Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 22 septembrie 2015

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [11]

Traduceri patristice

vol. 5

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Vers. 31: «Și va fi puterea voastră ca scânteia câlților arzând [ut favilla stuppae]». […] Așadar, toată puterea și mândria păcătoșilor și ucigașilor lui Israil, care L-au părăsit pe Domnul – și de aceea au fost nimiciți, și care au slujit idolilor și se vor rușina întru grădinile pe care le-au ales –, vor fi prefăcute în cenușa câlților pe care i-a înghițit focul într-o clipită.

Căci zice mai departe: «și fapta lui», adică a puterii voastre sau a idolatriei, în care rătăciserăți, va arde într-o scânteie sărmană [parvula scintilla].

«Și va urma și celălalt asemenea și nu va fi cine să-l stingă». După cum se vede, [urmează să piară astfel] și cunoașterea iudeilor și toate faptele pe care le fac. Sau și idolul și Ierusalimul, în care a fost idolul. Și, când va veni Domnul, nimeni nu va putea să stingă [focul].

Pe care, pe toate, le putem înțelege [a fi spuse] chiar despre învățăturile împotrivitoare: că vor pieri și învățătorii și ucenicii la fel și toate faptele lor vor fi mâncarea focului”[1].

„Cap. 2, vers. 1: «Cuvântul pe care l-a văzut Isaias, fiul lui Amos, despre Iuda și Ierusalim».

Și în vedenia anterioară, pe care am explicat-o deja, unde LXX a tradus: «pe care a văzut-o împotriva Iudeii și împotriva Ierusalimului» (1, 1), în ebraică este scris: Al Iudah Ierușalaim עַל-יְהוּדָה וִירוּשָׁלִָם. Și în aceasta, care urmează, în ebraică se află la fel.

Și mă mir cum traducătorii LXX acolo au zis: «împotriva Iudeii și împotriva Ierusalimului» (1, 1), iar în aici: «despre Iudeea și despre Ierusalim» (2, 1)[2]. Decât poate pentru că acolo îi numește pe oamenii păcătoși, sămânța răutății/ josniciei, fiii nedreptății și căpeteniile Sodomei sau poporul Gomorei și cetate desfrânată și așa mai departe, [încât înțelegem că] a fost tradus mai mult sensul decât cuvântul.

Iar aici, pentru că sunt făgăduite îndată cele bune («Fi-va în zilele cele din urmă arătat [manifestus] muntele Domnului, și casa Domnului [domus Dei] în vârful munților»), [de aceea] au înțeles profeția nu împotriva Iudeii și împotriva Ierusalimului, ci despre Iudeea și despre Ierusalim.

Dacă acolo, după amenințare citim pe cele bune («Voi aduce înapoi pe judecătorii tăi ca să fie ca mai înainte și pe sfătuitorii tăi precum în vechime. După aceea te vei numi cetate dreaptă, oraș credincios», cf. 1, 26), aici, după cele bune, este amenințarea celor rele/ aspre [truculenta]: «Iată, Domnul, Stăpânul oștirilor, va retrage din Ierusalim și din Iuda puterea și bunăstarea, orice vigoare a pâinii și orice vigoare a apei» (3, 1) și cele care urmează.

Așadar, după ebraică, și în acea vedere, și în acest cuvânt, pe care l-a văzut Isaias, fiul lui Amos, se înțelege [a fi vorba] despre Iuda și despre Ierusalim, [iar] nu împotriva lui Iuda și a Ierusalimului. Sau, după cum a tradus Simmahos: pentru Iuda și Ierusalim.

Însă, în mod sigur, [profețiile sunt] despre Iuda și Ierusalim, în care pot să stea [la un loc] și cele vesele și cele triste. Și aceasta socotim, pentru că acolo a văzut vedenie [visionem], [iar] aici pe Cuvântul, Care era la început la Dumnezeu. Și acolo [era] amenințându-i pe iudei, ca mântuirea să vină la neamuri. Iar aici, începând de la neamuri cu mântuirea, pedepsindu-l pe Israil, pentru ca prin chemarea de la alții să se adune credincioșii în Biserica lui Hristos”[3].

„Vers. 2, 2: «Și va fi în zilele din urmă pregătit muntele casei Domnului în vârful munților».

Despre zilele din urmă citim și în Facerea, vorbind Iacov fiilor săi și zicând: «Veniți ca să vă vestesc vouă cele ce vor să fie în zilele din urmă» (Fac. 49, 1). Apoi către Iudas, din sămânța căruia S-a născut Hristos, a zis: «Nu va lipsi conducător din Iuda, nici căpetenie din coapsele tale, până [când] nu va veni [Cel] care S-a odihnit: și El va fi așteptarea neamurilor» (Fac. 49, 10).

În aceste zile din urmă va fi ceasul din urmă, despre care vorbește și Ioan Apostolul: «Fiii [filioli] mei, este ceasul din urmă» (I In. 2, 18), în care piatra tăiată din munte fără mâini, a crescut munte mare și a umplut tot pământul. De care căpetenia Tirului, în Iezechiil, s-a numit rănit[4] (Iez. 28, 16, cf. LXX).

Acest munte în casa Domnului este, pe care Profetul o vede, zicând: «Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta, ca să locuisc în casa Domnului în toate zilele vieții mele» (Ps. 26, 4). Și despre care Pavlos îi scrie lui Timoteos: «Însă fără să întârzii, ca să știi în ce fel trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului» (I Tim. 3, 15).

Această casă s-a zidit pe temelia Apostolilor și a Profeților [fundamentul Apos- tolorum et Propahetarum] (cf. Efes. 2, 20), care și ei sunt munți [et ipsi montes sunt], ca niște următori ai lui Hristos.

Despre această casă [și despre] Ierusalim, Psalmistul împreună strigă, zicând: «Cei ce se încred în Domnul [sunt] ca muntele Sion, nu va fi clătinat în veac cel ce locuiește în Ierusalim. Munți împrejurul lui, iar Domnul împrejurul poporului Său» (Ps. 124, 1-2).

De unde și Hristos întemeiază Biserica pe un munte [super unum montium] și-i grăiește lui: «Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile Iadului nu se vor întări [praevalebunt] împotriva ei» (Mt. 16, 18). […]

«Și se va ridica deasupra dealurilor» (2, 2). Cel ce în capetele munților este arătat și pregătit, Acesta Se va ridica peste dealuri. Despre care munți și dealuri grăiește și mireasa din Cântarea cântărilor: «Glasul frățiorului [fratruelis] meu: iată, acesta vine sărind peste munți, săltând peste dealuri; frățiorul meu asemenea este căprioarei/ gazelei sau puiului de cerbi în munții Betel/ Vetil» (Cânt. Cânt. 2, 8-9).

«Și vor curge către El toate neamurile și vor merge popoare multe» (2, 2-3).

Căci toate neamurile vor sluji Lui, Căruia I s-a spus: «Cere de la Mine și Îți voi da Ție neamurile moștenirea Ta, și stăpânirea Ta [până la] marginile pământului» (Ps. 2, 8). Ca să slujască Lui, după Sofonias, sub un singur jug, despre care același Profet mărturisește: «De la marginile fluviilor Etiopiei Îți vor aduce Ție jertfe» (Sof. 3, 10).

Și în psalmul 71 citim: «În fața Lui vor cădea/ se vor închina etiopienii» (Ps. 71, 9). «Pentru ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesupt» (Filip. 2, 10)”[5].

„Vers. 3: «Și vor zice: veniți, să ne suim la muntele Domnului și la casa Dumnezeului lui Iacov și ne va învăța pe noi căile Sale și vom umbla în cărările Sale». […]

Deci când vom fi în casa Dumnezeului lui Iacov, atunci ne va învăța pe noi căile Sale, prin care să înaintăm către El, și vom umbla în cărările Sale, pe care au călcat și alții.

Într-adevăr, și Iisus, urcându-Se în munte, i-a învățat pe Ucenicii Săi cele opt fericiri și pe celelalte pe care le adaugă cuvântul evanghelic (Lc. cap. 6).

Așadar, mai întâi trebuie învățate căile Domnului, iar apoi cum să mergem pe cărările Sale.

«Căci din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din Ierusalim» (2, 3)”.


[1] PL 24, col. 42-43.

[2] Într-adevăr, în LXX la 1, 1 scrie: „κατὰ τῆς Ιουδαίας καὶ κατὰ Ιερουσαλημ”, iar la 2, 1: „περὶ τῆς Ιουδαίας καὶ περὶ Ιερουσαλημ”.

[3] PL 24, col. 43.

[4] „Și ai fost rănit din/ de către muntele lui Dumnezeu/ καὶ ἐτραυματίσθης ἀπὸ ὄρους τοῦ θεοῦ”.

[5] PL 24, col. 43-45.

Epistola către Romei, cap. 14, conform BYZ

1. Și primiți-l pe cel slab [în] credință [τὸν ἀσθενοῦντα τῇ πίστει] nu întru certări ale gândurilor [μὴ εἰς διακρίσεις διαλογισμῶν]!

2. [Căci] unul crede să mănânce de toate, dar cel care e slab mănâncă [însă] legume.

3. Cel care mănâncă să nu-l disprețuiască pe cel care nu mănâncă! Și cel care nu mănâncă să nu-l judece pe cel care mănâncă! Căci Dumnezeu l-a primit pe el.

4. Cine ești tu cel care judeci pe slujitorul altuia? [El]  domnului său stă sau cade. Dar va sta, căci puternic este Dumnezeu [să-l facă] să stea pe el.

5. Unul deosebește o zi de alta, dar altul judecă toate zilele [la fel]. Fiecare să fie deplin încredințat [πληροφορείσθω] în mintea lui!

6. Cel care ține ziua, o ține Domnului. Și cel care nu ține ziua, nu o ține Domnului. Și cel care mănâncă Domnului mănâncă, căci Îi mulțumește lui Dumnezeu; și cel care nu mănâncă Domnului nu mănâncă și Îi mulțumește lui Dumnezeu.

7. Căci nimeni [dintre] noi [nu] trăiește lui însuși și nimeni [nu] moare lui însuși [Οὐδεὶς γὰρ ἡμῶν ἑαυτῷ ζῇ, καὶ οὐδεὶς ἑαυτῷ ἀποθνῄσκει].

8. Căci dacă [este] să trăim, Domnului trăim [Ἐάν τε γὰρ ζῶμεν, τῷ κυρίῳ ζῶμεν·]; [iar] dacă [este] să murim, Domnului murim [ἐάν τε ἀποθνῄσκωμεν, τῷ κυρίῳ ἀποθνῄσκομεν·]; așadar, dacă [este] să trăim [sau] dacă [este] să murim, ai Domnului suntem [ἐάν τε οὖν ζῶμεν, ἐάν τε ἀποθνῄσκωμεν, τοῦ κυρίου ἐσμέν].

9. Căci Hristos pentru aceasta a și murit, a și înviat, a și trăit [Εἰς τοῦτο γὰρ χριστὸς καὶ ἀπέθανεν καὶ ἀνέστη καὶ ἔζησεν]: ca să stăpânească și peste morți și peste vii [ἵνα καὶ νεκρῶν καὶ ζώντων κυριεύσῃ].

10. Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți vom sta de față [înaintea] scaunului de judecată al lui Hristos [Πάντες γὰρ παραστησόμεθα τῷ βήματι τοῦ χριστου].

11. Căci scris este: „Viu [sunt] Eu, zice Domnul, că Mie [Mi] se va pleca tot genunchiul și toată limba se va mărturisi lui Dumnezeu [Ζῶ ἐγώ, λέγει κύριος· ὅτι ἐμοὶ κάμψει πᾶν γόνυ, καὶ πᾶσα γλῶσσα ἐξομολογήσεται τῷ θεῷ]”[1].

12. Așadar, prin urmare, fiecare [dintre] noi va da lui Dumnezeu cuvânt pentru sine [περὶ ἑαυτοῦ λόγον δώσει τῷ θεω][2].

13. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați aceasta: să nu puneți fratelui poticnire [πρόσκομμα] sau sminteală [σκάνδαλον]!

14. Știu și sunt încredințat în Domnul Iisus, că nimic [nu este] necurat [κοινὸν] prin sine, decât numai [pentru] cel care gândește [că] ceva este necurat; [și dacă gândește astfel, atunci] aceluia [este] necurat [lucrul acela].

15. Dar dacă, pentru mâncare, fratele tău se întristează, [atunci] nu mai umbli potrivit iubirii [οὐκέτι κατὰ ἀγάπην περιπατεῖς]. [Și de aceea] nu pierde [cu] mâncarea ta pe acela, pentru care a murit Hristos [ὑπὲρ οὗ χριστὸς ἀπέθανεν]!

16. Așadar, să nu fie blasfemiat [βλασφημείσθω][3] binele vostru!

17. Căci nu este Împărăția lui Dumnezeu mâncare și băutură [οὐ γάρ ἐστιν ἡ βασιλεία τοῦ θεοῦ βρῶσις καὶ πόσις], ci dreptate [δικαιοσύνη] și pace [εἰρήνη] și bucurie în Duhul Sfânt [καὶ χαρὰ ἐν πνεύματι ἁγίῳ].

18. Căci cel care slujește în acestea lui Hristos [este] bine-plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni.

19. Așadar, prin urmare, să urmărim cele ale păcii și cele ale zidirii unora de către alții.

20. Nu strica, pentru mâncare, lucrul lui Dumnezeu! Toate [sunt] curate, dar rău [îi este] omului care mănâncă spre poticnirea [altora].

21. Bine [este] să nu mănânci cărnuri, nici să bei vin, nici [altceva] prin care fratele tău se poticnește sau se smintește sau slăbește [în credința lui].

22. Ai tu credință? Pentru tine să o ai înaintea lui Dumnezeu! Fericit [este] cel care nu se judecă pe sine în ceea [ce] aprobă!

23. Iar cel care se îndoiește, dacă are să mănânce, se condamnă [pe sine], căci nu [a mâncat] din credință. Și tot ce nu [este] din credință este păcat.

24.[4] Și Celui care poate să vă întărească pe voi după Evanghelia mea și [după] propovăduirea lui Iisus Hristos, după descoperirea tainei celei ascunse [din] vremurile veșniciilor [κατὰ ἀποκάλυψιν μυστηρίου χρόνοις αἰωνίοις σεσιγημένου],

25. iar acum descoperită, prin Scripturile Profeților [φανερωθέντος δὲ νῦν, διά τε γραφῶν προφητικῶν], după porunca veșnicului Dumnezeu, întru ascultarea credinței [εἰς ὑπακοὴν πίστεως], care s-a făcut cunoscută întru toate neamurile [εἰς πάντα τὰ ἔθνη γνωρισθέντος],

26. Celui singur înțelept Dumnezeu, prin Iisus Hristos, a Căruia Îi [este] slava în veci. Amin.


[1] E vorba despre Is. 45, 23, cf. LXX: „ὅτι ἐμοὶ κάμψει πᾶν γόνυ καὶ ἐξομολογήσεται πᾶσα γλῶσσα τῷ θεῷ”.

[2] Fiecare va vorbi în nume propriu la judecata lui Dumnezeu. Fiecare va vorbi pentru sine.

[3] Să nu fie ocărât, defăimat, hulit binele pe care voi îl faceți.

[4] Ultimele trei versete ale capitolului de față, versetele 24-26, nu apar în Biblia de la 1688 și nici în ed. BOR 1988 și 2001. Pentru că ele sunt sfârșitul epistolei în cele trei ediții, adică Rom. 16, 25-27.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno