Istorie 5. 28
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Istoria începe de oriunde o privești
(vol. 5)
*
Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.
***
110. Moshe Idel despre Eliade
Din interviul dat lui Sorin Antohi[1], reiese că Idel, născut la Târgu Neamț în 1947[2], avea un interes sporit pentru persoana lui Mircea Eliade, cu precădere din perspectiva lui de Istoric al Religiilor: „am început să-l citesc pe Eliade în 1965 și până în 1986 l-am citit exclusiv ca specialist în studiul religiei[3]. Apoi s-a interesat de trecutul lui legionar[4] și a descoperit că Eliade a fost prietenul lui Mihail Sebastian[5].
Și la un moment dat el afirmă: „Nu susțin că Eliade a fost un filosemit extraordinar, dar în situația din 34-35, cînd Sebastian a fost atacat de toată lumea, inclusiv de evrei și de sioniști, Eliade a fost singurul care i-a luat apărarea împotriva lui Nae Ionescu. Și nu era așa de simplu. Pentru cine cunoaște ce se întîmpla atunci și acolo, acesta este un gest eroic”[6].
În ceea ce privește iudaismul, Idel susține că Eliade nu a cunoscut textele originale ci numai literatura secundară și că din acest motiv s-a înșelat în afirmațiile sale[7].
Referindu-se la legionarismul lui Eliade, Idel spune: „Eu cred că a făcut parte din Garda de Fier, dar [asta] nu înseamnă că a fost un legionar de rînd care bătea evreii pe stradă. Asta e o afacere clasată din punct de vedere istoric. Nu cred că el și-a învățat teoriile de la legionari. Repet, pot să găsesc exact izvoarele gîndirii lui acolo unde sînt cu adevărat, [dar] nu în tot felul de lozinci simpliste, legionare sau de alt fel”[8].
Însă Idel greșește când spune că „Eliade a vrut să aibă o religie care să fie și românească, și cosmică, dar să nu fie ortodoxă”[9]. Pentru că Eliade nu s-a dezis de credința sa ortodoxă[10].
Idel îi impută lui Eliade și faptul că nu l-a valorizat pe Scholem[11]. Pe Gershom Scholem[12].
*
111. Date istorice despre viața Sfântului Grigorie Sinaitul și despre viața Sfântului Calist, Patriarhul Constantinopolului
Viața Sfântului Grigorie Sinaitul a fost scrisă de către Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului, care este pomenit pe 20 iunie și care a trăit în sec. 13-14[13].
Sfântul Grigorie Sinaitul a trăit între 1255-1346[14]. Nu știm unde s-a născut. Dar, pe când Sfântul Grigorie a ajuns în Athos, Sfântul Calist, scriitorul Vieții sale, era deja acolo, nevoindu-se în Mănăstirea Iviron[15]. Sfântul Calist a ajuns ucenicul Sfântului Grigorie „la schitul Magoula și apoi l-a însoțit în prima sa călătorie la Paroria”[16].
Sfântul Grigorie semnează, ca Ieromonah, Tomosul aghioritic în 1340. În Mănăstirea Iviron, Adrian Marinescu crede că Sfântul Grigorie a fost și Egumen[17].
În anul 1342, Sfântul Grigorie „participă la împăcarea dintre Ioan V Paleologul și Ioan Cantacuzino, în localitatea Didymoteichon, după care, întorcându-se în Athos[, el îi] combate pe bogomili (1343-1345)”[18]. În 1345, Sfântul Grigorie Sinaitul e prins de turci dar este eliberat în luna iunie a aceluiași an, fiind răscumpărat cu bani de monahii din Mănăstirea Iviron[19].
Dacă Sfântul Calist ajunge Patriarh al Constantinopolului în 10 iunie 1350, în 1351 el confirmă, în cadrul a două sinoade, teologia Sfântului Grigorie Palama[20]. În 1353, Sfântul Calist se retrage din tronul patriarhal, urmându-i Sfântul Filotei Kokkinos (1353-1354; 1364-1376), Sfântul Filotei fiind ucenicul și biograful Sfântului Grigorie Palama[21].
Sfântul Calist se retrage în insula Tenedos, pentru ca, în 1355, el să se întoarcă pe scaunul patriarhal de la Constantinopol[22]. „În 1359[, el] a înființat mitropolia Ungrovlahiei, punând aici pe [Sfântul] Iachint de Vicina, apoi, în 1361-1362 a obligat pe patriarhul bulgar să recunoască și să se supună autorității scaunului patriarhal al C/polului.
Anulează alegerea monahului rus Teodoret drept mitropolit al Rusiei, pentru că se afla încă în viață mitropolitul canonic al acesteia, Teognost. Trimis la Serres de către împărat pentru a trata cu țarul sârb Ștefan Dușan, Sfântul Calist a murit în vara anului 1363, cel mai probabil din cauza holerei și nu așa cum s-a vehiculat adesea, pe baza unor izvoare, otrăvit. A fost îngropat, în tot cazul, în Serres, fie în catedrala de aici, fie în într-un paraclis al bisericii Sfinții Teodori, fostă mitropolie a locului”[23]. De la Sfântul Calist au rămas 65 de omilii. El a scris cântări liturgice și Viețile Sfinților Grigorie Sinaitul și Teodosie de Târnovo[24].
Sfântul Grigorie Sinaitul, potrivit Vieții Sfântului Calist, e pomenit pe 27 noiembrie[25]. Iar această Viață a fost scrisă între 1355-1360, în al doilea patriarhat al Sfântului Calist[26]. Sfântul Grigorie Sinaitul a avut ucenici greci, bulgari și sârbi și, prin expresia, „țările de dincolo”, Marinescu consideră că se referă la români[27]. În nota a 17-a a articolului său, Adrian Marinescu îl citează pe V. Brătulescu, care vorbește despre o corespondență între Sfântul Grigorie Sinaitul și Domnul Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab[28].
De la Sfântul Grigorie Sinaitul ne-au rămas 6 scrieri: „Capete în acrostih foarte folositoare (Κεφάλαια δι’ἀκροστιχίδος πάνυ ὀφέλιμα), Celelalte capete (Ἕτερα κεφάλαια), Însemnare exactă despre liniștire și rugăciune (Εἴδησις ἀκριβῆς περὶ ἡσυχίας καὶ προσευχῆς), Scurtă însemnare despre isihie (Εἴδησις μικρὰ περὶ ἡσυχίας), Cuvânt la sfânta Schimbare la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (Λόγος εἰς τὴν ἁγίαν Μεταμόρφωσιν τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ), Capete despre liniștire (Κεφάλαια περὶ ἡσυχίας)”[29]. Însă s-a pierdut corespondența sa cu „domnitorii sârb, bulgar și român ca și cu împăratul bizantin Andronic III Paleologul (1328-1341)”[30].
Pe când trăia în Creta, Sfântul Grigorie Sinaitul mânca doar odată pe zi și adâncea Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinți[31].
*
112. Ce face politica
În Amurgul idolilor, vorbind despre germani, Nietzsche a spus că „venirea la putere se plătește scump: [pentru că] puterea îndobitocește”[32]. Și politica îndobitocește, pentru că „germanii sunt plictisiți acum de spirit, germanii nu [mai] au încredere acum în spirit, [pentru că] politica înghite toată seriozitatea destinată celor cu adevărat ale spiritului”[33].
[1] Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, Ceea ce ne unește. Istorii, biografii, idei, Ed. Polirom, Iași, 2006, 243 p.
[2] Idem, p. 4. [3] Idem, p. 126. [4] Idem, p. 132. [5] Idem, p. 134. [6] Idem, p. 140. [7] Idem, p. 142. [8] Idem, p. 144. [9] Idem, p. 149.
[10] A se vedea:
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=112.
[11] Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, Ceea ce ne unește. Istorii, biografii, idei, op. cit., p. 154.
[12] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Gershom_Scholem.
[13] [Dr.] Adrian Marinescu, Viața Sf. Grigorie Sinaitul scrisă de patriarhul Calist, tezaur de istorie și teologie isihastă. Legăturile românilor cu teologia sinaită și cu centrul monahal de la Paroria, în rev. Studii Teologice, seria a III-a, anul V, nr. 2, aprilie-iunie, 2009, București, p. 151.
[14] Idem, p. 149. [15] Idem, p. 151. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Ibidem. [19] Ibidem. [20] Idem, p. 152. [21] Ibidem. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Ibidem. [25] Ibidem. [26] Idem, p. 153. [27] Idem, p. 154.
[28] Idem, p. 156, n. 17 și Idem, p. 156. Tot din p. 156 aflăm că Viața Sfântului Maxim Cavsocalivitul a scris-o Sfântul Teofan, Episcopul Traciei.
[29] Idem, p. 165. [30] Ibidem. [31] Idem, p. 181.
[32] Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, trad. de Vasile Frăteanu și Camelia Tudor, cu note de Vasile Frăteanu, Ed. Eta, Cluj-Napoca, 1993, p. 31. [33] Ibidem.