Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Când au studiat și au trăit împreună la Atena, Sfinții Grigorie Teologul și Vasile cel Mare nu erau botezați, iar într-o zi de duminică, seara, au fost luminați de Dumnezeu ca să se facă amândoi monahi și ei I-au făgăduit acest lucru[1].

Iulian Apostatul a venit să studieze la Atena la 24 de ani, în luna iulie a anului 355[2]. Și când l-a cunoscut, Sfântul Grigorie a profețit că Iulian „este sămânță rea” și că „va face mult rău”[3].

În vara lui 355 sau a lui 356, Sfântul Grigorie își termină studiile, la vârsta de 26 de ani. Căci Prof. Stilianos vorbește de 5 ani petrecuți la Atena și nu de 10[4]. Timp de un an a predat retorică la Atena, de unde a fugit pe ascuns. A ajuns cu caravana la Constantinopol, adică în vara lui 356 sau 357[5]. Aici îl întâlnește pe fratele său, care, fără să se înțeleagă cu el, plecase din Alexandria, după ce își terminase studiile[6]. După care se întorc acasă. Și Sfinții Grigorie și Nonna își văd copiii după aproape 10 ani de studii[7].

Autorul spune că Sfântul Grigorie a făcut studii teologice din toamna lui 357 și până în 362, când a început să predice[8]. Adică timp de 5 ani de zile. Însă în 357 el era la Constantinopol și apoi s-a întors acasă. Cu cine a studiat teologia? Prof. Stilianos Papadopulos ne răspunde astfel: „studiile teologice nu le-a făcut cu vreun anumit dascăl, nici nu le-a încetat vreodată. Teologul din el se îmbogățea neîncetat”[9]. Adică Sfântul Grigorie Teologul a fost autodidact în materie de teologie.

În 359, creștinii din Nazianz i-au cerut Sfântului Grigorie să le explice relația Fiului cu Tatăl și el nu a fost capabil. A cerut ajutorul Sfântului Vasile cel Mare, dar nici acesta nu a fost capabil, pentru că și Sfântul Vasile „tot atunci începuse teologia”[10]. Și acest lucru i-a făcut pe amândoi să studieze și mai profund[11]. Așadar Prof. Stilianos considera că și Sfântul Grigorie, cât și Sfântul Vasile cel Mare au fost autodidacți în materie de teologie.

Sfântul Grigorie alege să rămână necăsătorit și să slujească și să teologhisească[12]. În 360, Sfântul Grigorie a alcătuit Filocalia lui Origen iar Sfântul Vasile o parte din scrierile sale ascetice. Și cei doi se sfătuiau reciproc pentru ceea ce scriau[13].

În 361, în decembrie, Sfântul Grigorie se întoarce acasă[14]. E hirotonit Preot de către tatăl său undeva între Nașterea Domnului a anului 361 și Botezul Domnului al anului 362[15]. Pe 6 ianuarie a plecat la Sfântul Vasile și a trăit împreună cu el 3 luni[16].

Înainte de ziua de Paști a anului 362, Sfântul Grigorie își scrie apărarea pentru fuga sa. Și le mărturisește că motivul fugii sale este acela că s-a pierdut în fața măreției înfricoșătoare a Preoției[17].

În a doua sa predică, Sfântul Grigorie le vorbește în mod limpede despre cele trei persoane ale Dumnezeirii[18].

În predicile 4 și 5 împotriva lui Iulian Apostatul, Sfântul Grigorie îl declară antihrist pe împărat[19].

Iar Sfântul Grigorie Teologul își alcătuia scrierile „pentru Biserica cea de pretutindeni și pentru întreaga istorie.

N-avea înfumurarea pe care o dă autorului măreția scrierilor sale. [El] își dorea însă și aștepta ca scrierile lui să fie citite de publicul larg”[20]. Și autorul spune, pe drept cuvânt, că „niciun teolog de după” Sfântul Grigorie Teologul nu va putea „să se îndeletnicească serios cu triadologia și hristologia fără a studia cu luare aminte scrierile lui…și fără a și le însuși[21].

Când Sfântul Vasile ajunge Arhiepiscop, Sfântul Grigorie l-a vizitat des la Cezareea Cappadociei[22]. Amândoi „petreceau zile și nopți de bucurie duhovnicească. [Fiind] nevoitori aspri amândoi, mâncau aproape doar ierburi. Dormeau te miri cât, iar cealaltă parte a nopții se rugau și se sfătuiau asupra chestiunilor teologice, care deveneau tot mai subtile. Vasile vorbea mai mult. De altfel, [Vasile] își scrisese deja opera de căpătâi. Alcătuise în 364, în mica sihăstrie, vestita lucrare Împotriva lui Eunomiu. Pe aceasta s-a sprijinit teologia Capadocienilor și a întregii Biserici”[23].

În 368, Sfântul Grigorie predică la adormirea Sfântului Chesarios, fratele său. La scurt timp după aceea și la adormirea Sfintei Gorgonia, sora sa[24], în Iconium[25]. Sfinții Grigorie și Nonna aveau 95 de ani atunci și n-au putut participa la înmormântarea fiicei lor. Le-a povestit totul Sfântul Grigorie Teologul[26].

El îl vizitează pe Filagrios și îi tălmăcește toată noaptea Ps. 72[27]. Apoi se îmbolnăvește, apărându-i în gură „o infecție groaznică, până în adâncul gâtului”[28]. Însă astmul, care apare acum, îl va chinui toată viața pe Sfântul Grigorie[29].

În prima jumătate a anului 370 este vizitat de Sfântul Vasile[30]. Sfântul Vasile avea pe atunci 40 de ani și Grigorie e cel care îl numește Vasile cel Mare[31].

Sfântul Vasile vine din nou în Nazianz și îl hirotonește Episcop pe Sfântul Grigorie. Și autorul presupune că hirotonia întru Episcop a avut loc în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim[32]. Însă înainte de a fi hirotonit, Sfântul Grigorie a spus tot ce avea pe inimă[33].

După hirotonie, el a mărturisit despre cum „s-a umplut de o nesfârșită iubire față de Duhul Sfânt”[34] și despre frica și dulceața dumnezeiască ce l-au stăpânit de atunci[35].

Autorul ne spune că Sfântul Grigorie a fost la Sasima, a văzut mizeria de acolo, dar s-a întors în Nazianz supărat[36]. Când a venit acasă, el l-a găsit pe Sfântul Grigorie al Nyssei, care venise trimis de Sfântul Vasile ca să îl silească să se instaleze la Sasima. A doua zi au slujit împreună câte trei Sfinții: Grigorie al Nazianzului, Grigorie Teologul și Grigorie al Nyssei[37].

La scrisoarea în care Sfântul Vasile îl acuza de lene și trândăvie pe Sfântul Grigorie, acesta îi răspunde prin Scrisoarea 49[38]. Și el primește să fie locțiitorul tatălui său[39]. Sfântul Grigorie e pălmuit și se încearcă stricarea prieteniei lui cu Sfântul Vasile[40]. Din toamna lui 372 și până în martie 373, Sfântul Grigorie a străbătut Cappadocia „în lung și în lat”, a mers în Isauria, în Lichia, în Licaonia și Galatia[41].

Locuiește apoi într-o peșteră și aici are parte de vedenii dumnezeiești[42]. Și el era un ascet, pentru care „plecările genunchilor, rugăciunea îndelungată și nedormitul pe pat alcătuiau…viața de zi cu zi de mulți ani de zile”[43]. În peșteră se ruga toată ziua și își pleca genunchii la pământ și dormea doar o oră și jumătate. Se hrănea cu pâine, pesmet și bob[44]. Iar lumina dumnezeiască pe care o vede o numește „lumină a Sfintei Treimi”[45].

În primăvara lui 374 adoarme tatăl său, Sfântul Grigorie al Nazianzului, la vârsta de aproape 100 de ani. După 45 de ani de slujire[46]. Sfântul Grigorie predică la înmormântarea tatălui său, vorbind despre toată viața acestuia. După câteva luni, în același an, adoarme și Sfânta Nonna, în timp ce se ruga în Biserică[47].

Pe atunci, Sfântul Grigorie Teologul avea cam 45 de ani. Avea „părul aproape alb”, trupul firav, însă duhul îl avea sprinten, ascuțit. Înfățișarea lui era ascetică[48].

În toamna lui 375, Sfântul Grigorie pleacă în Seleucia[49].

Autorul spune că „în Constantinopol nu mai exista…nici măcar vreun paraclis ortodox”[50].

Toate Bisericile erau ale arienilor[51]. De aceea o delegație constantinopolitană merge și îi vorbește Sfântului Grigorie și îi cere să vină în capitală[52].

Nu îi dă niciun răspuns. Însă noaptea următoare nu doarme. Vine la Nazianz, vorbește apoi cu Sfântul Vasile, care era bolnav, și numai după aceea pleacă la Constantinopol[53].

Papadopulos spune că Sfântul Grigorie a ajuns la Constantinopol în octombrie sau noiembrie 378, pe când avea 48 sau 49 de ani[54]. Iar cetatea imperială avea pe atunci 250-300.000 de locuitori, dintre care foarte puțini erau ortodocși[55].

Însă arienii l-au primit cu strâmbături, amenințări și l-au scuipat pe Sfântul Grigorie Teologul[56]…A fost lovit și cu pietre, dar nu a fost atins, cu harul lui Dumnezeu, de cele mari[57].

De la Prof. Stilianos Papadopulos aflăm numele uneia dintre rudele Sfântului Grigorie din Constantinopol, despre care a amintit altcineva anterior: Teodosia, verișoara lui[58]. Avlavie și oamenii lui și Teodosia l-au primit la Constantinopol[59]. Avlavie fiind soțul Teodosiei, care era nobil bogat și care tocmai acum l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie[60].

O mică încăpere din subsolul casei lui Avlavie devine Biserică[61]. Iar aici, în timp ce slujea Dumnezeiasca Liturghie, Sfântul Grigorie „strălucea și răspândea o seninătate dumnezeiască”[62].

Tot pe pământul lui Avlavie va fi ridicată Biserica Anastasia[63].

Predicile Sfântului Grigorie atrag și conving[64]. Și când vorbea despre Dumnezeul treimic, anumiți credincioși „îl vedeau strălucind de lumină. Fața sa căpăta o dulceață nemaivăzută. Se umplea de o lumină negrăită. Puținii care vedeau acestea trăiau clipe de adâncă fericire”[65].

În anul 379, înainte de Paști (în acel an marele praznic a fost prăznuit în ziua de 21 aprilie), Sfântul Grigorie a vorbit despre pace și despre buna rânduială[66]. Oamenii încep să vadă „minunata armonie între viața și învățătura” Sfântului Grigorie[67]. Pentru că Sfântul Grigorie era una cu învățătura pe care o propovăduia. Ortodocșii încep să îl cinstească ca pe „un Sfânt și mare teolog”, ceea ce îi înnebunea pe arieni[68].

Dimpreună cu Sfântul Grigorie erau „Diaconii Grigorie și Evagrie, Teofil și fratele lui, Eupraxie, notarul Teodosie…[și] colegul său de breaslă, Elafie și alți câțiva”[69]. El locuia în subsolul casei lui Avlavie și, prin lucrarea sa predicatorială, a convertit mulți arieni și păgâni[70].

Însă arienii îl considerau „un pseudo-sfânt zdrențăros” și îl ocărau[71].

Și, în noapte de Paști, când Sfântul Grigorie trebuia să îi boteze pe catehumeni, arienii au atacat Biserica Anastasia[72]. „O gloată înnebunită a dat buzna înăuntru ocărând, călcând totul în picioare și răsturnând totul cu susul în jos. Înarmați cu ciomege și pietre, loveau tot ce aflau în cale. Au fost mulți oameni răniți și, se pare, și doi morți. Credincioșii nu știau ce să facă. Îi cuprinseseră panica și spaima.

Știau prea bine duritatea arienilor. O mai încercaseră și altădată, de aceea mulți își tăinuiseră credința până la venirea lui Grigorie”[73].

Arienii intră în Sfântul Altar și strică totul. Însă Sfântul Grigorie stă pe solee, în veșminte albe, drept, așteptând să vadă ce fac[74]. A fost lovit în acest timp, dar nu în față. Și văzând că a rămas singur, în mijlocul lor, arienii au început să arunce pietrele din mâini. Au plecat unul câte unul din Biserică, rămânând numai Sfântul Grigorie și dezastrul pe care îl provocaseră arienii[75]. A doua zi, ortodocșii au venit la slujbă în Biserica devastată, dar fiind întăriți în credință[76].

Însă arienii îl acuză pe Sfântul Grigorie de crimele pe care tocmai ei le făcuseră[77]. Numai că judecătorii îl lasă liber pe Sfântul Grigorie[78]. Și el îi iartă pe arieni[79].


[1] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, trad. de Preot Dr. Constantin Coman și Diac. Cornel Coman, Ed. Bizantină, București, 2002, p. 40.

[2] Idem, p. 41. [3] Idem, p. 42. [4] Idem, p. 43. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Idem, p. 45. [8] Idem, p. 47. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 47-48. [11] Idem, p. 48. [12] Idem, p. 49. [13] Idem, p. 50. [14] Idem, p. 51. [15] Idem, p. 54.

[16] Ibidem. [17] Idem, p. 56-57. [18] Idem, p. 64. [19] Idem, p. 66. [20] Idem, p. 67. [21] Ibidem. [22] Ibidem. [23] Idem, p. 67-68. [24] Idem, p. 68-69. [25] Idem, p. 71. [26] Ibidem. [27] Idem, p. 72. [28] Idem, p. 73. [29] Ibidem. [30] Ibidem. [31] Idem, p. 73-74.

[32] Idem, p. 86-87. [33] Idem, p. 88. [34] Idem, p. 89. [35] Ibidem. [36] Idem, p. 90-92. [37] Idem, p. 92. [38] Idem, p. 93. [39] Ibidem. [40] Idem, p. 96. [41] Idem, p. 97. [42] Idem, p. 99. [43] Idem, p. 100. [44] Ibidem. [45] Idem, p. 101. [46] Idem, p. 102. [47] Idem, p. 102-103. [48] Idem, p. 103. [49] Idem, p. 105. [50] Idem, p. 107.

[51] Ibidem. [52] Idem, p. 108-110. [53] Idem, p. 110-112. [54] Idem, p. 112. [55] Idem, p. 113. [56] Idem, p. 115. [57] Idem, p. 116. [58] Ibidem. [59] Ibidem. [60] Ibidem. [61] Idem, p. 118. [62] Idem, p. 119. [63] Idem, p. 120. [64] Idem, p. 121. [65] Idem, p. 125. [66] Idem, p. 126. [67] Idem, p. 128. [68] Idem, p. 129.

[69] Ibidem. [70] Ibidem. [71] Ibidem. [72] Idem, p. 131. [73] Idem, p. 131-132. [74] Idem, p. 132. [75] Idem, p. 133. [76] Idem, p. 134. [77] Ibidem. [78] Idem, p. 135. [79] Idem, p. 135-136.

Did you like this? Share it: