Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 17 la Faptele Apostolilor [37]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a.

***

Astfel este îndrăzneala cuvântării unui om care poartă crucea. Așadar, să-l urmăm pe acesta. Deși nu ar fi [acum] timp de război, totuși este întotdeauna timp pentru îndrăzneala cuvântării.

Căci: Vorbeam, spune cineva, întru mărturiile Tale înaintea împăraților și nu mă rușinam (Ps. 118, 46, cf. LXX).

Dacă se întâmplă să fim printre păgâni, astfel să le astupăm gurile, fără urgie, fără asprime. Căci dacă o facem cu urgie, nu mai pare a fi îndrăzneală (a cuiva care este încrezător în cauza sa), ci patimă, dar dacă [o facem] cu blândețe, aceasta este îndrăzneală, într-adevăr[1].

Căci, în unul și același lucru, succesul și eșecul nu pot merge împreună. Îndrăzneala este un succes, urgia este un eșec.

Drept aceea, dacă este să avem îndrăzneală, trebuie să ne curățim de mânie, pentru ca nimeni să nu atribuie acesteia cuvintele noastre. Oricât de drepte ar fi cuvintele voastre, dacă grăiți cu mânie, stricați totul, oricât de îndrăzneț vorbiți, oricât de drept mustrați.

Vedeți-l pe acest om, cât de liber de patimă [era] pe când le vorbea lor[2]! Căci nu i-a bruscat, ci le-a reamintit cuvintele Profeților. Căci, ca să vă arate că nu era mânie, în momentul în care suferea răul în mâinile lor, s-a rugat, zicând: Nu le socoti lor păcatul acesta (7, 60).

Atât de departe era el de a vorbi aceste cuvinte cu mânie. Nu, ci a vorbit cu jale și cu durere pentru ei. Căci într-adevăr, de aceea se spune, despre înfățișarea sa, că au văzut fața lui ca și cum ar fi fost fața unui Înger, cu scopul ca ei să creadă.

Deci să fim curați de mânie. Duhul Sfânt nu locuiește acolo unde este urgie. Blestemat este cel urgisitor. Nu poate să existe ceva binefăcător, de care să te apropii, acolo unde iese înainte urgia. Căci ca într-o furtună pe mare, multă este agitația, puternică este strigarea, și apoi nu este vreme pentru lecții de înțelepciune. La fel nici în urgie.

Dacă sufletul trebuie să fie în situația fie de a spune [ceva], fie de a fi disciplinat, într-o privință anume a filosofiei/ înțelepciunii [dumnezeiești], trebuie mai întâi să fie în cer. Nu vedeți cum, atunci când dorim să discutăm despre probleme de mare importanță, căutăm locuri lipsite de zgomot, unde totul este nemișcare, totul calm, ca să nu fim perturbați și deranjați?

Dar dacă zgomotul din afară perturbă, cu atât mai mult deranjul din interior. Dacă cineva se roagă, se roagă fără scop cu urgie și certuri [în inima lui] (I Tim. 2, 8). Dacă vorbește, se va face pe el însuși ridicol, dacă tace, tot la fel va fi chiar și atunci, dacă mănâncă, se rănește chiar și atunci, dacă bea sau dacă nu bea, dacă șade sau stă sau merge, dacă doarme, căci chiar și în visele lor astfel de fantezii îi vânează.

Căci ce nu este, într-un astfel de om, care să nu fie dezagreabil? Ochii urâți/ hidoși, gura strâmbă, mădularele neastâmpărate și umflate, limba dezgustătoare și necruțând pe nimeni, mintea împrăștiată/ căpiată, gesturile necuviincioase: multe [lucruri] care dezgustă.

Observați ochii demonizaților și pe cei ai bețivilor și nebunilor: cu ce diferă unii de alții? Nu sunt toate nebunie? Căci cum poate fi decât [o nebunie] de moment? Și nebunul este stăpânit [de nebunia lui] pe moment, dar ce este mai rău decât atât? Și nu se rușinează cu această scuză.

N-am știut (zice cineva) ce am spus. Și cum se întâmplă că n-ai știut aceasta, tu, [care ești] om rațional, tu, cel care ai darul rațiunii, în scopul de a nu te comporta ca făpturile fără rațiune, întocmai ca un cal sălbatic, alergat de furie și patimă?

Cu adevărat, chiar și scuza este ucigașă. Căci ar fi trebuit să știi ce spui. A fost patima, spui tu, care a vorbit cuvintele, și nu eu. Cum să fie aceasta? Căci patima nu are nicio putere dacă nu o ia de la tine. Așa, poți să spui la fel de bine: A fost mâna mea care a provocat rănile, nu eu.


[1] Pentru că, chiar dacă mânia sau urgia noastră ar veni din râvnă, păgânii sau cei care nu cugetă duhovnicește nu pot să o interpreteze decât ca intenție rea la adresa lor, pentru că nu judecă ceea ce li se spune, ci văd numai semnele exterioare. De aceea Sfinții Apostoli au propovăduit cu blândețe unor neamuri sălbatice și înrădăcinate în perversitate și răutate. Pentru că ei, răi fiind, nu puteau înțelege mânia duhovnicească, ci ar fi interpretat-o numai ca agresivitate la adresa lor.

[2] Cu toate că le-a spus că sunt necredincioși și ucigași, ei și părinții lor! Însă nu le-a spus aceasta cu ură, ca pe o insultă gratuită, ca pe o calomnie fără fundament, ci în mod justificat, demonstrându-le prin faptele săvârșite de ei într-o istorie îndelungată. Și, de fapt, ei înșiși aveau să demonstreze acest lucru, dincolo de orice dubiu, prin uciderea cu cruzime, imediat, a celui care le-a spus lucruri deranjante dar nu neadevărate despre ei.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [7]

Traduceri patristice

vol. 5

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Vers. 18: «Cereți judecată, ajutați pe cel asuprit [oppresso], faceți dreptate celui orfan, apărați pe văduvă și veniți și socotiți-vă cu Mine [arguite Me[1]], zice Domnul».

Poruncile evanghelice urmează după jertfele iudeilor și de aceea se îngrijește de orfani și de văduve, pentru ca, liberi de grija soților și a copiilor lor, martirii să meargă la război[2].

Dar când, zice, veți face acestea, [atunci] socotiți-vă cu Mine, dacă nu vă voi da răsplătirile care sunt făgăduite.

Și când zice: Cereți judecată, se înțelege că nu este al tuturor a judeca drept, ci al celor care sunt în stare/ înzestrați/ experimentați [prudentes].

Cu adevărat și Solomon, în vedenia visului, aceasta a cerut de la Domnul, ca să primească înțelepciune, ca să judece poporul cu dreptate.

«Dacă vor fi păcatele voastre ca cele vopsite în stacojiu, ca neaua le voi albi [quasi nix dealbabuntur]. Și dacă vor fi roșii ca viermii [rubra quasi vermiculos[3]], ca lâna albă vor fi [ut lana alba erunt][4]».

Rânduială deosebită: căci nu e de ajuns să fi zis: să fiți spălați, dacă nu adaugă [și]: faceți-vă curați, pentru ca după baia apei să aibă [și] curăția inimii.

Căci fericiți cei cu inima curată [mundo corde], pentru că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8).

Și când vor avea curăția inimii, trebuie să îndepărteze răul din mințile lor[5], nu în ochii oamenilor [in conspectu hominum], ci în fața ochilor lui Dumnezeu [in conspectu Dei], de Care nimic nu poate să se ascundă.

Și la ceea ce adaugă: Odihniți-vă/ încetați [quiescite] de a mai lucra cu răutate (1, 16)[6], acel glas evanghelic îi răspunde: Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca nu cumva ceva mai rău [să-ți fie] ție (In. 5, 14)”[7].

„Vers. 19-20: «Dacă veți vrea și veți asculta, bunătățile pământului veți mânca. Dacă nu veți vrea și nu veți asculta, (fără ca să fie în ebraică) și pe Mine spre mânie Mă veți stârni[8], sabia vă va mânca pe voi, căci gura Domnului a grăit».

Păstrează liberul arbitru [liberum arbitrium], pentru ca în oricare situație, nu din mai înainte judecarea [praejudicio] lui Dumnezeu, ci, prin merite individuale, fie pedeapsă, fie răsplătire să fie.

Însă pot să zic că acele bunătăți ale pământului [de care se vorbește aici, sunt cele] despre care citim în psalm: Cred a vedea bunătățile Domnului în pământul celor vii (Ps. 26, 13, cf. și LXX și VUL[9]).

Și: Fericiți cei blânzi, pentru că ei vor stăpâni/ vor moșteni pământul (Mt. 5, 3)[10].

Sau, desigur, pentru că vorbea evreilor, care nu erau în stare să înțeleagă cele duhovnicești, le făgăduiește lor bunătățile veacului de acum, pentru ca, în cele din urmă, să-i facă doritori față de cele prezente, care sunt în anticiparea [celor veșnice].

Și pentru că nu au vrut să asculte, ci, dimpotrivă, L-au stârnit spre mânie pe Sfântul lui Israil, de aceea sabia i-a mâncat pe aceia, adică i-a distrus armata romană.

Și acestea, zice, toate se vor face: pentru că gura Domnului a grăit, a Cărui sentință nu poate fi schimbată pentru păcatele nepocăite [permanentibus peccatis] ale oameni- lor”[11].


[1] Cu sensul: certați-vă cu Mine, faceți plângere către Mine, arătați-Mi Mie faptele voastre bune și apoi cereți-Mi socoteală pentru una sau alta.

[2] La războiul duhovnicesc, să înfrunte chinurile și moartea pentru mărturisirea credinței.

[3] De unde culoarea vermillon, care este un roșu aprins, purpuriu. A se vedea:

https://fr.wikipedia.org/wiki/Vermillon_%28couleur%29.

[4] În sensul că El, Dumnezeu, le va face ca lâna albă.

[5] Se cere curăția inimii și a minții deopotrivă, ca în învățătura isihastă.

[6] Cu alte cuvinte: odihniți-vă de răutate.

[7] PL 24, col. 36-37.

[8] Acesta pasaj nu este în ebraică: „și pe Mine spre mânie Mă veți stârni”. Dar el nu există nici în LXX. În VUL: si nolueritis et Me provocaveritis ad iracundiam/ dacă nu veți vrea [să Mă ascultați] și Mă veți stârni spre mânie”.

[9] În edițiile românești este Ps. 26, 19.

[10] În edițiile românești este Mt. 5, 5.

[11] PL 24, col. 37.