Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a.

***

Și Îngerul Domnului etc. (Recapitulare 8, 26). Vedeți-i pe Îngeri cum priveghează asupra propovăduirii. Nu propovăduiesc ei înșiși, dar îi cheamă pe aceștia [pe Apostoli] la lucrare. Însă natura minunată a împrejurării este arătată, de asemenea, în aceasta: că ceea ce în vechime se întâmpla rar și cu greutate, acum se petrece cu ușurință și vedeți cât de des!

Un famen, zice, mare dregător al Candachiei, împărăteasa etiopienilor (8, 27): căci acolo femeile erau însărcinate să conducă [statul] încă din vechime și aceasta era legea la ei.

Filip încă nu știa pentru cine a venit în pustie.

Însă ce ar fi putut împiedica înțelegerea tuturor (acestor predanii) în mod acurat, pe când era în car? [Căci se spune:] Citea pe Profetul Isaia (8, 28). [Dar famenul nu înțelegea] pentru că drumul era pustiu [și nu avea pe cine să întrebe] și nu exista nicio lămurire în această chestiune. Băgați de seamă, de asemenea, și momentul din zi [în care se petrec lucrurile]: în vipia (zilei).

Și Duhul a grăit către Filip (8, 29): acum nu Îngerul, ci Duhul îl zorește pe el. De ce aceasta? Atunci a avut loc vedenia [îngerească], într-o formă mai grosieră, prin Înger, căci aceasta este pentru cei care sunt mai mult trupești, dar Duhul este pentru cei care sunt mai mult duhovnicești.

Și cum i-a vorbit El [Duhul] lui [Filip]? Desigur, l-a inspirat să facă aceasta[1]. De ce nu i-a apărut Îngerul celuilalt și nu l-a adus [pe famen] la Filip? Pentru că, cel mai probabil, nu ar fi fost convins, ci înfricoșat.

Luați aminte la înțelepciunea lui Filip, căci nu îl acuză pe el [pentru faptul că nu înțelegea ce citea] și nu zice: Cunosc lucrurile acestea foarte bine. Nici nu îl lingușește spunându-i: Fericit ești tu, cel care citești. Ci remarcați vorbirea sa, cât de departe este atât de asprime, cât și de lauda exagerată. Este mai degrabă vorbirea unui om blând și prietenos.

Înțelegi ceea ce citești? (8, 30). Căci era nevoie ca el să se cerceteze pe sine însuși, dacă are o dorință plină de dor. [Filip] lasă să se înțeleagă destul de bine că el cunoștea faptul că celălalt nu știa nimic, zicând: Înțelegi ceea ce citești?, iar în același timp îi arată că mare e comoara [de înțelepciune și de sfințenie] care zăcea acolo [, necunoscută încă de famen].

De asemenea, se spune în mod evident că famenul nu a căutat la înfățișarea exterioară (a omului) și nu a zis: Dar cine ești tu?, nici nu l-a contrazis, nu și-a dat aere și nici nu a zis că știe [ce citește].

Dimpotrivă, el își mărturisește neștiința. De aceea și se lasă învățat. Îi arată doctorului rana [: neînvățătura sa]. Înțelege într-o clipă atât faptul că el [Filip] cunoaște lucrurile, cât și că este dispus să-l învețe.

Vedeți-l cât de mult este liber de semeție, [căci] înfățișarea exterioară [a lui Filip] nu anunța nimic extraordinar. Dar el era atât de doritor să învețe, încât a arătat toată luarea aminte față de cuvintele aceluia. Iar cuvântul [care zice:] Cine caută, găsește (Mt. 7, 8) s-a împlinit întru el.

Și, zice, l-a rugat pe Filip ca să urce și să stea cu el (8, 31). Înțelegeți râvna lui, dorința lui plină de dor? Dar dacă cineva spune că el ar fi trebuit să aștepte ca (să vorbească) Filip, (răspunsul este) că el nu știa despre ce era vorba.

Nu ar fi putut în niciun fel să bănuiască ceea ce celălalt avea să-i spună, ci doar a presupus că urma să primească o (învățătură despre) profeție. Și, mai mult, aceasta dovedea cinstire [față de Filip], pentru că nu l-a tras pe el în carul său, ci l-a rugat pe el [să urce].

Iar Filip – după cum am citit – a alergat acolo la el și l-a auzit pe el citind: chiar și faptul că a alergat a arătat că dorea să spună ceva.

Locul din Scriptură pe care îl citea era acesta: «Ca o oaie spre junghiere S-a adus…» etc. (8, 32). Și această împrejurare, de asemenea, este o dovadă a minții sale înalte [, a famenului], pentru că avea în mână pe acest Profet [, Isaias,] care este mai minunat decât toți ceilalți.

[Iar] Filip nu îi explică lucrurile la întâmplare, ci cu liniște [duhovnicească]. Ba chiar nu spune nimic până când nu este întrebat[2]. În împrejurarea anterioară, [famenul] l-a rugat pe el și la fel face și acum, zicând: Rogu-te, despre cine grăiește Profetul aceasta?

[Și întreabă acest lucru] ca să știe dacă Profeții vorbesc în moduri diferite despre persoane diferite sau dacă vorbesc despre ei înșiși la o altă persoană: întrebarea [famenului] demonstrează [că el avea] o minte foarte gânditoare. Acest famen ne face să ne fie rușine nouă, atât celor săraci, cât și celor bogați [pentru că nu zăbovim în cugetare asupra Scripturii][3].

Apoi, zice, au venit la o apă oarecare și famenul a zis: Iată apă (8, 36). Și, iarăși, de bună voia sa el cere, zicând: Ce mă oprește să fiu botezat? Vedeți-i iarăși smerenia. Căci el nu zice: Botează-mă! [ca pe o poruncă], dar nici nu tace, ci grăiește [cuvinte care se află] undeva la mijloc între dorința puternică și teama plină de respect, zicând: Ce mă oprește?

Înțelegeți că el avea învățătura (credinței) desăvârșită? Căci într-adevăr Profetul [Isaia] le avea pe toate [în cartea sa]: Întruparea, Patima, Învierea, Înălțarea, Judecata care va să vină. Iar pentru că arată râvnă nespusă a dorinței [de a se boteza], nu vă mirați. Ci să vă fie rușine vouă, tuturor, care sunteți încă nebotezați.

Și, zice, a poruncit carului să se oprească (8, 38). A grăit și a dat porunca în aceeași clipă, înainte de a auzi (răspunsul lui Filip).

Și, când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip (8, 39), pentru ca întâmplarea să fie arătată că este de la Dumnezeu, pentru ca el să nu creadă că era doar omenească.

Și s-a dus, zice, în calea sa, bucurându-se. Aceasta s-a întâmplat pentru că el s-ar fi îndurerat dacă ar fi știut [cum sunt prigoniți creștinii]. Căci învrednicindu-se să Îl pri- mească pe Duhul, nici măcar nu a văzut lucrurile prezente.

Iar Filip s-a aflat în Azot (8, 40). Mare a fost câștigul și pentru Filip. Ceea ce a auzit cu privire la Profeți, cu privire la Amvacum (Vil 1, 36, LXX), cu privire la Iezechiil (Iez. 3, 12) și la ceilalți, el a văzut făcându-se cu sine.

Se vede că a străbătut o mare distanță de acolo, din moment ce s-a aflat în Azot. Duhul l-a pus acolo, unde trebuia să binevestească de aici înainte: Și, mergând, binevestea în toate cetățile, până a venit în Chesaria (8, 40).


[1] I-a vorbit lăuntric, vorbire pe care o înțeleg numai oamenii duhovnicești și care nu este o simțire obișnuită, adică o aplecare oarecare spre a face ceva, pe care o poate simți oricine într-o situație sau alta.

[2] E un mod duhovnicesc plin de sensibilitate și de gingășie de a-L propovădui pe Hristos, fără a-l brusca pe celălalt. Este întru totul opusul felului în care procedează neoprotestanții, care, deși pretind că ei „evanghelizează” lumea „ca Apostolii”, se comportă de fapt foarte brutal, insinuându-se în discuții și în viața oamenilor cu tupeu și autopropunându-se indiferent dacă oameni au sau nu chef de „învățătura” lor.

[3] Bineînțeles, folosirea persoanei I plural este aici o formă de exprimare a smereniei și ea nu înseamnă că Sfântul Ioan Gură de Aur este printre cei care nu cam cugetau asupra Scripturii. Numai un nebun ar putea trage o asemenea concluzie și s-ar putea bucura văzând că Sfântul Ioan „mărturisește” că nici el însuși nu reflecta îndeajuns la Scriptură.

Însă tocmai adânca lui înțelegere duhovnicească, cât și trimiterile la alte versete, din alte cărți scripturale, care necesită multă căutare și luminare dumnezeiască pentru a fi citate în mod corelativ, dovedesc profunda și deasa lui aplecare asupra Scripturii.

Did you like this? Share it: