† Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Plinitu-s-a, Hristoase, taina rânduielii Tale. Studii de teologie Liturgică, Ed. Andreiana, Sibiu, 2012, 509 p.

*

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

Între p. 469-477: Sfințirea Sfântului și Marelui Mir. Articol publicat inițial în Îndrumător Bisericesc, anul 158, Ed. Andreiana, Sibiu, 2010, p. 143-153, cf. n. *, p. 469.

„Taina Sfântului Mir este Cincizecimea personală a fiecărui om”, p. 471. Iar „prin Mirungere, Sfântul Duh pătrunde și se imprimă în toate mădularele trupului și în puterile sufletești care stau la temelia lor, și persistă în ele ca o bună mireasmă”, p. 472.

Sfințirea Sfântului și Marelui Mir se face în Joia Mare, p. 474. Iar Sfântul și Marele Mir se face „din untdelemn curat de măsline, amestecat cu vin curat și cu multe și felurite balsamuri, esențe și aromate, în număr de 38. [Și] mulțimea și varietatea mirodeniilor din care este constituit Sfântul Mir simbolizează bogăția și felurimea darurilor Sfântului Duh”, p. 474.

Pentru a exemplifica rugăciunile de sfințire, autorul folosește ed. BOR 1993 a Arhieraticonului, cf. n. 15, p. 475.

Între p. 478-486: Responsabilitatea liturgică și sacramentală a episcopului. În fapt, acest cuvânt a fost citit în februarie 2011, la ședința de deschidere a lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cf. n. *, p. 478. Apoi, cf. aceleiași note, cuvântarea a fost publicată în Telegraful Român, anul 159, nr. 5-8, 1 și 15 februarie 2011, p. 1 și 6.

Episcopul trebuie să poarte jugul Evangheliei Domnului, p. 480. Iar el este un iconom al Tainelor lui Dumnezeu, p. 481. Și pentru a vorbi despre episcop și despre Sfintele Taine, autorul citează în mod masiv din Teologia Dogmatică a Părintelui Stăniloae, p. 481-486. Care Părinte Stăniloae, deși nu a fost episcop, a avut conștiință episcopală, adică conștiința de a scrie o teologie pentru întreaga Biserică a lui Hristos. Lucru pe care trebuie să îl avem și noi: să scriem pentru întreaga Biserică, despre probleme profunde și nu colaterale, văzând lucrurile de deasupra și nu doar mărginit, îngust, din perspectiva Bisericii noastre naționale.

Ultimul capitol al cărții, al 7-lea: Îndrumări pastorale. Începând din p. 487. Și conține două articole. Primul: Misiunea pastorală a preotului față de credincioșii bolnavi (p. 489-500.

Textul nu a mai fost publicat în altă parte, pentru că nu ni se indică nicio publicare anterioară a lui. Însă pare un text luat dintr-un alt text. Pentru că notele de subsol încep în p. 491, cu Ibidem, deși nu a mai fost citat niciun text anterior.

Anul 2012, în Biserica noastră, a fost închinat Sfântului Maslu, p. 489. „Vizitele pastorale”, p. 495. „Păstorul sufletesc trebuie să aducă bucuria în sufletul și existența celui bolnav, să trezească în el încrederea în Dumnezeu și în puterile lui sufletești și trupești”, p. 495.

Al doilea al secțiunii și ultimul al cărții: Preotul în scaunul Spovedaniei (p. 501-506). Publicat inițial în Îndrumătorul Bisericesc, Sibiu, 1982, p. 178-183, cf. n. *, p. 501.

Chestionarul păcatelor este „un ghid aproximativ, necesitând o adaptare la condițiile zilelor noastre”, p. 503.

Canonul este „o expresie a pocăinței și a îndreptării, un exercițiu spiritual de practicare a virtuților”, p. 505.

„Aplicarea rigoristă a canonului, după vechile prescripții canonice, nu este o metodă eficace pentru ridicarea celor căzuți, precum nu folosește nici la diminuarea rolului canonului”, p. 505.

Did you like this? Share it: