Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

113. Primul cor adventist din România

A fost înființat la București, de „Nicolae Jelescu, un muzicant al orchestrei regale…cu ocazia sărbătorii nașterii Domnului din 1907”[1].

*

114. Despre Fericitul Arsenie Boca

El a fost primul Monah călugărit la Mănăstirea Brâncoveanu[2]. A fost tuns Monah în mai 1940 și a fost hirotonit Ieromonah în 10 aprilie 1942. Și Monah și Ieromonah a fost făcut de praznicul Izvorul tămăduirii[3].

Și pentru că nu a ascultat de glasul dumnezeiesc care îi poruncise să Îl picteze pe El și în sufletele oamenilor, Fericitul Arsenie a fost mut până în Joia Mare a anului 1942, când, la momentul împărtășirii, i s-a ridicat muțenia lui[4].

Fericitul Arsenie „avea un chip luminos și senin”[5]. „Avea duhul cunoașterii…și darul citirii caracterului omului după chipul său”[6]. Iar „cuvintele lui erau pătrunzătoare. Fiecare cuvânt [pe care îl spunea] avea un înțeles foarte adânc[7].

El le explica oamenilor cauzele necazurilor lor[8]. Avea mare răbdare cu oamenii la Spovedanie[9].

Gheorghe Bârsan l-a văzut pe Fericitul Arsenie, pe când slujea Dumnezeiasca Liturghie, „învăluit în foc”[10].

Când postea, Fericitul Arsenie mânca numai pâine și apă, și aceasta seara[11]. El avea „o voce clară, frumoasă, răsunătoare și un auz muzical fin. Studiase serios muzica în timpul liceului și al facultății. Cânta bine la flaut”[12].

„Era un monah harismatic, care le spunea oamenilor, fără ocolișuri, greșelile. Îi dojenea, dar îi și îndruma, încât luai hotărârea de a părăsi păcatul”[13]. Cu binecuvântarea ÎPS Nicolae Bălan, Fericitul Arsenie Boca a ținut conferințe și predici și la sat[14]. Căci el „avea conștiința că neamul românesc trebuie trezit la o viață creștină. Uneori spunea, fără ocolișuri, pe față, faptele oamenilor”[15].

Însă în iulie 1945, Fericitul Arsenie a fost arestat la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea. A fost anchetat pentru două săptămâni la Râmnicu Vâlcea și București[16].

Credincioșii, la cererea lui, i-au săpat o chilie în stâncă, la înălțimea de 1.700 m.[17]. Adică pe aceasta[18]:

chilia de piatra a Fericitului Arsenie Boca

S-a început munca la chilie în 1943 și în 1946 încă se lucra la ea[19].

Pe Fericitul Arsenie îl interesa să vorbească despre „sfințirea vieții de familie”[20].

La îndemnul său s-au strâns banii pentru publicarea primelor 4 volume din Filocalie[21]. Iar în vara lui 1947, unor studenți, le-a citit fragmente din cartea sa Cărarea Împărăției[22].

În 1948, Fericitul Arsenie a fost anchetat la Făgăraș și Brașov[23]. Securitatea i-a dat drumul dar a început să îl urmărească. În 20 noiembrie 1948, el a fost mutat de la Mănăstirea Sâmbăta la Mănăstirea Prislop[24]. Dar Mănăstirea Prislop era în paragină[25].

În ianuarie 1951, Fericitul Arsenie a fost dus în lagărele de muncă forțată de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, fără să fie condamnat în vreun proces[26]. S-a întors la Prislop în 1952, în aprilie, după care a fost închis și anchetat la Timișoara, Jilava și Oradea, în perioada septembrie 1955-aprilie 1956[27].

Fericitului Arsenie i s-a interzis să mai poarte hainele monahale și preoțești și să mai slujească Dumnezeiasca Liturghie[28]. Și pentru 30 de ani de zile n-a mai putut sluji[29].

Există în carte și o fotografie cu el în coșciug, cu barbă albă, din 4 decembrie 1989. Alături de crucea de lemn de la mormântul său.

*

115. Înființarea telegrafului și a poștei în România

Aparatul Morse de telegrafie electrică a fost inventat în 1844 și, în Țara Românească, a fost introdus de Domnul Barbu Știrbei, în 1854-1855, în timpul ocupației austriece[30]. Atunci au fost create liniile telegrafice care legau Bucureștiul de Predeal, de Galați și de Giurgiu[31]. Pentru acest lucru a fost nevoie să se ridice stâlpi de lemn cu fire de sârmă[32]. Linia București-Predeal s-a construit în lunile octombrie-noiembrie 1854, de-a lungul râului Prahova[33].

Linia București-Giurgiu a fost gata între ianuarie-1o martie 1855[34] și prin ea „s-a stabilit legătura telegrafică între Viena și Constantinopol”[35]. Între 10 februarie-1 martie 1855 s-a construit linia telegrafică dintre Ploiești-Buzău-Brăila. Iar în lunile iunie-iulie 1855 se întinde al doilea fir pe stâlpii dintre București și Ploiești. Pentru ca în luna septembrie 1855 să se facă legătura între Brăila și Galați, motiv pentru care o depeșă ajungea în câteva ore între Iași și Constantinopol[36].

Poșta românească începe în anul 1775[37], în luna octombrie, când Domnul Alexandru Ipsilanti a pus la îndemâna cetățenilor, contra plată, mijloace de transport ale statului pentru scrisori, pachete și valori[38].

Însă, în Țara Românească, Direcția Poștelor s-a înființat în anul 1851[39]. De aceea, autorul numește perioada 1773-1831: poșta veche[40], iar perioada 1831-1852: poșta în vremea Regulamentului Organic[41]. În anul 1831 apar căruțele de poștă și diligențele, pe când corespondența consulară era trimisă în saci sigilați, pe ruta: Rucăr, Brașov, Sibiu, Viena[42].

Perioada 1852-1862 e numită de autor epoca prefilatelică, care era după model austriac[43]. În Moldova (în 1852) și în Țara Românească (în 1853) se introduce controlul scrisorilor prin ștampilare. Era o ștampilă dreptunghiulară, cu legenda în litere chirilice[44].

În noiembrie 1861, după unirea Principatelor Române, s-au reorganizat și unificat poștele din Moldova și Țara Românească și s-a numit Poșta Română[45].

Din 1862 începe perioada filatelică a Poștei Române. Și existau trei mărci: roșie, galbenă și albastră, care costau 6, 3 și respectiv 30 de parale[46]. Cele trei mărci au fost introduse în România în data de 16 noiembrie 1862. Pentru ca în ziua de 1 ianuarie 1865, Poșta să fuzioneze cu Telegraful și să apară Ofiicile poștale[47].


[1] Dr. Daniel-Adrian Neagu, Istoria Bisericii Adventiste din România reflectată în primele ediții ale colecției „Imnuri creștine”, în rev. TheoRhēma, vol. 9, nr. 1, 2014, p. 106.

[2] Preotul Ioan Sofonea, Am auzit un Sfânt vorbind. Părintele Arsenie Boca, o carte alcătuită de Ion Costin Manoliu, Ed. Accent Print, Suceava, 2013, p. 24.

[3] Idem, p. 25, 27. [4] Idem, p. 26-27. [5] Idem, p. 35. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Idem, p. 38. [9] Idem, p. 52. [10] Idem, p. 60. [11] Idem, p. 70. [12] Idem, p. 72. [13] Idem, p. 92. [14] Idem, p. 102. [15] Idem, p. 103. [16] Idem, p. 106. [17] Idem, p. 114. [18] Idem, p. 115.

[19] Idem, p. 114. [20] Idem, p. 131. [21] Idem, p. 150. [22] Idem, p. 152. [23] Idem, p. 156. [24] Idem, p. 157, 161. [25] Idem, p. 162. [26] Idem, p. 179. [27] Ibidem. [28] Idem, p. 188-189. [29] Idem, p. 189.

[30] C. N. Debie, Înființarea telegrafului și a poștei, în Pagini din trecutul istoric al județului Prahova, Ed. Muzeul de Istorie al județului Prahova, 1971, p. 78-79.

[31] Idem, p. 79. [32] Ibidem. [33] Ibidem. [34] Idem, p. 79-80. [35] Idem, p. 80. [36] Ibidem. [37] Idem, p. 82. [38] Idem, p. 82, n. 8. [39] Idem, p. 82. [40] Ibidem. [41] Idem, p. 84. [42] Ibidem. [43] Idem, p. 86. [44] Ibidem. [45] Idem, p. 87. [46] Idem, p. 88. [47] Ibidem.

Did you like this? Share it: