Diaconul Coresi

Carte cu învățătură
(1581)

Diortosire și note de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Ediția pe care o diortosesc:
Diaconul Coresi, Carte cu învățătură (1581), publicată de Sextil Pușcariu și Alexie Procopovici, vol. I, Textul, Ed. Atelierele Grafice Socec & Co., Societate anonimă, București, 1914, 566 p.

*

Duminica lăsatului sec de carne

La Liturghie. Evanghelia de la Matei.

(Mt. 25, 31) Zise Domnul: „Când va veni Fiul omului în slava Lui și toți Sfinții Îngeri cu Dânsul, atunci va sta pe scaunul slavei Lui. (32) Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și îi va deosebi pe ei unul de altul, așa cum un păstor desparte oile de capre. (33) Și va pune oile de-a dreapta Lui, iar caprele de-a stânga. (34)

Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: «Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția care e gătită vouă, de la întemeierea lumii. (35) Am flămânzit și Mi-ați dat de mâncare, am însetat și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, (36) dezbrăcat am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!».

(37) Atunci vor răspunde Lui Drepții și vor grăi: «Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am săturat sau însetat și Ți-am dat să bei? (38) Când Te-am văzut străin și Te-am primit sau dezbrăcat și Te-am îmbrăcat? (39) Când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit către Tine?». (40) A răspuns Împăratul, zicând lor: «Adevărat grăiesc vouă, că [întrucât] ați făcut unor frați [ca] aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut».

(41) Atunci va zice și celor de-a stânga Lui: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel de veci, care e gătit diavolului și îngerilor lui! (42) Am flămânzit și nu Mi-ați dat de mâncare, am însetat și nu Mi-ați dat să beau, (43), străin am fost și nu M-ați primit, gol am fost și nu M-ați îmbrăcat pe Mine, bolnav am fost și în temniță și nu M-ați cercetat pe Mine». (44) Atunci vor răspunde Lui și aceia, grăind: «Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție?». (45) Atunci va răspunde lor, zicând: «Adevărat grăiesc vouă, că [întrucât] nu ați făcut unora din aceștia mititei, nici Mie nu Mi-ați făcut!». (46) Și vor merge aceia în munca veșnică, iar Drepții în viața veșnică”.

Învățătură din această Sfântă Evanghelie

Cuvântul 3

Înfricoșătoare este acea zi a celei de-a doua veniri a lui Hristos, care va să vie, frații mei! Și cu cutremur ni se va descoperi nouă judecata aceea, cu cercetare înfricoșătoare, când scaunele se vor pune și cărțile se vor deschide și Judecătorul nefățarnic va sta și zeci de mii de zeci de mii de Îngeri, fără de număr, slujindu-I. Și atunci trâmbițele vor suna tare[1] cu duhuri îngerești.

Atunci cerul va pieri și lumea toată se va aprinde și se va topi. Și va fi cer nou și pământ nou și toate cele ale pământului se vor înnoi. Atunci tot temeiul/ toată temelia pământului se va cutremura și morții din morminte se vor scula și toți, până la unul, vor fi într-o vârstă/ de aceeași vârstă.

Și toată firea omenească va fi goală și va sta cu sfială înaintea Judecătorului nefățarnic. Îngerii, împrejurul scaunului înfricoșător, vor sta cu frică și cutremur, în chip de văpaie, înfricoșători și puternici, focul muncii fiind aprins. Cu foc vor grăi, cu foc vor sufla și înaintea acelora toată fapta noastră cunoscută va fi și toate cele ascunse se vor descoperi, încât și noi vom cunoaște păcatele unul altuia, ca și când fiecare și-ar citi cărțile scrise de el.

Deci cine va putea să rabde acea înfricoșătoare și dreaptă urgie a Judecătorului nefățarnic, fiind plină de mânie și de urgie și plină de plângere și cu suspine și cu glas amar și cu cutremur și înfricoșătoare și cu clătinare și cu destrămare[2]?

Atunci toată lumea cutremurată va fi: sunetul zilei Domnului, zice-se, amară și iute! Zi de mânie este ziua aceea, zi de scârbă și de nevoie, zi fără ceasuri și de pierzare, zi de întunecare și de întuneric, zi de trâmbițare și de chemare! Și se vor scârbi oamenii și vor ieși ca orbii, fiindcă lui Dumnezeu au greșit. Și va fi focul Lui de va mânca tot pământul, fiindcă Domnul va face sfârșit și nevoie spre toți cei ce locuiesc pe pământ [cf. Sof. 1, 14-18].

Ce vom face cei care cu multe păcate suntem vinovați? Cum vom scăpa de acea muncă iute, fraților, și de întunericul neluminat și de scrâșnirea dinților și de legătura nedezlegată și de viermii neadormiți și de focul cel nestins, de scârbe și de greutate, de amar și de boală și de suspinare? Acolo popoarele se vor aduna, acolo sunt temnițele și munca vecilor!

Ce vom face atunci, când vom fi trași întru adâncul focului și al muncilor? Toate sunt acolo neiertătoare și nemilostive, focul lor [este] nestins și viermii lor nesfârșiți. Că nu este acolo pocăință, nici spovedanie/ mărturisire. Să ne temem, deci, fraților, și să ne plângem auzind aceste cuvinte, și să ne pregătim[3] aici! Să ne plângem mai înainte de ceasul acesteia, puțină vreme, ca nu cumva să plângem acolo în vecie. Căci câte am lucrat vrednice de foc și de întuneric și [încă] lucrăm!

A trecut viața noastră și se apropie tăierea morții și înfricoșătoarea Judecată și [aceasta] cu plată ne așteaptă pe noi. Iar Judecata este dreaptă și Adevărat [este] unul Dumnezeu! Nici mărturie nu-I trebuie, nici descoperire, nici arătare, căci îi va judeca pe toți cei care au fost, de la Adam până la sfârșit, pe elini și pe evrei și pe eretici și pe toți care au fost în creștinătatea cea dreaptă și au greșit.

Pe toți deci îi va învia Dumnezeu în acea zi înfricoșătoare și îi va aduna. Și se vor descoperi cele ascunse ale tuturor, faptele lor și cuvintele, în mijloc[ul tuturor], vicleniile și urâciunile. Și de toate acelea avem a da răspuns și a lua muncă. Căci nu va fi ceva ascuns care să nu se descopere atunci, nici taină care să nu fie arătată. Dumnezeu va descoperi deci și va pune păcatele noastre înaintea feței tuturor.

Ce vom face deci, când se va arăta Judecata cea înfricoșătoare, cu cutremur și cu râu de foc, și noi vom sta înaintea ei și vom fi vinovați de a nu ne putea pocăi [atunci] și [vom fi] cu osândă fără de răspuns? O, ce vom face atunci, fraților, când nimeni nu va fi ca să stea pentru tine, nici îți va ajuta, nici tatăl tău, nici mama, nici fiul, nici fiica, nici nepoții?

Căci toți, atunci, fiecare va sta de nevoia lui și de alții nu se va putea îngriji. Că fratele nu va putea ajuta acolo, nici sora, nici soțul, nici soția, nici vecinii, nici cunoscătorul, nici înțeleptul, nici cunoscuții, nici aurul avuției, nici nimic altceva ce este omenesc, că acelea toate nestătătoare vor fi și ținute cu frică și cu teamă de osândă. Și singuri vom sta înainte[a lui Dumnezeu] și vom fi judecați cu frică și cu cutremur mult, ori bogat de va fi, ori sărac[4], ori mare, ori mic, ori boier, ori slugă, ori de este femeie, ori bărbat, ori bătrân, ori tânăr, ori cinstit/ slăvit, ori neștiut, ori însuși și cel care este îmbrăcat și poartă veșminte împărătești. Ci numai un singur ajutor vor avea: fiecare ce a lucrat/ ce a făptuit bine. [Din care vor primi] ori îndreptare, ori osândă.

Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a grăit și a chemat pământul. De la răsăritul soarelui și până la apus și din Sion frumusețea frumuseții lui Dumnezeu. Aievea va veni Dumnezeul nostru și nu tace. Foc înaintea Lui se va aprinde și împrejurul Lui vifor mare (cf. Ps. 49, 1-4).

Nor și negură împrejurul Lui. Dreptatea și judecata și îndreptarea[5] scaunul[ui] Lui. Foc înaintea Lui, înainte-I merge și arde împrejur pe vrăjmașii Lui (cf. Ps. 96, 2-3). Că vine să judece pământul. [Ca] să judece lumea întru dreptate (cf. Ps. 97, 10-11)[6].

Cu cuvinte are a întreba Dreptul Judecător despre fapte, pe fiecare cum a lucrat [pentru mântuirea sa]. Iar pe cei drepți și buni îi va pune de-a dreapta Sa, ca pe binecuvântații Părintelui [Său]. Întru îndulcirea care este pregătită lor în Împărăție îi va chema și îi va pune, [pentru ca] în vecie să se veselească. Iar pe cei vicleni și păcătoși îi va pune de-a stânga și se vor arăta ca blestemați și îi va trimite în acel foc nestins care e gătit demonilor și îi va judeca pe ei ca în veci să se muncească, după cum auzim și cuvântul Evangheliei:

[Evanghelie:] „Zise Domnul: «Când va veni Fiul omului în slava Lui și toți Sfinții Îngeri cu Dânsul, atunci va sta pe scaunul slavei Lui. Și se vor aduna înaintea lui toate neamurile și îi va deosebi pe ei unul de altul, așa cum un păstor desparte oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Lui, iar caprele de-a stânga»”.

[Tâlcul:] Întru frica și pentru pregătirea celor care vor auzi spune Hristos, Dumnezeul nostru, lucrul cel înfricoșător al venirii Sale. Întâia venire a lui Hristos, fraților, când a venit pe pământ ca să ne mântuiască pe noi, a fost întru sărăcie și întru multă lipsă de cinste și în hulă și în ocări.

De aceea zice: când va veni întru slava Sa, întru venirea celei de-a doua, cu slavă și cu putere va veni, Îngerii slujindu-I Lui, și cu frică și cutremur vor sta înaintea Lui. De aceea, Prorocul Daniil arată, zicând: Am văzut până când s-au pus scaunele și pe Cel vechi de zile șezând. […] Și râu de foc curgea pe dinaintea Lui și mii de zeci de mii stăteau înaintea Lui și zeci de mii de zeci de mii slujeau Lui. Judecătorul a șezut și cărțile au fost deschise (Dan. 7, 9-10).

Când vor fi toate acestea, cine va răbda sau cine va avea îndrăznire? De aceasta Daniil Prorocul s-a spăimântat și s-a cutremurat. Dar noi, păcătoșii și greșiții, ce vom face, când vom merge acolo?

Că întâi îi va separa Dumnezeu pe cei păcătoși de cei Drepți și îi va așeza pe cei Drepți de-a dreapta Sa și îi va izbăvi pe ei și-i va elibera din groază și din frica lor. Și atunci va striga către ei: Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția care e gătită vouă, de la începutul lumii.

Acum sunt amestecați [în lume] Drepții cu păcătoșii, iar atunci vor fi cu totul separați. Căci oile se numesc Sfinții, pentru blândețea lor și liniștea[7] și împăcarea [lor]. Fiindcă și roadă aduc nouă Sfinții și folos, ca și oile: și lână dau – prin care se înțelege acoperământ dumnezeiesc și duhovnicesc – și cu lapte hrănesc – prin care se înțelege [că] hrănesc cu [dreapta] cuviință sufletele noastre, spre folos și spre mântuire.

Iar capre se numesc păcătoșii, căci prin râpe umblă, prin fărădelegi și prin prăpăstii. Fără de rușine sunt și fără de roadă păcătoșii, ca și caprele. Însă oile și caprele de aceeași fire sunt, după cum Drepții și păcătoșii au aceeași fire [omenească]. Și-i va despărți pe ei Dumnezeu. Și nu Îi vor trebui mărturii, pentru că El Însuși este și Martor, și Judecător.

[Evanghelie:] „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: «Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția care e gătită vouă, de la întemeierea lumii. Am flămânzit și Mi-ați dat de mâncare, am însetat și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați dus la casele voastre, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav și în temniță și ați venit la Mine!».

Atunci au răspuns Lui Drepții și au grăit: «Doamne, când Te-am văzut flămând și Ți-am dat de mâncare sau însetat și Ți-am dat să bei? Când Te-am văzut străin și Te-am adus în casele noastre sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit către Tine?». Și a răspuns Împăratul, zicând lor: «Adevărat grăiesc vouă, întrucât ați făcut unora din acești frați ai Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut»”[8].

[Tâlcul:] O, glasul cel dulce la auzire! O, câtă cinste nespusă și nepovestită, căci a zis: „binecuvântații Părintelui Meu”! Îi laudă pe cei aleși și vrednici, [spunându-le] că e gătită lor Împărăția, de la începutul lumii, [adică] mai înainte de a fi oamenii, El pregătise Drepților dulceața aceea care va să fie, pe care o știa Dumnezeu.

Iar Dumnezeu va grăi numai creștinilor (căci lor le-a fost dată Evanghelia Lui și legea), iar către cei necredincioși niciun cuvânt al Lui nu va fi atunci. Fiindcă [aceștia] vor fi toți osândiți, de aceea se spune că nu vor învia necurații la Judecată [Ps. 1, 5] (ceea ce se înțelege că nu vor învia ca să se judece, ci ca să se muncească).

Fiindcă grăiește și în altă parte, [spunând] că: [atunci] când se va ivi semnul Fiului omului pe cer, atunci vor plânge toate neamurile pământului [Mt. 24, 30], având doar gândul spre judecată și spre osândă. Iar acum cuvântul este către creștini, după cum am zis.

Și către unii va grăi Dumnezeu cu dragoste și numai pe acești Drepți cu cinste îi va învrednici, iar pe păcătoși îi va munci, nu ca pe ceilalți, ci are să-i lase nejudecați – ceea ce se înțelege că Drepților are să le răsplătească, pentru că sunt Drepți, iar păcătoșilor pentru că sunt păcătoși.

Fiindcă pe toți îi va judeca pentru toate [lucrurile lor]: și pentru fapte, și pentru cuvinte și pentru gânduri, după cum însuși Domnul grăiește Ucenicilor Lui și din multe locuri din Sfânta Scriptură cunoaștem, că va dărui cinste pentru fapte bune și muncă pentru păcate.

Iar către unii [către creștini] grăiește Dumnezeu cu drag, [spunându-le] că are să Se arate, fiindcă numai aceștia Îl caută. Și pe aceștia mai înainte are să-i judece și cu nevoie/ cu durere va să fie creștinilor [care păcătuiesc].

Drept aceea se cade tuturor creștinilor să fie cu dragoste unul către altul. Căci după aceasta vor cunoaște, zice, că sunteți Ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unul pentru altul [In. 13, 35]. Fiindcă dragoste tare are cel care îi iubește pe săraci și căruia de cei de aproape ai lui îi este milă și îi ajută. Căci în niciun chip nu se poate schimba [omul de la rău spre virtute], decât cel care are dragoste către toți oamenii.

De aceea spune limpede despre nevoia creștinilor și despre sfârșitul/ răsplătirea[9] lor. Așa ne înspăimântă pe noi și ne învață, [ca,] dacă suntem oameni, să fim iubitori de oameni. Că și noi vom avea nevoie atunci ca să fim iubiți de către Acel Judecător drept. Fiindcă Drepții au plată, iar nemilostivii nemiluire, iar celor milostivi [le dăruiește] miluire. Căci cine miluiește, lui Dumnezeu dă, [măcar] cât de puțin: [și] cu mare ispravă/ răsplată îi va plăti. Căci ce este vrednicia [noastră] în comparație cu acea Împărăție?

Așadar, adevărat este că, de la cei care pot, Dumnezeu cere iubire de oameni, iar de la cei ce nu pot, destul este acelora numai cu vrerea inimii să-i miluiască [pe cei sărmani]. Căci în toate părțile [din Scriptură] Dumnezeu [ne] învață iubirea de oameni. Fiindcă, dacă suntem puternici, toate trebuie să le împlinim, iar de nu, ținând cont de neputință, să ne nevoim să le împlinim. Căci Domnul și Dumnezeul nostru nu va cinsti [pe nimeni] și nici nu va munci/ chinui [pe cineva] mai înainte de a-l judeca, fiindcă este iubitor de oameni și îndelung răbdător. Și pe noi spre acestea ne învață, fiindcă nu va munci mai înainte de întrebare pe cei ce au greșit. În felul acesta vor fi fără răspuns cei ce vor fi judecați și osândiți și munciți.

Binecuvântații se numesc Sfinții, căci Tatăl îi primește pe ei și moștenitori Împărăției i-a făcut pe ei, ca să arate că Dumnezeu i-a făcut părtași slavei Sale și [îi consideră] ca [fiind] fiii Săi. Nu zice: Luați!, ci: Să moșteniți [Împărăția] ca pe o moștenire pe care un părinte este dator a o da ca bogăție feciorilor lui.

Iar frații cei mai mici îi numește pe Ucenicii Lui sau pe toți sărmanii împreună. Căci tot sărmanul care este creștin bun și mulțumitor este frate lui Dumnezeu, deoarece și Hristos trăia în umilință și în sărăcie[10].

Căutați, deci, fraților, și păziți dreptatea lui Dumnezeu și vă minunați de milostivirea Lui și de ieșirea/ pogorârea Lui, cum a propovăduit Sfinților și i-a iubit și i-a primit. Vedeți și înțelepciunea cea bună a acelora și să știți că, pentru smerenia și blândețele [lor], Dumnezeu și Domnul mărturisește și propovăduiește despre ei, câte [fapte bune] au făcut pentru sărmani și [pe câți] i-au luat la ei[11] ca o jertfă i-au adus Lui.

[Evanghelie:] „Atunci va zice și celor de-a stânga: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel de veci, care e gătit diavolului și îngerilor lui! Am flămânzit și nu Mi-ați dat de mâncare, am însetat și nu Mi-ați dat să beau, străin am fost și nu M-ați dus în casele voastre, gol și nu M-ați îmbrăcat pe Mine, bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat pe Mine». Atunci vor răspunde aceia, grăind: «Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție?». Atunci va răspunde lor, zicând: «Adevărat grăiesc vouă, pentru că nu ați făcut unuia din aceștia mici, nici Mie nu Mi-ați făcut!». Și se vor duce aceia în munca veșnică, iar Drepții întru Împărăția veșnică”.

[Tâlcul:] Vai de toți păcătoșii și mai vârtos [vai] nemilostivilor! Fiindcă Drepții și cei milostivi sunt moștenitori ai Împărăției, pentru că dragostea au împlinit, care este culmea virtuților. Dragostea este slava milosteniei. Iar nemilostivii și nedrepții vor fi trimiși în foc, pentru că au strâns urâciune, culmea și rădăcina tuturor relelor și se împotrivesc iubirii cu răutate, iar slava urâciunii este nemilostivirea.

Cei milostivi Îl închipuie pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, iar nemilostivii pe nemilostivul și urâtorul de oameni diavol închipuie. De aceea, pe cei care vor fi de-a stânga îi va trimite Dumnezeu în focul pe care l-a gătit diavolului și îngerilor lui, pentru că nemilostivi sunt dracii și cu răutate pururea și cu vrajbă sunt către noi și pentru aceea se gătește lor focul de veci. Și într-aceeași muncă osândi-se-vor și păcătoșii, fiindcă au umblat în voia dracilor și de aceea, pentru faptele lor, sunt blestemați. Căci Dumnezeu nu a pregătit focul pentru oameni, nici muncile nu le-a făcut pentru noi, ci pentru diavol, iar noi ne-am făcut noi înșine vinovați muncilor.

Să ne înfricoșăm de acum, dacă am înțeles, fraților, că aceia ce sunt de-a stânga nici ca desfrânații, nici ca răpitorii, nici cu altceva ce-ar fi greșit vor fi osândiți, ci pentru că nu i-au miluit pe cei care le cereau și care aveau nevoie de ajutor de la ei. Căci tot omul care va avea mult și nu va milui este răpitor și cămătar, chiar dacă nu ar obidi pe nimeni. Fiindcă adevărat este că [averea,] atâta cât vor avea bogații, din destul și mai mult decât le trebuie, pe aceea ei o răpesc de la cel care are nevoie și nu o dau altora.

Căci dacă bogații și-ar fi pus avuția împreună, n-ar fi niciodată cei sărmani în nevoie. Dar pentru că au încuiat-o pe aceasta și și-au strâns bogății pentru ei, pentru aceia săracii sunt în nevoie. De aceea, bogații cu adevărat sunt răpitori și nemilostivi, căci pe toți pe care i-ar putea îngriji îi obidesc și nu le dau lor [ajutor].

Iar dacă se osândesc cei care nu miluiesc din avuția lor, cu cât mai vârtos vor fi osândiți cei care răpesc munca celorlalți și se îmbogățesc din lacrimile și cu sângele celor săraci! După aceștia și [voi] alții, câți [sunteți] care lucrați cu alte păcate și cu iubirea dulceții/ desfătărilor și cu necurăția, nu vă înșelați, pentru că tot desfrânatul și necuratul și cămătarul, după cum grăiește dumnezeiescul Apostol, nu vor avea parte [în] Împărăția cerului [cf. I Cor. 6, 9-10].

Pentru aceasta, se vor duce aceia în munca de veci, în Drepții în viața de veci. Căci, după cum Sfinții au nesfârșită și în veci bucurie, la fel și păcătoșii și nedrepții vor avea muncă nesfârșită și în veci.

De aceea, fraților, să o luăm înaintea Judecății, cu chip de mărturisire, cu lacrimi și cu suspine și cu milostenie și cu îndurare față de săraci lui Hristos să-I slujim. Să hrănim pe săraci pentru ca [și noi] să ne hrănim de la masa lui Dumnezeu [cf. Mt. 8, 11; Lc. 22, 30 etc.]. Să dăm să bea celor însetați, pentru ca să locuim și să ne odihnim la apa odihnei [Ps. 22, 2].

Să-i aducem în casele noastre pe cei străini și fără de locuință, pe cei goi să-i îmbrăcăm, ca întru acoperământul Dumnezeului cerului [Ps. 90, 1] să ne primească pe noi și să ne sălășluim la izvorul Raiului în veci. Bolnavii să-i cercetăm, pentru ca Cel ce a purtat neputințele omenești [cf. Mt. 8, 17], Domnul, să cerceteze și neputințele noastre și să ne vindece. Și să mergem la cei care sunt în temniță, ca să ne izbăvim de acele temnițe [ale Iadului], care vor fi, și de munci.

De acestea, de toate [, de milă și de iubire de oameni], să fim, fraților, tari și bogați. Și să slujim celor cărora le sunt de trebuință cele ale trupului, pe cât ne e puterea, să slujim [pentru] trebuința/ nevoia lor. Și celor care sunt flămânzi duhovnicește și însetați și înstrăinați și goi și bolnavi și care sunt în temnițe, duhovnicește să le dăm duhovnicește din ce le trebuie.

Pe arhierei și pe preoți și pe învățătorii duhovnicești să-i ascultăm, în toate chipurile să le slujim întru cele ce ne învață bine, pentru ca să ne izbăvim de partea cea stângă și să scăpăm și de acea înfricoșătoare și groaznică Judecată [și] de cei ce sunt trimiși în focul cel nestins și să fim puși alături cu Sfinții cei aleși, care sunt de-a dreapta, învrednicindu-ne acelui glas dulce și fericit împreună cu cei pe care îi cheamă cu binecuvântarea Tatălui, întru binecuvântata Împărăție a cerului, nesfârșită și fericită. Căreia cu toții să ne învrednicim, cu harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, că Lui I se cuvinte toată cinstea și slava și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.


[1] În original: bucinele glăsi-vor foarte.

[2] Idem: spargere.

[3] Idem: să ne isprăvim.

[4] Idem: measerŭ.

[5] În text: tocmeala.

[6] E altă traducere decât cea din Psaltirile coresiene, ceea ce înseamnă că traducătorii Cazaniei nu le-au redat întocmai, deși se pare că, totuși, s-au uitat peste ele. E adevărat, însă, că aici versetele scripturale sunt, mai adesea, împletite cu discursul omiletic, parafrazate.

Însă cei care au transliterat textul coresian au oferit o punctuație total eronată în aceste versete (orientându-se după cum ar trebui să sune logic, când, de fapt, este vorba de profeții vechitestamentare eliptice și foarte tainice), pe care, de altfel, nu le-au identificat decât parțial, și anume doar acolo unde există un element de atenționare în această privință.

[7] În text: linìia.

[8] După cum se observă (și s-a observat și până acum), textul evanghelic se repetă, dar totuși nu este identic cu cel de mai sus. Și aceasta pentru că pericopa inițială reprezintă un adaos al preoților Iane și Mihai din Șchei față de textul original slavon din care au tradus.

Așa încât au tradus de două ori aceeași pericopă evanghelică, o dată la începutul predicii și a doua oară în text, dacă nu cumva au luat pericopele inițiale din Tetraevanghel. Însă, în mod evident, textul evanghelic tradus după varianta slavonă a Omiliarului patriarhal este puțin diferit decât cel așezat în capul predicii.

[9] În text: isprăvirea.

[10] Idem: Și Hristos întru meserătate și în sărăcie viià.

[11] Le-au purtat de grijă, fie prin îngrijirea lor în boli și în sărăcie, fie prin povățuirea, îndreptarea și înțelepțirea lor.

Did you like this? Share it: