândi că nu e vrednic de tine [să nu răspunzi] când femeia te jignește. Nevrednic este când tu te comporți jignitor și ea suportă cu înțelepciune[12].

Atunci când te comporți indecent, atunci ești dezonorat. Dar dacă, fiind înfruntat, înduri, mare este dovada puterii [răbdării].

Și nu spun aceasta pentru a le determina pe femei să devină agresive, Doamne ferește, ci numai în cazul în care s-ar întâmpla aceasta din ispita Satanei.

Este partea bărbaților, care sunt puternici, să rabde pe cei slabi/ cele slabe.

Și dacă slujitorul tău te contrazice, rabdă-l cu înțelepciune/ în mod filosofic. Nu spune sau face ceea ce ar merita să-i spui lui, ci ceea ce se cuvine vouă amândurora să faceți sau să spuneți.

Nu jigni niciodată o fată spunând vorbe prostești/ nebunești împotriva ei.

Nu-l numi niciodată pe slujitorul său ticălos/ nemernic, [căci] nu el va fi dezonorat, ci tu. Nu poți să fii stăpân pe tine însuți fiind pătimaș. Ca o mare ce rostogolește [în oglinda ei] munți înalți, totul este un vălmășag. Sau ca un izvor curat, când se aruncă în el noroi, devine nămolos, și totul este tulburare.

Poți să-l bați, poți să-i faci hainele zdrențe, dar tu suferi cea mai mare vătămare, căci pentru el lovitura e în trup și în veșminte, dar pentru tine în suflet. Sufletul tău îl tai, acolo faci rană.

Ai alungat propriul vizitiu de la caii lui[13]. Tu l-ai apucat târându-l pe spate peste pământ. Și este același lucru ca atunci când un conducător de car, fiind într-o ceartă cu altul, ar primi să fie târât astfel.

Poți să cerți, poți să mustri, poți să faci orice ar fi, dar să fie fără mânie și patimă. Căci dacă cel care mustră este doctor pentru cel care îl înfruntă, cum poate el să-l vindece pe altul, când s-a rănit mai întâi pe sine însuși, când nu se vindecă pe sine?[14] Spuneți, dacă un doctor s-ar duce să vindece altă persoană, oare și-ar răni el mai întâi mâna sa, și-ar orbi el ochii și așa s-ar pregăti să-l vindece pe celălalt? Doamne ferește!

Deci, în orice fel mustri, în orice fel cerți, ochii tăi să vadă clar. Nu-ți înnămoli mintea, căci altfel cum se va lucra vindecarea? Nu e cu putință să fii în aceeași pace, [indiferent dacă] ești în patimă sau ești liber de patimă.

De ce îl răstorni pe stăpânul tău din scaun și apoi vrei să discuți cu el, pe când el zace întins la pământ?

Nu-i vezi pe judecători cum, atunci când trebuie să fie juri, se așază ei înșiși pe bancă, în ținuta în care trebuie să fie?

Așa și tu, îmbracă-ți sufletul în roba judecătorească, care este blândețea.

Dar nu se va teme de mine, zici tu. Se va teme cu atât mai mult. În celălalt caz, chiar dacă vorbești drept, slujitorul îți va imputa că ești pătimaș. Dar dacă o faci[15] cu blândețe, el se va osândi pe sine însuși.

Și ce e mai important, Dumnezeu te va primi pe tine și astfel te vei învrednici de binecuvântările cele veșnice, prin harul și mila iubitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună și Duhului Sfânt, fie slava, stăpânirea și cinstea, acum și pururea și în veacul fără de sfârșit. Amin.


[1] Sfinții Apostoli.

[2] A unei femei slabe. Adică, dacă ești puternic te răzbuni, nu ești ca o femeie văduvă, neputincioasă, care iartă pentru că nu se poate răzbuna. Aceasta este gândirea seculară, perversă, care nu rabdă să nu-și ia revanșa.

[3] Cu sensul: între doi care se ceartă, se înfruntă.

[4] Sfântul Ioan subliniază nesimțirea și aroganța umană în comparație cu bunătatea și așteptarea lui Dumnezeu, care se comportă părintește chiar și cu cei care fac lucruri cumplite și îi așteaptă îndelung să se pocăiască.

Comportamentul nesimțit și arogant, cu bună știință, la adresa lui Dumnezeu și a oamenilor îl imită pe cel al lui Cain.

[5] Adică: lui Dumnezeu I-e ușor, noi suntem oameni și nu putem răbda

[6] Adică s-a rugat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui și nu pentru pedepsirea fariseului care îl insulta, fiindcă era absorbit cu totul de pocăință.

[7] Ca unele care sunt mai slabe din fire.

[8] În sensul: o cicălitoare sau o vorbitoare de rău.

[9] În text: abuzează de tine. De răbdarea ta.

[10] În text: abuziv.

[11] Sfântul Ioan se referă la obiceiul multor femei de a trece peste limite, atunci când se văd protejate și îngăduite.

Pe de altă parte, însă, el trăiește într-o societate în care bărbații sunt superiori și puternici. Și îi face să se rușineze spunându-le că, atunci când le place să se certe și să răspundă ofensator, devin femei. El transformă ceea ce, în ochii lor, era o calitate a puterii și a bărbăției, într-un defect provenit din slăbiciune.

[12] Aceste învățături creștinești stau la baza schimbărilor de mentalitate profunde care au dus la respectarea femeii în societate. Înlăturarea nedreptăților și abuzurilor sexiste se datorează predicii creștine de multe veacuri, ca și desființarea sclaviei și a desconsiderării celor de altă rasă sau de altă culoare.

Filosofia antică (cea atât de lăudată) nu a făcut absolut nimic în aceste privințe. Singura care a susținut sus și tare că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, indiferent de sex, neam sau culoare, și că nu contează decât credința dreaptă și faptele bune, a fost religia creștină.

Creștinismul nu a susținut însă o egalitate a sexelor în sensul îndepărtării deosebirilor. Suntem egali fiind în același timp deosebiți, având calități și atribuții diferite. Nu face bărbatul ce face femeia și nici femeia ce face bărbatul.

[13] De la caii sufletului tău.

[14] Este valabil și pentru creștinii care pretind că mustră, dar în „certarea” lor intră multă răutate, care se vede după enervarea lor și după acuzațiile pe care le aduc. Și acolo unde este patimă, acolo este și nedreptate și rea-voință, mai multă decât iubire de dreptate.

[15] Mustrarea.

Did you like this? Share it: