Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 16 la Faptele Apostolilor [30]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a.

***

De asemenea, trebuia ca, venind la odihnă după multă suferință, să mulțumească lui Dumnezeu. Fiindcă suferința este un mare bine.

Căci ascultă-l pe Profet zicând: Bine-mi este mie că m-ai smerit (Ps. 118, 71, LXX). Dar dacă suferința poate fi un bine pentru bărbații mari și minunați, cu atât mai mult pentru noi. Și, dacă doriți, să privim la natura suferinței, așa cum este în ea însăși. Să zicem că ar fi niște persoane care se bucură peste măsură și se veselesc, irosindu-și vremea pe distracții: ce este mai indecent și mai lipsit de judecată decât aceasta?

Să zicem că este cineva care se îndurerează și este abătut: ce poate fi mai înțelept/ filosofic decât aceasta?

Căci citim că mai bine este să te duci în casa plângerii decât în casa râsului (Eccl. 7, 2)[1]. Dar, cel mai probabil, nu vă place această zicere [a Scripturii] și încercați să o ocoliți.

Totuși, haideți să vedem ce fel de om era Adam în Rai și în ce fel a fost după aceea. Și ce fel de om a fost Cain înainte [de a păcătui] și cum a fost după aceea.

Sufletul nu poate să stea la un loc, ci, ca purtat de un curent vijelios, este luat și dus de plăcere, neavând statornicie: ușor în a face mărturisiri, repede în a făgădui, toate gândurile îi sunt într-o neîncetată vălmășie, râzând când nu trebuie, veselindu-se fără motiv, vorbind fără judecată ca o moară stricată[2].

Dar de ce să vorbim despre alții? Haideți să-l luăm în discuție pe unul dintre Sfinți și să vedem cum era, pe când se afla în desfătare, și iarăși [cum era] pe când [se afla] în restriște.

Să ne uităm la David însuși? Când era în desfătare și în veselie, datorită multelor sale cuceriri/ prăzi, datorită biruinței sale, datorită cununilor sale, din cauza modului său de viață strălucit, a slăbit credința sa [și] vedeți ce fel de lucruri a spus și a făcut: Căci am zis întru îndestularea mea, spune el: nu voi fi clătinat în veac (Ps. 29, 7, LXX).

Dar când ajuns să fie în suferință, ascultați ce zice: Și chiar dacă [Dumnezeu] îmi va spune mie: „Nu am binevoit întru tine”, iată, eu sunt aici, să facă mie după binele [care este] în ochii [înaintea ochilor] Lui (II Sam. 15, 26).

Ce poate fi cu adevărat mai înțelept/ mai filosofic decât aceste cuvinte? Orice este după plăcerea lui Dumnezeu, zice el [, cu alte cuvinte,] așa să fie. Și iarăși i-a zis lui Saul: Dacă Domnul te stârnește/ te întărâtă pe tine împotriva mea, să fie binemirositoare jertfa ta (I Sam. 26, 19).

Și apoi iarăși, fiind în durere, i-a cruțat până și pe vrăjmașii săi, dar după aceea nici măcar pe prieteni, nici măcar pe cei care nu îi făcuseră niciun rău.

Și iarăși, Iacov, când era în suferință, a zis: Dacă Domnul îmi va da mie pâine să mănânc și veșmânt să mă îmbrac (Fac. 28, 20). Și, de asemenea, fiul lui Noe mai înainte, [era temător de Dumnezeu,] dar când nu s-a mai temut pentru viața sa, cunoașteți ce stricat a devenit (cf. Fac. 9, 22).

Ezechias, de asemenea, pe când era în suferință, vedeți ce lucruri a făcut pentru a se elibera. Dar când era în desfătare, a căzut din cauza semeției inimii lui (cf. II Împ. 19, 20).

Căci, zice Scriptura: Când ai mâncat și ai băut și ești sătul, ia aminte la tine însuți (Deut. 6, 11-12). Căci stâlpul bogăției este periculos, ca și când [te-ai afla] pe buza unei prăpăstii. Ia aminte, zice, la tine însuți.

Când israeliții erau în suferință, cu atât mai mult s-a înmulțit numărul lor, dar când El i-a lăsat după capul lor, atunci cu toții au ajuns la ruină.

Și de ce să vorbim despre pilde de la cei vechi? Chiar în vremurile noastre, să vedem, nu este cazul [să lăsăm deoparte cele ce se petrec acum], dacă vreți, atunci când cei mai mulți sunt într-o situație bună, devin îngâmfați, dușmănoși pe toată lumea, pătimași, atâta timp cât se simt puternici.

Dar dacă nu mai au putere, devin blânzi, umili [și se comportă] ca niște ființe umane, [pentru că] revin la conștientizarea firii lor.

De aceea, Scriptura spune: Pentru aceasta i-a prins pe ei mândria, s-au îmbrăcat cu nedreptatea și cu necuviința lor (Ps. 72, 6, LXX).

---

[1] E mai bine să te duci în casa în care oamenii plâng și jelesc decât în casa în care oamenii râd.

[2] Am tradus aproximativ. În text: „idle clatter of unmeaning talk/ zăngănit în gol al vorbirii fără sens”.