[Pr. Prof. Dr.] George Remete, Ființa și credința (vol. 2). Persoana, Ed. Paideia, București, 2015, 861 p.

*

Prima parte e aici, a 2-a e aceasta, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a.

*

Din p. 321 începe secțiunea: II, 3. Cuvânt, concept, conceptualism, raționalism. În care autorul spune că „gândul nu e altceva decât cuvânt”, p. 321. Și cuvântul „îl face pe om persoană”, p. 321, pentru că el este „ființial” omului, p. 321. Cuvântul este „rațiunea în acțiune sau rațiunea exprimată”, p. 321, rațiune care se exprimă, care vorbește altora.

Însă „orice cuvânt uman autentic trimite de fapt la Cuvântul, la Dumnezeu”, p. 323. Iar „cuvântul dă unitate existenței”, p. 323, el „leagă sensurile existenței, dar nu numai ca unitate rațională, ci și ființială”, p. 323.

Când dau o vorbă bună cuiva, pentru români, înseamnă, în mod principial, a dărui „ființă și viață”, înseamnă a-l considera pe om persoană și nu obiect, p. 323.

„Pentru teologia creștină, toate limbile [lumii] sunt capabile de adevăr dar nicio limbă anume nu e sacră sau absolută, așa cum crede, de exemplu, Islamul despre limba arabă. Dimpotrivă, teologia creștină avertizează [faptul] că ea însăși, ca și cuvânt sau știință, este limită [limitată] și relativ [relativă], care nu produce ci semnifică adevărul”, p. 324.

Raționalismul e totuna cu „identificarea gândirii cu conceptualizarea”, p. 324. Iar în Occident a apărut și raționalismul și conceptualismul, p. 324. Însă conceptualismul consideră „că existența se identifică cu rațiunea și înțelegerea, că ceea ce nu se înțelege nu există”, p. 325.

Aristotel consideră că „cunoașterea [este] identică cu gândirea” și că „toată înțelegerea constă în rațiune”, p. 325. Însă filosofii de azi observă că „gândirea și metoda conceptuală – deși sunt  [un] avantaj și chiar [o] necesitate pentru științele exacte – nu pot oferi decât adevăruri limitate și fixe, adică opuse dinamismului gândirii și infinitului cunoașterii, [atât de] proprii persoanei sau ființei umane”, p. 325. Pentru că gândirea noastră are nevoie de „certitudine…dar și de mobilitate, adică [de o] infinită înaintare”, p. 325, în experiență și cunoaștere.

Însă dacă Aristotel considera că se poate defini totul, Platon era rezervat față de concepte, p. 325. Nietzsche a înțeles în mod genial, spune autorul, „că gândirea sau înțelegerea este tocmai mișcarea sau depășirea conceptului”, p. 325-326.

Dacă teologul occidental „definește”, ortodoxul „dez-mărginește” taina, p. 329.

În p. 329, autorul spune că „teologia ortodoxă nu s-a exprimat în tratate și sistematizări”. Nimic mai fals! Atunci când a fost nevoie de sistematizare și de tratate teologice, teologii Bisericii le-au scris. Și ele sunt atât de multe, că nici nu am reușit până acum să le traducem în română pe toate. Toate tratatele teologice patristice.

Faptul că nu avem tratate teologice extinse în clipa de față, pe plan dogmatic, canonic, liturgic, istoric, experiențial etc., nu e pentru că teologia sistematică „ar contrazice spiritul și tradiția apostolică-patristică” ci pentru că ne e lene să le scriem.

Și ne e lene să le scriem, pentru că, în sinea noastră, disprețuim cunoașterea aprofundată a Tradiției Bisericii. Acesta e motivul…mic și lat și în niciun caz faptul că un tratat dogmatic, de câteva mii de pagini, ar „ieși” din sfințenia și din smerenia Ortodoxiei. De ce să iasă din sfințenia Bisericii, dacă îl scrii cu sfințenie?

Chiar cartea de față e o dovadă peremptorie a faptului că teologii ortodocși sunt capabili de proiecte teologice vaste…numai că nu le place să muncească prea mult, din greu. Nu vor să se extenueze. Se păstrează pentru mai târziu…

Dacă teologii ortodocși s-ar dedica muncii teologice, atunci am avea cărți mari, grele, multe, diverse…și nu o penurie de toată jena.

Însă în p. 329, pentru afirmația de mai sus, autorul „îl ia în sprijin” pe ÎPS Lazăr Puhalo. Citează o cartea a lui tradusă în română. Însă ÎPS Lazăr Puhalo (am spus asta de mai multe ori…și mă bucur să subliniez eforturile oamenilor muncitori) e singurul episcop ortodox pe care îl cunosc, de notorietate, care are un canal de You Tube și care înregistrează minute întregi de explicații teologice. Așa că Puhalo e un exemplu de muncă în folosul comunității ortodoxe de pretutindeni și nu de frică față de proiecte teologice.

Tot în p. 239, Părintele George afirmă: „cantonarea în concept duce la conceptualism”, care se auto-privează de contactul direct  cu realitatea.

În n. 1015, p. 330, autorul îl citează pe Prof. Stilianos Papadopulos [Στυλιανός Παπαδόπουλος] (adormit ca monah la Sfântul Munte Athos, cu numele: Monahul Gherasimos), care spunea că omul fără experiență se mărginește la cuvinte. Pe când acela care „trăiește măreția și absolutul, adică adevărul, atunci conștientizează minciuna și convenționalitatea limbii”. Că putem exprima în cuvinte foarte puține lucruri din trăirile noastre mistice.

Am aflat despre adormirea și îngroparea Monahului Gherasimos pe 25 ianuarie 2012.

Însă, dacă filosoful se bazează pe „bogăția și varietatea conceptelor” în cunoaștere, pentru teolog „tocmai simplitatea, stringența și rigoarea procură o înțelegere și o judecată mai exactă”, p. 330.

În n. 1017, autorul citează din Marcus Minucius Felix, Apologetul, care spunea că vorbirea, cu cât e mai simplă, mai neîmpodobită, face cu atât mai atrăgătoare gândirea și adevărul astfel exprimate, p. 330.

Iar autorul ne atrage atenția, pe drept cuvânt, că „noțiunea sau conceptul nu sunt adevăr ci vehicul (relativ, limitat și deficitar) al adevărului”, p. 331.

Did you like this? Share it: