[Pr. Prof. Dr.] George Remete, Ființa și credința (vol. 2). Persoana, Ed. Paideia, București, 2015, 861 p.

*

Prima parte e aici, a 2-a e aceasta, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

*

Ioan al Crucii e „sfânt” și în p. 675.

Apelând la afirmația ioanneică cum că „Dumnezeu este iubire”, autorul afirmă că „în Dumnezeu ființa se identifică cu iubirea”, p. 680-681. Însă noi, ca ortodocși, nu putem să afirmăm acest lucru, pentru că iubirea este o însușire a lui Dumnezeu, ca și atotputernicia, atotvederea, mânia sau sfințenia, și noi nu știm nimic despre ființa lui Dumnezeu. E o speculație filosofică și nu o afirmație teologică enunțul că „ființa lui Dumnezeu e iubirea”.

Afirmația Sfântului Ioannis Evanghelistul, cum că „Dumnezeu este iubire” [I In. 4, 16], trebuie înțeleasă în sensul că Îl înțelegem pe Dumnezeu în modul cel mai propriu, atunci când Îl înțelegem ca Dumnezeu care ne iubește. Însă noi nu cunoaștem ființa cea mai presus de ființă a lui Dumnezeu și despre ea nu ni s-a revelat ceva de către El. Dar Dumnezeu ne-a revelat foarte multe lucruri despre însușirile Sale.

Din p. 683 începe secțiunea: III, 7. Concepția lui M. Heidegger despre persoană. Însă capitolul nu-și mai are rostul, atâta timp cât a afirmat anterior că Heidegger a respins termenul de persoană. Cu această afirmație, însă, începe și p. 683. Iar repetițiile autorului au ajuns la un grad ridicat de insuportabilitate. Repetă în continuu aceleași lucruri și afirmațiile noi sunt din ce în ce mai puține.

În p. 721, autorul amintește o altă carte a sa, din 2011, Cunoașterea prin tăcere.

În p. 722, Părintele Remete consideră că Heidegger s-a delimitat în problema morții și de nihilism și de ateism.

Capitolul următor e iarăși în plus, pentru că a fost discutat deja. E vorba de III, 8. Concepția filosofilor post-heideggerieni. Heidegger e apologetul ființei, pe când Sartre e al neființei, p. 732. „Ca și Sartre, Émmanuel Lévinas s-a raportat tot timpul la Heidegger. Dar dacă Sartre n-a reușit – cu invidia lui programată– să ajungă decât o caricatură a lui Heidegger, făcând omul însuși o caricatură, Lévinas a întreprins o critică la obiect, subliniind uneori reușitele lui Heidegger și încercând să meargă mai departe”, p. 737-738.

De ce se repetă în asemenea hal autorul? Cartea de față, scrisă în mod cinstit, nerepetitiv, cu rigoare, n-ar fi avut nici 300 de pagini.

Din p. 761 începe secțiunea III, 9. Persoana umană: imago Dei. Care și ea e plină de repetiții. În p. 767, autorul spune că personeitatea omului e totuna cu însușirile lui ca persoană. Atunci  care e diferența între personeitate și persoană?

Ultimul capitol al cărții începe în p. 797: III, 10. Persoana absolută și Omul deplin: Iisus Hristos. „Primul semn al absolutului personal al lui Iisus Hristos este paradoxul cuvântului, faptei și persoanei Sale”, p. 797. Al doilea este „ireductibilul și inevitabilul” persoanei Sale, p. 799, al treilea: faptul că El „a descoperit omenirii pe Dumnezeu ca persoană”, p. 800 iar al 4-lea: El e persoana absolută datorită dumnezeirii Lui, p. 801.

Al 5-lea semn: Hristos a arătat în persoana sa „realul persoanei pe pământ”, p. 802, al 6-lea: S-a arătat „garant al adevărului și [al] cunoașterii”, p. 804, al 7-lea: El este „sensul istoriei și al lumii”, p. 805. Al 8-lea semn: „Iisus Hristos este Persoana absolută pentru că este măsura divină ca măsură umană a ființării”, p. 807.

Nu-mi place ideea de „ființare” pentru că presupune o existență umană ființială, care nu există, care neagă existența personală, singura care există.

Al 9-lea semn: persoana Lui e probă a înfierii dumnezeiești, p. 812. Al 10-lea: El „arată Iubirea Originară sacrificială, adică pe Dumnezeu ca iubire”, p. 813. Al 11-lea: El „realizează co-naturalitatea firii divine cu cea umană”, p. 816. Al 12-lea: El e persoana cu responsabilitate absolută, p. 818. Al 13-lea: Hristos este „Unificatorul omenirii și al existenței”, p. 819. Al 14-lea semn: Hristos „a realizat umanul cel mai adânc și autentic, Omul deplin sau omul nelimitat”, p. 822.

Concluziile volumului de față încep din p. 827 și sunt pline de definiții ale persoanei. „Iisus Hristos este inevitabil”, p. 835, pentru fiecare om.

Concluziile volumului formează conținutul Rezumatului în engleză (p. 837-844), în germană (p. 845-852) și în franceză (853-861). Traducerea în franceză îi aparține Coraliei Telea, cea în germană Andreei Mucsi-Amariței, iar cea în engleză Dianei Moga.

Did you like this? Share it: