Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a.

***

Omilia XVI

Și Dumnezeu a grăit astfel, că seminția lui va pribegi într-un pământ străin și că îi vor duce pe ei în robie și-i vor asupri patru sute de ani.

Și pe poporul la care vor fi robi îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu. Și după aceea vor ieși și Îmi vor sluji Mie în locul acesta (7, 6-7).

Vedeți cu cât de mulți ani înainte s-a dat făgăduința și chipul făgăduinței și [nu exista încă] nicăieri jertfă, nicăieri tăiere-împrejur[1]! El[2] arată aici cum Dumnezeu Însuși a îngăduit ca ei să fie chinuiți, nu pentru că avea ceva să pună în sarcina lor. Îi vor duce pe ei în robie etc. Dar totuși, nu au făcut aceste lucruri fără pedeapsă[3].

Și pe poporul la care vor fi robi îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu. Căci, pentru a arăta că ei nu au să treacă prin aceasta [decât] pentru a arăta pe cei care sunt credincioși – din cauza a ceea ce spuseseră ei: S-a încrezut în Dumnezeu, să-L mântuiască pe El (Mt. 27, 43) –, El, Același care a făgăduit, Cel ce a dat țara [pe care a făgăduit-o], mai întâi îngăduie cele rele.

Deci și acum, deși El a făgăduit o Împărăție, totuși îngăduie ca noi să fim încercați în ispite. Dacă acolo libertatea [evreilor] nu urma să fie decât peste patru sute de ani, ce e de mirare în ceea ce privește Împărăția [promisă nouă][4]?

Și totuși El a împlinit-o[5], iar scurgerea timpului nu a produs falsificarea cuvântului Său. Mai mult, nu au suferit o robie oarecare. Iar problema nu se oprește numai la pedepsirea acelora (a asupritorilor lor), ci și ei înșiși, spune El, se vor bucura de o mântuire minunată.

Aici, el [Sfântul Ștefan] le amintește și de beneficiile de care s-au bucurat.

Și i-a dat legământul tăierii-împrejur; și așa a născut pe Isaac (7, 8). Aici se coboară la lucruri mai mărunte. Și l-a tăiat împrejur în ziua a opta; și Isaac (l-a născut) pe Iacov și Iacov pe cei doisprezece patriarhi (7, 8). Aici pare că țintește acum [să ajungă] la prefigurare[a lui Hristos și a Apostolilor].

Și patriarhii, mișcați de pizmă, l-au vândut pe Iosif în Egipt (7, 9). Aici, iarăși, [evidențiază, în istoria lor,] prefigurarea lui Hristos[6]. Deși nu au aflat nicio vină în el și deși el venise ca să le aducă mâncarea, cu toate acestea s-au purtat urât cu el [, vânzându-l din pizmă]. La fel și aici făgăduința, deși este de lungă durată la început, totuși își află împlinirea.

Dar Dumnezeu era cu el [Iosif] – și aceasta este [spusă] pentru ei – și l-a izbăvit pe el din suferințele sale (7, 9-10). Le arată că, fără să știe, au ajutat la împlinirea profeției și că ei înșiși erau cauza și că relele s-au întins peste ei înșiși.

Și i-a dat lui har și înțelepciune în fața lui faraon, împăratul Egiptului (7, 10). I-a dat să aibă har în fața unui barbar, lui, sclavului, celui robit. Frații lui l-au înrobit, acest barbar l-a cinstit.

Și a venit foamete peste tot pământul Egiptului și Canaan și necaz mare, iar părinții noștri nu aflau hrană. Dar când Iacov a auzit că în Egipt se găseau grâne, i-a trimis mai întâi pe părinții noștri. Iar a doua oară Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi (7, 11-13).

[Frații care l-au vândut pe Iosif] au venit ca să cumpere și au depins de el în toate. Deci ce a făcut el? [S-a făcut cunoscut fraților săi.] [Dar] nu numai până aici și-a arătat bunăvoința, ci, de asemenea, i-a făcut pe ei cunoscuți lui faraon și i-a adus pe ei în țară.

Și rudele lui Iosif au fost făcute cunoscute lui faraon. Apoi a trimis Iosif și l-a chemat pe părintele său, Iacov, la sine și pe toate rudele sale, șaptezeci și cinci de suflete.

Și Iacov s-a pogorât[7] în Egipt și a murit, el și părinții noștri, și au fost purtați în Sihem și au fost așezați în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat cu preț de argint de la fiii lui Emor, tatăl lui Sihem.

Dar când vremea făgăduinței s-a apropiat, pentru care s-a jurat Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt, până când s-a ridicat un alt împărat, care nu știa de Iosif (7, 13-18).

Atunci, alte dezamăgiri. Mai întâi foamete, dar au trecut prin aceasta. În al doilea rând, căderea în mâinile vrăjmașului lor. Și, în al treilea rând, [încercarea de] a fi nimiciți, prin împărat.


[1] Asta pentru că ei credeau că sunt drepți din cauza jertfelor și a tăierii-împrejur, de aceea le spune Sfântul Ștefan aceste lucruri.

Nu e o pledoarie împotriva cultului, de tip neoprotestant, ci pentru asceza interioară, care i-a făcut pe Sfinți să fie Sfinți și înainte de a exista Lege, temple ridicate Domnului și ritualuri de jertfă. Nu că acestea ar fi fost greșite, pentru că acestea au fost poruncite de Domnul, ci ele nu sfințesc în mod automat pe cei care nu vor să-și sfințească viața.

E valabil și pentru noi: Biserica nu ne sfințește cu forța. Avem Biserici, slujbe, ritual religios, jertfă nesângeroasă și tot ce ne-a lăsat Hristos prin Apostoli și ce ne-au predat Sfinții Părinți, dar dacă nu depunem efort de cunoaștere teologică a lui Dumnezeu și de curățire interioară, reală, prin pocăință lăuntrică și asceză tainică, degeaba așteptăm mântuirea să vină din exteriorul nostru.

Sfântul Avraam și alții ca el, mai înaintea de a fi Legea, și-au sfințit viața fără nimic din toate acestea.

Nu suntem Drepți sau Sfinți prin simplul fapt că suntem în Biserica adevărată a lui Dumnezeu. Acest fapt îl cam uită mulți care se bat cu cărămida ortodoxiei lor în piept. La fel erau și iudeii care L-au răstignit pe Hristos și l-au ucis pe Sfântul Ștefan. Faptul că suntem în adevărata Biserică a lui Dumnezeu nu ne scutește de păcate și de fapte abominabile, dacă nu vrem să și lucrăm faptele adevărului.

Dimpotrivă, zi de zi ne vedem, tot mai mult, dacă suntem sinceri cu noi înșine, neputințele și scăderile, neștiința, slăbiciunea, nerăbdarea, puțina credință și puțina iubire.

Vedem pe eterodocși și chiar pe păgâni că ajung să facă lucruri mari, că Dumnezeu le dă lor minte, voință și înțelepciune să inventeze, să creeze, să descopere, să facă lucruri frumoase, în vreme ce despre ortodocși nu se aude mai nimic sau mai mult de rău și puține lucruri bune sau cu adevărat uimitoare.

Pentru că nu punem mâna să ne nevoim sau să muncim împreună cu Dumnezeu, ci ne strângem la căldurică în ghetoul nostru și în buna părere de sine și nu uimim pe nimeni prin muncă, generozitate și dăruire.

[2] Sfântul Ștefan.

[3] Nu s-au întâmplat toate acestea fără ca ei să fie vinovați.

[4] E un răspuns dat celor care se impacientează cu privire la întârzierea Domnului, care se îngrozesc de mulțimea, complexitatea și răutatea ispitelor care ne întâmpină. Pentru că aceia au trebuit să cunoască 400 de ani de robie pentru a fi pregătiți să moștenească…o țară, iar noi trebuie să fim pregătiți ca să primim Împărăția cea veșnică.

[5] Făgăduința Sa.

[6] Pentru că aceia, probabil, ca și alții mai târziu, Îl disprețuiau pe Hristos pentru că a fost vândut chiar de unul dintre ucenicii Lui. Însă Sfântul Ștefan le reamintește că și Iosif a fost vândut de frații lui.

[7] Arată nu numai o coborâre din punct de vedere geografic, ci și o pogorâre la cele mai de jos, fie prefigurând pogorârea lui Hristos, prin Iacov, fie arătând umilirea celor care au păcătuit, adică a fiilor acestuia.

Did you like this? Share it: