Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 17 la Faptele Apostolilor [35]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a.
***
Apoi urmează învinovățirea, în primă instanță, împotriva patriarhilor, [după] semne și minuni, după primirea profețiilor/ cuvintelor vii: Pe care, zice, părinții noștri nu au vrut să-l asculte (7, 39).
Dar, în privința acestora, Iezechiil spune că nu sunt vii, ca atunci când zice: Și eu le-am dat lor porunci [care] nu [sunt] bune (Iez. 20, 25). Se referă la cele despre care a zis: vii. Dar l-au scos de la ei, iar în inimile lor s-au întors în Egipt (7, 39) – [adică s-au întors] în locul în care au jelit, unde au plâns, de unde L-au chemat pe Dumnezeu.
Zicând lui Aaron: Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră (7, 40). O, nebunie! Fă, zic ei, ca să meargă înaintea noastră. Unde? În Egipt. Vedeți cât de greu le era să se smulgă de la obiceiurile din Egipt!
Ce spuneți? Cum, nu Îl așteptați pe Cel care v-a scos afară, ci Îi răpiți binefacerea, în vreme ce Îl negați pe Binefăcător? Și remarcați cât de insultători sunt [, zicând]: căci cu acest Moisis, care ne-a scos din pământul Egiptului. Nicăieri [nu e pomenit] numele lui Dumnezeu, [ci,] în loc de acesta, toate sunt puse pe seama lui Moisis.
Acolo unde ar fi trebuit să aducă mulțumiri (lui Dumnezeu), ei îl pun înainte pe Moisis, iar acolo unde ar fi trebuit să facă ceea ce le poruncea Legea, acolo nu mai țineau cont de Moisis.
Nu știm ce s-a făcut cu el. Și totuși el le spusese că se duce ca să primească Legea, dar ei nu au avut răbdare ca să aștepte 40 de zile.
Fă-ne dumnezei. Nu au zis: un dumnezeu. Și totuși cineva se poate mira de aceasta, că ei nici măcar nu știau [cine era Dumnezeul lor].
Și au făcut un vițel în acele zile și au adus jertfă idolului și s-au veselit întru lucrul mâinilor lor (7, 41), pentru care ar fi trebuit să-și ascundă fețele [, de rușine].
[Cu alte cuvinte, Sfântul Ștefan le spune:] Ce e de mirare că nu Îl cunoașteți pe Hristos, din moment ce nu l-ați cunoscut pe Moisis și [nici] pe Dumnezeu, Care S-a arătat prin atâtea minuni?
Dar ei nu numai că nu L-au cunoscut, ci, pe de altă parte, L-au și jignit, făcându-și idol[1].
Și S-a întors Dumnezeu și i-a dat pe ei să se închine oștirii cerului (7, 42). Așadar, aceste obiceiuri și-au arătat originea, așadar [, la fel și] jertfele: ei au fost primii care au adus jertfe idolilor!
Căci de aceea se subliniază că: Au făcut un vițel în Horeb și au adus jertfe idolului. Pentru că, înainte de aceasta, aceste termen al jertfei nu este nicăieri amintit, ci numai porunci vii și profeții/ cuvinte vii. Și s-au bucurat – acesta este motivul pentru sărbători (Ieș. 32, 5-6).
După cum este scris în cartea Profeților – și luați aminte că nu citează din această scriere fără un anumit scop, ci arată prin aceasta că nu este nevoie de jertfe, zicând: Mi-ai adus Mie junghieri și jertfe – pune accentul pe acest cuvânt: Mie, căci nu puteți să spuneți că ei au început să jertfească idolilor din cauza jertfirii pe care au adus-o Mie – timp de patruzeci de ani , în pustie?
Și aceasta, pe deasupra, în pustie, unde El S-a arătat cel mai mult ca Apărător al lor.
Ați luat cortul lui Moloh și steaua dumnezeului vostru, Remfan, chipuri pe care voi le-ați făcut, pentru a vă închina lor! [Iată] cauzele jertfelor.
Și Eu vă voi muta dincolo de Babilon (7, 43). Chiar și robia reprezintă o învinovățire a răutății lor. Dar un cort, spuneți voi, exista un cort al mărturiei (cf. 7, 44). (Da,) pentru aceasta era, ca să Îl aibă pe Dumnezeu ca Martor: doar pentru aceasta.
[Și era făcut] în modul în care văzuse pe munte: adică Originalul fusese pe munte. Și, mai mult, acest cort, în pustie, a fost purtat din loc în loc și nu așezat undeva.
Și îl numește: cortul mărturiei, adică (pentru mărturia) minunilor, a poruncilor [vii, minunate, pe care le-au primit atunci]. Acesta este motivul pentru ca atât acesta, cât și aceia (părinții) nu au avut templu.
După cum El orânduise, grăind către Moisis, ca să îl facă în modul în care văzuse (7, 44). Iarăși, nu a fost nimeni altcineva decât El (Hristos), care a orânduit modul însuși [cum trebuia construit cortul].
Până în zilele lui David (7, 45) nu a fost niciun templu. Și totuși neamurile [păgâne] fuseseră izgonite, căci de aceea spune: pe care Dumnezeu, zice, le-a alungat de la fața părinților noștri.
Pe care El le-a izgonit, zice: și nici atunci [nu exista] niciun templu! Și [se întâmplau] atât de multe minuni și nicio referire la niciun templu.
Astfel că, deși la început există un cort, totuși nu este nicăieri niciun templu. Până în zilele lui David, zice: chiar și David și [încă nu era] niciun templu.
[1] Se referă la vițelul de aur.