Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a.

***

Astfel este îndrăzneala cuvântării unui om care poartă crucea. Așadar, să-l urmăm pe acesta. Deși nu ar fi [acum] timp de război, totuși este întotdeauna timp pentru îndrăzneala cuvântării.

Căci: Vorbeam, spune cineva, întru mărturiile Tale înaintea împăraților și nu mă rușinam (Ps. 118, 46, cf. LXX).

Dacă se întâmplă să fim printre păgâni, astfel să le astupăm gurile, fără urgie, fără asprime. Căci dacă o facem cu urgie, nu mai pare a fi îndrăzneală (a cuiva care este încrezător în cauza sa), ci patimă, dar dacă [o facem] cu blândețe, aceasta este îndrăzneală, într-adevăr[1].

Căci, în unul și același lucru, succesul și eșecul nu pot merge împreună. Îndrăzneala este un succes, urgia este un eșec.

Drept aceea, dacă este să avem îndrăzneală, trebuie să ne curățim de mânie, pentru ca nimeni să nu atribuie acesteia cuvintele noastre. Oricât de drepte ar fi cuvintele voastre, dacă grăiți cu mânie, stricați totul, oricât de îndrăzneț vorbiți, oricât de drept mustrați.

Vedeți-l pe acest om, cât de liber de patimă [era] pe când le vorbea lor[2]! Căci nu i-a bruscat, ci le-a reamintit cuvintele Profeților. Căci, ca să vă arate că nu era mânie, în momentul în care suferea răul în mâinile lor, s-a rugat, zicând: Nu le socoti lor păcatul acesta (7, 60).

Atât de departe era el de a vorbi aceste cuvinte cu mânie. Nu, ci a vorbit cu jale și cu durere pentru ei. Căci într-adevăr, de aceea se spune, despre înfățișarea sa, că au văzut fața lui ca și cum ar fi fost fața unui Înger, cu scopul ca ei să creadă.

Deci să fim curați de mânie. Duhul Sfânt nu locuiește acolo unde este urgie. Blestemat este cel urgisitor. Nu poate să existe ceva binefăcător, de care să te apropii, acolo unde iese înainte urgia. Căci ca într-o furtună pe mare, multă este agitația, puternică este strigarea, și apoi nu este vreme pentru lecții de înțelepciune. La fel nici în urgie.

Dacă sufletul trebuie să fie în situația fie de a spune [ceva], fie de a fi disciplinat, într-o privință anume a filosofiei/ înțelepciunii [dumnezeiești], trebuie mai întâi să fie în cer. Nu vedeți cum, atunci când dorim să discutăm despre probleme de mare importanță, căutăm locuri lipsite de zgomot, unde totul este nemișcare, totul calm, ca să nu fim perturbați și deranjați?

Dar dacă zgomotul din afară perturbă, cu atât mai mult deranjul din interior. Dacă cineva se roagă, se roagă fără scop cu urgie și certuri [în inima lui] (I Tim. 2, 8). Dacă vorbește, se va face pe el însuși ridicol, dacă tace, tot la fel va fi chiar și atunci, dacă mănâncă, se rănește chiar și atunci, dacă bea sau dacă nu bea, dacă șade sau stă sau merge, dacă doarme, căci chiar și în visele lor astfel de fantezii îi vânează.

Căci ce nu este, într-un astfel de om, care să nu fie dezagreabil? Ochii urâți/ hidoși, gura strâmbă, mădularele neastâmpărate și umflate, limba dezgustătoare și necruțând pe nimeni, mintea împrăștiată/ căpiată, gesturile necuviincioase: multe [lucruri] care dezgustă.

Observați ochii demonizaților și pe cei ai bețivilor și nebunilor: cu ce diferă unii de alții? Nu sunt toate nebunie? Căci cum poate fi decât [o nebunie] de moment? Și nebunul este stăpânit [de nebunia lui] pe moment, dar ce este mai rău decât atât? Și nu se rușinează cu această scuză.

N-am știut (zice cineva) ce am spus. Și cum se întâmplă că n-ai știut aceasta, tu, [care ești] om rațional, tu, cel care ai darul rațiunii, în scopul de a nu te comporta ca făpturile fără rațiune, întocmai ca un cal sălbatic, alergat de furie și patimă?

Cu adevărat, chiar și scuza este ucigașă. Căci ar fi trebuit să știi ce spui. A fost patima, spui tu, care a vorbit cuvintele, și nu eu. Cum să fie aceasta? Căci patima nu are nicio putere dacă nu o ia de la tine. Așa, poți să spui la fel de bine: A fost mâna mea care a provocat rănile, nu eu.


[1] Pentru că, chiar dacă mânia sau urgia noastră ar veni din râvnă, păgânii sau cei care nu cugetă duhovnicește nu pot să o interpreteze decât ca intenție rea la adresa lor, pentru că nu judecă ceea ce li se spune, ci văd numai semnele exterioare. De aceea Sfinții Apostoli au propovăduit cu blândețe unor neamuri sălbatice și înrădăcinate în perversitate și răutate. Pentru că ei, răi fiind, nu puteau înțelege mânia duhovnicească, ci ar fi interpretat-o numai ca agresivitate la adresa lor.

[2] Cu toate că le-a spus că sunt necredincioși și ucigași, ei și părinții lor! Însă nu le-a spus aceasta cu ură, ca pe o insultă gratuită, ca pe o calomnie fără fundament, ci în mod justificat, demonstrându-le prin faptele săvârșite de ei într-o istorie îndelungată. Și, de fapt, ei înșiși aveau să demonstreze acest lucru, dincolo de orice dubiu, prin uciderea cu cruzime, imediat, a celui care le-a spus lucruri deranjante dar nu neadevărate despre ei.

Did you like this? Share it: