Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a.

***

Menționează cauza înfățișării sale (îngerești). (Recapitulare 7, 54 – 8, 2).

Dar el, fiind plin de Duhul Sfânt, a privit întru cer și a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus șezând la dreapta lui Dumnezeu. Și când el a zis: văd cerurile deschise, atunci și-au astupat urechile și s-au repezit într-un suflet asupra lui (7, 55-57).

Și în ce sens merită acuzare aceste lucruri? Asupra lui, a omului care a lucrat asemenea minuni, omul care i-a copleșit în cuvânt, omul care poate să țină o asemenea cuvântare. Ca și cum ar fi pus mâna pe singurul lucru pe care îl doreau, îndată au dat câmp liber de acțiune furiei lor.

Iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul (7, 58). Vedeți cum povestește deosebit cele privitoare la Pavel, pentru a vă arăta că puterea care a lucrat în el a fost a lui Dumnezeu. Dar după toate aceste lucruri, nu numai că el nu a crezut, ci L-a urmărit pe El cu mii de mâini. Căci de aceea zice: Iar Saul consimțea la uciderea lui (8, 1).

Iar acest binecuvântat bărbat nu doar că se roagă, ci o face cu râvnă: îngenunchind.

Luați aminte la moartea sa dumnezeiască! Numai Dumnezeu a îngăduit sufletului să rămână în el atât timp încât să poată să-și rostească rugăciunile. Și zicând aceasta, a adormit (7, 60).

Și toți s-au împrăștiat în afară, în ținuturile Iudeii și ale Samariei (8, 1).

Și acum, fără remușcări, au avut relații cu Samaria, deși li se spusese: Să nu mergeți pe calea neamurilor și în vreo cetate a samarinenilor să nu intrați (Mt. 10, 5).

În afară de Apostoli (8, 1), zice, în acest fel dorind, de asemenea, să îi câștige pe evrei – dar să nu părăsească cetatea – și să fie [acesta] mijlocul de a-i însufleți și pe alții spre îndrăzneală.

Iar Saul nimicea Biserica, intrând în fiecare casă și trăgând bărbați și femei, îi preda temniței (8, 3). Mare era înverșunarea/ turbarea lui, fiindcă era singur și intra până și în case, căci într-adevăr era gata să-și dea și viața pentru Lege.

Trăgând, zice, bărbați și femei.

Observați atât încrederea [lui în faptul că face un lucru bun], cât și violența și înverșunarea. Pe toți care au căzut în mâinile sale i-a supus la tot felul de cazne. Căci în urma uciderii de curând, devenise mai îndrăzneț.

De aceea, cei care s-au risipit în afară, au mers pretutindeni, propovăduind cuvântul.

Apoi Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit lor pe Hristos. Și poporul, într-un suflet, a luat aminte la cele pe care le spunea Filip, ascultând și văzând minunile pe care le făcea.

Căci duhurile necurate, strigând cu glas mare, ieșeau din mulți care erau posedați și mulți care erau paralitici și schilozi se vindecau.

Și era mare bucurie în cetate. Dar era acolo un bărbat, pe nume Simon, care mai înainte era făcând vrăji în cetate și fermecând[1] neamul Samariei (8, 4-9).

Vedeți o altă încercare, aceasta cu Simon.

Zicând despre sine, spune, că ar fi cineva mare. La care luau aminte toți, de la cel mai mic până la cel mai mare, zicând: Acest om este puterea lui Dumnezeu cea mare. Și luau aminte la el pentru că, de mult timp, îi fermeca pe ei cu vrăji.

Dar când l-au crezut pe Filip propovăduind cele privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și numele lui Iisus Hristos, s-au botezat, atât bărbații cât și femeile.

Atunci chiar și Simon a crezut și, după ce a fost botezat, i-a urmat lui Filip și se uimea văzând minunile și semnele care se făceau.

Deci când Apostolii care erau la Ierusalim au auzit că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-a trimis la ei pe Petru și pe Ioan, care, când s-au coborât [în Samaria], s-au rugat pentru ei, ca să primească pe Duhul Sfânt (8, 9-15).

Și (totuși) se făcuseră semne mari: cum de ei nu primiseră pe Duhul? Ei primiseră pe Duhul, adică spre iertarea păcatelor, dar pe Duhul facerii de minuni nu Îl primiseră.

Căci încă nu se pogorâse peste niciunul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus. Atunci și-au pus mâinile peste ei și ei au primit pe Duhul Sfânt (8, 16-17).

Căci, pentru a vedea că aceasta era situația, și că nu primiseră pe Duhul facerii de minuni, remarcați cum, văzând urmarea, Simon a venit și a cerut [și el] aceasta.

Și văzând Simon că prin punerea mâinilor Apostolilor se dăruia Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând:

Dați-mi și mie această putere, pentru ca, pe oricine mi-aș pune mâinile, să primească Duhul Sfânt (8, 18-19).

Prigoana, zici tu, s-a întărit. Este adevărat, dar, în același timp, oamenilor care au fost mai înainte posedați (de puterile vrăjmașe) le-a adus eliberarea. Căci a împlântat minunile ca pe o cetate, în inima ținutului vrăjmașilor.


[1] Cu sensul: făcând farmece.

Did you like this? Share it: