Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a.

***

Dovedind…(9, 22), zice: adică, prin învățătură cu blândețe. Și luați aminte că ei nu i-au spus lui: Tu ești cel care ai nimicit [pe creștini]. De ce te-ai schimbat?, pentru că le era rușine, dar și-au spus aceasta lor înșiși.

Căci el le-ar fi răspuns: Chiar acest lucru ar trebui să vă învețe!, așa după cum, de fapt, chiar spune în cuvântul său înaintea lui Agripa. Să urmăm și noi acestui bărbat: să ne purtăm sufletele noastre pe mâini, gata să înfruntăm toate primejdiile.

(Faptul că a fugit din Damasc) nu a fost o lașitate: s-a păstrat pe sine pentru propovăduire. Dacă ar fi fost un laș, nu s-ar fi dus la Ierusalim, nu ar fi început îndată să propovăduiască. [Și a făcut așa pentru că altfel] și-ar fi pierdut din vehemență, căci fusese învățat din ceea ce i se întâmplase lui Ștefan.

Nu a fost un laș, dar a fost iconomic (οικονομικος). De aceea a considerat că nu era ceva măreț să moară pentru Evanghelie, decât dacă ar face aceasta pentru o lucrare mare, nedorind nici măcar să Îl vadă pe Hristos, după Care tânjea să Îl vadă mai mult decât toate, dacă lucrarea misiunii sale printre oameni nu ar fi fost îndeplinită (cf. Filip. 1, 23-24).

Astfel ar trebui să fie sufletul unui creștin!

De la prima sa apariție, de la bun început, caracterul lui Pavel a vorbit despre el însuși. Ba chiar înainte de aceasta, chiar în lucrurile pe care le-a făcut nu întru cunoștință (Rom. 10, 2). [Căci] nu a fost după înțelegerea omenească faptul că el a fost mișcat să procedeze așa cum a făcut.

Căci dacă, mult timp după aceea, [încă] nu era mulțumit să plece [din această viață], cu atât mai mult la începutul călătoriei sale, când de abia părăsise portul!

Hristos lasă multe lucruri ca să fie făcute prin înțelepciune omenească, ca să învățăm că (Ucenicii Lui) erau oameni, că nu era să se facă toate și peste tot numai prin har, căci altfel ar fi fost numai bușteni nemișcați. Ci în multe situații ei înșiși au rezolvat lucrurile.

Aceasta nu înseamnă mai puțin decât mucenicia: a nu te da în lături de la nicio suferință de dragul mântuirii celor mulți. Nimic nu Îl desfată pe Dumnezeu atât de mult [decât acest lucru].

Și iarăși voi repeta ceea ce am spus adesea – și o repet pentru că o doresc nespus de mult – după cum Hristos a făcut asemenea, când a vorbit despre iertare: Când vă rugați, iertați dacă aveți ceva împotriva oricărui om (Mc. 11, 25). Și iarăși i-a spus lui Petru: Nu-ți spun ție: iartă până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte (Mt. 18, 22).

Căci și El Însuși, de fapt, iartă păcatele împotriva Lui. Deci așa trebuie să facem și noi, pentru că știm că acesta este scopul însuși al Creștinismului, [este] propovăduirea continuă a acestuia.

Nimic nu este mai rece decât un creștin căruia nu-i pasă de mântuirea celorlalți.

Nu puteți aici să invocați sărăcia. Căci cea care a aruncat cei doi bănuți (cf. Lc. 21, 2) vă va învinui pe voi. Iar Petru a zis [, de asemenea]: Argint și aur nu am (Fapt. Ap. 3, 6). Iar Pavel era atât de sărac, încât era mereu înfometat și avea nevoie de hrana necesară [ca să trăiască].

Nu puteți să invocați [nici] faptul că nu sunteți nobili din naștere, căci nici aceia [Apostolii] nu erau nobili[1] și erau născuți [tot] din părinți care nu erau nobili. Nu puteți să pretindeți lipsa de educație, fiindcă și ei erau oameni neștiutori de carte (Fapt. Ap. 4, 13)[2].

De aceea, chiar dacă ai fi un sclav sau un sclav fugit, poți să-ți împlinești partea ta, căci astfel era și Onisimos, și cu toate acestea vedeți spre ce îl cheamă pe el Pavel și ce mare cinstire îi acordă: ca să-mi slujească mie, zice, în lanțurile mele (Filim. 13).

Nu puteți să invocați neputința, pentru că astfel era și Timoteos, având adesea neputințe. Fiindcă zice Apostolul: Folosește puțin vin pentru [sănătatea] stomacul[ui] tău și pentru neputințele tale cele multe (I Tim. 5, 23).

Oricine poate să își ajute aproapele, dacă își împlinește partea sa[3]. Nu vedeți pomii neroditori cât sunt de puternici, cât de atrăgători, cât de mari și de netezi și cât de înalți? Dar dacă am avea o grădină, am prefera să avem rodii sau măslini plini de roade[le lor]. Căci ceilalți sunt pentru desfătarea ochiului, dar nu pentru rod, care în ei este mic.

La fel sunt și acei oameni care nu își privesc decât interesul lor. Ba nu, din moment ce acești oameni sunt buni numai de ardere [în Iad], în timp ce acei copaci sunt folositori pentru construirea caselor și pentru sănătatea celor din ele.

Astfel au fost acele fecioare, curate într-adevăr, cuviincioase și smerite, dar nefolositoare pentru nimeni (cf. Mt. 25, 1-12), motiv pentru care au fost arse.

Astfel sunt cei care nu L-au hrănit pe Hristos. Căci luați aminte că niciuna dintre ele nu a fost învinuită de păcate personale, de desfrânare, spre exemplu, sau de mărturie mincinoasă, mai pe scurt, de niciun păcat în afară de acela de a nu fi fost nimănui de folos.

Astfel a fost [și] cel care și-a îngropat talantul/ talentul (Mt. 25, 24-25), arătând cu adevărat o viață fără vină, dar nefiind folositor nimănui.

Cum poate unul ca acesta să fie creștin? Spuneți, dacă maiaua/ plămada amestecată cu făina nu schimbă întregul în însăși firea lui, [mai] este un asemenea lucru plămadă/ maia? Iarăși, dacă un parfum nu varsă mireasmă dulce înspre cei care se apropie de el, putem să îl [mai] numim parfum?

Nu spune: nu este cu putință pentru mine să-i determin pe alții (să devină creștini). Căci dacă ești creștin nu este cu putință decât să faci astfel. Căci așa după cum proprietățile firești ale lucrurilor nu pot fi câștigate, la fel este și aici: lucrul face parte din însăși firea creștinului.

Nu Îl jigniți pe Dumnezeu! Căci a zice că soarele nu poate străluci este o insultă la adresa Lui. A zice că un creștin nu poate să facă ceea ce e bine este o insultă la adresa lui Dumnezeu și înseamnă să-L faci pe El mincinos. Căci este mai ușor pentru soare să nu strălucească decât ca un creștin să nu iradieze lumină. E mai ușor pentru lumină să fie întuneric, decât să fie acesta astfel.

Nu-mi spuneți că nu este cu putință! Contrariul nu este cu putință. Nu-L insultați pe Dumnezeu! Dacă ne punem odată lucrurile în ordine, celelalte vor urma ca o consecință firească și necesară.

Nu este cu putință ca lumina unui creștin să fie ascunsă. Nu este cu putință ca o făclie/ o lampă atât de evidentă să fie tăinuită. Să nu fim neglijenți! Căci, dacă binele care răsare din virtute ne atinge atât pe noi, cât și pe cei care beneficiază de el, la fel și din viciu/ păcat iese o pierdere îndoită, care ne atinge atât pe noi, cât și pe cei pe care îi rănește.

Să zicem că ar fi (dacă vreți) un om oarecare, care a suferit numeroase rele de la cineva și să zicem că nimeni nu îi ține partea, și totuși omul acela îi întoarce [răul făcând] gesturi/ lucruri bune: ce învățătură este mai mare decât aceasta? Ce cuvinte sau ce îndemnuri pot egala aceasta? Ce mânie ar putea fi atât de mare încât să nu o stingă și să nu o înmoaie?

Știind deci aceste lucruri, să rămânem în virtute, știind că nu este cu putință să ne mântuim altfel, decât trecând prin această viață și făcând aceste fapte bune, ca să primim și lucrurile bune care vor veni, prin harul și mila Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună și Duhului Sfânt, fie slava, puterea, cinstea, acum și pururea, în veacul fără de sfârșit. Amin.


[1] Nu erau prinți, născuți în case nobiliare sau de neam împărătesc.

[2] Cf. BYZ: ανθρωποι αγραμματοι/ oameni agramați/ iliterați. Care nu au învățat să scrie și să citească. Dar erau astfel nu pentru că nu vruseseră să învețe și să citească Legea, ci pentru că erau foarte săraci și nu avuseseră nicidecum posibilitatea să fie printre cei care puteau învăța carte.

[3] Dacă face ceea ce e în stare să facă.

Did you like this? Share it: