Zi: 13 august 2015

Iubiții mei,

am predicat ultima oară despre moartea ca adormire, despre adormirea Sfinților lui Dumnezeu, pentru ca să pregătesc predica pentru acest praznic dumnezeiesc. Căci sfârșitul Maicii lui Dumnezeu, mai mult decât al tuturor Sfinților Lui, e cu adevărat adormire și nu moarte.

Pentru că a fost un somn lin și de scurtă durată, trupul ei fiind înviat și ridicat la cer de către Domnul, a 3-a zi după adormirea ei, acolo unde era și sufletul ei și ea este vie și pururea rugătoare pentru noi în fața Preasfintei Treimi, a Dumnezeului nostru treimic.

De aceea noi, acum, ne raportăm la Maica lui Dumnezeu ca la o persoană vie și ajutătoare nouă, nevrednicilor, și nu ca la una moartă. Pentru că ea, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui sunt vii la Dumnezeu și se roagă pentru mântuirea noastră.

După cum vedem din fresca de deasupra, sufletul Maicii Domnului a fost luat în brațe de Însuși Domnul și dus în Împărăția Sa. Iar Apostolii și Ierarhii Bisericii, alături de Puterile cerești, au fost de față. Apostolii și Ierarhii Bisericii au dus trupul ei până la mormânt, iar Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu au primit-o între ei ca pe Împărăteasa și Doamna întregii creații.

Și îmi place mult această deschidere iconografică a cerului spre pământ pentru ca sufletul Maicii Domnului să fie dus la cer. Dar nu îmi plac Icoanele Adormirii Maicii Domnului în care Îngerii sunt aureolați, dar nu și Apostolii și Ierarhii Bisericii. Pentru că sunt Icoane incomplete.

Și vedem acest lucru în fresca de deasupra: toți Îngerii au aureole, șuvoiul Îngeresc e impresionant, dar Ierarhii Bisericii și Apostolii Domnului nu au, singura excepție din partea de jos fiind Maica Domnului. Și aceasta e o mare eroare la nivel iconografic.

Pentru că cei trei Sfinți Ierarhi ai Bisericii, prezenți la adormirea și îngroparea Maicii Domnului, alături de Sfinții Apostoli – în afară de Sfântul Toma, care nu a fost prezent la adormirea și îngroparea Maicii Domnului, ci a venit a treia zi și a confirmat lipsa în mormânt a trupului Maicii Domnului – trebuie aureolați. Toți trebuie să aibă aureolă în jurul capului, care e semnul sfințeniei lor.

În ambele fresce prezentate aici apar trei Ierarhi ai Bisericii înveșmântați liturgic. În prima, doi sunt în dreapta și unul în stânga Domnului:

În a doua, unul e în dreapta și alți doi în stânga Domnului:

Și Sfinții Ierarhi prezenți la adormirea și înmormântarea Maicii Domnului au fost Sfinții Dionisie Areopagitul[1], Ierotei și Timotei[2].

Petrum Halloix, în Vita S. Dionysii Areopagitae Athenarum Episcopi, Francorum Apostoli & Martyris[3], ne spune că „Maica Domnului avea circa 72 de ani când a adormit și locuia cu Sfântul Apostol Ioan în Ierusalim, în Muntele Sion. Dar după trei zile de la adormirea sa, timp în care Îngerii au cântat în mormântul ei, Sfântul Apostol Toma nu a mai găsit trupul ei în mormânt, pentru că trupul său a fost ridicat la cer. Despre prezența Sfântului Dionisie la înmormântarea Maicii Domnului vorbește prima oară Sfântul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului. După care au vorbit Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Dionisie Scholiastul, Sfântul Ioan Damaschin, Mihail Singelus, Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Nichifor Callist, Gheorghios Pahimeris, Sfântul Grigorie de Tours”[4].

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul e pomenit pe 3 octombrie[5], Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei e pomenit pe 4 octombrie[6], iar Sfântul Sfințit Mucenic Timotei, Apostolul și Episcopul Efesului e pomenit pe 22 ianuarie[7].

Iar ei, dimpreună cu Sfinții Apostoli și cu cei 70 de Sfinți Apostoli, au fost aduși în mod minunat, pe norii slavei dumnezeiești, la Maica lui Dumnezeu[8]. Căci „s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, și mulțime de nori a înconjurat casa [unde locuia Maica Domnului, care era casa Sfântului Ioan Teologul]. […] [Și] cu dumnezeiască poruncă, Sfinții Îngeri, luând pe Sfinții Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, și i-au pus la în Sion, înaintea ușilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”[9].

O călătorie preaminunată și o strângere la un loc dumnezeiască! Căci Sfinții Apostoli și cei trei Sfinți Ierarhi, în afară de Sfântul Apostol Toma, au fost aduși pe norii slavei dumnezeiești, fără ca să știe unde sunt duși.

S-au bucurat să se vadă împreună, adunați în mod dumnezeiește de către Dumnezeu, dar Sfântul Ioan, Teologul, i-a anunțat că au fost aduși pentru adormirea Maicii Domnului[10]. Și toți cei aduși dumnezeiește „s-au umplut de multă jale”[11] la auzirea acestei vești triste, deși adormirea ei nu se petrecuse încă.

Sfinții Apostoli sunt primiți de către Maica Domnului și află de la ea că au fost aduși în mod dumnezeiește din locurile unde propovăduiau pentru că aceasta a fost rugăciunea ei înainte de adormire: ca să îi vadă pe Sfinții Apostoli ai Domnului[12].

Toți aceștia aud ultimele sale cuvinte și sunt martorii adormirii ei[13]. Și când ea a adormit…„a strălucit deodată, în casă, o lumină a dumnezeieștii slave. [Și] de acea strălucire lumânările s-au întunecat, și, la câți s-a descoperit vedenia aceea, s-au [în]spăimântat [cu] toți[i]. Iar acoperământul casei se vedea deschis, și slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul salvei, cu Arhanghelii și cu Îngerii, cu toate Puterile cerești, și cu sufletele Drepților și [ale] Sfinților strămoși și Proroci”[14] au venit la ea.

Și Maica lui Dumnezeu s-a ridicat din pat și S-a închinat Fiului și Domnului ei. Iar Domnul a vorbit în mod extatic cu Mama Lui și a chemat-o în Împărăția Lui, pentru că El a călcat „puterile Satanei”[15]. Fapt pentru care, ea s-a așezat pe pat și și-a dat „preasfântul său suflet…în mâinile Fiului său”[16], adormirea ei fiind ca un „somn dulce”[17].

De ce a fost adormirea ei, a Maicii lui Dumnezeu, ca un „somn dulce”? Pentru că Domnul „a luat din trup, fără durere, preacinstitul ei suflet și trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă stricăciunea”[18].

Însă vedenia pe care au văzut-o martorii adormirii ei nu s-a sfârșit aici! Pentru că ei îi auzeau pe Îngeri cântând: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!”[19]. Și vedeau cum „a fost petrecut sfântul ei suflet, de mâinile Domnului, la toate Puterile cerești cu bucurie. Și o petreceau pe ea și ochii Apostolilor, care se învredniciseră a vedea… acea preaslăvită vedenie”[20].

Dar dacă sufletul ei era atât de plin de slava lui Dumnezeu, la fel era și trupul ei: „au văzut preasfânta față a Sfintei Maria strălucind ca soarele, și bunămirosire străină ieșea din curatul ei trup, care covârșea toate aromatele pământești”[21]. Pentru că trupul ei era plin de sfințenie și îndumnezeit. Și cei prezenți, care „au sărutat cu frică și cu cucernicie acel trup curat”[22] al ei, „s-au sfințit prin atingerea de el, simțind în inimile lor preamultă bucurie duhovnicească”[23].

Iar noi cinstim azi adormirea ei, adică luarea sufletului ei de către Domnul, deși cinstim și îngroparea ei cea plină de cuviință și înălțarea trupului ei, de către Domnul, la cer, după trei zile de la adormirea ei. Dar vorbim, cu precădere, despre adormirea Maicii Domnului, pentru ca să subliniem sfârșitul preaminunat și cu totul dumnezeiesc al vieții sale. Pentru că sfârșitul ei trebuie să fie un exemplu viu pentru noi. Căci noi, în fiecare clipă a vieții noastre, trebuie să ne pregătim pentru sfârșitul vieții noastre. Fiindcă de sfârșitul vieții noastre ține starea noastră în veșnicie. Cum plecăm de aici, în ce stare plecăm, în aceea vom fi și judecați de către Domnul, Cel care știe toate ale vieții noastre.

…Unde a fost îngropată Maica Domnului? „În satul Ghetsimani, de lângă Muntele Eleon…nu departe de cetatea Ierusalimului, pentru că acolo, în valea lui Iosafat, erau mormintele Sfinților și Drepților ei părinți, Ioachim și Ana, și al Sfântului și Dreptului Iosif, Logodnicul ei”[24]. Căci „între Ierusalim și Muntele Eleonului se aflau mormintele oamenilor săraci din toată cetatea”[25]. Și din acest ultim detaliu înțelegem că Maica lui Dumnezeu și familia ei erau socotiți între cei săraci ai lui Israil, dar prin bogăția sfințeniei lor erau cei mai bogați din Israil și din întreaga lume. Pentru că Maica lui Dumnezeu s-a născut din Sfinții ei Părinți Ioachim și Ana și doar ea L-a născut pe Domnul. Și aceasta e cea mai mare avuție a lumii: aceea de a fi Născătoare de Dumnezeu.

Căci cea care e Născătoare de Dumnezeu mărturisește faptul că Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost Dumnezeu și om, și că umanitatea a primit-o din pântecele ei. Dar că umanitatea primită din trupul ei a fost asumată în persoana veșnică a Fiului lui Dumnezeu, și de aceea ea este Născătoare de Dumnezeu și nu de om.

Și pentru că El S-a întrupat din ea fără ca să strice fecioria ei, ea este Pururea Fecioară și, în același timp, Maică a lui Dumnezeu, împreunând astfel în persoana ei fecioria cu nașterea. De aceea, Maica lui Dumnezeu este paradigma existențială și a celor feciorelnici și a celor căsătoriți. Cei feciorelnici văd în Maica lui Dumnezeu o continuă povățuire spre curăție și sfințenie, pe când cei căsătoriți sunt chemați continuu să își înduhovnicească relația lor. Pentru că toți suntem chemați la a fi sfinți și curați cu sufletul și cu trupul nostru, indiferent de vârsta noastră sau de faptul că suntem căsătoriți sau nu.

…Cum a fost îngropată Maica lui Dumnezeu? În mijlocul multor minuni, căci cei bolnavi se vindecau atingându-se de patul ei, Sfinții Petru, Pavel, Iacov ruda Domnului și alți mari Apostoli au ridicat pe umeri patul pe care zăcea trupul Maicii Domnului și înaintea cortegiului funerar mergea Sfântul Ioan Teologul ducând stâlparea strălucitoare de lumină pe care Maica Domnului a primit-o de la Sfântul Arhanghel Gavriil atunci când i-a vestit adormirea ei[26].

O stâlpare din Rai, „o stâlpare dintr-un copac de finic, strălucind ca lumina harului ceresc”[27]. Și Arhanghelul i-a dăruit-o special pentru acest moment: al ducerii ei spre groapă[28].

Cortegiul funerar a pornit din Sion, prin Ierusalim, și până la satul Ghetsimani[29].

Dar el a fost din nou unul dumnezeiesc: căci „deasupra patului și deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut un cerc de nori mare și luminos în chip de cunună, care strălucea cu neobișnuită rază, iar prin nori se auzeau dulci cântări îngerești de uimire, care umpleau văzduhul, și totul se lucra pe pământ în auzul poporului”[30]. Ierusalimul a ieșit din case și privea această mare minune[31], pe când arhiereii și învățații lui Israil „s-au umplut de zavistie [invidie] și de mânie și au trimis slujitori și ostași și au îndemnat pe mulți din popor ca, alergând cu arme, să [îi] gonească pe cei ce petreceau trupul Sfintei Maria, și pe ucenicii lui Iisus să-i rănească, iar trupul [ei] să-l ardă cu foc”[32].

Însă când oameni netrebnici au îndrăznit să facă acest lucru în această zi preaminunată, norul slavei dumnezeiești, care era deasupra cortegiului, a înconjurat „ca un zid” pe cei prezenți la înmormântarea Maicii Domnului. Slava lui Dumnezeu s-a făcut astfel zid tare, puternic, de nebiruit împotriva celor necredincioși[33]. Și când slava lui Dumnezeu a acoperit cortegiul funerar, Sfinții Apostoli și patul Maicii Domnului nu se mai vedeau, dar se auzeau cântările îngropării[34]. Iar Sfinții Îngeri i-au lovit cu orbire pe cei îndrăzneți și au sfărâmat multora capetele de zidurile cetății. Iar alții, fiind orbi, nu știau unde se află[35].

Însă când norul slavei lui Dumnezeu, după pedepsirea hulitorilor, s-a ridicat și a lăsat să se vadă cortegiul, preotul evreu Atonie a vrut să răstoarne patul Maicii Domnului[36]. Dar „când mâinile lui cele îndrăznețe s-au atins de pat, îndată au fost tăiate de sabia cea nematerialnică a izbândirii lui Dumnezeu, de Îngerul cel nevăzut, și au rămas lipite de pat”[37].

Dar când Atonie s-a pocăit și a mărturisit că Iisus este Mașiah [מָשִׁיחַ] [38], că El este Mesia cel prevestit de Profeți și Fiul lui Dumnezeu, mâinile sale s-au lipit la loc în mod minunat[39]. Însă Atonie, evreul convertit la dreapta credință, a mai făcut câteva mărturisiri foarte importante înainte de vindecarea sa: „Noi și mai-nainte L-am știut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie [invidie], întunecându-ne cu răutate[a], n-am voit să mărturisim măririle lui Dumnezeu, și I-am rânduit, cu nedreptate, moarte[a]. Dar El, cu puterea dumnezeirii [Lui], înviind a treia zi, ne-a umplut de rușine pe noi, toți urâtorii Lui, pentru că ne sârguiam să ascundem învierea Lui, dând multă plată străjerilor. Dar n-am putut, fiindcă slava Lui a străbătut pretutindeni”[40].

Și din această mărturie aflăm că ierarhia evreiască era conștientă de ceea ce face atunci când L-a răstignit pe Domnul. Că au făcut-o dintr-o răutate și invidie cutremurătoare, cu toate că știau că Cel pe care Îl răstignesc este Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Atonie și toți cei care s-au pocăit dintre cei orbiți de Sfinții Îngeri au devenit părtași convoiului mortuar[41]. Au ajuns cu toții în Ghetsimani și au îngropat trupul Maicii Domnu- lui spre seară, „punând o piatră mare deasupra”[42]. Dar nu au mai plecat de la mormânt…ci au rămas acolo, lângă el, „ținuți de dragostea pentru Maica Domnului. [Iar] Sfinții Apostoli au zăbovit [rămas] în satul acela trei zile, petrecând lângă mormântul Preacuratei Fecioare, săvârșind ziua și noaptea cântări de psalmi”[43].

Însă nu numai Apostolii Domnului cântau duhovnicește la mormântul Maicii lui Dumnezeu, ci și Îngerii lui Dumnezeu. Pentru că timp de 3 zile s-au auzit „în văzduh preadulci glasuri de Oști cerești cântând și lăudând pe Dumnezeu și fericind pe Maica lui Dumnezeu”[44].

A treia zi de la îngroparea Maicii Domnului a fost adus în mod minunat și Sfântul Apostol Toma și s-a umplut de lacrimi pentru că n-a văzut-o și el pe Maica lui Dumnezeu în ultimele sale clipe pământești. Însă când au deschis mormântul pentru Toma, n-au mai găsit în el trupul ei[45]. Dar în timpul mesei, în acea zi, Maica lui Dumnezeu li s-a arătat în vedenie, „vie, în văzduh…stând cu mulțime de Îngeri și strălucind cu negrăită slavă, și a zis către ei: «Bucurați-vă, căci eu sunt cu voi în toate zilele!»”[46]. Aceasta fiind prima confirmare a prezenței ei în Împărăția lui Dumnezeu.

Dar de atunci și până azi Maica lui Dumnezeu a confirmat la nesfârșit harul și rugăciunile ei înaintea Preasfintei Treimi, existând pagini întregi cu descrieri ale minunilor sale. Însă minunile sale, cele mai multe dintre ele, n-au fost scrise deloc sau sunt tainice, dar ele ne țin în viață.

Căci rugăciunile sale pentru noi și ajutorul său în viața noastră sunt tot atâtea minuni ale Maicii lui Dumnezeu. Pentru care trebuie să fim foarte mulțumitori.

Și cultul Bisericii ne învață cum să ne adresăm Maicii lui Dumnezeu. Pentru că în slujba zilei de azi ea a fost numită Născătoare de Dumnezeu[47], Maica Împăratului[48], Împărăteasa tuturor[49], Mireasă cu totul fără prihană[50], Maica lui Dumnezeu[51], Curată Fecioară[52], Preacurată[53].

Cel mai adesea, în limbajul nostru ortodox, o numim pe Stăpâna noastră Maica Domnului. Și când spunem Maică, vorbim potrivit reverenței din vechime, când cei tineri se adresau femeilor în vârstă cu apelativul de Maică.

Dar când noi spunem Maica Domnului, atunci o mărturisim pe ea ca fiind Mamă a Domnului, dar Mamă la modul desăvârșit, fiind Mama prin excelență a întregii lumi.

De aceea, ei, în mod desăvârșit, i se cuvine apelativul de Maică, pentru că ea este cu adevărat Maica lui Dumnezeu și a noastră, a tuturor fiilor ei duhovnicești.

Așadar, Maică este un cuvânt mare pentru noi…pentru că ne vedem cu toții mici pe lângă sfințenia și iubirea Maicii Domnului. Și prin el ne raportăm corect față de persoana ei.

Însă, din cauza unei influențe deloc evlavioase, am auzit pe tot mai mulți adresându-se Maicii Domnului cu apelativul de Măicuța Domnului. Măicuță, care minimalizează persoana Maicii lui Dumnezeu, făcând-o din mare…mică.

Dar de ce trebuie să o micșorăm pe ea în loc să ne micșorăm noi orgoliul și buna părere despre noi înșine? Adevărata raportare la Maica lui Dumnezeu e ca noi să ne simțim mici în fața ei și neputincioși și nu să o micșorăm pe ea pentru ca să fie, în mod utopic, „asemenea” nouă. Fiindcă numai în rugăciunea smerită către Maica lui Dumnezeu noi simțim cu adevărat cine suntem și primim harul și ajutorul ei pe măsura recunoașterii de sine.

La 1 noiembrie 1950, Papa Pius al XII-lea „a dogmatizat” în mod fals „înălțarea” Maicii Domnului cu trupul la cer prin „constituția apostolică” Munificentissimus Deus[54]. Cu sensul că Maica lui Dumnezeu s-a înălțat de la sine și nu că trupul său a fost înălțat de Domnul la cer, așa cum învață Biserica Ortodoxă.

Și Papa a legat această falsă „dogmă” romano-catolică de o alta, la fel de falsă, din 1854, „a imaculatei concepții”[55], care afirmă că Maica lui Dumnezeu s-a născut „fără” păcat strămoșesc. Pius al XII-lea a socotit că Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Gherman al Constantinopolului „se raliază” demersului său (cap. 22). Însă falsa „dogmă” a „înălțării” Maicii Domnului cu trupul la cer se înscrie într-o linie de gândire eterodoxă, care vorbește despre „predestinarea” Maicii Domnului, despre „imaculata ei zămislire” și o socotește „o asociată” la lucrarea Domnului de răscumpărare a lumii (cap. 40)[56].

Dar dacă o considerăm pe Maica Domnului „fără de păcat”, o scoatem „pe Fecioara Maria din solidaritatea cu întreaga omenire, atât în ce[ea ce] priveşte păcatul, cât şi mântuirea. Ea nu [mai] suportă păcatul cu întreaga omenire şi nu se [mai] mântuiește [dimpreună] cu ceilalţi oameni. Concepţia aceasta juridică sparge unitatea dintre oameni în păcat şi sparge unitatea dintre ei şi Hristos în mântuire”[57]. Și referindu-se la a doua „dogmă” romano-catolică, cea „a înălțării” Maicii Domnului, tot Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „Maica Domnului nu trebuie paralelizată cu Hristos și autonomizată de El, ci văzută mereu în El şi prin El”[58]. Motiv pentru care, atunci când a vorbit despre Maica Domnului în volumul al doilea al Dogmaticii sale, Părintele Dumitru Stăniloae a vorbit despre persoana ei ca despre o consecință a unirii ipostatice[59].

De aceea, înălțarea Maicii Domnului la cer, din perspectivă ortodoxă, „e un act al Fiului, [și el] nu s-a făcut cu puterile ei. Maica Domnului nu s-a înălţat prin sine, ca Fiul ei”[60], ci ea a fost înălțată și cu trupul la cer, după trei zile de la adormirea ei.

Așadar, iubiții mei, în acest praznic dumnezeiesc al Maicii Domnului, după cele două săptămâni de post, în această dogoare a verii, ne bucurăm de Maica Domnului ca de cea care întru adormirea sa e vie și neadormită-rugătoare pentru noi.

Ne bucurăm de slava Maicii lui Dumnezeu și de frumuseţea ei plină de curăţie dumnezeiască și ne rugăm ei în fiecare zi, cu bucurie și cu încredere fiască, pentru ca să se roage Prea Sfintei Treimi pentru noi. Să se roage pentru noi și să ne învețe și pe noi să ne rugăm și să trăim ortodox. Pentru că avem multe de învățat de la Maica lui Dumnezeu și ne trebuie inimă deschisă, simplă, plină de încredere, ca să înțelegem voia ei cu noi.

Iar Maica lui Dumnezeu, pe fiecare zi, ne învață să ne ferim de tot păcatul și de la toată fărădelegea. Să ne ferim de tot ceea ce ne strică interior, de tot ceea ce ne urâțește.

La mulți ani tuturor, multă pace și bucurie! Și Maica lui Dumnezeu să ne acopere pe toți cu iubirea rugăciunilor sale, pentru ca să Îl slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Dumnezeul nostru treimic, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

---

[1] Cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2014/07/15/sfantul-sfintit-mucenic-dionisie-areopagitul-de-la-parinte-apostolic-la-pseudo-autor-1/.

[2] Viețile Sfinților pe luna august, ed. BOR 1998, p. 202 și Mineiul pe luna august, ed. BOR 1894, p. 170.

[3] Cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2014/07/15/sfantul-sfintit-mucenic-dionisie-areopagitul-de-la-parinte-apostolic-la-pseudo-autor-1/.

[4] Ibidem.

[5] A se vedea:

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/octombrie/10-03-sf_dionisie_areopagitul.html.

[6] Idem:

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/octombrie/10-04-sf_ierotei_ep_atenei.html.

[7] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Timotei.

[8] Viețile Sfinților pe luna august, ed. BOR 1998, p. 202.

[9] Idem, p. 201. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Idem, p. 201-202. [14] Idem, p. 202. [15] Idem, p. 203. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Ibidem. [19] Ibidem. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 204. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 201. [25] Ibidem. [26] Idem, p. 204 și 199. [27] Idem, p. 199. [28] Ibidem.

[29] Idem, p. 204. [30] Ibidem. [31] Ibidem. [32] Idem, p. 204-205. [33] Idem, p. 205. [34] Ibidem. [35] Ibidem. [36] Ibidem. [37] Ibidem.

[38] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Messiah.

[39] Viețile Sfinților pe luna august, ed. BOR 1998, p. 205-206.

[40] Ibidem. [41] Idem, p. 206. [42] Ibidem. [43] Ibidem. [44] Idem, p. 206-207. [45] Idem, p. 207. [46] Idem, p. 207-208.

[47] Mineiul pe luna august, ed. BOR 1894, p. 160.

[48] Ibidem. [49] Ibidem. [50] Idem, p. 162. [51] Ibidem. [52] Idem, p. 163. [53] Idem, p. 166.

[54] A se vedea: http://w2.vatican.va/content/pius-xii/en/apost_constitutions/documents/hf_p-xii_apc_19501101_munificentissimus-deus.html.

[55] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Immaculate_Conception.

[56] Idem: http://w2.vatican.va/content/pius-xii/en/apost_constitutions/documents/hf_p-xii_apc_19501101_munificentissimus-deus.html.

[57] Preot Prof. D.[umitru] Stăniloae, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și catolici, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1950, p. 562.

[58] Idem, p. 596.

[59] Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, ed. a 2-a, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 53-60.

[60] Preot Prof. D.[umitru] Stăniloae, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și catolici, art. cit., p. 600.