Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a.

*

Sfântul Grigorie Teologul predică despre sfințenia și teologia Sfântului Atanasie cel Mare la 6 ani de la adormirea sa[1].

Și le spune celor credincioși că trebuie să îl urmăm pe cel pe care Dumnezeu îl luminează mai mult[2]. Pentru că întâietatea în Biserică o are „cel ce se luptă mai mult și suferă mai mult pentru adevăr și pentru Biserică”[3].

Pnevmatomahii din Constantinopol erau conduși de monahi aspri[4]. Dar Sfântul Grigorie îi învăța pe ortodocși că nevoința adevărată o are cel cu credință dreaptă. Pentru că harul Duhului Sfânt se sălășluiește înăuntrul celui care se nevoiește și îl bucură[5].

Pe 9 iunie 379, Dumnezeiescul Grigorie a slujit de praznicul Cincizecimii. Și la predică le-a spus oamenilor că mai înainte de Cincizecime „Duhul [Sfânt] lucrase și fusese prezent prin lucrare, prin lucrarea Sa. De la Cincizecime înainte [însă], [El] lucrează mai desăvârșit și ființial[6] în oameni.

Pe Sfântul Grigorie Teologul îl răneau adânc bârfele. Era prea sensibil și prea cu bun simț. Toamna îl făcea să fie melancolic și astmul îi făcea probleme[7]. Însă pentru el era mai important ca omul să fie plăcut lui Dumnezeu. Și ajungi astfel numai dacă ai inimă curată și cuget drept și ortodox[8].

În Predica a 33-a el a vorbit despre Maxim, cel care a profitat de bunătatea lui[9].

Sfântul Grigorie era vizitat de Postumian, de Paladie și de Stratighie, care erau oameni cu ranguri și cu putere în imperiu. Și Sfântul Grigorie îi întărea în credința ortodoxă[10].

Sfântul Grigorie Teologul are o vedenie în timpul somnului în care îl vede pe Sfântul Vasile cel Mare[11], care adormise de curând (1 ianuarie 379)[12]. Și el împletea tot timpul rugăciunea cu studiul teologic[13]. Pentru că știa că teologia noastră e pe măsura luminării lui Dumnezeu[14].

Sfântul Grigorie a vorbit împotriva diletanților în materie de teologie și a afirmat că nu poate oricine să vorbească despre Dumnezeu[15].

Doar „cei încercați, care au trăit cele dumnezeiești, care și-au curățit sufletul de păcat sau, cel puțin, se luptă neîncetat spre a dobândi această curăție”[16] pot vorbi teologic.

Deși obosit foarte mult[17], Sfântul Grigorie predică mult și profund.

Într-o altă predică a sa, el le-a spus oamenilor că „Tatăl binevoiește, Fiul împreună-lucrează iar Duhul insuflă”[18].

Și le mărturisește la predică despre experiențele sale mistice, despre modul cum a văzut slava lui Dumnezeu[19]. Și le spune că e „fără hotar…vederea lui Dumnezeu și fără hotar frumusețea Lui. [Căci omul, în vederea dumnezeiască], nu vede decât o oglindire depărtată a unui noian de lumină”[20]. Sfântul Grigorie învăța că „Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, iar Duhul este purces”[21]. Dar noi nu putem ști mai mult despre „modul existenței” fiecărei persoane dumnezeiești în parte[22].

Arienii considerau că Sfântul Grigorie vorbește despre un Dumnezeu nonscriptural, despre un Dumnezeu străin de Sfânta Scriptură[23]. Dar el le spunea că Scriptura vorbește despre dumnezeirea Sfântului Duh iar adâncul Scripturii îl înțelegem numai dacă suntem călăuziți de Sfântul Duh[24]. Căci de la Cincizecime încoace, „Duhul [Sfânt], lucrând înlăuntrul nostru, adică în Biserică, arată limpede tot ceea ce s-a zis despre El în Noul Testament, fără a schimba ceva din cele spuse acolo”[25].

Sfântul Grigorie este întronizat pe 27 noiembrie 380, într-o zi de vineri, ca Patriarh al Constantinopolului[26]. După ce, cu o zi înainte, împăratul ceruse arienilor să părăsească toate Bisericile din cetate[27].

Însă în ziua de 27 noiembrie 380, în ziua întronizării sale, „doi arieni și-au ridicat mâinile și l-au lovit pe Grigorie”[28]. Ni se confirmă norul din acea zi cât și ieșirea soarelui din timpul slujbei[29]. Și aflăm totodată că „Postumian, un înalt ofițer ortodox”, a fost cel care a vorbit în locul Sfântului Grigorie. Și că împăratul a fost impresionat de faptul că Grigorie nu a vrut să predice în ziua întronizării sale[30].

Prof. Papadopulos subliniază iar și iar marele bun-simț și smerenia Sfântului Grigorie Teologul[31]. Și bine a făcut că a tot subliniat aceste mari harisme ale Sfântului Grigorie. Căci acestea trebuie să fie virtuțile capitale ale fiecărui membru al ierarhiei Bisericii. Pentru că Biserica, de multe ori, din cauza acestui lucru e ironizată: pentru că membrii ierarhiei Bisericii nu sunt plini de simplitatea smereniei și de frumusețea sfințeniei ci de interese telurice.

Un tânăr arian fanatic e pus să îl omoare cu sabia pe Sfântul Grigorie[32]. Dar e găsit de Teofil și începe să tremure și să se bâlbâie. Tânărul e dus în fața Sfântului Grigorie și acesta începe să plângă. Însă Sfântul Grigorie îl iartă[33]. Și asta i-a făcut pe mulți arieni fanatici să vină și să își ceară iertare Sfântului Grigorie[34].

Pe 31 mai 381, Sfântul Grigorie și-a scris testamentul. Avea pe atunci 55 de ani[35]. Și în ciuda faptului că mulți îl minimalizau, Sfântul Grigorie „nu-și punea mintea cu cei mici și iresponsabili”[36].

În Scrisoarea 102, Sfântul Grigorie va spune că Sinodul al II-lea Ecumenic nu a schimbat credința de la Nicea ci a adăugat doar adevărul despre persoana Sfântului Duh[37].

Când și-a semnat testamentul au fost martori, printre alții, Sfântul Grigorie al Nyssei, Amfilohie și Clidonie[38]. Renunță la tron, se retrage la Arianz și aici îi mărturisește Preotului Clidonie păcatul său cel mare: „m-am încrezut prea mult în mine însumi”[39].

Sfântul Grigorie suferea și de artrită[40]. Cu toate acestea, el a plecat la Cezareea ca să predice despre Sfântul Vasile cel Mare[41]. Și a vorbit despre „insufla- rea dumnezeiască a lui Vasile”[42], comparându-l cu Sfinții Proroci și Sfinții Apostoli[43].

Cu ajutorul lui Nicobul, soțul nepoatei sale Alpiana, Sfântul Grigorie face băi termale la Xanxarida[44], „un sătuc lângă Tiana Capadociei”[45].

Se mută la Karvali de unul singur[46]. Nu poate să meargă la căsătoria Olimpiadei dar îi scrie un lung poem[47]. În 387 adoarme Sfânta Teosevia, soția Sfântului Grigorie al Nyssei, care a fost hirotonit Episcop în 382[48].

Sfantul Grigorie al Nyssei si Sfanta Teosevia, sotia sa

Sfântul Grigorie Teologul îi scrie o scrisoare Sfântului Grigorie al Nyssei prin care îl mângâie și îl laudă că suferă necazul cu răbdare[49].

Datorită bolii, nu mai poate să facă metanii și începe să se roage și să scrie stând în picioare[50]. Își copia scrierile și „le trimitea oricui i le cerea”[51].

Când era neputincios, l-a văzut pe Satana „ca întuneric înfricoșător, abis și prăpastie”[52], ca „fiară sălbatică”[53] dar și „ca lumină”[54].

În ultimii ani, Sfântul Grigorie a fost vizitat și s-a sfătuit cu Sfinții Grigorie al Nyssei și Amfilohie al Iconiului[55]. Însă a fost nevoit să plece din singurătatea sa, pentru că niște monahii și-au făcut chilii vizavi de chilia lui[56].

Își zidește o altă chilie, în alt loc. Și aici este ajutat de Eupraxie[57]. Trăiește o perioadă de împietrire duhovnicească[58]. Însă apar lacrimile și bucuria duhovnicească în ființa sa[59].

În 388, el mărturisește că desăvârșirea nu are sfârșit[60].

La jumătatea lui 389 „a fost cea din urmă perioadă în care a mai putut scrie. Și a scris doar epistole și poeme”[61].

Satana, într-o noapte, i s-a arătat „ca fum care încet-încet se face foc, apoi ca lumină multă”[62]. Dar Sfântul Grigorie avea harisma deosebirii duhurilor[63]. Și când el nu l-a crezut, „Satana a umplut chilia de întuneric, [și] Grigorie a simțit o duhoare cumplită”[64]. Și a luat crucea de lemn și l-a lovit pe demon[65].

În ultimele zile de viață ale Sfântului Grigorie, alături de el au fost doar 5 oameni[66]. Pe doi dintre ei îi chema Eupraxie și Eustatie[67]. Afară era zăpadă[68]

Christopher A. Beeley[69] ne spune că ne-au rămas de la Sfântul Grigorie 249 de scrisori și 17.000 de versuri[70]. Primii 30 de ani de viață ai Sfântului Grigorie s-au petrecut între 329-359. A fost Preot și Episcop între 30-50 de ani, adică între 359-379. La Constantinopol a locuit între 379-381, adică între 50-52 de ani iar ultimii ani de viață, între 52-61 de ani, i-a trăit între 381-390[71]. Între 368-370, Sfântul Grigorie are 4 decese în familie: adoarme mai întâi fratele lui, Chesarios, apoi vărul lui, Eufimios, sora lui, Gorgonia și soțul ei, Alipios[72].

Tot despre 249 de scrisori și 17.000 de versuri vorbește și Brian Daley[73].


[1] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, ed. cit., p. 136. [2] Idem, p. 138. [3] Ibidem. [4] Idem, p. 142. [5] Ibidem. [6] Idem, p. 144. [7] Idem, p. 150. [8] Idem, p. 152. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 164. [11] Idem, p. 165.

[12] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_cel_Mare.

[13] Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teologul, ed. cit., p. 165. [14] Idem, p. 166. [15] Idem, p. 166-167. [16] Idem, p. 167. [17] Idem, p. 168. [18] Idem, p. 169. [19] Idem, p. 170. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 176. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 177. [25] Idem, p. 180. [26] Idem, p. 185.

[27] Ibidem. [28] Idem, p. 187. [29] Idem, p. 186-187. [30] Idem, p. 189. [31] Ibidem. [32] Idem, p. 190. [33] Idem, p. 190-191. [34] Idem, p. 192. [35] Ibidem. [36] Idem, p. 194. [37] Idem, p. 204. [38] Idem, p. 212. [39] Idem, p. 249. [40] Idem, p. 253.

[41] Idem, p. 256-258. [42] Idem, p. 258. [43] Idem, p. 259. [44] Idem, p. 275-276. [45] Idem, p. 276. [46] Idem, p. 284. [47] Idem, p. 288-289.

[48] Idem, p. 289. Sfânta Icoană am preluat-o de aici: http://www.crestinortodox.ro/files/image/teosevia-grigorie.jpg.

[49] Idem, p. 290. [50] Idem, p. 291. [51] Ibidem. [52] Idem, p. 292. [53] Ibidem. [54] Ibidem. [55] Idem, p. 292-293. [56] Idem, p. 297. [57] Idem, p. 298. [58] Idem, p. 299. [59] Idem, p. 301-302. [60] Idem, p. 302-303. [61] Idem, p. 308. [62] Ibidem. [63] Ibidem.

[64] Ibidem. [65] Ibidem. [66] Idem, p. 321. [67] Ibidem. [68] Ibidem.

[69] Christopher A. Beeley, Gregory of Nazianzus on the Trinity and the Knowledge of God. In Your Light We Shall See Light, Ed. Oxford University Press, USA, 2008, 416 p.

[70] Idem, p. 4. [71] Idem, p. 5. [72] Idem, p. 14.

[73] Brian E. Daley, S. J., Gregory of Nazianzus, Ed. Routledge, New York, 2006, p. 1.

Did you like this? Share it: