Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

*

A 4-a mutare a Sfintelor lui Moaște s-a făcut în 2004. Pe 27 noiembrie 2004, Sfintele sale Moaște, alături de ale Sfântului Ioan Gură de Aur, au fost returnate la Istanbul de către Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican rămânând o mică parte din trupurile celor doi mari Sfinți Patriarhi ai Bisericii.

Iar acum, Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Teologul se află în Catedrala patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar, alături de ale Sfântului Ioan Gură de Aur[1]. În imaginea infra sunt Sfintele Moaște în modul în care au fost primite de la Vatican:

S 1

Iar aici vedem cum sunt păstrate acum Sfintele lor Moaște în această catedrală[2]:

S 2

Potrivit sursei video de aici[3], imaginile următoare ne prezintă plecarea Sfintelor lor Moaște de la Vatican și aducerea lor la Istanbul:

Ad 1Ad 2Ad 3Ad 4

Nu știu însă care sunt ale Sfântului Grigorie și care sunt ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Însă cutiile în care sunt ținute Sfintele lor Moaște sunt „de cristal și alabastru”[4] și cel care le-a primit a fost Patriarhul Bartolomeos [Βαρθολομαῖος] I al Constantinopolului[5], Sfintele Moaște întorcându-se acasă după 800 de ani de exil[6].

Patriarhul ecumenic Bartolomeos a cerut Sfintele lor Moaște în iunie 2004. Iar plecarea Sfintelor Moaște de la Vatican s-a făcut într-o zi de sâmbătă, pe 27 noiembrie 2004. Ele au ajuns la Istanbul în aceeași zi[7].

I Predica

Predica se numește „și despre zăbovire”, pentru că Sfântul Grigorie se referă la întârzierea cu care a început să slujească ca Preot, după fuga sa în Pontos, la Sfântul Vasile cel Mare.

Și aici Sfântul Grigorie spune că zăbovirea/ întârzierea lui de a sluji ca Preot, deși fusese hirotonit pe 25 decembrie 361, „este mai bună și mai cinstită la Dumnezeu decât repezeala altora”[13] de a lucra cele sfinte.

Pentru că atunci, ca și azi, mulți se grăbeau să se hirotonească, crezându-se vrednici de hirotonie, dar nu arătau nicio viață sfântă și nicio lucrare specială în slujirea lor. Se grăbeau să se hirotonească dar fără să slujească potrivit sfințeniei acestui mare dar dumnezeiesc.

Sfântul Grigorie numește hirotonia ungere tainică cu har[14]. Iar după această ungere dumnezeiască, el s-a retras pentru ca să se cerceteze pe sine[15]. S-a întors și predică în ziua de Paști. Iar Învierea Domnului, pentru noi, înseamnă eliberarea din Egiptul Iadului[16]. Dar dacă acum am fost eliberați prin sfântul Său sânge, atunci trebuie să ne facem ca El[17]. Ce înseamnă să ne facem „ca El”? Și Sfântul Grigorie ne răspunde: „să ne facem dumnezei prin El [ghenometa tei di Afton]”[18]. Pentru că numai îndumnezeirea noastră prin har ne face ca Domnul și nu urmarea Lui exterioară. Îndumnezeirea este interioară și ne transfigurează întreaga noastră persoană.

Scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost acela de a ne îmbogăți pe noi și de a ne elibera[19]. De a ne îmbogăți cu har și de a ne elibera de patimi. El S-a smerit pe Sine pentru ca noi să ne înălțăm din căderea noastră. El a fost ispitit pentru ca noi să biruim, prin harul Lui, ispitele. El S-a lăsat batjocorit pentru ca prin rănile Lui să ne dea slava Lui cea veșnică. El a murit pentru ca să ne mântuiască pe noi. El S-a înălțat cu trupul de-a dreapta Tatălui pentru ca să ne tragă și pe noi la El[20].

De aceea, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, Hristos este Păstorul nostru[21]. Iar Sfântul Duh scrie în adâncul ființei noastre cele duhovnicești[22].

În prima sa predică, Sfântul Grigorie îl numește pe tatăl său un alt Avraam[23], care îl aduce pe fiul său jertfă lui Dumnezeu, pe cel care s-a născut după făgăduință[24]. Iar dreapta credință este aceea care Îl cinstește pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Care au o singură dumnezeire și putere[25].

În a doua sa Predică, Sfântul Grigorie se apără pentru fuga sa în Pontos. Apologia sa e cuprinsă în PG 35, col. 407-514[26]. Apărare care începuse deja în prima sa predică preoțească. Însă aici ea este una extinsă. Și Sfântul Grigorie își începe a doua sa predică prin a-și mărturisește înfrângerea[27].

Căci acum el vrea să se învinuiască pe sine dar și să se apere[28]. Vorbește despre nesupunerea sa[29], care s-a datorat marii sale conștiințe față de Dumnezeiasca Preoție. Și le spune că el nu și-a dorit o treaptă preoțească și mai mare[30], adică episcopatul, și pentru aceea a plecat în Pont, ci a fugit pentru l-a înspăimântat harul Preoției[31].

Însă a plecat și pentru că i-a făgăduit lui Dumnezeu să trăiască pustnicește[32]. Iar aici, în II, 6, el vorbește pentru prima oară despre tiranizarea lui de către tatăl său, adică despre hirotonirea lui cu forța: „nu am vrut [să fiu] tiranizat [uc inegca tirannumenos] și întru mijlocul zgomotelor să fiu împins”[33].

Dar, pe lângă înspăimântarea în fața slujirii preoțești și a dorului său pentru viața isihastă[34], Sfântul Grigorie a trăit și rușinea față de confrații săi întru Preoție[35]:

„Mi-a fost rușine să fiu alături de ceilalți preoți, care, cu nimic mai buni decât gloata – mare lucru [este] dacă nu [sunt] chiar cu mult mai răi –, intră în locurile cele preasfinte cu mâini nespălate…și cu suflete necurate; care, înainte de a fi vrednici, se apropie de cele sfinte, se apucă de altar, se înghesuie și se împing în jurul Sfintei Mese, ca și cum ar socoti că preoția nu-i chip de virtute, ci mijloc de trai, nu-i slujire plină de răspundere, ci domnie fără îndatoriri. Și sunt aceștia la număr aproape mai mulți decât cei pe care-i păstoresc.

Slabi în credință, ticăloși, cu toată strălucirea lor! Încât, după părerea mea, cu trecerea timpului și cu creșterea răului, n-au să mai aibă pe cine păstori, căci toți au să fie învățători în loc de ucenici ai lui Dumnezeu”[36]. Iar decadența aceasta în rândul ierarhiei Bisericii, faptul că mulți dintre slujitorii Bisericii nu sunt duhovnicești ci trupești până în măduva oaselor, e o rană vie și azi.

De aceea, adesea, ni se spune în batjocură: „peștele de la cap se împute”. Și, în mare parte, au dreptate. Pentru că credincioșii se uită la preoții Bisericii și ne judecă aspru.

Ultimul motiv al fugii sale, pe care Sfântul Grigorie îl mărturisește, e acela că a simțit greutatea păstoririi duhovnicești[37].

Păcatele preotului sunt imitate de păstoriții săi[38]. De aceea, trebuie să ne ferim a fi „pictori răi ai virtuții [aretis cachi zografi]”[39]. Căci preotul trebuie să își măsoare faptele sale cu poruncile lui Dumnezeu și nu cu ale oamenilor[40]. Iar el îi atrage pe credincioși pe calea virtuții prin covârșitoarele lui virtuți[41]. Prin virtuțile lui evidente și prin care te determină să îl urmezi.

Pentru Sfântul Grigorie, Preoția Bisericii este „arta artelor și știința științelor [tehni tehnon che epistimi epistimon]”[42]. Căci medicina se ocupă cu trupul, pe când Preoția se ocupă cu sufletul omului[43]. Iar noi nu trebuie să ne tăinuim păcatele[44] ci de ele trebuie să ne curățim. Și tocmai de aceea membrii ierarhiei Bisericii trebuie să fie oameni duhovnicești: pentru ca să îi ajute pe cei credincioși să se vindece de patimi. Dacă ei nu sunt duhovnicești, atunci neagă în ființa lor tocmai rostul Preoției în lume, acela de a-i curăți, lumina și sfinți pe oameni.

În cap. al 33-lea al Predicii de față, Părintele Dumitru Fecioru a făcut un comentariu neapărat atunci când a tradus. Și anume, el ne atenționează asupra faptului că Sfântul Grigorie folosește verbul s-a amestecat [ανεκραθη] în teologia unirii ipostatice cu sensul dogmei de la Calcedon, adică cu sensul de s-a unit, deși Sinodul al IV-lea Ecumenic a osândit termenul s-a amestecat ca fiind monofizit[45]. Fapt pentru care, atunci când traduce, el scrie în loc de s-a amestecat „s-a unit”: „S-a unit Dumnezeu cu trupul, prin mijlocirea sufletului”[46], pentru ca să nu mai nască o discuție sterilă asupra termenului.

Sfântul Grigorie rămâne pentru puțin la discuția teologică și ne spune că întreaga iconomie a lui Hristos a avut drept scop vindecarea slăbiciunii noastre[47].

După care, în slujirea preoțească, Dumnezeiescul Grigorie ne spune că trebuie să mergem pe calea împărătească [odo vasilichi][48], ferindu-ne de extreme. Totodată el accentuează amănuntul că predicarea nu e pentru oricine[49]. Pentru că cel ce predică trebuie să știe toată învățătura de credință a Bisericii[50].

Sfântul Grigorie ajunge din nou să vorbească despre dogma triadologică[51] și să spună că persoanele dumnezeiești nu se confundă și nici nu se amestecă între ele[52]. Iar Tatăl are vrednicia de principiu [tis arhis axioma], de Tată [tis Patri] și de născător [gennitori][53].

Fiul este Cuvântul Tatălui iar Duhul Sfânt este purces din Tatăl și nedespărțit de El și de Fiul[54]. Pentru că noi trebuie să mărturisim, în același timp, unitatea lui Dumnezeu cât și cele trei persoane dumnezeiești, fiecare cu însușirea ei proprie[55].

Pentru Sfântul Grigorie, predica triadologică ar trebuie să dureze mai mult decât viața lui și pentru ca să o gândești ai nevoie de Duhul Sfânt. Adică de luminare dumnezeiască[56]. Căci teologul trebuie să fie curat pentru ca să se atingă de Cel curat[57]. Dar și credincioșii, care ascultă predica lui triadologică trebuie să fie curați, pentru ca să o poată înțelege[58].

În cap. al 40-lea al predicii sale, Sfântul Grigorie vorbește despre încăpățânarea celor care au evlavie dar nu și cunoaștere. Ei nu vor primi ceea ce îi depășește teologic[59]. Pe când, în cap. al 42-lea, el vorbește despre cei care se îndoiesc de învățăturile Bisericii, după ce audiază mai mulți predicatori ortodocși[60], în loc să sintetizeze, să verifice și să își asume cele auzite.

Sfântul Grigorie aseamănă Preoția cu îmblânzirea unei fiare cu multe capete[61]. Iar Preotul trebuie să îi hrănească pe credincioși cu o învățătură pe măsura lor[62]. Însă, în același timp, Sfântul Grigorie nu își dorea să vorbească „pe placul” credincioșilor[63], să îi lingușească, ci el vroia ca să le propovăduiască adevărul dumnezeiesc integral. În ceea ce privește citirea Sfintei Scripturi, el ne spune că ea trebuie să se facă prin trecerea de la litera la duhul ei[64]. Și el laudă obiceiul evreilor de a nu lăsa, la orice vârstă, pe cineva să citească orice carte a Scripturii, ci îl pune să citească cărțile pe care el le poate înțelege[65].

Însă când vorbește despre situația celor credincioși din vremea lui, Sfântul Grigorie Teologul ne prezintă o situație dramatică, asemănătoare celei de azi: „la noi atât de mult s-au amestecat lucrurile și stăm atât de prost [în acest domeniu al citirii Scripturii], că, dacă am învățat două sau trei cuvinte de-ale credinței, iar pe acestea din auzite, nu din citite, sau dacă cunoaștem puțin Psaltirea lui David…îndată ne credem înțelepți, ne credem dascăli, ne credem sublimi în lucrurile dumnezeiești”[66].

Lipsa citirii și a studiului teologic aprofundat pare a fi o boală de veacuri a creștinilor ortodocși. Pentru că ne place să ne credem „ortodocși”, dar fără a ști credința noastră și fără a ne sfinți viața potrivit credinței ortodoxe.

Sfântul Grigorie îl deplânge pe neînvățatul care se consideră erudit: „Boala asta, de a te crede învățat când nu ești, este vrednică de lacrimi și de suspine mai mult decât orice altă boală. Adeseori am deplâns boala asta, pentru că știu bine că pretenția aceasta îți pierde și bruma de învățătură ce-o mai ai, iar umbletul umblarea după slava deșartă este pentru om [o] mare piedică în calea virtuții”[67]. Pentru că un astfel de om caută să fie lăudat de alții, dar nu să cunoască dreapta credință și să se nevoiască în mod smerit pentru a se curăți de păcate.

Și pentru ca să ne dea un exemplu de viață preoțească, Sfântul Grigorie începe să vorbească în cap. al 52-lea al predicii sale despre Sfântul Apostol Pavel[68]. A cărui viață ne arată că avem nevoie de multă cunoaștere și de multă osteneală în propovăduirea noastră[69].

Și vorbind despre modul divers și profund în care a vorbit și s-a manifestat Sfântul Pavel, Sfântul Grigorie conchide că regula de bază a slujirii pastorale e aceea de a căuta mai întâi de toate folosul duhovnicesc al păstoriților tăi[70]. De aceea, privind astfel lucrurile, Preoția este grea pentru cei care au inima simțitoare și înțelegătoare[71].

Și Sfântul Grigorie își mărturisește frica și cutremurul pe care le-au băgat în inima lui Sfinții Profeți, care mărturisesc ce va face Domnul cu falșii slujitori ai Lui[72]. Însă și Noul Testament cere foarte mult de la preoții lui Dumnezeu[73].

De aceea, Sfântul Grigorie ne spune acestea despre sine în cap. al 71-lea al predicii sale: „Cu aceste gânduri [de frică și cutremur] trăiesc ziua și noaptea. Acestea-mi topesc măduva, acestea-mi macină trupul și nu mă lasă să fiu îndrăzneț și să privesc în sus.

Acestea-mi smeresc sufletul, îmi îngenunchează mintea, îmi pun lanț limbii și mă fac să nu mă gândesc la preoție, nici să îndrept și să ocârmuiesc pe alții, lucru mare și covârșitor [pentru mine], ci [îmi doresc] să pot scăpa de urgia cea viitoare și să pot să-mi scutur puțin rugina păcatului [din mine].

Trebuie să fiu eu mai întâi curat și apoi să curăț curățesc pe alții. Să fiu eu înțelept, ca să înțelepțesc pe alții. Să fiu eu lumină, ca să [îi] luminez pe alții. Să fiu eu sfânt, ca să [îi] sfințesc pe alții. Ca să conduc cu mâna, ca să sfătuiesc cu pricepere”[74].

Însă, deși Sfântul Grigorie își cunoștea slăbiciunile sale, le mărturisește credincioșilor săi că el a fost dăruit pentru Preoție încă din pântecele maicii sale. Pentru că ea l-a făgăduit lui Dumnezeu mai înainte ca el să se nască[75]. „Am fost făcut dar lui Dumnezeu prin făgăduința mamei mele, și am întărit acest dar mai târziu, în vremea primejdiilor prin care am trecut. Dorul de a fi preot a crescut odată cu mine, iar cugetul alerga și el cu mine. Am dat toate, aducându-le Celui ce m-a sortit m-a ales și m-a mântuit [lahonti che sosanti][76]: avere, slavă, sănătate, talentul oratoric chiar. Acestea mi-au fost de folos numai la aceea că m-au învățat să le disprețuiesc și să [Îl] am pe Hristos, pe Care L-am preferat lor”[77].

Sfântul Grigorie deplânge războiul dintre noi, dintre oamenii Bisericii[78] și îl numește pe Iulian Apostatul fiara care luptă împotriva Bisericii[79].

Frica Sfântului Grigorie de Preoție era una evlavioasă. Se baza pe cunoașterea Scripturii[80]. Dar s-a întors acasă din dragoste pentru cei credincioși și pentru părinții lui cei sfinți[81]. Și îl numește pe tatăl său, din nou, drept Avraam și pe mama lui Sarra[82].

Un al treilea motiv al întoarcerii lui l-a găsit în viața Sfântului Profet Ionas. Care, ca și el, a întârziat să împlinească voia lui Dumnezeu, dar mai apoi s-a supus ei[83].

Și Sfântul Grigorie cere binecuvântarea tatălui său, rugăciunile și povățuirile lui[84] în sfârșitul celei de a doua sa predici ca Preot. Iar lui Dumnezeu Îi cere ca să îl povățuiască și să-l păstorească cu slava Lui, pentru ca, la rândul lui, el să-i poată păstori pe cei credincioși[85].

Predica III

Sfântul Grigorie își începe predica adresându-se celor credincioși ca unor prieteni și frați întru credință, dar îi mustră pentru că nu se grăbesc să asculte cuvintele sale[89]. Căci el le cere lor ca să îi răspundă pe măsura dragostei sale pentru ei[90].

După care începe să le vorbească despre cina slăvită a lui Dumnezeu, la care El vrea ca noi să participăm[91]. Și ajunge apoi la Dumnezeul treimic, spunându-le că Tatăl trebuie înălțat, că Fiul este egal cu Tatăl iar Duhul Sfânt este slăvit împreună cu Tatăl și cu Fiul[92]. Iar dacă avem un singur suflet și o singură minte cu toții, cu nimic nu rănim Treimea, nici nu preferăm vreo persoană dumnezeiască în defavoarea celorlalte două, nici nu tăiem vreuna din cele trei. Căci cine maximalizează o persoană dumnezeiască în defavoarea celorlalte două, acela micșorează și insultă întreaga Treime[93].

Iar Tatăl este Tatăl nostru, al tuturor, pentru că, în Hristos, ne-a născut pe noi prin Evanghelii[94]. De aceea, noi trebuie să trăim și să umblăm în Duhul Sfânt, trăgându-ne cunoașterea din El[95].


[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Nazianzus.

Imaginea e preluată de aici: http://4.bp.blogspot.com/_qpE5hNwi618/TN61wYdiRTI/AAAAAAAALLM/MZULQitYwlw/s1600/relics.jpg.

[2] Cf.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3c/Patriarchal_Church_of_St._George_-_larnax%2C_Instanbul.JPG.

[3] A se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=dfXskSyAJc8.

[4] Cf. http://legacy.utsandiego.com/uniontrib/20041128/news_1n28pope.html.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Bartholomew_I_of_Constantinople.

[6] Cf. http://legacy.utsandiego.com/uniontrib/20041128/news_1n28pope.html.

[7] Cf. http://www.nbcnews.com/id/6588646/ns/world_news/t/vatican-returns-relics-saints-istanbul/#.VeK7hH3ibX4.

[8] PG 35, col. 396.

[9] În română: [Dr.] Adrian Marinescu, Cuvântarea I: Despre Sfintele Paști și despre zăbovire, în rev. Studii Teologice, nr. 2, 2012, p. 220-224. Voi cita traducerea sa sub forma: ed. Marinescu.

[10] Idem, p. 218. [11] Idem, p. 220, n. 2. [12] PG 35, col. 396/ ed. Marinescu, p. 220. [13] Ibidem/ Ibidem. [14] Ibidem/ Ibidem. [15] Ibidem/ Ibidem. [16] PG 35, col. 397/ Idem, p. 221. [17] Ibidem/ Idem, p. 222. [18] PG 35, col. 397. [19] PG 35, col. 397-400/ ed. Marinescu, p. 222. [20] PG 35, col. 400/ Ibidem. [21] Ibidem/ Idem, p. 223. [22] Ibidem/ Ibidem. [23] Ibidem/ Ibidem. [24] Ibidem/ Idem, p. 224. [25] PG 35, col. 401/ Ibidem.

[26] În română găsim traducerea acestei predici în: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoție, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sofia & Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 209-295. Voi cita această ediție sub forma: ed. Fecioru.

[27] PG 35, col. 408/ ed. Fecioru, p. 210. [28] Ibidem/ Idem, p. 211. [29] PG 35, col. 409/ Idem, p. 212. [30] PG 35, col. 412-413/ Idem, p. 214. [31] PG 35, col. 413/ Idem, p. 215. [32] Ibidem/ Ibidem. [33] PG 35, col. 413. [34] PG. 35, col. 413-416/ ed. Fecioru, p. 215-216. [35] PG 35, col. 416/ Idem, p. 216. [36] Ed. Fecioru, p. 216-217. [37] PG 35, col. 420/ ed. Fecioru, p. 218. [38] Ibidem/ Idem, p. 219.

[39] PG 35, col. 421/ Idem, p. 220. [40] PG 35, col. 424/ Idem, p. 221. [41] Ibidem/ Idem, p. 222. [42] PG 35, col. 425/ Ibidem. [43] Ibidem/ Idem, p. 222-223. [44] PG 35, col. 429/ Idem, p. 225. [45] Ed. Fecioru, p. 228, n. 7. [46] PG 35, col. 432-433/ ed. Fecioru, p. 228. [47] PG 35, col. 436/ Idem, p. 230. [48] PG 35, col. 441/ Idem, p. 235.

[49] PG 35, col. 444/ Idem, p. 236. [50] Ibidem/ Idem, p. 236-237. [51] PG 35, col. 445/ Idem, p. 238-239. [52] Ibidem/ Ibidem. [53] Ibidem/ Idem, p. 239. [54] Ibidem/ Ibidem. [55] Ibidem/ Ibidem. [56] PG 35, col. 448/ Ibidem. [57] Ibidem/ Ibidem. [58] Ibidem/ Idem, p. 240. [59] PG 35, col. 448-449/ Idem, p. 240-241. [60] PG 35, col. 449/ Idem, p. 242. [61] PG 35, col. 452/ Idem, p. 243. [62] PG 35, col. 453/ Idem, p. 244. [63] Ibidem/ Idem, p. 245.

[64] PG 35, col. 457/ Idem, p. 247. [65] PG 35, col. 456/ Idem, p. 246. [66] Ed. Fecioru, p. 247-248. [67] Idem, p. 250. [68] PG 35, col. 461/ ed. Fecioru, p. 251. [69] Ibidem/ Ibidem. [70] PG 35, col. 464/ Idem, p. 253. [71] PG 35, col. 468/ Idem, p. 255.

[72] PG 35, col. 468-477/ Idem, p. 256-264. [73] PG 35, col. 477-480/ Idem, p. 264-265. [74] Ed. Fecioru, p. 265. [75] PG 35, col. 484/ ed. Fecioru, p. 269. [76] PG 35, col. 484. [77] Ed. Fecioru, p. 269. [78] PG 35, col. 492/ ed. Fecioru, p. 275. [79] PG 35, col. 491, n. 9/ Idem, p. 275, n. 15.

[80] PG 35, col. 496-501/ Idem, p. 278-284. [81] PG 35, col. 501/ Idem, p. 286. [82] PG 35, col. 5o1-504/ Ibidem. [83] PG 35, col. 508/ Idem, p. 290. [84] PG 35, col. 513/ Idem, p. 294. [85] Ibidem/ Idem, p. 295.

[86] O traducere în engleză a predicii avem în locația: http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf207.iii.v.html. O voi numi de aici încolo: ed. Schaff.

[87] PG 35, col. 517. [88] Ed. Schaff, p. 228. [89] PG 35, col. 517/ ed. Schaff, p. 228. [90] PG 35, col. 520/ Ibidem. [91] Ibidem/ Ibidem. [92] PG 35, col. 521/ Idem, p. 228-229. [93] Ibidem/ Idem, p. 229. [94] PG 35, col. 524/ Ibidem. [95] Ibidem / Ibidem.

Did you like this? Share it: