Iubiții mei[1],

când cineva vrea să ironizeze vorba multă și pungașă a unuia spune: „e apă de ploaie”. Cu sensul: cad repede cuvintele lui, ca și apa de ploaie, curg la vale și nu rămâne nimic…din promisiunile lui. Pentru că promisiunile reale sunt ferme, rămân și nu se alege praful de ele.

Însă, atunci când canicula verii ne lovește zi de zi și toate se usucă în jurul nostru și noi alergăm după răcoare ca după o eliberare de transpirație și de disconfort, apa de ploaie nu ni se mai pare banală ci…o minune.

Pentru că ne uităm cu toții la cerul albastru, întins și copleșitor, fără pic de nori…și ne dăm seama că numai cineva al lui Dumnezeu poate să adune norii la un loc…și să facă să curgă ploaie binefăcătoare prin sfintele sale rugăciuni.

Mesajul patriarhal de ieri a fost despre necesitatea ploii…dar a fost și o recunoaștere a faptului că ploaia nu cade când vrem noi

Nu putem să Îi dictăm lui Dumnezeu când, unde și cât să plouă, ci putem doar să ne recunoaștem păcatele în fața Lui, acelea pentru care s-a închis cerul, și să cerem, cu pocăință, ploaie de la El.

Tocmai de aceea Patriarhul României ne-a îndemnat pe toți să cerem ploaie de la Dumnezeu, o ploaie „aducătoare de rod bogat al pământului, folositoare oamenilor şi viețuitoarelor, conform îndrumărilor din Liturghier şi Molitfelnic[2]. Și când a amintit de Liturghier și de Molitfelnic, ne-a spus, în subsidiar, că trebuie să ne rugăm pentru ploaie în cadrul Dumnezeieștii Liturghii[3], dar și într-o slujbă aparte, specială, pentru ploaie[4].

Însă, putem să ne rugăm noi, cu toții, pentru ploaie…și totuși să nu plouă. De ce? Nu pentru că ploaia este „o loterie”, nu pentru că Dumnezeu are nevoie de zile întregi „pentru ca să ne audă”, ci pentru că nu știm să ne rugăm cum trebuie…

Lucru pe care ni-l spune Sfântul Xoie în Patericul egiptean: „Av[v]a Xoie tebeul…a intrat odată în muntele Sinai și, ieșind el de acolo, l-a întâmpinat un frate și, suspinând, zicea: «Ne mâhnim, Avvo, pentru neplo[u]are!». I-a zis lui Bătrânul: «Și de ce nu cereți și vă rugați lui Dumnezeu?». I-a zis lui fratele: «Ne rugăm și facem litanii[5] dar nu plouă». I-a zis lui Bătrânul: «Negreșit, nu vă rugați cu deadinsul dinadinsul[6]. Vrei însă să cunoști că așa este?». Și și-a întins mâinile la cer cu rugăciune și îndată a plouat[7].

Și Sfântul Xoie nu a apelat nici la Liturghier și nici la Molitfelnic pentru ca să Îl îmbuneze pe Dumnezeu față de oameni ci la…intimitatea lui cu Dumnezeu. Căci atunci când ești prieten cu Dumnezeu, Dumnezeu îți ascultă rugăciunea. Dar când nu ești prieten, când conștiința păcatelor te mustră, te rogi, te rogi și iar te rogi…și cerul rămâne la fel de închis pentru tine…

În a 3-a rugăciune din Molitfelnic, recunoaștem că suntem „nevrednici…de îndurările Tale și că nu suntem vrednici să ridicăm ochii noștri și să căutăm la cer”[8]. Știm de ce nu plouă. Tocmai de aceea, „îndrăznind spre milostivirea Ta cea nepătrunsă și spre îndurarea Ta, ce nu ține minte răul, ne apropiem către Tine, Făcătorule de bine, noi nevrednicii și nemulțumitorii. Nu ne da pe noi, pentru păcatele noastre, în mâinile secetei, nici pentru fărădelegile noastre să ne strivești pe noi în cătușele foamei; ci, pentru bunătatea Ta, dă pământului ploaia pe care de bunăvoia Ta ai hotărât-o moștenirii Tale și umple de apele Tale cele roditoare de viață sânurile pământului”[9].

Pentru că ploaia vine de la Dumnezeu [Deut. 11, 14]. El ne dă ploaie la vreme [Deut. 28, 12]. Dar „neascultarea e pedepsită cu boli [Deut. 28, 22, 27-28], cu neplouare [Deut. 28, 23-24], cu tot felul de pagube şi dureri [Deut. 28, 29 sqq]”[10]. Și când ne recunoaștem păcatele, recunoaștem că neplouarea ni se datorează și ni se datorează totodată toată situația dureroasă în care ne aflăm.

Însă, dacă pentru unii, ploaia este rezultatul inconștient și automat al „circuitului apei în natură”[11], pentru noi, cei credincioși, ploaia nu se explică doar prin legile evaporării și ale condensării, date tot de Dumnezeu în creația Sa, ci ploaia este darul Lui față de noi. La fel și roua, ninsoarea, vântul, căldura, lumina, viața…

Tocmai de aceea ne rugăm pentru ploaie ca pentru iertarea păcatelor noastre. Pentru că raporturile normale cu creația noi le stricăm prin păcatele noastre față de Dumnezeu.

Orice păcat e un atentat la adresa lui Dumnezeu, iar El se manifestă față de noi în cadrul relației de paternitate față de noi. Pentru că noi suntem creaturile Sale și așteaptă de la noi comportamentul pe care El ni l-a revelat nouă.

În funcție de acest comportament al nostru față de El se schimbă și mediul nostru ambiant. Căci, „pe unde trece Domnul pământul se cutremură, cerurile picură rouă şi norii ploaie [Jud. 5, 4]. Munţii se cutremură de la faţa Domnului, cum a făcut muntele Sina [Jud. 5, 5]”[12].

Domnul dă tunete și ploaie [I Sam. 12, 17]. Pentru că El stă în spatele oricărei „schimbări meteorologice”, pe care noi vrem să o cunoaștem de la televizor sau din online. Și, cel mai adesea, vedem că timpul nostru e doar „probabil”, pentru că Dumnezeu face ceea ce voiește cu noi.

El dă tunete, dă ploaie, ne lovește cu cutremure, aduce moarte asupra noastră, aduce boală, aduce neputință, aduce lipsă…pentru ca noi să ne trezim din „buna impresie” pe care o avem față de noi înșine.

Căci ni se pare că suntem „buni”, că suntem „credincioși”, că „nu mai e nimeni ca noi”…dar nu avem îndrăzneală față de El.

Nu avem îndrăzneala lui Ilie Profetul în rugăciune. Nu avem îndrăzneala Sfinților față de Dumnezeu. De aceea suferim, suntem slabi, ne pierdem pe fiecare zi…

În a doua rugăciune de după Acatistul Sfântului Ilie Tesviteanul, care e pentru secetă, amintim că suntem păcătoși…și cerem ploaie pentru „aleșii robii Tăi, care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândețea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvâtătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete”[13].

Pentru că noi provocăm cataclismele ecologice și știm asta prea bine…Îi cerem lui Dumnezeu ploaie pentru rugăciunile Sfinților Lui de printre noi, care nu s-au compromis în chip și fel pe pământ, pentru copii și pentru animale și pentru păsări, care suferă…datorită nouă.

Dar dacă nu avem conștiința că fiecare dintre noi, prin păcatele noastre, ne stricăm casa noastră, adică cosmosul acesta, creația Lui, tocmai de aceea nu ne asumăm întreaga creație în rugăciunea și în pocăința noastră. Pentru că credem, în mod fățarnic, că ceea ce ni se întâmplă, nouă, tuturor, nu e din cauza noastră…ci din cauza unor „circumstanțe necunoscute”.

Dar modul pervers în care ne inventăm scuze sau motive pentru care lumea noastră arată așa cum arată nu ne exonerează de vină. Pentru că Cel care ne pedepsește, pentru ca să ne educe, e Dumnezeu.

De aceea, orice am spune noi în favoarea noastră nu ne ajută. Pentru că noi suntem promotorii dezastrului. Însă putem să ne asumăm în fața Lui vina noastră, totala noastră vină, și atunci vom vedea minunea schimbării lui Dumnezeu față de noi.

Mai pe scurt, toți trebuie să ne rugăm pentru ploaie cu pocăință și cu durere, dar având conștiința că ploaia vine ca un dar al lui Dumnezeu, pentru rugăciunile celor Sfinți ai Lui.

Iar dacă acum, în fața neplouării, care e o evidență, rugăciunea noastră nu deschide cerul, ce se petrece însă la fiecare Liturghie și la fiecare Slujbă a noastră? Căci dacă nu vedem cum se pogoară harul Lui și nici nu-l simțim, ce știm noi despre sfințenia Slujbelor Lui?

Așadar, iubiții mei, acum e momentul să ne dovedim prietenia cu Dumnezeu! Pentru că prietenia reală e o prietenie minunată. Să ne rugăm cu toții pentru ploaie, dar și pentru iertarea noastră de păcate. Sau să ne rugăm, mai degrabă, pentru iertarea noastră de păcate, pentru ca ploaia să fie o confirmare a milei Lui față de noi.

Doamne, întru mare mila Ta, facă-se voia Ta întru noi. Căci Tu știi nevoia și neputința noastră. După cum Tu dorești, așa fă cu noi, pentru ca întru toate să ne înțelepțim și să ne curățim de patimi. Căci pe Tine Te slăvim, Iisuse Doamne, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și în vecii vecilor. Amin!


[1] Scrisă în seara zilei de 24 iulie 2015, zi de vineri, cu un vânticel răcoritor.

[2] A se vedea: http://basilica.ro/Indemn-la-rugaciune-pentru-ploaie-108444.html.

[3] Pentru că există rugăciuni La vreme de neplouare și foamete, cf. Liturghier, ed. BOR 2012, p. 438-442.

[4] Pentru că în Molitfelnic există Rânduiala slujbei la vreme de secetă sau neplouare dar și Rugăciune pentru neplouare și pentru schimbarea vânturilor, cf. Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 433-456 și 456-458.

[5] Rugăciuni îndelungi, stăruitoare pentru ploaie.

[6] Cu seriozitate, cu toată încrederea în El.

[7] Patericul [egiptean], în col. „Isvoare duhovnicești”, Ed. Alba Iulia, 1990, p. 160.

[8] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 448.

[9] Idem, p. 449-450.

[10] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Teologie pentru azi, București, 2015, p. 204.

Cartea poate fi downloadată de aici:

http://www.teologiepentruazi.ro/2015/06/12/teologia-dogmatica-ortodoxa-vol-1/.

[11] A se vedea:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Circuitul_apei_%C3%AEn_natur%C4%83.

[12] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, ed. cit., p. 218.

[13] Acatistier, tipărit cu binecuvântarea Prea Sfințitului Iustinian [Chira], Episcop al Maramureșului și Sătmarului, fără editură, fără oraș de publicare, fără an, p. 597.

Did you like this? Share it: