Viețile Sfinților 1. 11

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

Peasna a 7-a, irmos:

Tinerii, cei ce merseseră oarecând din Iudea în Babilon, cu credința Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Întrupându-Te din pântece fecioresc, Te-ai arătat spre mântuirea noastră [, Doamne]. Pentru aceasta, știind[-o] pe Maica Ta, [pe] Născătoarea de Dumnezeu, cu bună credință strigăm: Dumnezeul părinților [noștri] bine ești cuvântat!

Fecioară, ai răsărit toiag din rădăcina lui Iessei [cea] prea fericită, care aduce din floare roadă de mântuire, celor ce cu credință strigă Fiului tău: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

[I-]ai umplut pe toți de înțelepciune și de putere dumnezeiască, prin Născătoarea de Dumnezeu, Înțelepciunea cea ipostatică a Celui Preaînalt[1], pe cei ce-Ți cântă Ție cu credință: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Alt canon, irmos:

Coconii Tinerii în bună credință…

Cu adevărat, Grigorie, cuvântul tău este cu totul dor și dulceață, este cu totul plin de veselie și de lumină, umplând de mângâiere sufletească pe cei ce cântă cu credință: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Cu minte luminată ai ajuns la izvorul minunilor[2] și fiind aprins cu strălucirile cele de acolo, ai ars bârfelile lui Evnomie[3], Treimii strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Deschizând jgheaburile adâncului, [ale] înțeleptelor tale dogme, și desfăcând izvoarele înțelepciunii, ai acoperit pe căpeteniile înșelăciunii, strălucit fiind cu lumina cea veșnică și întreit luminătoare.

A Născătoarei:

Ca ploaia pe lângă pogorându-Se în pântecele tău, S-a întrupat râul păcii și izvorul bunătăților, Cel ce picăturile ploii le numără, Dumnezeul părinților Cel binecuvântat.

Alt canon, irmos:

Trecut-a ca printr-o cămară…

Înaintea judecătorilor nedrepților voievozi stând Grigorie, pornirile ereticilor, [ale] celor ce suflau mai iute decât focul, cu bună credință le-ai ars [și] Treimii ai strigat: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Slavă

Pe Preasfânta Treime, [pe] izvorul cel netulbure al dogmelor celor binecinstitoare, Grigorie, din buze vărsându-l pe pământ, adăpându-l pe cel înțelenit, l-ai arătat purtători de flori. Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat!

Și acum

Omorâtu-s-a strămoșul [nostru], cel ce a gustat din pom fără poruncă. Iar tu, o, Fecioară, ai odrăslit Viața cea fără [de] sfârșit, și l-ai ridicat pe el ca să locuiască în Rai, Născătoare de Dumnezeu, Curată [și] binecuvântată.

Catavasie: Pe tine cel ce ai răcorit…

 Peasna a 8-a, irmos:

Pe Împăratul ceresc, pe care Îl laudă Oștile îngerești, lăudați-L și-L prea înălțați întru toți vecii!

Săgețile potrivnicilor cele aprinse și în chipul văpăii făcute trimise asupra noastră, stinge-le, ca să te lăudăm în veci Curată.

Mai presus de fire L-ai născut Fecioară pe Ziditorul și Mântuitorul Dumnezeu Cuvântul, pe care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Pe tine, făclie luminătoare te-a arătat întru toți vecii, cu raze de aur, Lumina cea neapropiată, ce S-a sălășluit întru tine, Fecioară.

Alt canon, irmos: Cuptorul cel răcorit…

Cu bună credință ai învățat despre ființa [Treimii] și unirea [persoanelor dumnezeiești], [căci] întocmai cu Tatăl este Cuvântul și Duhul, cu bunătatea și cu împărăția. Pentru aceasta, bucurându-te, ai strigat: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Slavei îngerești te-ai învrednicit, că[ci] ai strălucit lumii ca un înger [al] Treimii, prea înțelepte, curățindu-ți cu osârdie sufletul, trupul și gândul, Căruia acum cânți veselindu-te: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Făcându-L milostiv cu rugăciunile tale pe Stăpânul, cere pentru noi, Părinte, iertare de greșeli, celor ce prăznuim cu credință, sfințita și întru tot cinstita pomenirea ta, întru care veselindu-ne cântăm: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Tăinuitor al unei stăpâniri în trei persoane și al dumnezeirii în Treime [fiind], te-ai făcut și te-ai arătat teolog al Treimii prin obișnuința faptelor [celor] bune, prea fericite și acum cânți bucurându-te: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

A Născătoarei…

Cel slăvit cu cântări îngerești, Cuvântul cel îndestulat preabogat, pentru noi a sărăcit [și] pe tine, frumusețea lui Iacov cea binecuvântată, te-a ales Maică [a Lui]. Pentru aceasta lăudându-te, cântăm: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii!

Alt canon, irmos:

Coconii Tinerii, cei ce nu s-au spurcat…

Părinte, înălțându-te mai presus decât văpaia Babilonului și aprinzându-te mai mult decât aceea cu buna credință, te-ai arătat ceresc tăinuitor și propovăduitor al Treimii [și] strigi: Bine să cuvinteze toate făpturile Domnului pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Focul cuptorului celui de fier, al ispitelor, stingându-l în multe feluri, Părinte, și ieșind ușor din ispite, la Cer ai zburat, strigând: Bine să cuvinteze toate făpturile Domnului pe Domnul!

Și acum…, a Născătoarei:

Sfeșnicul cel poleit cu aur a prefigurat dumnezeiasca și cinstita nașterea ta, Preacurată, că[ci] tu ai răsărit Lumina cea neapropiată, Căreia Îi strigăm: Să laude lucrurile Domnului pe Domnul!

Să lăudăm, bine să cuvântăm…

Catavasie: Cu focul cel nesuferit…

Peasna a 9-a, irmos:

Fecioară curată, [noi], cei mântuiți prin tine, te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu cu adevărat [și] cu cetele cele fără de trupuri te slăvim pe tine.

Pomenirea ta este plină de veselie și de bucurie, izvorând tămăduiri celor ce se apropie și celor ce te vestesc cu bună credință, Născătoare de Dumnezeu.

Te lăudăm cu psalmi, ceea ce ești plină de daruri, și neîncetat [îți] strigăm ție: Bucură-te, că[ci] tu ai izvorât tuturor bucuria!

Frumos a crescut rodul tău, Născătoare de Dumnezeu, mijlocind [pentru cei] ce nu se împărtășesc de stricăciune ci de viață și care te măresc pe tine cu credință.

Alt canon, irmos:

Chipul curatei nașterii tale…

Treimea cea [atot]stăpânitoare îți dă ție viață nestricăcioasă, pe care [de la] Dumnezeu ai zis că este, primindu-ți nevoințele tale cele pentru Ea și învățăturile și luptele [cele duhovnicești]. Căreia acum, Părinte, Îi stai înainte, [fiind] pentru lume [un] rugător prea ales.

Cel ce cu raza luminii celei întreit strălucitoare, care iese dintr-o din Dumnezeire, ești strălucit, tăinuitorule de sfințenie, Grigorie, mântuiește-i pe cei ce te laudă pe tine cu credință și povățuiește-i cu teologia învățăturilor tale la lumină.

Alergarea cea bună ai săvârșit, nevoindu-te pentru Treimea cea [atot]stăpânitoare și ai dobândit îndumnezeire ca un grăitor de Dumnezeu și ai luat, după vrednicie, plinirea dumnezeiescului tău dor, cel ce ești cinstită podoabă a Bisericilor.

A Născătoarei:

O, înfricoșătă minunea ta! Că tu, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ai arătat taina cea mai înainte de neamuri și ascunsă, mai înainte de veci, întru Dumnezeu Cel ce a zidit toate, născând [în mod] nespus pe Dumnezeu Cuvântul.

Alt canon, irmos:

Izvorul cel primitor…

Cel ce ai deschis, cu bună credință, adâncul cel de sus al dumnezeieștii necuprinderi, ți-ai ridicat mintea ta, ca dintr-o piatră necuprinsă, la Treimea cea dumnezeiască [și atot]stăpânitoare. [De aceea,] Preafericite Părinte [παμμακάριστε Πάτερ][4], pe tine te slăvim.

Cel ce ai rumpt rupt haina cea proastă ponosită a Scripturii legii și ne-ai tălmăcit nouă, din ea, frumusețea dumnezeiască și de taină a Dumnezeiștilor Scripturi ale Duhului, Preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

Cel ce ești numărat cu cetele cele de sus, cuvioase Sfinte Părinte [Ὅσιε Πάτερ][5], căci cu ele, în veci, te-ai sălășluit, pentru turma ta fă rugăciune către Dumnezeu. [Căci,] Preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

Slavă

Cel ce te-ai învățat cele dumnezeiești din insuflarea [cea] dumnezeiasca și mai presus de minte, Sfinte Părinte, și te-ai săvârșit spre împreunarea cea cu știința cea neajunsă, a celor cu taină, după datorita ta cea nemăsurată. [De aceea,] Preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

Și acum…, a Născătoarei:

Tu, Curată, încăperea dumnezeieștii necuprinderi, te-ai făcut mai presus de fire, ca ceea ce ai împrumutat trup lui Dumnezeu, Care, când S-a născut fără sămânță, nu ți-a stricat feciorescul [tău] pântece. Pe tine te slăvim.

Catavasie: În lege, în umbră și în Scriptură…

Svetilna [Luminânda]

Podobie: Cu Ucenicii să ne suim…

Unimii celei în trei ipostasuri și Treimii celei desăvârșit întru o dumnezeire, prea înțelepte, de Dumnezeu Cuvântătorule, ne-ai învățat să [I] ne închinăm, lumină zicând pe Tatăl, și pe Fiul lumină și iarăși lumină pe Sfântul Duh. Însă o lumină nedespărțită [și] neamestecată. Că unul este Dumnezeu [și] mari [sunt] cele deoființă [τρανῶν τὸ ὁμοούσιον][6], o, Grigorie fericite.

Slavă

Slujindu-te preaînțelept cu înalta grăire a dogmelor tale, ai învățat [în mod] arătat negrăita adâncime a tainelor lui Hristos și ai lăudat nevoințele și viețile Sfinților, o, Grigorie fericite. Și făcându-te acum dumnezeu, prin împărtășirea [cea] dumnezeiască, mântuiește-mă și pe mine și mă primește în loca- șurile tale, de Dumnezeu Cuvântătorule.

Și acum…, a Născătoarei:

Cu Fecioara Maria și Maica lui Dumnezeu și cu Marele Vasile, preaînțelepte, stând înaintea Treimii celei neapropiate, cere pace lumii și biruințe binecredincioșilor împărați și nouă mântuire, celor ce te lăudăm pe tine de Dumnezeu Cuvântătorule, Arhiereule Grigorie, Ritorule al Bisericii [Ἀρχιερεῦ Γρηγόριε, Ῥῆτορ τῆς Ἐκκλησίας][7].

La vlahite [laude]

Stihirile pe 4, glasul al 4-lea. Podobie: Cel ce de sus ești chemat…

Tăind tu norul Scripturii, ai intrat, [împreună] cu Duhul, la lumina cea prea înaltă [a Treimii], și de acolo luând vărsarea de lumină [dumnezeiască], pe toți i-ai îmbogățit cu teologia, Grigorie, prea înțelepte, luminătorule al Bisericii și cu fulgerele cuvintelor tale, ai gonit norii cei întunecați ai eresurilor. Pentru aceasta te-ai sălășluit [acolo] unde este glasul celor ce prăznuiesc, fiind împreună-vorbitor cu Îngerii, [și] rugându-te neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

Cel ce ești al doilea Cuvântător de Dumnezeu și ai fost tăinuitor al dumnezeieștii străluciri și scriitor luminat al Treimii, care ai învățat, Grigorie, de[spre] firea cea negrăită și dumnezeiască, [cea] mai presus de fire, acum, prea luminat, [tu] te îndulcești de Dumnezeu. [Iar] pe cei ce te cinstesc pe tine pomenește-i și apărător fii Bisericii, pe care ai adunat-o. Că vestirea ta a ieșit în toate marginile lumii [și] ai învățat a slăvi [pe] Treimea cea deoființă.

Arând cu limba [ta] în brazdele inimii, Cuvântătorule de Dumnezeu, ai pus dumnezeiască sămânță [și] cu cuvântarea de Dumnezeu, cea prea înaltă, ai îmbogățit toată plinirea plinătatea Bisericii. Drept aceea ai ars, cu focul Duhului, neghinele eresurilor, fiind hrănit cu dragostea dumnezeieștii filosofii, [tu], Părinte al părinților și Păstorule al păstorilor și slava credincioșilor, luminătorule al preoților [și] lauda lumii, Preafericite Grigorie.

Apropiindu-ți [de] cinstită gura ta, Părinte Grigorie, paharul înțelepciunii, ai băut dumnezeiasca apă a teologiei și [pe ea] ai împărțit-o, din destul, credincioșilor și ai astupat curgerea eresurilor, cea pierzătoare de suflete și plină de hulă. Că pe tine, ca pe un cârmaci, te-a aflat Duhul Sfânt, împingând și gonind, ca pe niște suflări de vânturi, pornirile necredincioșilor, întru unimea ființei, [pe] Treime vestind-o [ἐν Μονάδι οὐσίας, τὴν Τριάδα καταγγέλλοντα][8].

Slavă…, glas 1, a lui Anatolie[9]:

Alăutei Duhului, biruitorului eresurilor și îndulcirii ortodocșilor, celui socotit al doilea cu cel ce s-a rezemat pe piept, singur văzător al învățăturilor Cuvântului, înțeleptului Arhipăstor [τὸν σοφόν Ἀρχιποίμενα][10], noi, fiii Bisericii, cu cântări de laudă să-i zicem: Tu ești păstor[ul cel] bun, care te-ai dat pe tine însuți, Grigorie, ca și Învățătorul Hristos pentru noi, și împreună cu Pavel[11] dănțuiești și te rogi pentru sufletele noastre.

Și acum…, a Născătoarei:

Primind rugăciunile păcătoșilor și netrecând cu vederea suspinul celor necăjiți, roagă-te Celui ce S-a născut din pântecele tău cel preacurat, să ne mântuiască pe noi, Preacurată Fecioară.

Slavoslovia [Doxologia] mare, ecteniile și otpustul.

La Liturghie, Fericirile [le luăm] din Canonul Ierarhului, cel dintâi, din peasna a 3-a, pe [glasul] al 4-lea, și din Canonul al doilea, peasna a 4-a, tot pe glasul al 4-lea. Prochimen, glasul întâi: Gura mea va grăi înțelepciune…Stih: Auziți acestea toate neamurile

Apostolul către Corinteni: Fraților, fiecăruia [i] se dă arătarea Duhului…Aliluia, glasul al 6-lea. Luați aminte poporul Meu…

Evanghelia după Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt ușa…

Chinonicul: Întru pomenire veșnică va fi dreptul…”.


[1] A Tatălui.

[2] La Dumnezeul treimic.

[3] Evnomios al Cizicului: https://en.wikipedia.org/wiki/Eunomius_of_Cyzicus.

[4] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem. În ediția românească pe care o diortosesc era: „luminat arătând întocmirea ființei”.

[7] Ibidem. [8] Ibidem.

[9] A Sfântului Sfințit Mucenic Anatolios al Constantinopolului. A se vedea nota 693 a cărții de față.

[10] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/25.uni.htm.

[11] Cu Sfântul Apostol Pavel.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 19 la Faptele Apostolilor [47]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a.

***

Și Îngerul Domnului etc. (Recapitulare 8, 26). Vedeți-i pe Îngeri cum priveghează asupra propovăduirii. Nu propovăduiesc ei înșiși, dar îi cheamă pe aceștia [pe Apostoli] la lucrare. Însă natura minunată a împrejurării este arătată, de asemenea, în aceasta: că ceea ce în vechime se întâmpla rar și cu greutate, acum se petrece cu ușurință și vedeți cât de des!

Un famen, zice, mare dregător al Candachiei, împărăteasa etiopienilor (8, 27): căci acolo femeile erau însărcinate să conducă [statul] încă din vechime și aceasta era legea la ei.

Filip încă nu știa pentru cine a venit în pustie.

Însă ce ar fi putut împiedica înțelegerea tuturor (acestor predanii) în mod acurat, pe când era în car? [Căci se spune:] Citea pe Profetul Isaia (8, 28). [Dar famenul nu înțelegea] pentru că drumul era pustiu [și nu avea pe cine să întrebe] și nu exista nicio lămurire în această chestiune. Băgați de seamă, de asemenea, și momentul din zi [în care se petrec lucrurile]: în vipia (zilei).

Și Duhul a grăit către Filip (8, 29): acum nu Îngerul, ci Duhul îl zorește pe el. De ce aceasta? Atunci a avut loc vedenia [îngerească], într-o formă mai grosieră, prin Înger, căci aceasta este pentru cei care sunt mai mult trupești, dar Duhul este pentru cei care sunt mai mult duhovnicești.

Și cum i-a vorbit El [Duhul] lui [Filip]? Desigur, l-a inspirat să facă aceasta[1]. De ce nu i-a apărut Îngerul celuilalt și nu l-a adus [pe famen] la Filip? Pentru că, cel mai probabil, nu ar fi fost convins, ci înfricoșat.

Luați aminte la înțelepciunea lui Filip, căci nu îl acuză pe el [pentru faptul că nu înțelegea ce citea] și nu zice: Cunosc lucrurile acestea foarte bine. Nici nu îl lingușește spunându-i: Fericit ești tu, cel care citești. Ci remarcați vorbirea sa, cât de departe este atât de asprime, cât și de lauda exagerată. Este mai degrabă vorbirea unui om blând și prietenos.

Înțelegi ceea ce citești? (8, 30). Căci era nevoie ca el să se cerceteze pe sine însuși, dacă are o dorință plină de dor. [Filip] lasă să se înțeleagă destul de bine că el cunoștea faptul că celălalt nu știa nimic, zicând: Înțelegi ceea ce citești?, iar în același timp îi arată că mare e comoara [de înțelepciune și de sfințenie] care zăcea acolo [, necunoscută încă de famen].

De asemenea, se spune în mod evident că famenul nu a căutat la înfățișarea exterioară (a omului) și nu a zis: Dar cine ești tu?, nici nu l-a contrazis, nu și-a dat aere și nici nu a zis că știe [ce citește].

Dimpotrivă, el își mărturisește neștiința. De aceea și se lasă învățat. Îi arată doctorului rana [: neînvățătura sa]. Înțelege într-o clipă atât faptul că el [Filip] cunoaște lucrurile, cât și că este dispus să-l învețe.

Vedeți-l cât de mult este liber de semeție, [căci] înfățișarea exterioară [a lui Filip] nu anunța nimic extraordinar. Dar el era atât de doritor să învețe, încât a arătat toată luarea aminte față de cuvintele aceluia. Iar cuvântul [care zice:] Cine caută, găsește (Mt. 7, 8) s-a împlinit întru el.

Și, zice, l-a rugat pe Filip ca să urce și să stea cu el (8, 31). Înțelegeți râvna lui, dorința lui plină de dor? Dar dacă cineva spune că el ar fi trebuit să aștepte ca (să vorbească) Filip, (răspunsul este) că el nu știa despre ce era vorba.

Nu ar fi putut în niciun fel să bănuiască ceea ce celălalt avea să-i spună, ci doar a presupus că urma să primească o (învățătură despre) profeție. Și, mai mult, aceasta dovedea cinstire [față de Filip], pentru că nu l-a tras pe el în carul său, ci l-a rugat pe el [să urce].

Iar Filip – după cum am citit – a alergat acolo la el și l-a auzit pe el citind: chiar și faptul că a alergat a arătat că dorea să spună ceva.

Locul din Scriptură pe care îl citea era acesta: «Ca o oaie spre junghiere S-a adus…» etc. (8, 32). Și această împrejurare, de asemenea, este o dovadă a minții sale înalte [, a famenului], pentru că avea în mână pe acest Profet [, Isaias,] care este mai minunat decât toți ceilalți.

[Iar] Filip nu îi explică lucrurile la întâmplare, ci cu liniște [duhovnicească]. Ba chiar nu spune nimic până când nu este întrebat[2]. În împrejurarea anterioară, [famenul] l-a rugat pe el și la fel face și acum, zicând: Rogu-te, despre cine grăiește Profetul aceasta?

[Și întreabă acest lucru] ca să știe dacă Profeții vorbesc în moduri diferite despre persoane diferite sau dacă vorbesc despre ei înșiși la o altă persoană: întrebarea [famenului] demonstrează [că el avea] o minte foarte gânditoare. Acest famen ne face să ne fie rușine nouă, atât celor săraci, cât și celor bogați [pentru că nu zăbovim în cugetare asupra Scripturii][3].

Apoi, zice, au venit la o apă oarecare și famenul a zis: Iată apă (8, 36). Și, iarăși, de bună voia sa el cere, zicând: Ce mă oprește să fiu botezat? Vedeți-i iarăși smerenia. Căci el nu zice: Botează-mă! [ca pe o poruncă], dar nici nu tace, ci grăiește [cuvinte care se află] undeva la mijloc între dorința puternică și teama plină de respect, zicând: Ce mă oprește?

Înțelegeți că el avea învățătura (credinței) desăvârșită? Căci într-adevăr Profetul [Isaia] le avea pe toate [în cartea sa]: Întruparea, Patima, Învierea, Înălțarea, Judecata care va să vină. Iar pentru că arată râvnă nespusă a dorinței [de a se boteza], nu vă mirați. Ci să vă fie rușine vouă, tuturor, care sunteți încă nebotezați.

Și, zice, a poruncit carului să se oprească (8, 38). A grăit și a dat porunca în aceeași clipă, înainte de a auzi (răspunsul lui Filip).

Și, când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip (8, 39), pentru ca întâmplarea să fie arătată că este de la Dumnezeu, pentru ca el să nu creadă că era doar omenească.

Și s-a dus, zice, în calea sa, bucurându-se. Aceasta s-a întâmplat pentru că el s-ar fi îndurerat dacă ar fi știut [cum sunt prigoniți creștinii]. Căci învrednicindu-se să Îl pri- mească pe Duhul, nici măcar nu a văzut lucrurile prezente.

Iar Filip s-a aflat în Azot (8, 40). Mare a fost câștigul și pentru Filip. Ceea ce a auzit cu privire la Profeți, cu privire la Amvacum (Vil 1, 36, LXX), cu privire la Iezechiil (Iez. 3, 12) și la ceilalți, el a văzut făcându-se cu sine.

Se vede că a străbătut o mare distanță de acolo, din moment ce s-a aflat în Azot. Duhul l-a pus acolo, unde trebuia să binevestească de aici înainte: Și, mergând, binevestea în toate cetățile, până a venit în Chesaria (8, 40).


[1] I-a vorbit lăuntric, vorbire pe care o înțeleg numai oamenii duhovnicești și care nu este o simțire obișnuită, adică o aplecare oarecare spre a face ceva, pe care o poate simți oricine într-o situație sau alta.

[2] E un mod duhovnicesc plin de sensibilitate și de gingășie de a-L propovădui pe Hristos, fără a-l brusca pe celălalt. Este întru totul opusul felului în care procedează neoprotestanții, care, deși pretind că ei „evanghelizează” lumea „ca Apostolii”, se comportă de fapt foarte brutal, insinuându-se în discuții și în viața oamenilor cu tupeu și autopropunându-se indiferent dacă oameni au sau nu chef de „învățătura” lor.

[3] Bineînțeles, folosirea persoanei I plural este aici o formă de exprimare a smereniei și ea nu înseamnă că Sfântul Ioan Gură de Aur este printre cei care nu cam cugetau asupra Scripturii. Numai un nebun ar putea trage o asemenea concluzie și s-ar putea bucura văzând că Sfântul Ioan „mărturisește” că nici el însuși nu reflecta îndeajuns la Scriptură.

Însă tocmai adânca lui înțelegere duhovnicească, cât și trimiterile la alte versete, din alte cărți scripturale, care necesită multă căutare și luminare dumnezeiască pentru a fi citate în mod corelativ, dovedesc profunda și deasa lui aplecare asupra Scripturii.