Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a.

***

Și iarăși, cel ce trăiește în belșug și huzur, are nenumărate griji și probleme și chiar dacă banii ar curge la el întotdeauna cu mare ușurință și ca din toate izvoarele, totuși se teme de relele care decurg din viața luxoasă și de incertitudinea viitorului.

Dar celălalt este întotdeauna în siguranță și în bucurie, obișnuindu-se cu mâncarea puțină. Căci nu se plânge pe sine pentru că nu ia parte la mese îmbelșugate, în timp ce se desfătează cu netemerea de incertitudinea viitorului.

Dar relele provenind dintr-o viață îmbelșugată, cât de multe și de mari sunt, nimeni nu poate să nu știe. Totuși, este de trebuință să le pomenim acum. Îndoit [este] războiul, atât în trup, cât și în suflet. Îndoită este furtuna. Îndoite sunt bolile; și nu numai în acest sens, ci și pentru că ambele sunt de nevindecat și aduc cu ele mari nenorociri.

Nu este astfel neîndestularea[1], ci aici îndoită este sănătatea, îndoite sunt binefacerile. Somn sănătos, citim, este în mâncarea cu măsură (Înț. lui Iis. Sir. 31, 20). Căci, pretutindeni, ceea ce păstrează măsura este plăcut, iar ceea ce trece peste măsură încetează să mai placă.

Căci spuneți acum: puneți o grămadă de vreascuri peste o scânteie și nu veți vedea niciodată focul scânteind, ci [doar] mult fum înecăcios. [Iar] pe un om puternic și mare puneți o sarcină care îi întrece puterile și îl veți vedea doborât, zăcând la pământ alături de sarcina sa.

[Sau] încarcă prea multă marfă pe vasul tău și te-ai asigurat de naufragiu.

La fel este și aici. Căci, ca și în cazul navelor supraîncărcate, mare este freamătul corăbierilor, al căpitanului, al cârmaciului și al pasagerilor, atunci când trebuie să lepede în mare lucrurile de pe punte și pe cele de dedesubt.

La fel și aici: cu suișurile lor dătătoare de greață și coborârile lor care provoacă dureri de stomac, își macină trupurile și se distrug pe ei înșiși.

Și ceea ce este mai rușinos decât toate, gura este făcută să fie unealta lucrurilor josnice și ea devine mădularul cel mai rușinos. Dar dacă neplăcerea este atât de mare pentru gură, gândiți-vă ce poate fi în suflet.

Căci, într-adevăr, acolo este toată pâcla, toată furtuna, tot întunericul, mare vâjâială a gândurilor[2], fiind atât de înghesuit și zdrobit, sufletul însuși țipând din cauza suferinței la care este supus: toate (mădularele și afectele) plângându-se una alteia, cerând, rugându-se ca murdăria să fie descărcată undeva [afară din om].

Și după ce este aruncată, tulburarea nu a ajuns încă la final, ci apoi vin febra și bolile.

Și cum se face, zici tu, că cineva poate să-i vadă pe acești trăitori în belșug, într-o situație plăcută, călărind pe cai? Ce vorbire fără sens este aceasta, zici tu, să ne spui despre boli?

Eu [sunt] cel bolnav, eu cel chinuit, eu cel scârbavnic/ dezgustător[3], din moment ce nu am nimic să mănânc.

Vai de mine! Căci cineva s-ar putea plânge cu aceste cuvinte.

Dar [, atunci,] cei care suferă de gută, oamenii care sunt duși cu targa, oamenii care sunt înfășurați cu bandaje, din ce clasă de oameni, vă întreb, îi vedem pe aceștia [ca făcând parte]?[4]

Și, într-adevăr, nu ar fi fost că le-ar considera o insultă și ar judeca cuvintele mele ca ocară, dacă mai înainte m-aș fi adresat lor chiar cu numele.

Dar sunt unii dintre ei care sunt și sănătoși. Pentru că se predau pe ei înșiși nu mai degrabă vieții îmbelșugate, ci și muncilor [de tot felul]. Altfel, arătați-mi un om care nu face nimic altceva decât să se îngrașe [și care să fie] liber de durere, în vreme ce zace acolo [de lene], fără niciun gând de neliniște. Căci chiar dacă s-ar aduna o mulțime nenumărată de doctori, nu ar putea să îl tămăduiască de bolile lui.

[Viața în lux și fără griji] nu este în natura lucrurilor[5].


[1] De mâncare.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur amintește de foarte multe ori de neorânduiala gândurilor, ceea ce ne trimite la disciplina isihastă, pentru că din această neorânduială izvorăște toată neașezarea sufletească și trupească a omului. Adică toate patimile și păcatele.

Chiar dacă nu spune în mod explicit, este însă foarte evident că atenția la gânduri și împotrivirea față de ele prin rugăciune reprezinta un standard duhovnicesc isihast pe care Sfântul Ioan îl cerea de la păstoriții săi.

[3] Pentru cei bogați, din cauza sărăciei mele.

[4] Cu alte cuvinte: dacă tu consideri sărăcia o boală, atunci, pe cei cu adevărat bolnavi, în ce categorie îi mai socotești?

[5] Deși televiziunile noastre ne „predică” zi de zi tocmai contrariul, aducându-ne în față numai personaje obscure și suspecte, care se fălesc în direct, până peste poate, cu averile lor, deși nu știi din ce sunt făcute aceste averi și nimeni nu îi ia la întrebări.

Did you like this? Share it: