Sfântul Varlaam al Moldovei

Carte românească
de
învățătură

Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Textul  pe care îl diortosesc:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

*

La Duminica a cincea după Paști. Învățătură pentru credința samareaninei

După cum apa de ploaie se pogoară din nori pe pământ, în multe feluri, [și] lucrează câmpiile și codrii, [de rodesc] flori și copaci, crescând și îngrășând, albindu-le și arămindu-le, gălbenindu-le și roșindu-le, [făcându-le] pe unele verzi [și] pe altele albastre, deși[1] apa e de un fel dar în multe feluri lucrează, îndulcind și amărând, tot la fel și Duhul Sfânt în multe feluri lucrează. [Căci] ca [și] apa, [harul Duhului] spală și curățește, face să crească și întărește întru înțelegerea dumnezeiască, înfrumusețează și împodobește și mereu[2] izvorăște, și setea sufletului o potolește și o răcorește.

[Iar] despre această apă îi vorbi Domnul Hristos samareaninei, la fântâna[3] lui Iacov, la ceasul al 6-lea din zi, după cum auzim [că se spune] în Sfânta Evanghelie.

In 4, 5-42:

În vremea aceea, a venit Iisus în cetatea Samariei, care se cheamă Sihar, aproape de un sat pe care Iacov îl dăduse lui Iosif, fiul său. Și acolo era o fântână a lui Iacov. Iar Iisus, trudit de cale, a șezut astfel lângă fântână; și era ceasul al 6-lea. Și a venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Iar Iisus îi grăi ei: „Dă-Mi să beau!”. Ucenicii Lui erau duși în cetate ca să cumpere de mâncare[4]. Și femeia samarenină Îi zise Lui: „Cum Tu, fiind evreu[5], ceri de la mine să bei, fiind eu femeie samareancă?”. Căci jidovii[6]/ evreii nici nu se ating de samareani.

Răspunse ei Iisus și îi zise: „De-ai știi darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce îți spune ție: „Dă-Mi să beau!”, tu ai cere de la Dânsul și ți-ar da apă vie”.

[Iar] samarenina Îi zise Lui: „Nici vas nu ai și fântâna este adâncă. De unde să ai apă vie? Oare ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat nouă această fântână, și acela din aceasta a băut, și feciorii lui, și dobitoacele lui?”. Răspunse Iisus și îi zise ei: „Oricine va bea din apa aceasta, va înseta iar; dar acela ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va înseta în veci. Căci apa pe care i-o voi da Eu îi va fi lui, în el însuși, izvor de apă, care va curge spre viața de veci”.

Iar femeia Îi zise Lui: „Doamne, dă-mi apa aceasta, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici ca să scot apă”. Iar Iisus îi spuse ei: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău și vino aici!”. [Iar] femeia Îi răspunse și Îi zise Lui: „N-am bărbat”. [Iar] Iisus îi zise ei: „Bine zici că «n-am bărbat», că cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu îți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus”.

[Și] Îi zise Lui femeia: „Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri în acest munte[7] s-au închinat, iar voi[8] spuneți că în Ierusalim este locul unde se cuvine să ne închinăm”. [Iar] Iisus îi zise ei: „Femeie, crede-Mă, că vine o vreme când nici în acest munte, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți, noi ne închinăm Căruia știm, că mântuirea[9] din evrei este. Ci vine o vreme și acum[10] este, când închinătorii cei adevărați se vor închina Tatălui cu duhul și cu adevărul. Căci și Tatăl pe unii ca aceștia cercetează[11], care se vor închina Lui. Duh este Dumnezeu și cei ce se vor închina Lui, cu duhul și cu adevărul se cuvine să I se închine”.

[Iar] femeia Îi zise Lui: „Știm că va să vină Mesia, care se cheamă Hristos. Când va veni, Acela ne va spune nouă toate acestea”. [Însă] Iisus îi zise ei: „Eu sunt, Cel ce grăiesc cu tine!”. Atunci au venit Ucenicii Lui și se mirară că vorbește cu femeia, dar nimeni nu-I zise: „Ce cauți?” sau: „Ce vorbești cu dânsa?”. Iar femeia și-a lăsat vasul ei și se duse în cetate și le spuse oamenilor: „Veniți de vedeți pe Omul care mi-a zis toate câte am făcut. Oare nu este Acela Hristos?”.

Și au ieșit din cetate și veneau către Dânsul.

Dar, între acestea [toate], L-au rugat pe El Ucenicii Lui zicând: „Învățătorule, mănâncă!”. Iar El le spuse lor: „Eu am a mânca o mâncare pe care voi nu o știți”. Și Ucenicii își spuneau în ei înșiși: „Oare I-a adus lui Cineva de mâncare?”.

[Însă] Iisus le-a spus lor: „Mâncarea Mea este ca să fac voia Celui ce M-a trimis și să fac lucrul Lui. Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerea? Iată, vă spun vouă: ridicați ochii voștri și vedeți holdele pentru că sunt alb-gălbuie[12] și gata de secere. Și cine va secera, plată va lua și va aduna roadă în viața de veci, ca și cel ce seamănă să se bucure dimpreună cu cel ce seceră. De aceea este adevărat cuvântul, că unul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis pe voi să secerați unde nu v-ați trudit și voi în osteneala[13] lor ați intrat”.

Iar din cetatea aceea mulți crezură dintre samareani, pentru cuvântul femeii, care mărturisea că „mi-a zis toate câte am făcut”.

Iar dacă veniră la Dânsul samarenii, Îl rugară pe Dânsul să petreacă la dânșii. Și petrecu acolo două zile și mult mai vârtos crezură din cauza cuvântului Lui. Iar femeii îi spuneau că „acum nu mai credem [doar] pentru cuvântul tău, ci și noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat izbăvitorul lumii, Hristos”.

Învățătura din această Evanghelie

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii, umblând în trup pe pământ și căutând mântuirea neamului omenesc, ajunse și în Samaria.

Această Samarie era de mult o țară bogată și cu oameni mulți. Însă, pentru că nu se închina lui Dumnezeu ca și jidovii, ci se închina idolilor[14], Dumnezeu s-a mâniat pe ei și îl trimise pe împăratul Siriei de i-a luat robi, iar în locul lor aduse alți oameni să locuiască[15]. Însă nici aceia nu țineau legea Prorocului Moisis. Pentru aceea, din voia lui Dumnezeu, i-au mâncat și pe ei leii. Și fiindcă nu puteau trăi [astfel], au trimis la împăratul Siriei o plângere în care au spus ce trăiesc.

Iar împăratul, știind că jidovii sunt în robie, a înțeles că i-au mâncat leii pentru că nu au ținut legea lui Moisis. De aceea le trimise împăratul un preot jidovesc, pentru ca să îi învețe legea. Dar nici așa nu au primit legea deplin, ci pe unele le țineau, iar pe altele nu. De aceea erau urâți de jidovi.

În această Samarie a petrecut oarecând Iacov, feciorul lui Isaac și acela a făcut acolo fântână. Iar la acea fântână a stat și Hristos, trudit de cale, la amiază.

Și a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iar în acel ceas Ucenicii lui Hristos erau plecați în cetate ca să cumpere pâine. Căci aceasta a fost înțelepciunea lui Hristos [legată de acest caz]: ca femeia, văzând un om cu 12 slugi, să nu cumva să se rușineze și să nu mai vină [să scoată apă].

De aceea, dacă merse la fântână, vorbi cu ea Domnul Hristos [și îi spuse]: „Femeie, dă-Mi apă să beau!”.

Iar ea, știind că samarenii sunt urâți de către jidovi, I-a spus: „Cum ceri Tu de la mine apă să bei, când eu sunt samareancă și jidovii nici nu se ating de samareni?”.

[Însă] Domnul Hristos i-a zis ei din nou: „De-ai știi tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce vorbește cu tine [și cere] să-I dai apă, tu ai cere mai degrabă de la El și ți-ar da ție apă vie”.

Aceasta a spus Sfinția Lui, milostivul nostru Domn Iisus Hristos, despre apa pe care avea să o verse din coastele Sale, pe Cruce, pentru creștini. [Pentru cei] care vor crede în Sfinția Lui și care vor lua în gurile lor și vor mânca Preasfântul și Cinstitul și Făcătorul de viață Trupul lui Hristos și vor bea apa și sângele [Lui], pe acelea care au curs din coastele Lui pe Cruce.

Căci ele se cheamă și sunt curăție a sufletului și a trupului creștinului și înnoire a Botezului nostru[16].

[Iar] ca urmare a acestui lucru[17], creștinul dobândește în sufletul și în inima lui apa cea vie, darul Duhului Sfânt, care-l adapă și îl răcorește de zăduful[18] păcatelor și de poftele lumii și îndeamnă sufletul omului să îndrăgească/ să iubească Împărăția cerului și viața cea netrecătoare[19].

Iar pe această apă i-o făgădui[20] Hristos și samarineanei. Și după aceea îi spuse ei să-și cheme bărbatul, deși ea nu avea bărbat. Căci Cel ce știe inimile tuturor a arătat faptele ei cele ascunse. Și dacă femeia văzu că Domnul nostru Iisus Hristos îi arăta păcatele ei cele ascunse, [de aceea] crezu că El este Mesia, despre Care au mărturisit Prorocii. Și de aceea ea a spus: „Doamne, văd că Tu ești Proroc. Învață-mă deci unde să mă închin! Că părinții noștri în acest munte a zis că se cuvine să ne închinăm, iar voi ziceți: în Ierusalim este locul unde se cuvine să ne închinăm”.

Iar milostivul nostru Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, îi răspunse ei: „Femeie, va veni o vreme, în care vor trăi adevărații închinători [ai lui Dumnezeu] și ei se vor închina Tatălui ceresc. Însă nici numai în Ierusalim și nici numai în acest munte, ci pretutindeni, în tot locul [se vor închina Lui]”.

[Iar] aici, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, arată că adevărații închinători sunt cei care vor crede în Domnul Hristos și se vor boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și aceia suntem noi, creștinii cei binecredincioși, închinătorii adevărați, cei care ne închinăm [Prea] Sfintei Treimi, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, dar nu numai în Ierusalim, ci în tot locul Îl lăudăm și cerem mila Sfinției Sale. Și Îi aducem cinste după cum se cuvine, ca Celui ce este Făcător și Ziditor al întregii lumi.

Și Sfinția Sa a vrut ca pe închinătorii Lui să-i aleagă din toată lumea și să îi răscumpere cu cinstit sângele Său. Așa după cum spune și Apostolul Pavel, atunci când zice: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii [Χριστὸς ἡμᾶς ἐξηγόρασεν ἐκ τῆς κατάρας τοῦ νόμου]” [Gal. 3, 13, BYZ], adică din păcatul lui Adam și al Evei, strămoșii noștri. Care păcat biruia pe fiecare om, de la începutul lumii, și [toți] mergeau în Iad. Din cauza acelui păcat și noi suntem sub blestemul lui Dumnezeu și murim.

Pentru aceasta și Fiul lui Dumnezeu, milostivul [nostru] Domn Iisus Hristos, a vrut de-a suferit patimă și Și-a vărsat sângele Său pe Cruce. [Ca astfel] zapisul păcatului celui dintâi născut să îl rupă și să îl piardă, și moartea, care biruia asupra sufletelor noastre, cu moartea Sa a vrut să o calce, și nouă, Cel care ne este Dumnezeu, viața de veci ne-a dăruit.

Pentru aceea, iubiților, se cuvine ca să Îi aducem lui Dumnezeu laudă, cinste și închinăciune, și să ne rugăm Lui cu credință și cu frică, mereu, în tot ceasul, pentru ca să dobândim mila Sfinției Sale. [Ca El] să ne audă în vremea rugăciunii noastre și întru ziua mântuirii noastre să ne mântuiască de munca de veci. [Căci] astfel de închinători dorește Domnul Hristos să I se închine cu duhul și cu adevărul, adică cu mintea[21] și cu credința.

Pentru aceasta, cine dintre voi I se va închina lui Dumnezeu și I se va ruga Lui, să nu I se închine și nici să I se roage fără minte și fără credință. Adică să nu fie vătămată inima lui de mânie sau de fățărnicie sau de zavistie sau de clevetire sau de alte fapte rele. Ci acestea toate să le lepezi de la tine și cu minte alinată să I te rogi și cu credință să crezi că [rugăciunea] poate să-ți folosească ție. [Căci] astfel de rugăciune așteaptă de la noi Dumnezeu, pe care Sfinția Sa o va auzi și ne va izbăvi pe noi de toate nevoile noastre și ne va mângâia ca un Părinte ceresc.

Iar milostivul nostru Fiu al lui Dumnezeu zise acestea către Ucenicii Lui: „Ridicați-vă ochii voștri și vedeți holdele, căci iată sunt gata de secere, și cine va secera va lua plată și va strânge roadă în viața de veci”.

Secerătorii, despre care vorbește aici Sfinția Sa, sunt Apostolii. Iar plugarii, care au semănat [sămânța credinței în poporul lui Israil] sunt Prorocii. Pentru aceea [și Domnul] a spus acest cuvânt, zicând: „Eu v-am trimis pe voi să secerați unde nu v-ați trudit, ci alții s-au trudit, iar voi ați intrat în truda acelora”.

Căci Prorocii, în Legea Veche, au prorocit cu toții despre izbăvirea de veci care va să vină prin Hristos, Fiul lui Dumnezeu, [ca Cel care] îl va izbăvi pe om din munca de veci. Și pentru mărturia lor, pe care au mărturisit-o de la începutul lumii și până la Hristos, multe scârbe și dureri[22] au răbdat și încă și chinuri[23] și morți groaznice. Dar pe Hristos nu L-au văzut cu ochii lor.

Însă Apostolii, deși nu L-au mărturisit mai înainte pe Hristos, ei L-au văzut cu ochii pe Hristos, pe izbăvirea noastră cea de veci, pe Cel născut cu trup din Sfânta și Preacurata Fecioară Maria pentru izbăvirea noastră.

Așadar, Prorocii s-au trudit și au mărturisit că [Hristos] va veni și Se va naște în lume, iar Apostolii au intrat în truda lor. Pentru aceea a spus și Domnul Hristos: „unul seamănă și altul seceră”. [Căci] Prorocii, ca niște plugari, s-au trudit de au semănat cuvântul lui Dumnezeu în lume, iar Apostolii, ca niște secerători, au strâns credincioșii lui Hristos pentru viața de veci.

Iar secerarea se face și acum, prin tot omul creștin care petrece întru învățăturile lui Dumnezeu, care sunt acestea: iubirea nefățarnică, cuvântul cel drept[24] și milostenia.

Creștine, nu trebuie să iubești ceea ce e rău! Să nu râvnești nici la animalul și nici la femeia altuia.

După cum iubești să îți facă ție oamenii, așa și tu să le faci lor. Să te ferești să iei pe cele ale străinului și să te mulțumești cu ceea ce este al tău.

Să vă îngrijiți fiecare de voi înșivă, pentru ca să vă țineți trupul nespurcat, în rugăciune, în trudă, întru apărarea Sfintei Biserici.

[Căci] acestea [toate] sunt roada cea bună, care va fi adunată întru viața de veci, în Împărăția cerului, unde pe noi, pe toți, să ne primești, Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu! Căci a Ta este slava, cinstea, mărirea și închinăciunea, [împreună și a Tatălui și a Duhului Sfânt], acum și pururea și întru vecii vecilor. Amin.


[1] În text: săvai. [2] Idem: nepărăsit. [3] Idem: puțul. [4] Idem: bucate. [5] Idem: jidov.

[6] După cum se observă, Sfântul Varlaam nu folosește denumirea de jidov cu înțeles peiorativ, ci ca echivalent al cuvântului evreu. Iar dacă îl folosește pe el ca să traducă Scriptura e semn că românii îl foloseau cu același sens.

[7] În text: măgură. [8] Evreii. [9] În text: mântuința. [10] Idem: acmu. [11] Idem: cearcă. [12] Idem: plăvițe. [13] Idem: ustenința. [14] Idem: bodzilor. [15] Idem: să petreacă.

[16] Sfânta Euharistie este curățirea noastră de păcate și înnoire a Botezului nostru. Și împărtășirea euharistică este înnoire a Botezului prin faptul că este o unire totală, ființială cu Hristos Dumnezeu.

[17] Al împărtășirii euharistice.

[18] În text: zăduvul. Iar harul lui Dumnezeu ne răcorește de arșița păcatelor.

[19] În text: netrecută. [20] Idem: giurui. [21] Idem: mente. [22] Idem: dosădzi. [23] Idem: munci.

[24] Însă numai învățătura cea dreaptă, ortodoxă, e cea care naște cuvântul cel drept, cuvântul adevărat, evlavios. Pentru că nu putem vorbi adevărat, teologic, dacă nu avem la baza vieții noastre teologia Bisericii. Tocmai de aceea e atât de importantă cunoașterea teologiei Bisericii: pentru că ea e fundamentul vieții drepte, evlavioase.

Did you like this? Share it: