Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 20 la Faptele Apostolilor [52]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a.

***

(Recapitulare) Dar să ne uităm la cele [spuse] în legătură cu Ananias. Domnul nu i-a zis lui: Discută cu el [cu Pavel] și catehizează-l pe el. Căci dacă, atunci când El a spus: Se roagă și a văzut un om punându-și mâinile peste el (cf. 9, 11-12), nu l-a convins, cu atât mai puțin dacă El i-ar fi poruncit acestea.

Deci, pentru ca să nu se arate necredincios [, de aceea i-a spus]: a văzut în vedenie. Luați aminte că, în situația anterioară, nici lui Filip nu i s-au spus toate imediat.

Nu te teme, zice El, căci acesta este Mie vas ales (9, 15). [Domnul] îl eliberează de frica lui îndeajuns de mult, [încât el nu se mai teme] dacă situația este astfel și [gândind că] acest om va fi atât de râvnitor pentru cauza noastră, încât chiar să sufere multe necazuri.

Și în mod drept este numit vas, pentru motivul de a arăta că răul nu este o calitate fizică. Un vas al alegerii, zice El, căci noi alegem ceea ce este îngăduit/ ortodox.

Și nimeni să nu-și închipuie că (Ananias) grăiește întru necredință despre ceea ce i s-a spus lui, ca și cum s-ar fi putut gândi că Hristos îl mințea. Să nu fie! Ci, înfricoșat și tremurând, nici măcar n-a ascultat prea bine ceea ce i s-a spus, auzind numele lui Pavel.

Mai mult, Domnul nu i-a spus că El îl orbise, ci, rostind numele aceluia, frica a pus mai înainte stăpânire pe sufletul lui[1]. Vezi, zice el, cui mă predai: căci aici, pentru acest scop el a venit, ca să-i lege pe toți cei care cheamă numele Tău. Mă tem ca nu cumva să mă ia [legat] la Ierusalim: de ce mă arunci Tu în gura leului?

Era îngrozit, chiar pe când rostea aceste cuvinte, încât din fiecare silabă putem înțelege caracterul puternic/ aprig (αρετην) al omului [, al lui Pavel]. Căci dacă astfel de lucruri ar fi fost spuse de către iudei, nu ar fi fost nimic minunat. Dar că aceștia [creștinii] sunt atât de înspăimântați, este cea mea covârșitoare dovadă a puterii lui Dumnezeu.

Este arătată atât frica, cât și ascultarea mai mare decât frica. Pentru că era într-adevăr nevoie de putere. Dar pentru că El zice: un vas al alegerii, ca să nu-ți închipui că Dumnezeu trebuie să facă totul [în locul nostru], de aceea adaugă: ca să poarte numele Meu înaintea popoarelor și a împăraților și a fiilor lui Israel.

Ananias a auzit ceea ce a vrut mai mult [să audă]: faptul că acesta va sta și împotriva evreilor. Aceasta i-a dat curaj mai presus de toate. Căci Eu, zice El, îi voi arăta lui câte trebuie el să pătimească pentru numele Meu.

În același timp, aceasta s-a spus pentru ca să-l facă pe Ananias să roșească[2]: el, care era atât de turbat [împotriva creștinilor], va suferi aceste lucruri…iar tu nu vrei nici măcar să îl botezi!

E bine [așa cum e], zice el [cu alte cuvinte], lasă-l să fie orb mai departe. E orb, de ce mă îndemni pe mine să-i deschid ochii, pentru ca din nou să îi lege pe oameni?

[Iar răspunsul Domnului se poate înțelege astfel:] Nu te teme de cele viitoare, căci acea deschidere a ochilor lui el nu o va folosi împotriva ta, ci în favoarea ta, căci nu numai că nu va face nici un rău, ci va pătimi multe [pentru Mine].

Dar ceea ce este cu adevărat minunat este că el mai întâi va cunoaște ce lucruri mari va pătimi și apoi va începe lupta împotriva primejdiilor.

Frate Saul, Domnul Iisus – nu a zis: Care te-a făcut pe tine orb, ci: – Care ți S-a arătat ție pe cale, m-a trimis pe mine către tine, pentru ca să-ți recapeți vederea (9, 17).

Luați aminte și la acest om [, la Ananias], cum nu grăiește nimic întru lauda sa, ci la fel cum spusese și Petru, când îl vindecase pe cel olog: De ce vă uitați la noi, ca și cum prin puterea sau sfințenia noastră l-am fi făcut pe el să meargă? (3, 12).

La fel și aici, de asemenea, el a zis: Iisus, care ți S-a arătat ție. Sau (a spus-o) pentru ca celălalt să creadă. Și nu a zis: Cel ce a fost răstignit, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce face minuni. Dar ce? Cel care ți S-a arătat ție, (vorbind) despre din cele pe care le cunoștea celălalt.

Și nici Hristos nu a adăugat [acestea], nici nu a spus: Eu sunt Iisus cel răstignit și înviat. Dar ce [a zis]? Cel pe care Îl prigonești. [Însă] Ananias nu i-a spus [lui Pavel, vorbind despre Hristos]: Cel prigonit, ca să nu pară ca și cum ar fi vrut să-l tulbure (επενθουσιαν) sau să râdă de el.

Cel care ți S-a arătat ție pe cale: și totuși El nu S-a arătat (în mod văzut), ci a fost văzut prin lucrurile pe care le-a făcut.

Și a adăugat imediat, vrând să arunce un văl peste acuzație: ca să-ți recapeți vederea. [Adică:] nu am venit ca să-ți mustru trecutul, ci ca să-ți dau darul, pentru ca să-ți recapeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt (9, 17).

A grăit aceste cuvinte întinzându-și mâinile peste el. Și îndată au căzut de pe ochii lui ca niște solzi. […] Și, luând mâncare, s-a întărit (9, 18-19). Pentru că cei care sunt într-o astfel de situație se odihnesc [astfel de grija și de tensiunea anterioare]. Mai înainte nu a avut inimă ca să se atingă de mâncare, până când nu a primit marile daruri.

Mi se pare că atât Pavel, cât și Cornilios/ Cornelius, au primit pe Duhul în clipa în care au fost rostite cuvintele. Și totuși, în acesta caz, dăruitorul nu era un om mare[3]. Astfel încât este adevărat că nu este nimic omenesc făcut în aceste lucruri, nici nu a fost [ceva] făcut de către om, ci Dumnezeu a fost prezent, Făcătorul acestor lucruri.

În același timp, Domnul îl învață pe el [Pavel] să gândească smerit despre el însuși, prin aceea că nu îl aduce pe el la Apostolii care erau cinstiți foarte mult, și îi arată, totodată, că aici nu era lucrat nimic omenesc.

Totuși, încă nu era umplut de Duhul care lucrează semne: pentru ca și în acest fel credința lui să fie arătată. Căci nu a lucrat nicio minune.

Și îndată, zice, L-a propovăduit pe Iisus în sinagogi (9, 20). Nu că El a înviat, nu, nu aceasta, nici că El e viu. Dar ce? Îndată el a expus în mod riguros învățătura, că El este Fiul lui Dumnezeu. Dar toți cei care l-au auzit au fost uluiți (9, 20-21). Au fost reduși la necredință. Și totuși, ar fi trebuit nu să se mire, ci și să aducă slavă și cinste [lui Dumnezeu].

Nu este acesta cel care nu numai că era un prigonitor, ci îi nimicea pe cei care chemau acest nume – n-au zis pe Iisus, pentru că, din cauza urii, nu suportau nici măcar să audă numele Lui – și, ceea ce este încă și mai minunat, care a venit aici tocmai cu acest scop, ca să-i ducă pe ei legați la arhierei? (9, 21).

[Cu alte cuvinte:] Nu putem să spunem că a fost mai înainte cu Apostolii. Vedeți [deci] prin câte mărturii este el mărturisit că a fost din numărul vrăjmașilor [Lui și ai Apostolilor].

Însă Pavel nu numai că nu a fost tulburat prin aceste lucruri, nici nu s-a rușinat fața lui, ci se întărea tot mai mult în putere și îi tulbura pe evrei (9, 22), adică îi reducea la tăcere, nelăsându-le nimic a putea spune în apărarea lor, dovedind că Acesta este Hristos cu adevărat (9, 22).

Învățând, zice: pentru că acest om era un învățător.

Și după ce s-au împlinit multe zile după aceasta, evreii s-au sfătuit să-l omoare (9, 23).

Iudeii au recurs din nou la singurul lor silogism tare/ argument valid (ισχυρον συλλογισμον)[4], nemaicăutând acum acuzatori falși și mărturii false.

N-au timp să aștepte acum [ca să găsească] aceste lucruri. Și ce fac? Stabilesc aceasta ei înșiși [, că Pavel trebuie omorât].

Căci, întrucât văd că problema [propovăduirea] crește, nici măcar nu mai recurg la vreo formă de proces.

Dar pândirea lor era cunoscută de către Saul. Și ei păzeau porțile ziua și noaptea, ca să-l ucidă (9, 24).

Căci acest lucru[5] era mai intolerabil pentru ei [chiar] decât minunile care avuseseră loc, [chiar] mai mult decât cei cinci mii [care se convertiseră mai întâi, la predica lui Petru], mai mult decât cei trei mii [convertiți a doua oară][6], pe scurt, mai mult decât orice.

Și luați aminte la el, cum este eliberat, nu (în mod minunat) prin har, ci prin înțelepciunea omenească [și] nu așa cum fuseseră [eliberați] Apostolii, [și acestea] ca să înțelegeți caracterul energic/ vehement (αρετην) al omului, cum strălucește chiar și fără minuni.

Atunci ucenicii l-au luat pe el noaptea – pentru ca treaba să nu fie observată – și l-au coborât peste zid într-un coș (9, 25).

Ce [face] atunci? Scăpând de o asemenea primejdie, fuge el oare? Nicidecum, ci se duce acolo unde le aprindea o mânie și mai mare.

(Recapitulare) Și îndată L-a propovăduit pe Iisus în sinagogi – căci era drept în credință – că El este Fiul lui Dumnezeu. Dar toți cei care l-au auzit au fost uluiți etc. (9, 20-21), fiindcă, într-adevăr, era greu de crezut.

Dar Saul se întărea etc. De aceea, după multe zile se petrece aceasta: evreii s-au sfătuit să-l omoare. Dar pândirea lor era cunoscută de către Saul (9, 22-24).

Ce înseamnă aceasta? Probabil că, pentru o vreme, el nu a dorit să plece de aici, deși probabil că mulți l-au rugat [să se pună la adăpost]. Dar când a aflat el însuși, atunci a îngăduit ucenicilor lui [să-l scotă din cetate], căci a avut ucenici de îndată [ce a început să propovăduiască].

Atunci ucenicii etc. (9, 25). Despre această împrejurare el zice: Etnarhul/ dregătorul/ guvernatorul lui Aretas împăratul păzea cetatea Damascului [cu ostași], dorind să mă prindă (II Cor. 11, 32).

Dar luați aminte la scriitor[7] aici, că nu relatează întâmplare cu ambiție, ca și când ar fi vrut să arate ce important era Pavel, zicând: căci l-au stârnit pe împărat și așa mai departe, ci numai: Atunci ucenicii l-au luat pe el noaptea și l-au coborât peste zid într-un coș (9, 25).

Căci l-au trimis în afara cetății singur, nefiind nimeni cu el. Și a fost bine că au făcut aceasta, urmarea fiind că s-a arătat pe sine Apostolilor în Ierusalim.

L-au trimis în afara [Damascului] ca legat pentru ca să-i protejeze viața, prin această fugă, dar el a făcut dimpotrivă: a sărit în mijlocul celor care erau turbați împotriva lui. Aceasta înseamnă să fii înflăcărat, aceasta [înseamnă] să fii fierbinte/ zelos cu adevărat!

Din acea zi a cunoscut toate poruncile pe care le auziseră Apostolii [de la Hristos]: Și cine nu-și ia crucea sa și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine (Mt. 10, 38). Chiar faptul că fusese mai încet în a veni [după El], față de ceilalți [Apostoli], l-a făcut pe el și mai râvnitor. Căci cui i se iartă mult (Lc. 7, 47), acela va iubi mai mult. Așa încât: cu cât a venit mai târziu, cu atât a iubit mai mult. Și făcând zece mii de lucruri greșite [, atunci când era prigonitor], a considerat că nu ar putea niciodată să arunce în umbră faptele sale de mai înainte.


[1] Al lui Ananias.

[2] De rușine pentru că s-a temut.

[3] Adică Ananias.

[4] Adică singurul silogism pe care îl știau era…eliminarea fizică a celor care nu le erau pe plac. În toată istoria, batjocura, calomnia și uciderea sunt singurele silogisme pe care le cunosc cei care nu au niciodată argumente drepte, teologice cu adevărat și de bun simț, dar se cred și se prezintă pe ei ca foarte Drepți.

[5] Convertirea lui Pavel.

[6] Pentru că un singur om, când este o personalitate copleșitoare, face mult mai mult decât mulțimi întregi de mii de oameni.

Aceia, care s-au convertit, s-au mântuit prin aceasta, dar nu au ieșit din anonimat, nu au făcut și lucruri sau fapte mărețe pentru credință.

Însă acesta era plin de râvnă fierbinte și dumnezeiască și plin de învățătură, cu adevărat, încât nu putea fi contrazis și nu se putea polemiza cu el.

De aceea, după multe zile, în care au văzut că el nici nu se întoarce, nici nu poate fi biruit în cuvânt, s-au hotărât să facă ceea ce știu netrebnicii întotdeauna să facă: să schimbe arma argumentului cu instrumentul asasinatului.

[7] La Sfântul Luca.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *