Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.

***

Și luați aminte cum, atunci când pare să dea dreptate întrucâtva tăierii-împrejur, de fapt nu o îngăduie deloc (cf. 7, 8). Din moment ce făgăduința a fost înaintea acesteia, iar ea a urmat după.

Și patriarhii, zice, mișcați de pizmă (7, 9). Acolo unde nu produce niciun rău, îi ironizează (harizete). Căci ei se mândreau și cu aceasta foarte mult.

Și arată că Sfinții nu au fost scutiți de necazuri, ci în necazurile lor au primit ajutor. Și că acești oameni [împotrivitori] au ajutat ei înșiși să se ajungă la scopuri, care au dorit să stăvilească aceste lucruri[1]. După cum acestea [suferințele] l-au făcut pe Iosif încă și mai slăvit. Dacă împăratul nu ar fi dorit să fie omorât Moisis, poruncind să fie uciși pruncii, dacă nu ar fi poruncit, aceasta nu s-ar fi întâmplat[2]. După cum și acel evreu[3] l-a dus pe Moisis în exil, încât acesta a putut să aibă vedenia și să devină vrednic[4].

Așadar, astfel, pe cel vândut ca rob, El îl face să împărățească, ca un stăpân, acolo unde se credea că este rob. La fel face și Hristos în moartea Sa: dovedește puterea Sa. [Căci] la fel împărățește El, ca Stăpân, acolo unde ei L-au vândut pe El.

Și i-a dat lui har și înțelepciune etc. (7, 10). Aceasta nu a fost numai prin cinstire, ci ca să aibă încredere în propria sa putere. Și l-a făcut conducător peste Egipt și peste toată casa lui. Și a venit foamete etc. (7, 10-11). Din cauza foametei acesteia face el aceste pre- gătiri.

Cu șaptezeci și cinci de suflete, zice, Iacov s-a pogorât în Egipt și a murit, el și părinții noștri, și au fost purtați în Sihem și au fost așezați în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat cu preț de argint de la fiii lui Emor, tatăl lui Sihem (7, 14-16). Arată [astfel] că nu erau stăpâni [peste pământ] nici măcar cât să aibă un loc de înmormântare.

Dar când vremea făgăduinței s-a apropiat, pentru care s-a jurat Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt, până când s-a ridicat un alt împărat, care nu știa de Iosif (7, 17-18).

Luați aminte că El nu i-a înmulțit pe ei în timpul celor 400 de ani, ci numai atunci când s-a apropiat sfârșitul [acestei perioade]. Și totuși, deja petrecuseră 400 de ani, dacă nu mai mult, în Egipt. Dar acesta este lucrul minunat aici.

Acesta s-a purtat viclean cu neamul nostru, și i-a asuprit pe părinții noștri, ca să-și lepede pruncii lor, și să nu mai trăiască până în sfârșit (7, 19).

S-a purtat viclean: țintește [să arate] neplăcerea lor de a fi exterminați fără perdea: ca să-și lepede pruncii lor, zice.

În vremea aceea, s-a născut Moisis și era foarte drept (7, 20).

Aceasta este minunea, că cel care trebuie să fie protectorul lor se naște nici înainte și nici după aceste lucruri, ci chiar în mijlocul furtunii.

Și a fost hrănit trei luni în casa tatălui său (7, 20).

Dar când ajutorul omului s-a deznădăjduit de el și l-au lepădat, atunci bunăvoirea lui Dumnezeu a strălucit în mod evident:

 Și când a fost lepădat, fiica faraonului l-a luat și l-a hrănit pe el ca [să fie] propriul ei fiu (7, 21).

Niciun cuvânt despre templu, niciun cuvânt despre jertfă, pe când se întâmplă toate aceste lucruri providențiale.

Iar el a fost hrănit într-o casă păgână:

Iar Moisis a fost învățat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte (7, 22)[5].

S-a antrenat atât în ceea ce privește disciplina[6], cât și în literatură/ cunoașterea cărților.

Și când a împlinit 40 de ani etc. (7, 23). A fostt 40 de ani acolo și nu s-a aflat de tăierea lui împrejur. Luați aminte cum, fiind în siguranță, atât el cât și Iosif au trecut cu vederea propriile lor interese, pentru ca să-i mântuiască pe alții:

Și când a împlinit 40 de ani, i-a venit în inima lui[7] să-i cerceteze pe frații săi, fiii lui Israil.

Și văzându-l pe unul din ei că suferă strâmbătate, l-a apărat pe el și l-a răzbunat pe cel oprimat și l-a omorât pe egiptean.

Căci a presupus că frații săi au înțeles cum Dumnezeu îi va izbăvi pe ei prin mâna sa, dar ei n-au înțeles (7, 23-25).

Vedeți cum, până aici [Sfântul Ștefan] nu este ofensator la adresa lor. Cum ei l-au ascultat în timp ce spunea toate acestea. Iar fața lui, citim, era ca o față de Înger (6, 15).

Căci a presupus etc (7, 25). Și totuși prin fapte a fost arătată lupta/ biruința lui. De ce [mare] înțelepciune era nevoie aici[8]? Și, cu toate acestea, ei n-au înțeles.

Și a doua zi el s-a arătat lor, în timp ce se băteau, și vroia să-i împace pe ei, zicând: Bărbaților, sunteți frați. De ce vă faceți rău unul altuia? (7, 25-26).

Vedeți cu câtă blândețe le vorbește lor? Cel care și-a arătat mânia când a fost nedreptățit altul, își arată blândețea când e vorba de sine însuși:

Dar cel care făcea nedreptate aproapelui său l-a alungat pe el, zicând: Cine te-a făcut pe tine conducător și judecător peste noi? Vrei să mă omori și pe mine, așa cum ai făcut egipteanului ieri? (7, 27-28).

Luați aminte că sunt exact aceleași cuvinte pe care I le-au spus lui Hristos: Cine Te-a făcut pe Tine conducător și judecător peste noi? Atât de mult era în obiceiul evreilor să-i nedreptățească pe binefăcătorii lor, chiar în timp ce primeau binefacerile[9]! Și iarăși, remarcați ticăloșia abjectă: așa cum ai făcut egipteanului ieri.

Atunci a fugit Moisis, la cuvântul acesta, și era străin în pământul Madiam, unde a născut doi fii (7, 29).

Dar nici această fugă nu a stins planul Providenței, după cum nu a făcut-o nici moartea (lui Hristos).


[1] Care erau după voia lui Dumnezeu.

[2] Ca Moisis să ajungă ceea ce a ajuns.

[3] Care l-a acuzat de crimă. Și a făcut aceasta din invidie multă. Pentru că, în loc să se gândească: iată un frate al nostru, care a crescut și este la mare cinste în casa lui faraon, în loc de a se preface că nu ne mai cunoaște, el vine la noi și vrea să ne ajute, acela se duce și îl pârăște la faraon că l-a omorât pe asupritorul lor. Pentru că invidia nu vede nici măcar binele care i se face. Ci singurul lucru pe care îl gândește este: de ce n-am eu ce are acela. Sau: cu ce e acela mai bun decât mine, de i-a dat lui Dumnezeu har mult și cinste și eu nu am la fel.

[4] De lucrurile încredințate lui de Dumnezeu.

[5] Dumnezeu a îngăduit aceasta, ca el să cunoască toată slava și toate învățăturile egiptene – egiptenii fiind considerați poporul cel mai civilizat și mai evoluat spiritual/ religios de pe pământ, toți marii filosofi făcând aici stagii importante – ca să nu se considere, apoi, că le-a lepădat din neștiință. Ci Sfântul Moisis, crescând ca un fiu de împărat și ca un filosof, a cunoscut în inima lui că aceste învățături nu sunt nimic înaintea lui Dumnezeu și a schimbat fără regrete palatele împărătești pe pustiul Madiam, unde a trăit apoi 40 de ani ca păstor.

Ca și Sfântul Avraam, nu în necunoștință de cauză a renunțat Sfântul Moisis la casa, țara și cele pe care le avusese mai înainte, la toată cinstea și înțelepciunea egiptenilor, ci dimpotrivă, cunoscându-le foarte bine și putând ajunge ușor împărat peste Egipt sau mare preot păgân.

Dar Dumnezeu a vrut să-l facă mai mare și mai înțelept decât acestea. Și l-a făcut după ce a dovedit că nu și-a lipit inima de bogăția și slava Egiptului și după 40 de ani de viață sihăstrească, în care și-a pus nădejdea numai în Dumnezeu.

Așadar, atât Avraam, cât și Moisis, n-au ascultat de glasul lui Dumnezeu din cauză că ar fi fost niște revoltați social, niște nemulțumiți că nu ar fi avut destule privilegii, niște răsculați sau conducători de răscoală, niște neînvățați sau neștiutori în filosofia și practicile lumești. Mai târziu, Hristos Își va alege pescari pentru a-I fi Ucenici, dar aceștia nu erau nici săraci, nici neinstruiți în toată înțelepciunea lumii.

[6] Antrenamentul fizic, disciplina militară.

[7] Cu sensul: Dumnezeu a pus în inima lui.

[8] Pentru că era evident că unul din neamul lor ajunsese foarte sus și niște oameni cu capul pe umeri ar fi nădăjduit imediat la sprijin din partea celui care le demonstrase că lupta de partea lor și că nu își uitase originile și poporul.

Numai că în aceștia vorbea invidia mai mult decât dorința de a se elibera de cumplitele bătăi și asupriri ale egiptenilor.

De aceea și Dumnezeu i-a mai lăsat încă 40 de ani să sufere, cât timp a fost Sfântul Moisis în țara Madiam. Și apoi, pentru că tot răi și înverșunați au rămas, au mai pribegit încă 40 de ani în pustiu și și-au lăsat acolo oasele.

[9] Nu era numai în obiceiul evreilor, ci este, în mod obișnuit, în obiceiul invidiei satanice care se inoculează acolo unde ar trebui să fie dreapta credință.

Pentru că diavolii nu suportă să fie răspândită adevărata evlavie, de aceea îi îndeamnă pe oameni să se împotrivească cu invidie multă, prostie și sălbăticie celor care îi învață de bine și le vor binele.

Dracii îi fac tocmai pe Sfinți, întotdeauna, să pară cei mai mari dușmani ai oamenilor, ai celor din jurul lor. În timp ce ipocriții, nesimțiții și invidioșii sunt considerați băieți buni și simpatici.

Did you like this? Share it: