Traduceri patristice
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
*
Sfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)
*
«Căci din Sion va ieși legea [exibit] și cuvântul Domnului din Ierusalim» (2, 3).
De aceea toate neamurile și popoare multe se vor încuraja reciproc și vor zice: «Veniți, să ne suim la muntele Domnului» și celelalte care urmează, «căci din Sion va ieși [egredietur] legea și cuvântul Domnului din Ierusalim». Nicidecum din Sinai/ Sina și din singurătate [de solitudine] și din muntele Oreb/ Horib, ci din muntele Sion, pe care s-a zidit Ierusalimul. Și din Ierusalim, în care este templul și religia/ cinstirea Domnului [religio Dei].
Citim că adesea Domnul învăța în templu (Mt. 23) și că nu se cuvenea să moară Prorocul în afara Ierusalimului, vorbind, de asemenea, despre cuvânt și lege.
Căpeteniilor li se poruncește să asculte cuvântul, iar poporul [trebuie] să audă cu urechile [auribus percipere] legea. Deci cel care mai întâi a împlinit legea, vine apoi la cuvântului lui Dumnezeu [sermonem Dei].
Dar și în Iersusalim, Biserica mai întâi zidită a însămânțat Biserici în întreaga lume [primum fundata Ecclesia totius orbis Ecclesias seminavit]. Și zicând aceasta, că în oricine a fost în oglinda și în vedenia păcii [in specula et in visione pacis], [se înțelege că] în acesta și legea și cuvântul Domnului s-au întemeiat.
Și nu a zis frumos/ simplu [pulchre]: în Sion și în Ierusalim va fi și va rămâne cuvântul și legea Domnului, ci: «va ieși», ca să arate că din acel izvor [va ieși] revărsându-se învățătura lui Dumnezeu la toate popoarele.
«Și va judeca neamurile și va dovedi [arguet] popoare multe» (2, 3).
Așadar, și între neamuri este să judece. [Însă] nu toți necredincioșii, osândindu-i să-și poarte pedeapsa, [suferă același chin], ci pentru diferitele răsplătiri trebuie să pătimească [munci] diferite.
Iar după ce va judeca neamurile, atunci va dovedi [arguet] popoare multe, sau, așa cum au tradus [traducătorii] LXX: popor mult.
Și ia aminte ordinea: vor fi judecate neamurile, pentru că ele cred [în Hristos], «căci cine nu crede, deja a fost judecat» (In. 3, 18). Însă popor mult, prin care se înțelege Israil, nicidecum nu va fi judecat, ci va fi dovedit/ osândit, pentru că, la el fiind trimis Fiul lui Dumnezeu, nu L-a primit”[1].
„Vers. 2, 4: «Și vor topi săbiile lor [transformându-le] în pluguri și lăncile lor în seceri» (2, 4).
Orice zel al războinicului va fi întors spre pace și în locul neînțelegerii [discordia] va fi, în toată cetatea, înțelegere [concordia]. Săbiile vor fi schimbate în pluguri și lăncile în seceri, încât, în locul furiei lăsate deoparte a luptătorului, [ei] să slujească pentru agricultură și să taie cu secerile cele mai bogate lanuri.
[Acestea,] într-adevăr, se pot înțelege și duhovnicește: atunci când toată învârtoșarea [duritia] inimii noastre este frântă [frangitur] în plugul lui Hristos și sunt smulși spinii păcatelor [spinae vitiorum], încât semințele cuvântului lui Dumnezeu să crească în lanuri. Și apoi [din] muncile mâinilor noastre să mâncăm, când «venind vor veni întru bucurie, purtând snopii lor» (Ps. 125, 6).
«Nu va ridica neam contra neam sabia, nici nu se vor mai pregăti/ antrena pentru război» (2, 4).
Să aruncăm vechile istorii și să ajungem până la al 28-lea an al lui Caesar Augustus (în al cărui 41-lea an [de domnie] Hristos S-a născut în Iudeea), [în care] în tot pământul era discordie și toate popoarele izbucniseră/ luaseră foc [arsisse] împotriva neamurilor vecine în dorința de a se lupta, astfel încât să măcelărească și să fie măcelărite.
Însă prin nașterea Domnului [și] Mântuitorului, când, sub conducerea lui Cyrino al Siriei s-a făcut primul plan în tot pământul [in toto orbe terrarum] și s-a pregătit, prin învățătura evanghelică, pacea Imperiului Roman, atunci orice război a încetat și nicidecum prin orașe și sate nu se mai pregăteau pentru război, ci pentru cultivarea câmpurilor, lăsând soldaților și legiunilor romane dorința de a se lupta împotriva popoarelor barbare, când s-a împlinit acea cântarea a Îngerilor: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire» (Lc. 2, 14). Și în zilele Lui a răsărit dreptatea și mulțimea păcii (cf. Ps. 71, 7)”[2].
„Vers. 5-6: «Casa lui Iacov, veniți și să umblăm în lumina Domnului. Însă ai lepădat pe poporul Tău, casa lui Iacov».
După chemarea neamurilor și arătarea muntelui Domnului peste vârful munților, Profetul se întoarce la poporul său, care este poporul iudeilor, care este numit casa lui Iacov, și îi încurajează pe ei, pentru ca cei care se prăvălesc în întunericul greșelilor să primească lumina adevărului și să umble în lumina Domnului. […]
Voi însă, casa lui Iacov, casa poporului meu, veniți cu mine și împreuna vom umbla în lumina Domnului: să primim Evanghelia lui Hristos, să ne luminăm [illuminemur] de către Cel ce zice: «Eu sunt Lumina lumii» (In. 8, 12)”[3].
„Vers. 7: «Căci s-au umplut [ca] odinioară și au avut prezicători ca filistimii». Întotdeauna [traducătorii] LXX au tradus pe filistimi [Philisthiim] cu străini, [folosind] numele comun pentru cel propriu, care reprezintă astăzi neamul palestinienilor. […]
De unde aceea ce spune în psalmi, cu enumerarea celorlalte neamuri: «Mie străinii Mi s-au supus» (Ps. 59, 10), însemnând nu toate popoarele străine, ci îi arată tocmai pe palestinieni [Palaestinos].
Și descoperă motivele pentru care Domnul a lepădat pe poporul său, casa lui Iacov. Pentru că s-au umplut, zice, după cum au fost la început, de prezicători și de semne/ amulete și [au fost] unși cu necurățiile idolatriei. Scriind Moisis, cunoaștem că nu s-au întors de la semne/ amulete, nici de la oracole, pe care le-au avut neamurile pe care le-a alungat Domnul de la fața lui Israil: ale cananeilor, amoreilor și heteilor.
Acest loc, comentatorii Bisericii altfel și altfel îl explică. Totuși vor să arate aceasta, că, fiind lepădat poporul iudeilor, țara [care] odinioară [a fost] a făgăduinței a fost ocupată de armata romană. Și, fiind alungați iudeii, au locuit în Iudeea cei străini, care de pe tot pământul [și] din neamuri diverse au venit să locuiască, aduși de Titus și de Vespasian și de Hadrian și de alți conducători [romani].
Alții însă pot să nu spună aceasta în legătură cu epoca romană, ci cu una anterioară, mai înainte de a fi fost ruinați de către babilonieni: cele ce sunt povestite că au fost sub împărați [ai Israilului] necredincioși și care au fost lepădați de la Domnul.
«Și copii străini s-au adăugat [adhaeserunt]» (2, 7). Pe care [traducătorii] LXX l-au tradus: «Și mulți fii străini li s-au născut lor»[4]. Simmahos: «Și cu fii străini au plesnit din palme [applauserunt]». Pentru care în ebraică este scris: iesfiku יַשְׂפִּיקוּ, pe care evreii l-au tradus prin ἐσφηνώθησαν, iar noi am schimbat cu adhaeserunt, ca să fie arătată urâciunea păcatelor în neamul Iudeii.
Însă la fel [au făcut] și grecii și romanii, întrucât au lucrat păcatul odinioară, încât și cei mai străluciți dintre filosofii Greciei aveau amanți în mod public [publice concubinos], și Adrian/ Hadrianus, cunoscător în artele filosofiei, l-a zeificat [consecrarit in deum] pe Antinous[5] și a întemeiat templul lui și jertfe și preoți și de la acesta au primit nume cetăți și o regiune a Egiptului.
Copiii stătuseră între prostituate, alături, în lupanarele teatrelor [in fornicibus specta- culorum], lăsați [în voia] dorinței desfrânate publice [publicae libidini].
În vreme ce, sub împăratul Constantin, strălucind Evanghelia lui Hristos, a fost lepădată și necredința tuturor neamurilor [păgâne], și urâciunea [păcatelor]”[6].
[1] PL 24, col. 45-56.
[2] Idem, col. 46-47.
[3] Idem, col. 47.
[4] Is. 2, 6, LXX: „καὶ τέκνα πολλὰ ἀλλόφυλα ἐγενήθη αὐτοῖς”.
[5] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Antinous.
[6] PL 24, col. 47- 48.
