Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.
***
Apoi, (pentru a arăta) mulțimea de căi și mijloace ale lui Dumnezeu: În vremea aceea, zice, s-a născut Moisis și era foarte drept (7, 20).
Dacă împrejurarea de mai înainte a fost minunată, când Iosif a fost vândut de către frații săi, aici este iarăși o împrejurare, încă și mai minunată, în care împăratul a hrănit însăși persoana care urma să-i răstoarne domnia, fiind el însuși cel care avea să piară.
Remarcați, în tot acest timp, o reprezentare simbolică, așa-zicând, a învierii din morți?
Dar nu este același lucru ca Dumnezeu să facă un lucru și ca un lucru să ajungă să intre în legătură cu scopul omului. Căci aceste lucruri erau într-adevăr în legătură cu scopul omului [dar nu și Învierea însăși, care era ceva aparte].
Și era puternic, zice, în cuvânt și în faptă (7, 22): el, care trebuia să fi murit.
Apoi, din nou arată cât de nerecunoscători erau față de binefăcătorul lor. Căci, ca și în situația de mai înainte, în care au fost salvați de Iosif, maltratat de ei, aici din nou au fost salvați de un alt om maltratat [de ei], adică de Moisis.
Și când a împlinit 40 de ani etc. (7, 23). Căci ce dacă nu l-au omorât cu adevărat? Pentru că, în intenție, l-au omorât[1], așa cum au făcut ceilalți[2], în situația anterioară. Acolo, au vândut pe unul dintre ei în pământ străin, aici, se îndreaptă dintr-un pământ străin spre un alt pământ străin.
Mai înainte, era cineva [Iosif] care se străduia să le aducă mâncare [fraților lui], aici, cineva care se străduiește să le dea sfat bun, unul căruia, sub [ochii lui] Dumnezeu, omul îi era îndatorat pentru viața sa[3]!
Luați aminte cum arată (adevărul) acelei spuse a lui Gamaliil: Dacă este de la Dumnezeu, nu o puteți covârși (5, 39).
Vedeți-i pe uneltitorii-împotrivă devenind chiar autorii salvării pentru cei împotriva cărora unelteau, [și] pe popor, uneltind împotriva lui însuși și împotriva sa uneltindu-se de către alții și, cu toate acestea, salvat!
[A venit] foametea și nu i-a exterminat. Nici nu a fost aceasta tot [necazul]. Ci au fost salvați prin chiar faptele omului [Iosif] pe care se așteptau să fie nimicit (prin faptele lor).
[A fost apoi] o poruncă împărătească, și [totuși] nu i-a exterminat. Nici atunci când numărul lor a crescut foarte mult, când era mort cel pe care ei îl știau[4].
Au încercat să Îl ucidă pe propriul lor Mântuitor, dar cu toate acestea nu au avut putere să facă aceasta[5].
Vedeți că, prin mijloacele prin care diavolul încearcă să nimicească făgăduința lui Dumnezeu, prin chiar aceste mijloace ea a fost dusă la îndeplinire?
Și Dumnezeu a grăit astfel etc. (Recapitulare 5, 6-7).
Și acest lucru este potrivit să-l spunem aici: că Dumnezeu este bogat în căi și mijloace pentru a ne duce pe noi mai departe[6]! Căci, mai presus de toate, aceasta a arătat bogăția resurselor lui Dumnezeu, că poporul s-a înmulțit chiar în nenorocirile sale, [adică] pe când era înrobit, pe când era maltratat și se dorea să fie exterminat.
Și aceasta este măreția făgăduinței!
Căci dacă s-ar fi înmulțit în propria lor țară, lucrul nu ar mai fi fost atât de minunat. Și, în afară de asta, nici nu au fost puțin timp în pământ străin, ci pentru patru sute de ani.
De aici învățăm o (mare lecție de) filosofie (filosofian) – căci nu i-au tratat pe ei așa cum stăpânii îi folosesc pe sclavi, ci [s-au purtat cu ei] ca niște dușmani și tirani – iar el [Moisis] a spus mai înainte că ei ar trebui puși cu totul în libertate, căci acesta este înțelesul cuvântului: Îmi vor sluji (Mie) și se vor întoarce iarăși aici[7]; și fără să fie considerați vinovați.
[1] Și pe Sfântul Moisis.
[2] Frații lui Iosif.
[3] Face aluzie la episodul uciderii egipteanului de către Sfântul Moisis, urmat de încercarea lui de a-i sfătui pe cei doi evrei să nu se certe, pe care ei au respins-o sub motiv că știu că el l-a omorât pe egiptean. Pe cel care le vroia binele, ei l-au denunțat către autoritățile egiptene. A se vedea Ieș. 2, 11-15 și Fapt. Ap. 7, 23-29.
Mi se pare chiar că Sfântul Ioan sugerează că cel care l-a denunțat pe Moisis era cel căruia acesta i-a salvat viața, omorându-l pe egipteanul care îl asuprea.
[4] Se referă tot la Sfântul Moisis, pe care îl credeau mort, când el fugise de la fața lui faraon în țara Madian.
[5] Aici se referă fie tot la Sfântul Moisis, salvatorul lor din robia egipteană, pe care au încercat să-l omoare în pustie și n-au putut, pentru că l-a acoperit slava lui Dumnezeu și l-a scăpat, fie, mai degrabă, la încercarea lor de a-L nimici chiar pe Hristos, pe Care L-au omorât pe Cruce, dar a treia zi a înviat.
[6] Dumnezeu poate oricând să-i mântuiască pe Sfinții Lui din toate intrigile și comploturile, din toate cursele pe care diavolul, prin uneltele sale, le întinde împotriva lor. Uneori o face, cum este cazul Sfinților Iosif și Moisis, despre care se vorbește aici, într-un mod cu totul uluitor pentru rațiunea omenească. Și întâlnim multe alte situații asemenea în Viețile Sfinților.
Alteori însă, nu o face, așa cum a fost cazul chiar al Sfântului Ioan Gură de Aur însuși, care, în urma uneltirilor, a murit în exil, pentru că…oamenii nu îl merită pe Sfântul respectiv. Sunt prea egoiști și prea nesimțiți și indiferenți față de lucrurile dumnezeiești, așa încât Dumnezeu îl primește la El pe cel care e vrednic de odihna dumnezeiască și îi lasă pe ucigași să se „simtă bine” în ura lor, până când le vine ceasul. Adică pe Sfântul Ioan l-a pus Dumnezeu în rând cu Serafimii și cu Heruvimii (după cum i s-a spus cuiva în vedenie), iar pe conslujitorii complotiști și pe împărăteasă i-a lăsat să se „bucure” de „victoria” lor puțină vreme.
Să ne amintim că eram în plin veac de aur al epocii și al predicii creștine, într-un imperiu ortodox, și totuși, cu toate predicile și sfințenia Sfântului Ioan, este exilat în urma uneltirilor „fraților episcopi” și ale împărătesei. Și că aceiași nu se sinchisesc de cutremurul groaznic și îl exilează și a doua oară. Și că, după adormirea sa în exil, a fost iarăși nevoie de un alt cutremur, neîncetat o lună de zile, care să dărâme palatele împărătești, pentru ca împăratul și poporul să se simtă și să aducă înapoi, de la Comane, sfintele lui Moaște, să ia iertare și să îi pedepsească pe uneltitorii care i-au provocat mucenicia și moartea.
Adică a trebuit să dea Dumnezeu cu bâta, la propriu, pentru că toate predicile și cărțile Sfântului Ioan n-au fost, nici pe departe, destul de bune și de convingătoare pentru cei care se consideră pe ei înșiși credincioși și înțelegători ai voii lui Dumnezeu.
Dumnezeu are, însă, întotdeauna, resurse bogate ca să îi salveze pe cei care sunt ai Lui, oricând, în orice epocă și în orice context ar fi! Dar când nu o face este fiindcă nu are pentru cine să îi salveze, fiindcă cei din jur, contemporanii, sunt nesimțiți și nevrednici de oamenii lui Dumnezeu.
Însă Dumnezeu poate să ridice oricând pe cei ai Săi din sărăcie, din mizerie sau din ignorarea celorlalți. Și, dacă nu o face, este, în mod paradoxal, spre pedepsirea celor care îi maltratează.
[7] A se vedea Ieș. cap. 7-10.
