Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a.

***

Există situații în care mânia este folositoare. Dar aceasta este atunci când latră la năimiți.

Ce înseamnă: Oricine este mânios pe fratele său fără motiv (Mt. 5, 22)? Înseamnă: Nu rămâne în gâlceavă, nici nu te răzbuna!

Dacă îl vezi pe altul suferind o nedreptate strigătoare la cer, întinde-ți mâna ca să-l ajuți. Aceasta nu mai este patimă, atunci când ești curat de faptul de a-ți păsa numai de tine însuți.

David l-a avut pe Saul în puterea sa, dar nu a fost mișcat de patimă, nu a înfipt sulița în el, dușmanul pe care îl avea în puterea sa, ci s-a răzbunat pe diavol (I Sam. 26, 7-9).

Moisis, când a văzut un străin făcând ceva rău, chiar l-a omorât (Ieș. 2, 11-12), dar când a fost vorba de unul din poporul său, nu a făcut așa. Cu cei care îi erau frați s-a împăcat, cu ceilalți nu a făcut așa. Acela, „cel mai blând” [om] (Num. 12, 3), Moisis, după cum mărturisește Scriptura despre el, vedeți cum a fost stârnit!

Dar noi nu suntem așa, ci dimpotrivă, când ar trebui să arătăm blândețe, nicio fiară sălbatică nu e mai înverșunată ca noi. Iar când ar trebui să fim stârniți [de mânie, în apărarea dreptății], nimeni nu e atât de încet și de trândav [ca noi].

Niciodată nu ne folosim simțirile cu scopul în care au fost create. Și de aceea viața noastră este cheltuită fără niciun rost. Căci chiar și în cazul uneltelor, dacă cineva le folosește și le încurcă pe una cu alta, a stricat totul.

Dacă cineva își ia sabia și apoi, când ar trebui să o folosească și să taie cu ea, el își folosește mâna, nu face niciun bine. Și iarăși, când ar trebui să-și folosească mâna, luând sabia în mână strică totul.

În același fel și doctorul, dacă, acolo unde ar trebui să taie, el nu taie, iar unde nu ar trebui, el taie, strică totul.

De aceea, vă rog, să folosim lucrul [, pe fiecare] la timpul său.

Timpul potrivit pentru mânie este niciodată, atunci când avem în vedere numai cearta noastră. Dar dacă este de datoria noastră să-i corectăm pe alții, atunci este timpul s-o folosim, ca să-i eliberăm pe alții cu tărie.

Pentru ca deopotrivă să fim asemenea lui Dumnezeu, păstrând întotdeauna un duh eliberat de mânie, și să ajungem la cele bune care vor să vină, prin harul și bunătatea iubitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Duhului Sfânt fie slava, stăpânirea și cinstea, acum și pururea și în veacul cel fără de sfârșit. Amin.

*

Omilia XVIII

Și, auzind acestea, s-au rănit la inimă și scrâșneau cu dinții asupra lui (7, 54).

Vedeți, încă o dată, pe făcătorii de rele în tulburare. După cum evreii sunt uluiți, zicând: Ce avem să facem cu acești oameni? (4, 16), la fel și aceștia sunt răniți la inimă [de ură].

Și totuși, el [Sfântul Ștefan] ar fi trebuit să fie mânios, pe dreptate, cel care, nefăcând nimic rău, era tratat ca un nelegiuit și era defăimat cu răutate.

Dar defăimătorilor li s-a întâmplat cel mai mare rău până la urmă. Căci adevărat este acel cuvânt, pe care îl spun mereu: Rău faci, rău pățești.

Și totuși el (în acuzațiile împotriva lor) nu a recurs la nicio calomnie, ci a dovedit (ceea ce a spus).

Atât de siguri suntem noi, când suntem acuzați în mod rușinos, într-o problemă în care avem conștiința curată, încât nu este nimic mai rău decât aceasta.

Dar dacă doreau, zici tu, să-l omoare, cum se face că n-au folosit prilejul, din ceea ce el a spus, ca să-l omoare? Pentru că vroiau să aibă un motiv care să pară drept, ca să-l folosească pentru crima lor. Atunci, jignirea lor nu a fost un motiv bun? Însă nu era vina lui, dacă ei s-au simțit jigniți, căci Profetul îi învinuia pe ei.

Și, de altfel, ei n-au dorit să pară că l-au omorât pe el din cauza a ceea ce el a spus împotriva lor – la fel cum au făcut și în cazul lui Hristos – nu, ci [crima lor să fie ca și cum l-ar fi omorât] pentru hulă. Dar acest cuvânt al lui era o expresie a credinței.

De aceea, pe când încercau nu numai să-l ucidă, ci și să-i distrugă reputația, [atunci] s-au rănit la inimă. Pentru că se temeau ca el să nu devină subiectul unei cinstiri încă și mai mari.

De aceea, așa cum au făcut și în cazul lui Hristos, la fel fac și aici. Căci la fel a fost și aici, ca atunci când El a zis: Veți vedea pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu (Mt. 26, 64), ei, numind aceasta hulă, s-au repezit asupra Lui.

Acolo și-au sfâșiat veșmintele (Mt. 26, 65), aici: și-au astupat urechile (7, 57).

Dar el, fiind plin de Duhul Sfânt, a privit întru cer și a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus șezând la dreapta lui Dumnezeu și a zis:

Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu.

Atunci au strigat cu glas mare și și-au astupat urechile și s-au repezit într-un suflet asupra lui și l-au scos afară din cetate și l-au ucis cu pietre (7, 55-58).

Și totuși, dacă mințea, ei ar fi trebuit să cugete mai presus și să îl lase să plece[1].


[1] Însă ei nu l-au lăsat să plece nu pentru că mințea, ci tocmai pentru că spunea adevărul. Căci dacă Ștefan ar fi mințit, nu s-ar fi străduit atâta ca să-l omoare. Dacă ar fi mințit nu și-ar fi bătut capul cu el. Însă Sfântul Ștefan era periculos pentru că spunea adevărul, nu pentru că mințea.

Did you like this? Share it: