Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a.

***

Hai să zicem că ceilalți Apostoli au susținut [Învierea, fiind Ucenicii Lui]: însă ce îi răspundeți acestuia?

De ce atunci nu [l-a convertit Hristos] imediat după Învierea Sa? Pentru ca ostilitatea/ vrăjmășia sa să fie arătată, cu mai multă claritate, ca un război deschis.

Cel care este într-atât de furios încât [e gata] să verse sânge și care aruncă oameni în închisoare, dintr-o dată crede!

Nu numai că nu fusese niciodată în tovărășia lui Hristos, [ci, mai mult,] se lupta împotriva credincioșilor cu cea mai mare vrăjmășie. Nu a lăsat nimănui posibilitatea de a-l putea întrece în mânie. Nimeni dintre ei [evrei] nu era atât de aprig [ca Saul].

Dar când a fost orbit [de Dumnezeu], atunci a văzut mărturiile măreției Sale și ale bunătății Sale iubitoare. Atunci a răspuns: Doamne, ce vrei să fac?

Pentru ca nimeni să nu spună că a făcut pe ipocritul, el, cel care era dornic de sânge și care s-a dus la arhierei și care s-a aruncat pe sine în mijlocul unor asemenea primejdii, ca să prigonească și să aducă spre pedepsire chiar și pe cei care erau în ținuturi străine, [așadar] în aceste împrejurări cunoaște el măreția Lui.

Și de ce nu a fost strălucit cu acea lumină în interiorul orașului [Damasc], ci înainte de [a ajunge la] el?

Cei mai mulți nu ar fi crezut, de vreme ce, chiar acolo, la Ierusalim, unde oamenii au auzit glasul care a venit de sus, ei au zis că: A tunat (In. 12, 29). Dar acesta avea destulă autoritate ca să povestească ce s-a întâmplat cu sine.

Și a fost adus legat [în Damasc, de către cei care îl trăgeau după ei], deși nu era în legături/ lanțuri. Iar ei l-au tras pe el, care se aștepta să-i târască pe alții.

Și trei zile nu a mâncat, nici nu a băut (9, 9): s-a pedepsit pe sine pentru [cele din] trecut, s-a mărturisit, s-a rugat, a implorat pe Dumnezeu.

Dar dacă cineva ar spune: Aceasta era urmarea constrângerii [voinței sale], (răspundem:) același lucru i s-a întâmplat și lui Elimas (13, 10-11). Deci cum se face că acela nu s-a schimbat?

Ce dovadă poate fi mai constrângătoare decât cutremurul de la Răstignire [sau] mărturia soldaților [sau] celelalte minuni [sau] vederea Lui înviat? Dar aceste lucruri nu le forțează (credința) pe care ei își închipuie că o învață.

De ce evreii nu au crezut când li s-au spus aceste lucruri? Faptul că el [Pavel] a grăit adevărul era evident, fiindcă el nu s-ar fi schimbat dacă aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat. Astfel încât erau obligați să creadă [prin puterea mărturiei]. El nu era mai prejos decât cei care propovăduiau Învierea și era mai credibil [, ca unul care nu fusese Ucenic al lui Hristos,] fiind convertit dintr-o dată.

Nu avusese nicio legătură cu niciunul dintre credincioși. Convertirea lui s-a petrecut la Damasc sau, mai bine zis, înainte de a ajunge la Damasc s-a întâmplat aceasta.

Îl întreb pe evreu: spune, cum a fost convertit Pavel? Văzuse atâtea semne/ minuni și [totuși] nu se convertise. Învățătorul său (Gamaliil) se convertise, iar el rămăsese neconvertit.

Cine l-a convins pe el – și nu numai că l-a convins, ci i-a insuflat pe dată o râvnă atât de fierbinte [pentru Hristos și învățătura Lui]?

De unde era aceasta, încât ar fi dorit el însuși să meargă până la Iad de dragul lui Hristos?

Adevărul faptelor este evident.

Dar, cum spuneam, pentru moment să considerăm acestea: să ne fie rușine nouă, (când ne gândim la) famen, atât în ceea ce privește botezul [aceluia], cât și citirile lui.

Oare băgați de seamă cum se afla într-o poziție de mare autoritate, cum se afla în posesia unei mari averi și, chiar în vremea călătoriei sale, nu își îngăduia nicio odihnă?

Cum trebuie să fi fost el [când era] acasă, în orele sale de răgaz, acest om care nu se odihnea nici măcar atunci când se afla [pe drum,] în călătorii[1]? Cum trebuie să fi fost noaptea [, în vremea cugetărilor și a privegherii]? Voi, cei care sunteți în poziții de autoritate, ascultați: urmați libertății lui din înțelepciune, evlaviei lui!

Deși aflat în drum spre a se întoarce acasă, el nu zice: Mă întorc înapoi în țara mea, lasă-mă să primesc Botezul!, aceste cuvinte reci pe care mulți le folosesc.

N-a avut nevoie de semne, n-a avut nevoie de minuni, ci numai din Profet [citind], a crezut!

Dar de ce s-a orânduit astfel, încât să-l întâlnească [pe Filip] nu înainte de a merge la Ierusalim, ci după ce fusese acolo? Nu i s-a dat lui ca să-i vadă pe Apostoli sub prigoană.

Pentru că era încă slab/ neștiutor [în credință], Profetul nu era ușor [de înțeles]; (și totuși Profetul) l-a catehizat. Căci chiar și acum, dacă vreunul dintre voi s-ar apuca el însuși de studiul/ cercetarea Profeților, n-ar mai avea nevoie de nicio minune[2].

Și, dacă vreți, haideți să luăm în mână profeția însăși: Ca o oaie spre junghiere S-a adus și ca un miel, fără de glas înaintea celui care îl tunde pe el, așa nu Și-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat. Și neamul Lui cine-l va spune? Căci s-a luat de pe pământ viața Lui (8, 32-33).

Probabil că auzise că El a fost răstignit, [iar acum citește] că s-a luat de pe pământ viața Lui și celelalte, că: Nu a avut păcat, nici minciună în gura Lui și, de asemenea, că a dorit să-i mântuiască pe toți și [despre] Cine este El, al Cărui neam este de nespus.

E probabil ca el să fi văzut (la fața locului) [, în Ierusalim,] pietrele de râu [despicate] și (să fi auzit) cum s-a rupt vălul/ catapeteasma și cum s-a făcut întuneric și așa mai departe. Pe toate acestea Filip i le-a spus, numai urmărind textul din Profet.

Este un lucru minunat, această citire a Scripturilor! S-a împlinit ceea ce s-a spus de către Moisis: Stând, șezând, ridicându-te și mergând, adu-ți aminte de Domnul Dumnezeul tău (Deut. 6, 7)[3].

Căci drumurile, mai ales când suntem singuri, ne dau posibilitatea de a reflecta, nefiind nimeni să ne distragă[4]. Atât acest om [, famenul,] este pe drum, cât și Pavel, tot pe drum. Totuși, cel din urmă nu este atras decât de Hristos Însuși. Aceasta ar fi fost o lucrare prea grea pentru Apostoli și cu atât mai grea cu cât Apostolii erau la Ierusalim și niciunul cu mare autoritate la Damasc. Și cu toate acestea el se întoarce de acolo convertit.

Însă cei din Damasc știau că el nu a venit de la Ierusalim convertit, pentru că a adus scrisori care i-ar fi putut pune pe credincioși în legături/ lanțuri.

Ca un Doctor desăvârșit, când febra se ridicase cel mai mult, Hristos i-a trimis ajutorul. Pentru că era nevoie ca el să fie domolit chiar în mijlocul turbării sale. Căci apoi, mai mult decât toate, el ar fi vrut să fie adus și să se osândească singur ca unul vinovat de îndrăzneală îngrozitoare [împotriva lui Dumnezeu].

Căci aceste lucruri le deplânge Pavel însuși, zicând: Totuși, pentru aceasta am primit milă, pentru ca mai întâi Iisus Hristos să arate în mine îndelungă răbdare (I Tim. 1, 13-16).

Și, cu adevărat, cineva are dreptate să-l admire pe acest famen. El nu l-a văzut pe Hristos, [nici] n-a văzut nicio minune. A văzut încă Ierusalimul întreg [5]. L-a crezut pe Filip. Cum a ajuns să se poarte astfel? Sufletul său era râvnitor.

Și totuși, tâlharul de pe cruce [care a crezut] văzuse [mai înainte] minuni [ale lui Hristos], magii văzuseră o stea, dar acest om [nu văzuse] nimic de acest fel. Așa de mare/ minunat lucru este citirea atentă a Scripturilor[6]!

Și atunci [ce putem să spunem] despre Pavel? N-a studiat el Legea [, cu atât mai mult]? Însă el, după cum mi se pare mie, a fost păstrat în mod deosebit [de Dumnezeu] pentru scopul pe care l-am amintit deja, prin anticipare, pentru că Hristos ar fi dorit cu dragă inimă să-i tragă la Sine pe evrei prin îndemnuri din orice parte. Căci dacă ei ar fi cugetat drept, nimic nu le-ar fi făcut mai mult bine decât aceasta [, învățătura în Hristos].

Căci aceasta, mai mult decât minunile și toate celelalte, era menită să îi atragă pe ei. După cum, pe de altă parte, nimic altceva nu poate să se arate mai mult [a fi] o piatră de poticnire, pentru oameni cu minți întunecate/ proaste/ tâmpite[7].

Vedeți deci cum, după Apostol, și Dumnezeu [Însuși] face minuni [pentru a-i aduce pe oameni la credință][8]?


[1] Pe vremea aceea, călătoriile presupuneau multă oboseală și un mare disconfort.

[2] Adică, dacă i-am citi și i-am studia în profunzime chiar și numai pe Profeții Vechiului Testament și tot ne-am umple de credință într-atât încât să nu mai avem nevoie să vedem minuni ca să facem faptele credinței.

Însă noi, în schimb, avem nevoie de multe boli în trupul nostru, de nenorociri care să cadă pe capul nostru, de palme toată ziua de la Dumnezeu – și apoi de iertare și de vindecări –, de a vedea Icoanele plângând pentru noi și multe alte lucruri de felul acesta pentru a ni se mișca inima împietrită spre Dumnezeu.

Din păcate, cel mai mare rău al nostru este că nu citim nici Scriptura și nici pe Sfinții Părinți, nici măcar pe aceia (puțini!) care au fost traduși în limba noastră. Dacă i-am cunoaște cu adevărat, s-ar vedea, pentru că nu ne-am mai clătina în toate părțile la prima rafală de vânt a născocirilor de tot felul sau a falselor probleme care bântuie lumea ortodoxă.

Desigur, dacă am studia mult, așa cum ne învață aici Sfântul Ioan, atunci nu am mai fi manipulați de cei care „ne vor binele” și ne sfătuiesc să nu citim „prea mult”, ca să nu ne smintim.

[3] Ori e un citat din memorie, ori o înțelegere duhovnicească a unui verset care în LXX sună astfel: „Și le vei pune pe ele [învățăturile lui Dumnezeu] înaintea fiilor tăi și vei grăi în ei șezând în casă și mergând pe drum și culcându-te și sculându-te”.

[4] E mai greu în ziua de astăzi să facem călătorii în care să nu fie nimeni în jur, care să ne distragă. Însă chiar și așa putem să reflectăm la învățăturile lui Dumnezeu și să tragem învățăminte din cele pe care le vedem în jurul nostru.

[5] Înainte de a fi dărâmat de romani.

[6] „So great a thing is the careful reading of the Scriptures!”.

[7] S-ar fi cuvenit ca ei să fi înțeles Scripturile, cu care se lăudau întruna, cel puțin la fel de adânc după cum le-a pătruns famenul etiopian, fără să aibă dascăl care să-l lumineze. Ar fi trebuit să Îl recunoască pe Hristos numai după Scripturi, chiar și fără minuni.

[8] Adică Dumnezeu nu „S-a retras în transcendență”, lăsându-i pe Sfinții Apostoli să se descurce cu propovăduirea, ci Hristos lucrează împreună cu ei.

Did you like this? Share it: