1. Și primiți-l pe cel slab [în] credință [τὸν ἀσθενοῦντα τῇ πίστει] nu întru certări ale gândurilor [μὴ εἰς διακρίσεις διαλογισμῶν]!

2. [Căci] unul crede să mănânce de toate, dar cel care e slab mănâncă [însă] legume.

3. Cel care mănâncă să nu-l disprețuiască pe cel care nu mănâncă! Și cel care nu mănâncă să nu-l judece pe cel care mănâncă! Căci Dumnezeu l-a primit pe el.

4. Cine ești tu cel care judeci pe slujitorul altuia? [El]  domnului său stă sau cade. Dar va sta, căci puternic este Dumnezeu [să-l facă] să stea pe el.

5. Unul deosebește o zi de alta, dar altul judecă toate zilele [la fel]. Fiecare să fie deplin încredințat [πληροφορείσθω] în mintea lui!

6. Cel care ține ziua, o ține Domnului. Și cel care nu ține ziua, nu o ține Domnului. Și cel care mănâncă Domnului mănâncă, căci Îi mulțumește lui Dumnezeu; și cel care nu mănâncă Domnului nu mănâncă și Îi mulțumește lui Dumnezeu.

7. Căci nimeni [dintre] noi [nu] trăiește lui însuși și nimeni [nu] moare lui însuși [Οὐδεὶς γὰρ ἡμῶν ἑαυτῷ ζῇ, καὶ οὐδεὶς ἑαυτῷ ἀποθνῄσκει].

8. Căci dacă [este] să trăim, Domnului trăim [Ἐάν τε γὰρ ζῶμεν, τῷ κυρίῳ ζῶμεν·]; [iar] dacă [este] să murim, Domnului murim [ἐάν τε ἀποθνῄσκωμεν, τῷ κυρίῳ ἀποθνῄσκομεν·]; așadar, dacă [este] să trăim [sau] dacă [este] să murim, ai Domnului suntem [ἐάν τε οὖν ζῶμεν, ἐάν τε ἀποθνῄσκωμεν, τοῦ κυρίου ἐσμέν].

9. Căci Hristos pentru aceasta a și murit, a și înviat, a și trăit [Εἰς τοῦτο γὰρ χριστὸς καὶ ἀπέθανεν καὶ ἀνέστη καὶ ἔζησεν]: ca să stăpânească și peste morți și peste vii [ἵνα καὶ νεκρῶν καὶ ζώντων κυριεύσῃ].

10. Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți vom sta de față [înaintea] scaunului de judecată al lui Hristos [Πάντες γὰρ παραστησόμεθα τῷ βήματι τοῦ χριστου].

11. Căci scris este: „Viu [sunt] Eu, zice Domnul, că Mie [Mi] se va pleca tot genunchiul și toată limba se va mărturisi lui Dumnezeu [Ζῶ ἐγώ, λέγει κύριος· ὅτι ἐμοὶ κάμψει πᾶν γόνυ, καὶ πᾶσα γλῶσσα ἐξομολογήσεται τῷ θεῷ]”[1].

12. Așadar, prin urmare, fiecare [dintre] noi va da lui Dumnezeu cuvânt pentru sine [περὶ ἑαυτοῦ λόγον δώσει τῷ θεω][2].

13. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați aceasta: să nu puneți fratelui poticnire [πρόσκομμα] sau sminteală [σκάνδαλον]!

14. Știu și sunt încredințat în Domnul Iisus, că nimic [nu este] necurat [κοινὸν] prin sine, decât numai [pentru] cel care gândește [că] ceva este necurat; [și dacă gândește astfel, atunci] aceluia [este] necurat [lucrul acela].

15. Dar dacă, pentru mâncare, fratele tău se întristează, [atunci] nu mai umbli potrivit iubirii [οὐκέτι κατὰ ἀγάπην περιπατεῖς]. [Și de aceea] nu pierde [cu] mâncarea ta pe acela, pentru care a murit Hristos [ὑπὲρ οὗ χριστὸς ἀπέθανεν]!

16. Așadar, să nu fie blasfemiat [βλασφημείσθω][3] binele vostru!

17. Căci nu este Împărăția lui Dumnezeu mâncare și băutură [οὐ γάρ ἐστιν ἡ βασιλεία τοῦ θεοῦ βρῶσις καὶ πόσις], ci dreptate [δικαιοσύνη] și pace [εἰρήνη] și bucurie în Duhul Sfânt [καὶ χαρὰ ἐν πνεύματι ἁγίῳ].

18. Căci cel care slujește în acestea lui Hristos [este] bine-plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni.

19. Așadar, prin urmare, să urmărim cele ale păcii și cele ale zidirii unora de către alții.

20. Nu strica, pentru mâncare, lucrul lui Dumnezeu! Toate [sunt] curate, dar rău [îi este] omului care mănâncă spre poticnirea [altora].

21. Bine [este] să nu mănânci cărnuri, nici să bei vin, nici [altceva] prin care fratele tău se poticnește sau se smintește sau slăbește [în credința lui].

22. Ai tu credință? Pentru tine să o ai înaintea lui Dumnezeu! Fericit [este] cel care nu se judecă pe sine în ceea [ce] aprobă!

23. Iar cel care se îndoiește, dacă are să mănânce, se condamnă [pe sine], căci nu [a mâncat] din credință. Și tot ce nu [este] din credință este păcat.

24.[4] Și Celui care poate să vă întărească pe voi după Evanghelia mea și [după] propovăduirea lui Iisus Hristos, după descoperirea tainei celei ascunse [din] vremurile veșniciilor [κατὰ ἀποκάλυψιν μυστηρίου χρόνοις αἰωνίοις σεσιγημένου],

25. iar acum descoperită, prin Scripturile Profeților [φανερωθέντος δὲ νῦν, διά τε γραφῶν προφητικῶν], după porunca veșnicului Dumnezeu, întru ascultarea credinței [εἰς ὑπακοὴν πίστεως], care s-a făcut cunoscută întru toate neamurile [εἰς πάντα τὰ ἔθνη γνωρισθέντος],

26. Celui singur înțelept Dumnezeu, prin Iisus Hristos, a Căruia Îi [este] slava în veci. Amin.


[1] E vorba despre Is. 45, 23, cf. LXX: „ὅτι ἐμοὶ κάμψει πᾶν γόνυ καὶ ἐξομολογήσεται πᾶσα γλῶσσα τῷ θεῷ”.

[2] Fiecare va vorbi în nume propriu la judecata lui Dumnezeu. Fiecare va vorbi pentru sine.

[3] Să nu fie ocărât, defăimat, hulit binele pe care voi îl faceți.

[4] Ultimele trei versete ale capitolului de față, versetele 24-26, nu apar în Biblia de la 1688 și nici în ed. BOR 1988 și 2001. Pentru că ele sunt sfârșitul epistolei în cele trei ediții, adică Rom. 16, 25-27.

Did you like this? Share it: